Nu sunt bună de măritat!
Nu mă consider o bună bucătăreasă. Gătesc rar și prost. Cel puțin...așa consider eu. Clătitele îmi ies ori prea groase, ori făcute praf (nu știu să le arunc, nici măcar să le întorc ajutându-mă de o paletă, ceva), cărnița ajunge ori prea crocantă (îți rupi dințișorii în ea, serios!), ori crudă...iar pastele sunt bune pe moment, până ce trec câteva ore și realizezi că te-ai stricat la burtă.
Cred că prima tentativă eșuată a fost acum mulți ani, când eram încă elevă...și m-am gândit să îmi ajut bunica să facă tocăniță. Nu mai țin minte exact cât am făcut eu, cât a făcut ea, însă știu sigur că era super gustoasă mâncarea. Până mi s-a părut că îi mai trebuie puțină sare, așa că am devenit deodată foarte generoasă, punând sare...multă! Și când spun că am pus multă, înseamnă că tocana s-a făcut ocnă! Săracul taică-miu a fost nevoit să mănânce ”cu poftă” din felul gătit de fiică-sa, că deh... Să nu se supere bucătăreasa!
Între timp m-am specializat în paste. Carbonara sau cu somon și pătrunjel (astea din urmă chiar sunt extraordinare), îmi e mai mare dragul să stau în bucătărie. Problema este că îmi ia cinci ore să mă mobilizez, plus alte cinci să prepar. Nu știu de ce, dar îmi trece foamea de trei ori până termin de gătit. Îmi place să așez toate ingredientele în farfurioare, castronele... Să tai ce e de tăiat, să pun apa la fiert... Să prăjesc ce e de prăjit, apoi mă apuc de mâncarea propriu-zisă. Nu pot face mai multe lucruri în același timp (să amestec colo, să toc aia, să spăl vasele), așa că le iau pe rând, până mă apucă miezul nopții printre cratițe.
Ultima dată când am făcut clătite, m-am fript cu ulei. De ce? Păi...pentru că atunci când faci clătite, trebuie să faci mai multe lucruri deodată. Unge tigaia cu ulei, amestecă în castron, ia cu polonicul, cu o mână ține tigaia încinsă, cu cealaltă toarnă, apoi ai grijă să distribui compoziția uniform în tigaie. E prea "grele" pentru mine! Și cum să nu te opărești în cazul ăsta? Cum? :)
Cred că singurele chestii care într-adevăr mi-au ieșit au fost niște brioșe cu lămâie. Care la început nu se voiau a fi cu lămâie, dar au ajuns să conțină lămâie. Nu știu de unde și până unde, așa s-a întâmplat! Cred că m-a bulversat rețeta (luată de pe Google) pe parcurs, așa că am decis să improvizez. Am băgat la unt, zahăr și coajă de lămâie, până n-am mai putut. Și uite că au ieșit mișto! Ah, da! Le-am făcut singură cap-coadă! Și nimeni nu a mai luat cu asalt toaleta, ceea ce e foarte bine!
Probabil că ați văzut (sau nu) că am postat o rețetă (sau două) pe la începutul blogului. Da... Făcusem bastonașe de mozzarella prăjite. Ar fi trebuit să îmi iasă, fiindcă am respectat ”cerințele tehnice”, însă nu a fost așa... Deși m-am lăudat la toată lumea, recunosc că am mințit. A ieșit un dezastru! Nu știu cum mama naibii, însă mozzarella care era îmbrăcată în făină și pesmet, s-a evaporat complet după ce am scos-o din tigaie! Adică am rămas cu niște bastonașe goale, oameni buni! Efectiv am rămas doar cu hăinuța mozzarellei! Încă este un mister pentru mine ce s-a întâmplat... :)
Și ca să vă lămuresc încă o dată că eu chiar nu pot fi multifuncțională, mi-am adus aminte de o întâmplare de când eram în liceu. Într-o seară m-am gândit să o fac pe bucătăreasa. Așa că am pus niște cartofi la prăjit, iar la cuptor cred că băgasem pateuri cu brânză (congelate, evident!). Ca prin minune, voind să scot cartofii gata făcuți, neîndemânatica de mine era să scape tigaia cu ulei pe jos, nu mai țin minte exact cum a fost faza! Cert e că o parte din ulei a ajuns pe perete și o parte în cuptor. Iar cuptorul era pornit, nu uitați! Așa că o flacără anormală a răsărit sub pateurile mele cu brânză. Vă dați seama că m-am panicat, nu mai știam ce să fac! Capul nu mă ducea să opresc focul, să îl chem pe tata, să încep să zbier... Nu, domnule! Hai să mă apuc să suflu, ca să sting focul! Pe bune?!!! Ce era în capul meu, oare? Cred că nimic!
Până la urmă m-am pus pe plâns, l-am chemat pe tata (pe ascuns, că îmi era frică de reacția mamei), iar eu dădeam ture până în dormitorul părinților și înapoi, ca să am grijă să nu îi vină vreo idee maică-mii, în sensul de a ateriza în bucătărie, în mijlocul războiului uleios. Bineînțeles că într-un final a aflat și mama ce s-a întâmplat (a venit în bucătărie, nu știu cum și de ce, însă am senzația că mamele au un al șaselea simț, că prea se întâmplă să vină la momentul nepotrivit într-un anume loc), iar eu îi dădeam mai cu lacrimi de crocodil, mai cu lacrimi adevărate, ca să nu mă certe. Am avut noroc, zic eu, fiindcă a reacționat destul de bine, cred că o luasem prea tare cu bocitul, de n-a mai realizat dezastrul făcut de subsemnata...
Da, articolul ăsta a luat-o pe arătură. Am vrut să scriu o rețetă (ușoară, care mi-a ieșit - cu ajutorul bunicii mele), însă am ajuns să scriu despre experiențele mele eșuate. Oricum, nu scăpați! Nu degeaba făcui poze la mâncare, așa că într-o postare viitoare vă voi arăta minunea!
Până atunci...spuneți-mi! Voi aveți amintiri de acest gen în bucătărie?
34 comentarii
Write comentariiAhahaaaa .. Cam asa sunt si eu in bucatarie...nu e bai,se invata..eu incet(fff incet incep sa invat)
ReplyAm patit-o si noi cu uleiul(al meu iubitel e inculpatul aici)...a luat foc perdelele..ti-am povestit,parca ;)))
mamăăă.. ce reclamă proastă îți faci :))
ReplyPai vezi de ce-am zis eu sa lasi pinguinii facuti de tine pe un platou separat? :) Hai ca pinguini stii sa faci, poti incerca si-un CLOMPI :))
ReplySunt sincera doar ;))
ReplyDa, parca mi-ai povestit... :)) Astept si eu momentul in care voi invata..desi e posibil sa fie intr-o viata viitoare! :))
ReplyNu-i asa? :)) Macar sa stie viitorul sot ce are la usa.. Inainte sa ma ceara de nevasta, ii dau articolul sa il citeasca. Daca nu se razgandeste, e de bine! :))
ReplyAu luat foc perdele :))...scuzeeee dar imi revin amintirile si ma apuca rasul
ReplyChiar ma gandeam intr-o zi... Cum ar fi sa fac CLOMPI? Uite, chiar o sa incerc si revin cu poze si impresii! :)
Reply:))))
ReplyAm o prietena care si acum isi aminteste cat de darnice eram eu si sora mea cu 30 de ani in urma. Cand eram singure acasa, obisnuiam sa invitam copiii din bloc la o portie de cartofi prajiti (singurul fel de mancare pe care stiam sa il facem). Exista intotdeauna o singura problema: cat timp cartofii sfaraiau in tigaie, noi ne luam cu vorbe si povesti. De cate ori treceam pe langa tigaia, puneam sare pe cartofi. La fel proceda si sora mea, uitand ca au mai fost sarati de cateva ori. La final aratau foarte bine, insa nu puteau fi mancati. :)
ReplyVai de mine! :)) Ati stricat bunatate de cartofi, mi se rupe sufletul! Mai ales la foamea ce o simt acum... :))
Replynu scapam :)
ReplyNu, nu! :D
ReplyPerseverența este mama reușitei. :) Deci nu te lăsa învinsă de micile accidente din bucătărie. Am trecut și eu prin faze asemănătoare celor descrise de tine. Nici acum nu sunt scutită, deși se presupune că sunt o gospodină desăvârșită. :)
Reply:-)) ma amuza ceea ce ai scris si te apreciez. Trebuie sa fii un om mare ca sa iti recunosti minusurile. Te pup :*
ReplyDaca ar sta omenirea in mancarea facuta de mine...ar muri de foame pana la urma! :)))
ReplyMultumesc! Da, mi-a trebuit tupeu ca sa imi fac o asa reclama negativa :)))
ReplyTe pup si eu! :*
Ai timp pana la anul pe vremea asta sa te perfectionezi, nu de alta da nu e frumos! :)
ReplyDupa care revii cu un alt articol la care ataseszi urmatoare poza: http://i.imgur.com/5BywbsJ.jpg
Spor la facut bunataturi! :)
:))))) Multumesc pentru incurajari! :D
Replyte admir pentru sinceritatea cu care ai scris acest articol si te felicit ca ai avut curajul sa recunosti ,nimenii nu este super talentat totii mai dam gres o data de doaua ori sau pana cand ce vrem sa facem va esi asa cum trebuie ,toate se invata ..pop
ReplyMultumesc frumos! :*
ReplySuccesul unei casnicii nu sta in talentul bucataresei asa ca nu te necaji
ReplyHehe, pana la casnicie mai e! :)) Oricum, nu imi fac probleme... Viitorul sot sa ma duca la restaurant, daca nu ii convine mancarea mea :))
ReplyPot da lecţii pentru pregătirea de măritiş!! :)
ReplyDar eu nu ma pregatesc de maritis, inca! :))))))
ReplyPăi, clătite nu, ciorbă nu, friptură nu presupun că nici de făcut curăţenie în casă...
ReplyAi multe de învăţat! :)
Aaaah aici nu ai nimerit! Curatenie fac de cand eram in generala! Chiar si in ziua de azi fac totul in casa...cap-coada. :)
ReplyDin greseli mici inveti sa faci lucruri mari.
ReplyBarbatul care te iubeste va fi cel mai bun bucatar.
Incearca sa faci spalate, daca clatite nu au iesit
Eu asa sper...sa gasesc un barbat care sa gateasca mai bine decat mine, nu sa stea in baza mea, fiindca am muri de foame amandoi! :))
ReplyMultumesc ca ai trecut pe la mine, draga Nicu! :)
Ultima ispravă povestită m-a ţinut într-un râs zdravăn de vreo 5 minute, mi-am şi imaginat acel moment, dar nu vreau să mă gândesc ce a fost acolo. Bine că eşti bine, ca idee de bază! ♥
ReplyAi tot timpul să experimentezi şi în bucătărie, important este să încerci, să-ţi dai silinţa şi să iei în considerare toţi factorii de risc ai unei reţete :-D
Cum spui tu, dar cănd mai treci pe la mine aruncă o scurtă privire pe profil! :)
ReplyMă refeream că te pot învăţa rapid să faci două, trei mâncăruri simple gen musaca, sarmale sau ciorbă de burtă! :)
Si eu rad acum, cand ma gandesc la acea intamplare :)) Insa pe moment, te sperii rau de tot :))
ReplyEu sincer am impresia ca dintotdeauna stiu sa gatesc, -- sunt si modesta asa :)), dar serios..si asta am invatat-o din nevoie si pe o parte a fost bine. Insa toata povestea ta nnu face decat sa-mi aduc aminte de o prietena buna care nici cartofi prajiti nu reusea sa faca..."si vine intr-o zi la mine si imi spune--Bianka azi am facut supa!. Bucuroasa ma uit la ea si o intreb cum? Am pus 1 l de apa la fiert si un plic de supa! :)))) --- am fost pe jos, intradevar e dificil sa faci banala supa :))
ReplyVaiii eu nu sunt nici chiar ca prietena ta! De fapt, stai! Nici macar supa normala n-am facut vreodata.... Supa la plic, da! :))
Reply