Amintirile unui copil mov
De când m-am născut, ai mei părinți au rămas impresionați de frumusețea mea. Cu toate că acum am 22 23 24 de ani, încă mă mai complimentează cu privire la felul cum arătam atunci când am venit pe lume!
- Îți jur că arătai ca o broască! Numai că tu erai mov. Vânătă. De plâns! Imediat cum ai văzut lumina zilei, ai început să orăcăi...și ai ținut-o tot așa...până ai făcut 10 luni!- Hai, măi mamă, sunt sigură că exagerezi. Poate nu m-ai văzut tu bine, poate asistenta îți adusese alt copil din greșeală!- Dacă îți spun! Tu erai, fără îndoială! Cum aș putea să nu-mi recunosc propriul bebeluș...mov? Și unde mai pui că, efectiv, plângeai întruna? Nu îți convenea nimic! Te luam în brațe, plângeai. Te pupăceam, plângeai. Îți dădeam să mănânci, plângeai. Te schimbam, plângeai. Asta era tot ce știai să faci! Să plângi!- Poate simțeam că nu îți place cum arăt. Sau poate nici mie nu îmi plăcea de tine. Ce zici de asta?- ...
Lunile au mai trecut, eu rămăsesem aceeași, adică zbieram ca din gură de șarpe non stop. Până la un moment dat, când s-au săturat ai mei de bebelușa crizată...și au hotărât să mă dea în primire...la bunicii ce stăteau la vreo 2 camere depărtare, ca să îi tâmpesc și pe ei de cap puțin.
(Cu adevărat eram frumoasă! Mama vorbește baliverne, zău!)
Am dormit cu ei..câțiva ani buni, cred că până am ajuns să am camera mea (prin adolescență, adică). Cu plânsul o lăsasem mai moale, fiindcă mă altoia bunică-mea...de nu mă vedeam! Aveam frică de ea...însă asta nu mă oprea...din a face tâmpenii!
Într-o zi, când aveam în jur de 2 anișori...a mea bunicuță stătea de vorbă în curte, cu unchiul meu care venise în vizită. Pe mine mă lăsase în bucătărie, liniștită. Nu s-a gândit că nu trebuie să aibă încredere într-un copil de vârsta mea! Asta e, problema ei! Căci eu eram pusă pe treabă. Și când spun pusă pe treabă...spun că eram pusă pe băut.
Bunică-miu ținea jos, la colțul mesei, o sticlă cu vișinată. Drăguța de mine...ce-oi fi zis? Opaaa, tătăițu are suc! Ia să iau și eu o dușcă! Și luai, fraților...la înghițituri, până nu am mai știut de mine. Vă dați seama că mi-a și plăcut! Că de atunci, de fiecare dată când aveam musafiri, așteptam să îi conducă ai mei la poartă și dădeam iama în paharele tuturor, scurgându-le.
Revenind. După ce m-am săturat de vișinată, am ieșit afară. Bunică-mea, știind că m-a gătit prună cu o bluziță curată, frumoasă, roz...a început să își pună semne de întrebare referitor la petele roșiatice de pe mine! Ce să fie, ce să fie? Păi ce Doamne iartă-mă ar fi putut fi? Vișinată, că doar duhneam de la 1 kilometru!
Speriată din cale-afară, îl luă pe unchi-miu (fiindcă venise cu Dacia) și m-au dus la dispensar. Doctorița când m-a văzut...s-a înverzit toată!
- Ce făcuși bre, mamaie? Îmbătași fata!- Păi venise Nicu la noi și...- Hai, calmează-te, că o să fie bine! Numai că fii atentă ce îți spun! Să nu o lași să adoarmă, că intră în comă alcoolică, ai înțeles? Îi fac o injecție acum, iar apoi te duci acasă și te joci cu ea, vezi tu cum faci, dar ține-o trează, bre! Ai auzit?- Bine, bine, dă-o încoa'!
Și am plecat cu toÈ›ii înapoi acasă. Pentru că ieÈ™ea urât de tot în cazul în care începeam să sforăi...bunica s-a gândit să mă pună în căruciorul de butelii È™i să mă plimbe în tot satul. A pus o ladă de borcane (goală) pe căruÈ›, niÈ™te păturici deasupra...È™i pe mine în vârf. După care am plecat la plimbare. Și în cazul în care vă întrebaÈ›i... ”Dar de ce nu te-a pus în căruciorul de copii?” ... ExplicaÈ›ia e că cel de butelii mă zdruncina ca lumea...deci nu ar fi existat È™anse prea mari ca pe mine să mă ia somnul, în timp ce eram plimbată prin gropile de pe străzi... După cum puteÈ›i observa, sunt vie, sănătoasă, nu am intrat nici în comă alcoolică...totul e roz, ce să mai!
Când am mai crescut... prietena cea mai bună îmi devenise vecina mai mică decât mine cu un an. Ne jucam frumos, ea avea păpuÈ™i Barbie (eu nu...), ea avea 2738 de ursuleÈ›i de pluÈ™ (eu nu...) aÈ™a că i-am propus într-o zi să ne jucăm de-a coaforul, având de gând să o tund. Păi zău, ea avea de toate...mai era È™i drăgălașă...ce atâta pufoÈ™enie pe capul ei? ”Ia stai aÈ™a că te aranjez eu!!!” spunea vocea din capul meu...
Fericite, ne-am băgat în cortul improvizat din pături și scaune...și imediat cum am avut ocazia, mi-am înfipt foarfeca în bretonul ei! În mijlocul bretonului ei! O lăsasem cu un loc liber în frunte...superb! Eram foarte încântată de opera mea de artă...numai că începusem să mă cam enervez, fiindcă ea dădea semne că îi place cum am tuns-o! Până la urmă, nici nu aș fi avut de ce să o contrazic, era clar că am un adevărat talent în domeniul frizeriei! Că nu îi stătea ei bine, asta e partea a doua! Important e că eu mă pricepeam și gata!
Când ne-a chemat bunică-mea la masă și a văzut ce drăcovenie i-a mai dat prin cap scumpei sale nepoțele, a trimis-o pe Andreea acasă, chiar dacă îi era frică de reacția mamei sale. Bineînțeles, în secunda doi ne-am trezit cu vecina la poartă, spunând că îmi interzice să mă mai joc cu fiică-sa!
- Ete na, mare pierdere! Tunsoarea e chiar drăguță! Ce vină am eu dacă ea are gusturi proaste?! Dacă nu îi place noua freză, să facă borș! Eu îmi văd de cariera mea de frizeriță de acum încolo, deci oricum nu aș mai fi avut timp să stau cu ea! :)
21 comentarii
Write comentarii:)) Ce simpatică ai fost :))
ReplyHahaha trebuia sa îmi ceri voie sa ma pomenești în poveste =)))) !!!
ReplyHahahaha trebuia sa îmi ceri voie sa ma pomenești în poveste =)))) !!!
ReplyAtunci sau acum? :)))
Reply:* :*
ReplyVezi cum vorbesti, poate iar te tund! :)))))
ReplyCe păcat. M-am tuns alaltăieri :( :))
ReplyCand ziceam eu "mai lasati beutura" nici nu stiam pe cati ii nimeresc :))
ReplyCopilul mov e jale :))))
ReplyMica rautate ai fost, auzi tu sa tunzi pufosenia, mare hairstylist ai fost :)))))
Da...pe cine nu te astepti! :)))
ReplyDaca vrei, te tund si pe tine... Gratis! :))
ReplyŞi eu am confundat sticla de apă cu sticla de rachiu, când eram mai mică. Dar nu am apucat să iau decât o gură şi nu mi-a plăcut.
ReplyAmuzante povestirile tale! :D
frumossss :* :* :*
ReplyMssssss :* :*
Reply:)) mie mi-a placut...din nefericire :))
ReplyNazbatie mica
Reply:))) parca am citit din copilaria lui mama :))) alta nazbatie
:))))) . Eu chiar te cred pe cuvant ca ai tuns-o frumos :)) !! Iar papuceii din ultima poza,absolut geniali!
Reply:))) eram super fashion, dupa cum se poate observa! :)) :* :*
ReplyDoar mama ta a fost nazbatie cand era mica? Tu nu? :))
ReplyŞi eu am drojdit când eram mic....:))
ReplySal'tare beţivanc-o! :))