Solfegiu de decembrie
Decembrie. Primii fulgi de nea au venit odată cu înfiriparea unor sentimente încețoșate de iubire. La început nu am știut ce se întâmplă, m-au luat pe nepregătite. Uitasem cum e să ai soare în suflet. Ultima picătură de speranță era să piară din cauza gerului ce pusese stăpânire pe inima mea. Devenisem de gheață, nu mai credeam în dragoste. Mă izolasem complet, de frica unei noi decepții.
Însă ai apărut tu în viața mea. Mi-ai luat mâna dreaptă și ai pus-o lângă inima ta care bătea cu putere. Ai vrut să îmi demonstrezi că ești real, că pot avea încredere în tine, fără să îmi amintesc de bărbații din trecutul meu, cei cu suflete dezolante. Te-am simțit aproape, dornic să îmi readuci sclipirea în ochi.
Ai reușit. Printre crăpăturile zidului ce l-am ridicat cu ceva timp în urmă, începusei să deslușești câte o vorbă drăgăstoasă și un gând bun, ignorând momentele când cicatricile iubirilor trecute își doreau să te îndepărteze. Cu un calm de nedescris m-ai ajutat să mă ridic, m-ai scuturat de praf și mi-ai arătat că dragostea adevărată există. Și ea nu vine atunci când ne-o dorim, ci când suntem pregătiți, când avem nevoie de ea. Iar eu...în clipa aceea aveam nevoie de tine.
Mi-ai îmbrățișat defectele și mi-ai sărutat palmele ce îmi tremurau de fiecare dată când mă atingeai. Inima începuse să mi se dezghețe, Învățam să pășesc pe zăpada zgomotoasă, fără să mă uit înapoi și fără să îmi fie teamă de faptul că aș putea să cad. Tu mă țineai de mână în tot timpul acesta. Am prins încredere și am lăsat urmele iubirii noastre pe cărarea vieții. Urme sub formă de îngerași făcuți în zăpada proaspăt așezată.
De curând ne mutaserăm împreună și îți plăcea tare mult să mă trezești prin a-mi solfegia la ureche în fiecare dimineață. Vocea ta ușor răgușită îmi gâdila auzul, în timp ce aroma cafelei îmi trezea restul simțurilor. O mână strecurată printre șuvițele blonde îmi aducea zâmbetul pe buze. Însă dispărea repede. Realizeam că vocea ta nu este deloc dulce ca mierea. O pernă peste fața nebărbierită oprea întreaga demonstrație. Râzând, mă sărutai de bună dimineața și o luai la goană spre bucătărie, voind să îmi demonstrezi că solfegiul tău se aude mai frumos de la depărtare.
21 comentarii
Write comentariiUn solfegiu de iubire ce dezgheață un decembrie rece. :)
ReplyAi scris frumos, cu sufletul plin. Poveste sau realitate, oricum ar fi, îi È›in pumnii să dureze. Pentru culegerea mea de solfegii de la ediÈ›ia asta, aÈ™ alege ultimul paragraf, e grăitor. Asta dacă eÈ™ti È™i tu de acord. Revin mâine cu un articol care va explica mai limpede „regulile” jocului.
MulÈ›umesc pentru doza de bine È™i frumos pe care am ”băut-o” pe nerespirate.
Multumesc si eu!
ReplySi bineinteles ca sunt de acord! :)
Oau, ce frumoasa poveste de iubire si ce frumos e...solfegiata!
ReplyVreau sa spun ca iubirea mea ideala e tot cu aroma de cafea si barba tepoasa care sa-mi trezeasca simturile dis-de-dimineata.
Presimt ca acest joc va avea un succes nebun, dupa cum a inceput. Cred ca nimeni nu se astepta sa se stranga atat de multi bloggeri.
ReplyDe la mine ai un like pentru acest articol, chiar daca este mult mai lung fata de cerinta jocului. :)
M-am incumetat sa scriu asa de mult, fiindca am vazut ca unii au scris articole lungi :)) Data viitoare voi respecta cerintele tehnice, promit :)))
ReplyMultumesc! :*
ReplyOare toate femeile vor sa fie trezite asa? :))
Oare numai femeile vor să fie trezite așa?
ReplyNe-ai așazat aici un mic filmuleț, nu un articol! Sau doar imaginația mea îmi joacă feste? Frumos ți-ai rostoglit către noi gândul!
Cum, și bărbații vor să fie treziți de-o barbă țepoasă?! ;)
ReplyPinky, vezi c-am adaptat cerințele la nevoia voastră de liberă exprimare. Prin urmare, poți să te desfășori în voie, doar să-mi semnalizezi esența! :) Am scris un articol nou, lămurind joaca. Pupifici!
Reply♥
ReplyExclus!!! Barba nu face parte din joc.
ReplyBineînțeles că priveam doar jocul celor doi, frumos și seducător, dorit și de mine ca ritual de matinală trezire!
Am vazut, am vazut! :*
ReplyMai curcubeu frumos... neasteptat solfegiu. si matur. bravo tie! din tot sufletul.
ReplyMultumesc mult! :)
ReplyInca putin daca mai scriai ma luau lacrimile. Cine e acel "tu" de care scriai in acest solfegiu de decembrie?
ReplyChiar ma gandeam daca nu cumva e transpunerea in proza a unui cantec ceea ce ai scris mai sus. M-ai uimit! :)
Happy Holidays, Bia!
Nu m-am luat dupa vreun cantec, ci am scris din imaginatia mea... Ma bucur ca ti-a placut! :*
Reply:))) Multumesc Mugur pentru cuvintele frumoase!
ReplyNu mi se pare că ai scris mult. Aş fi vrut să mai citesc.
ReplyO mică observaţie: corect era "...ne mutaserăm împreună".
Multumesc. :)
Replysuper povestea :*
ReplyMultumesc! :*
Reply