Dacă în ”October in Pictures” spuneam că a început competiția SuperBlog, primul lucru ce vreau să îl menționez în acest articol este că s-a terminat SuperBlog 2013. Teoretic, deadline-ul era pe 2 decembrie, însă nu am vrut să las ultima probă de izbeliște până la 23:59, așa că practic, am ajuns la linia de sosire în ultima zi a lunii noiembrie.

Dat fiind faptul că nu am scris un articol special legat de întregul concurs, ci doar despre Gala de premiere, m-am gândit să aștern câteva gânduri cu privire la cele două luni pline de advertoriale. Au fost 28 de probe pentru care mi-am stors creierii 24/24 (serios, erau unele nopți în care nu puteam dormi cum trebuie din cauză că visam cuvinte-cheie și deadline-uri). A fost greu, obositor, stresant...însă extraordinar. O experiență frumoasă, prin intermediul căreia am aflat că-s destul de creativă (am un talent pe lumea asta, nu-s chiar vai de mine...), mi-am testat rezistența inimii (când mai ai câteva minute la dispoziție pentru a introduce articolul în platformă, simți că îți iese inima din piept de emoție), am descoperit bloguri bune, însă cel mai important...am descoperit oamenii incredibili din spatele blogurilor. SuperBlog a reprezentat o oportunitate de a cunoaște oameni inteligenți și creativi, oameni care pun preț pe prietenie, cu toate că eram adversari...

Mi-aș dori să pot vorbi cu ușurință despre ceea ce înseamnă SuperBlog pentru mine, însă nu reușesc să îmi găsesc cuvintele. Îmi pare rău că s-a terminat... Când eram in mijlocul concursului, abia așteptam să ajung la final, fiindcă nu mai suportam să scriu la comandă, nu mai suportam stresul primirii notelor, simțeam că explodez dacă nu mi se apreciază articolele pentru care am renunțat la multe ore de somn... Nu credeam că îi voi duce dorul atât de repede. Nu credeam că voi întâlni asemenea oameni speciali pe internet... Nu credeam că sunt în stare să scriu un articol câștigător, însă am făcut-o...

Pe parcursul întregului concurs am trecut de la dezamăgire la bucurie atunci când mă așteptam mai puțin, am învățat să fiu mai răbdătoare, să nu scriu atunci când sunt nervoasă, să mă bucur de norocul altuia și să îi apreciez chiar și pe cei care s-au înscris doar pentru premii. Erau la un moment dat niște discuții legate de acest subiect. Mulți au recunoscut că nu s-au înscris pentru socializare, ci pentru câștigurile materiale. Eu nici nu știam prea bine despre ce e vorba, probabil nici de premii nu aveam habar... M-am înscris pentru ca blogul meu să mai crească. Pentru a câștiga vizitatori. Dar nu am știut că voi câștiga și prieteni. SuperBlog te ajută să legi prietenii virtuale, ce se pot transforma cu ușurință într-unele cât se poate de reale. Așa cum o parte dintre noi ne-am cunoscut la Straja. Recunosc, în acel moment mi-am dat seama că timp de două luni am vorbit cu niște oameni, nu cu monitorul. Am văzut SuperBloggerii ce au stat ascunși în spatele cuvintelor. Ăsta este adevăratul premiu. Nu banii, nu un parfum sau o tabletă. La final, toți suntem câștigători. Ne-am câștigat unii pe alții. TU (oricare SuperBlogger ce citește asta acum) ești premiul meu de suflet. Iar acest lucru nu poate fi întrecut de nimic...

Deși am pierdut nopți din viața mea scriind advertoriale, nu regret nimic. Poate dacă mâine s-ar da drumul unei noi ediții, m-aș înscrie fără să mă gândesc de două ori. Da, atât de mult mi-a plăcut. SuperBlog are părțile lui rele (stres, oboseală), însă cele bune le întrec pe alea neplăcute. Organizatorii sunt niște persoane de excepție, au muncit atât de mult, s-au dat peste cap de nenumărate ori pentru a ieși totul ca la carte. Când vorbesc despre ei, parcă îmi e rușine să mă plâng de orele mele nedormite. Sunt 100% sigură că cei ce dau viață competiției SuperBlog au la activ mai multe nopți pierdute decât toți bloggerii la un loc. Dar îmi place că ei fac totul cu pasiune, nefiind nevoie să ne reproșeze nici măcar un sfert din tâmpeniile ce le făceam noi pe grup sau prin articole, sau să ne plătească cu aceeași monedă faptul că unele persoane nu făceau altceva decât să fie nemulțumite constant.

Dar a trecut... Scriu de mai multe ori, pentru că nu-mi vine a crede nici acum. Mă obișnuisem cu atmosfera ce doar SuperBloggerii știau să o facă, cu toate că în ultima vreme..majoritatea se concentrau pe note și comparații, decât să mai deschidă un alt subiect de discuție, așa cum făceam pe la început... Oricum, ideea principală e următoarea: mai bine să fii ținut în priză de către probele ce veneau de 3-4 ori pe săptămână, decât să îți vină cheful de scris o dată pe săptămână, știind că nu ești forțat de împrejurări să îți deschizi blogul... Asta e părerea mea. Acum, de exemplu, am ajuns să lenevesc cât n-am făcut-o în ultimele două luni. Și nu-mi place. Să-mi dea cineva o probă și un deadline, ca să simt că trăiesc! :))

În noiembrie mi-am descoperit un nou talent, acela de a desena. Bineînțeles că a fost prima și ultima dată când mi-a ieșit o girafă, așa că am profitat de ocazie și am trecut numele unora dintre Girafele Creative alături. Spun ”unora”, din cauză că între timp ne-am înmulțit...

Luna trecută am mâncat sarmale la greu. Parcă nu mă mai săturam! La un moment dat devenisem cam răutăcioasă, fiindcă postam poze cu mâncare din plin pe Facebook. Din câte se poate observa, încă sunt... Altfel nu ar urma să vă arăt alte imagini cu bunătățuri.

Pizza party friday night! Nu obișnuiesc să mănânc pizza prea des, dar și când mănânc... Păi să te ții! Da, aceasta din poză am înfulecat-o singurică. Îmi era foame rău, ce vreți?

Am complotat cu alți 14 Moș Crăciunei și am organizat un concurs mare și frumos pentru Crăciun. Încă nu s-a terminat, mai este valabil până pe 15 decembrie, așa că dacă nu v-ați înscris încă, vă recomand să o faceți aici.

Pe 10 noiembrie părinții mei au sărbătorit 23 de ani de căsătorie, iar tata i-a oferit mamei un buchet imens de flori: 23 de crizanteme (florile ei preferate). La rândul ei, mama a pregătit cheesecake...

Am fost la târgul din Mamaia pentru a-mi cumpăra ghetuțe, însă m-am întors acasă cu multe feluri de carne... Așa se întâmplă atunci când pleci la cumpărături cu burta goală!

Și am pus-o pe mama să facă pizza de casă, deoarece când eram mică aproape în fiecare sâmbătă făcea...

Am câștigat un tuș de ochi (noroc că am primit mail și am fost anunțată, fiindcă eu uitasem complet că am participat - cine știe câte premii am ratat din cauză că uit că m-am înscris?!)

Între timp am devenit obsedată de iaurturile cu fructe. Pot să jur că nu am gustat în viața mea mai mult de două lingurițe de iaurt cu fructe, pentru că nu îmi plăcea. Iar acum...nu mă mai pot opri. Nu înțeleg ce se întâmplă...

Cel cu kiwi de la Oikos este demențial. Merge de minune după un covrig de la Petru...

Nu mai țin minte dacă am aflat că am câștigat o tabletă la sfârșitul lui noiembrie sau la începutul lui decembrie, însă eu vă spun atât. La proba care m-a speriat cel mai tare în SuperBlog am primit 100 de puncte. Cu cele 100 de puncte am primit un premiu, constând într-o tabletă! Am crezut că leșin de fericire când am aflat. M-am simțit ușurată fiindcă pentru prima dată cineva a apreciat valoarea unui articol scris de mine. Mulțumesc Zelist! :)

 Până atunci...spuneți-mi! Cum a fost luna noiembrie pentru voi? :)