Uncategories Work & Travel USA: Totul despre Ambasadă și viză

Work & Travel USA: Totul despre Ambasadă și viză

Saturday, May 10, 2014 by BiancaBiziiac 36 Comments A⁺ a^-

Sunt una dintre persoanele care și-au dorit din tot sufletul să vadă America. Descoperind programul Work & Travel, mi-am dat seama că, pentru început, asta e cea mai bună soluție să ajung acolo, să îmi văd visul cu ochii.

Singurul lucru care m-ar fi putut împiedica să plec ar fi fost viza. Sinceră să fiu, de momentul interviului la Ambasadă mi-a fost cel mai frică. Deși nu am avut restanțe, teama era încă prezentă. Și mi se pare normal, doar sunt om. Nu e ceva neobișnuit să mă cuprindă emoțiile într-o situație ca asta.

Anyway... Vreau să vă povestesc despre experiența mea și să vă dau câteva sfaturi, precum și o listă cu întrebări posibile și, desigur, broșura pe care am primit-o în aprilie. O puteți citi până o veți primi și voi atunci când sunteți programați la viză.

Odihniți-vă înainte de a merge la viză! Doar nu vreți să vă prezentați în fața consulului cu cearcăne și fără chef de viață, din lipsă de somn, nu?

Duceți-vă cât mai devreme la Ambasadă! Deși sunteți programați la o anumită oră, nu se ține cont decât de ”Primul veni, primul servit”! Eu am stat două ore și jumătate la coadă, în stradă și am intrat cu o oră mai târziu în Ambasadă, fiindcă deși am ajuns la 7:30 dimineața, erau câteva sute de studenți înaintea mea! Astfel, am trecut de securitate abia pe la ora 10, cu toate că la interviu ar fi trebuit să fiu la ora 9.

Nu vă luați tableta, laptopul sau alte electronice mari la voi! Telefonul este singurul pe care trebuie să îl aveți, bineînțeles, asta în cazul electronicelor. Totuși, nu vă gândiți că veți intra cu el în Ambasadă. Acolo este securitate maximă și singurele lucruri pe care le veți avea la voi vor fi actele. Atât. Restul se lasă la prietenii care stau la coadă, la rudele care vă așteaptă în mașină și unde mai vreți voi.

Nu mergeți cu rucsacul! Nu vă vor lăsa să intrați cu el în Ambasadă. De fapt, nu îl puteți păstra nici măcar în prima clădire, cea prin care treceți de detectorul de metale!

Nu faceți poze! Eu chiar am o problemă cu treaba asta. Deși erau afișe pe acolo, unii se trezeau să pozeze Ambasada. Fraților, chiar dacă nu ați fi atenționați, nu vă gândiți puțin că NU aveți voie să pozați Ambasada? Este logic! Sunt camere de filmat peste tot, vă observă ăia de la securitate, indiferent de locul în care sunteți așezati la coadă! Când am fost eu acolo, în fața mea era un tip care făcea poze într-o veselie. Nu au trecut două minute, că a venit un jandarm exact la el și l-a luat (probabil ca să îi arate pozele și să le șteargă de față cu el), apoi s-a întors băiatul la locul lui. După cât timp? Hmm, 10-15 minute! Așa că mai bine stați cuminți și nu faceți poze, ca să nu intrați în belele.

Relaxați-vă! Nu vă ia nimeni gâtul, deși în momentele alea pare că s-ar putea întâmpla asta. Credeți-mă, ȘTIU că veți fi super emoționați, dar măcar să rămâneți calmi și stăpâni pe voi. Așteptatul la coadă (ținând cont că înaintea voastră ar putea fi chiar și 300 de persoane) nu va fi prea ușor de digerat. Nu știu ce fel de oameni sunteți voi, dar eu mă agit foarte tare până să ajung în fața faptului împlinit, așa că atunci când am ajuns la Ambasadă m-am calmat (cât de cât), parcă îmi luau ceilalți studenți din emoții.

Fiți FOARTE atenți! Când intrați în Ambasadă, veți primi câte un număr de ordine. Există un robot care va striga numărul vostru și ghișeul la care trebuie să mergeți. De asemenea, sunt vreo două - trei panouri pe care vor apărea aceleași lucruri: numărul și ghișeul! De ce spun că trebuie să fiți atenți? Fiindcă în Ambasadă este aglomerație, gălăgie și robotul vorbește repede! Cred că la fiecare două secunde spune numărul altcuiva! Riscați să pierdeți tot, din lipsă de atenție! Ceea ce nu e ok!

Păstrați-vă calmul și zâmbiți! Zâmbiți, zâmbiți, zâmbiți!

Citiți broșura pe care o primiți! Sunt șanse foarte mari să fiți întrebați de drepturile voastre! Acestea sunt trecute acolo și nici nu sunt multe!

Dacă aveți restanțe multe, găsiți o scuză bună! Trebuie să convingeți consulul că voi, de fapt, sunteți studenți silitori, că aveți de gând să vă țineți de carte, să vă continuați studiile, să vă dați examenele înainte să plecați, să studiați intens pentru a le lua. Altfel, va crede că v-ați lăsat păgubași, fiindcă vreți să rămâneți amanet prin America, așa că nu mai are rost să învățați. Niște scuze foarte bune vă ajută mai mult decât credeți! Deci, dacă aveți restanțe, este necesar să vă faceți discursul de acasă! Interesați-vă din timp, aflați care sunt cele mai bune explicații pentru cazul vostru.

Acestea sunt întrebările posibile. Nu ar fi rău să vă pregătiți niște răspunsuri, dar să nu le învățați pe de rost, că ar fi aiurea. Doar să aveți o idee în cap, ca să nu vă blocați în fața consulului.

La ce facultate ești?
Ce studiezi acolo?
În ce an de facultate ești?
Câți ani studiezi, în total?
De ce ai ales să studiezi la această facultate?
Ce ți-ai dori să vizitezi în SUA?
Pe ce post vei lucra?
De ce ți-ai ales acest post?
Cu cine vei merge în SUA?
De ce ai ales să mergi în SUA?
Ce ai de gând să faci când te vei întoarce în România?
Când vei pleca și când te vei întoarce din SUA? / Cât vei sta în SUA?
Cunoști pe cineva care se află în SUA? Ai rude / prieteni pe acolo?
Care este motivul pentru care ai restanțe / note mici?
Dacă ai mai fost în SUA, unde ai lucrat în anii trecuți și ce ai vizitat?
De ce vrei să te reîntorci în SUA?
Dacă ai putea să schimbi ceva în țara ta, care ar fi acel lucru?
Ai mai avut vreun job până acum?
Ce vei face după ce îți vei termina studiile?
Unde vei lucra în SUA? Cu ce te vei ocupa, mai exact?
Cum sunt notele tale până acum? / Ești mulțumit de notele tale? / Ce părere ai despre notele tale?
Ai citit pamfletul Wilberforce?
Ce drepturi ai?
Ce reprezintă pentru tine aceste drepturi?
De ce ai aceste drepturi? / Care este scopul acestora?
Ce fac părinții tăi? Ce posturi ocupă?
Ai mai vizitat alte țări?
Cine plătește pentru acest program?
Unde vei locui?
Cum se numește hotelul unde vei locui?

Pe 11 aprilie eram programată. La 9 dimineața. Deși am ajuns în fața Ambasadei la 7:30, era o GRĂMADĂ de lume înaintea mea. După ce m-am îngrozit, m-am așezat, frumos la coadă. În stradă. Pe trotuar, adică. Erau vreo 200-300 de oameni în fața mea, deci aveam de așteptat, nu glumă. Bine că măcar eram îmbrăcată bine, fiindcă era destul de rece afară.

Pe la ora 8 au început să iasă din Ambasadă, studenți cu viza luată. Li se vedea fericirea pe chipuri. Bineînțeles că ne mai ziceau și nouă, amărâților degerați, cum a fost, ce întrebări li s-au pus etc. Între timp, noi avansam. Nu aveam nici timp să ne plictisim, că mai vedeam ba câte un jandarm care își ținea pistolul în toc, ba un bărbat de la SRI cu o pușcă... Magică senzație! Eram înconjurați de pistoale, puști și camere de filmat.

Înaintam, înaintam cam greu, dar totuși înaintam. Stătea unul în spatele meu și vorbea cu fetele care îl însoțeau, însă nu observa că mă înghesuie și că mai are puțin și mi se urcă-n cap, din cauză că voia să fie cât mai aproape de prietenele lui. Îmi venea să îi zic vreo două, dar nu aveam de gând să-mi stric zen-ul, așa că mi-am ținut nervișorii în frâu. Vedeți, că veți da de mulți nesimțiți. Mai era un grupuleț de fete înaintea mea, iar ca prin minune, au mai venit două. Na, se cunoșteau, s-au luat la vorbă și până la urmă, acolo au înțepenit. Adică s-au băgat în față. Alți nervi, altă distracție. Dar nu... Zen-ul meu era mai important.

Bineînțeles că am avut ocazia să îl văd și pe fotograful-șef, ăla de s-a trezit să pozeze Ambasada. Sunt curioasă dacă a avut timp să pună pozele pe Facebook. Cred că îi ștergeau americanii contul, cu totul!

Până la urmă, am ajuns mai în față, unde doi bărbați ne întrebau la ce oră suntem programați. Celui la care am nimerit e, i-am zis că la 9, m-a căutat pe o listă, apoi a lipit un cod pe pașaport și l-a scanat. Mi-a zis să traversez, m-am așezat în fața clădirii unde te verifică și am așteptat să mă cheme înăuntru un nene. Ne chema doi câte doi. Și nu puteai să intri când vrei tu, că ușa aia se deschide doar din interior de către cineva, din câte am văzut. Dacă am văzut greșit, scuze!

Până la urmă, am intrat în clădirea (mai degrabă, camera) cu pricina, am fost pusă să mă deschei la geacă, am fost întrebată dacă am telefonul la mine (că nu aveam în mână decât pașaportul, geanta o lăsasem la mașină), am răspuns că nu am altceva prin buzunare, așa că am fost lăsată să trec prin detectorul de metale (ca la aeroport) și am ajuns în curtea Ambasadei. Am intrat în Ambasadă, mi-au fost înapoiate actele care fuseseră trimise de către cei de la agenție acum ceva timp, mi-au pus în mână un bon pe care scria un număr, apoi broșura cu drepturile și m-am așezat pe unul dintre cele un miliard de scaune. Exagerez. Oricum, erau multe scaune, majoritatea ocupate. Recunosc, nu am citit broșura acolo, fiindcă învățasem cele șase drepturi de pe prima pagină în drum spre București, așa că încercam să fiu atentă la robot, ca să nu ratez momentul când eram strigată.

După câteva minute a fost strigat numărul meu și ghișeul la care trebuie să mă duc. M-am dus cu actele, le-a verificat o româncă, am fost trimisă pe scaun. Am așteptat să fiu strigată pentru a doua oară, m-am dus la ghișeul cutare, unde mă aștepta un american. Acesta s-a uitat pe actele mele, apoi mi-a luat amprentele. Iar m-am dus pe scaun. În sală era cam gălăgie, consulii vorbeau la microfon cu noi, dar mă gândeam că poate nu voi auzi ce spun, că și microfoanele alea erau mai mult degeaba pentru unii, că nu se auzea prea tare ce ziceau. Însă, când am fost strigată pentru a treia oară și m-am dus la ghișeul unde trebuia să dau interviul, parcă rămăsesem singură în sală. Nu mai auzeam pe nimeni, decât pe doamna care mă luase la întrebări.

Eram destul de calmă (psihic), cu toate că al meu corp nu mă asculta. Tremuram din toate încheieturile, credeam că o să mă împrăștii pe jos, dar nu am pățit nimic rău. Văzând că doamna aia e super, super drăguță, m-am concentrat pe ceea ce mă întreba, pentru a-i da niște răspunsuri cât mai ok.

Astfel, m-a întrebat de două ori la o distanță de câteva secunde, dacă am mai fost plecată în SUA. Ori uitase că mi-a mai zis o dată, ori mă verifica. Cred că voia să vadă dacă a doua oară îi voi zice altceva, habar n-am. La urmă m-a întrebat dacă am rude acolo, ce studiez, ce job voi avea, cum sunt notele mele, cum se numește hotelul unde voi locui. Mi-a spus că este posibil să ne vedem la vară la Cedar Point, iar eu i-am zis, zâmbind, ”I hope so!”, moment în care am început să râdem amândouă. Atunci am realizat că îmi va da viza și interviul s-a terminat, oferindu-mi câteva acte înapoi (permisul DS-2019, foaia matricolă și adeverința de student). A păstrat pașaportul, urmând să-mi pună viza pe el, iar eu am plecat fericită și mândră!

Am ieșit din Ambasadă zâmbind, ca să își dea seama studenții care stăteau la coadă, că am luat viza! Nu de alta, dar au fost destui care o luau și păreau super triști, de parcă picaseră. Nu știu de ce făceau așa, nu schițau nici măcar o urmă de bucurie... Whatever...

După ce am dat câteva telefoane, am fost la agenție, mi-am luat SEVIS-ul și asigurarea medicală și am plecat spre casă. Spre Constanța! :)

Atenție! Mie mi-au zis cei de la GTS că nu am nevoie de chitanța SEVIS la Ambasadă, de aceea am fost după ea abia după ce am luat viza. Alte agenții le recomandă studenților să ia la ei pașaportul, SEVIS-ul, poate chiar și asigurarea, precum și alte acte. La mine nu a fost nevoie, fiindcă trimisesem dinainte tot ce trebuie (inclusiv două poze), așa că am fost la Ambasadă doar cu pașaportul.

Deși eu am spus că am citit cele șase drepturi atunci când eram în drum spre București, am citit, de fapt, întregul pamflet acasă. Poate vreți să faceți și voi asta, așa că am pozat broșura mea.

Cam atât. Dacă îmi mai amintesc câte ceva, voi aduce completări. Dacă nu, țin să vă urez o vară foarte mișto și poate ne vedem prin America! Dar nu înainte de a vă ura succes la Ambasadă! Lasați emoțiile acasă și fiți siguri pe voi! Nu uitați să zâmbiți, că americanii sunt de treabă, zău! Consulii nu vă mănâncă, sunt și ei oameni și apreciază când văd studenți încrezători, care zâmbesc!

Work & Travel USA: Totul despre Ambasadă și viză

BiancaBiziiac

36 comentarii

♥

Arhiva

Articole populare

Google Friend Connect

I Love | RO ♥

I love | EN ♥