Stationery Haul

Wednesday, November 23, 2016 4 Comments A+ a-

Mi-am programat în gând de câteva zile bune să scriu această postare, dar abia astăzi i-a venit momentul. Am urmărit foarte multe filmuleÈ›e de pe Youtube pe tema ”Stationery Haul” È™i am ajuns la concluzia că mi-ar plăcea să fac un astfel de articol.

Fiind primul meu Haul de acest fel, să știți că este un pic timid. Nu este imens, am doar câteva produse recent achiziționate, dar este un bun început pentru o astfel de serie pe viitor.

Adevărul este că Pepco mi-a declanșat o simpatie profundă față de produsele de papetărie și birotică. M-am trezit în mijlocul unui magazin nou, plin de lucrușoare drăguțe și utile, așa că nu m-am putut abține și mi-am cumpărat câte ceva.


Acest carnețel de notițe a fost deja pus la treabă. Îmi place să-l folosesc cu scopul de a-mi scrie To do list-ul pentru fiecare zi a săptămânii și îl găsesc extrem de util. Vine la pachet cu un creion micuț și, de asemenea, poate fi lipit de frigider, întrucât pe spate are doi magneți.

Îmi este mai mare dragul să folosesc carnețelul, mă ajută să-mi formez un nou obicei foarte fain - acela de a-mi stabili și îndeplini obiectivele zilnice, iar pisicuța imprimată pe carton mi-a intrat profund în suflet.

Ce mai pot spune? Acest carnețel de notițe reprezintă o adevărata investiție pentru mine, chiar dacă nu a costat mult.


Chestiuța asta mi-a făcut cu ochiul imediat ce am văzut-o. Conține o mulțime de Post-it-uri de diferite mărimi, forme și culori și consider că e super utilă pentru a deveni o persoană mai organizată. Îmi place foarte mult faptul că se poate atașa unui dosar sau unui caiet mare cu șină și totodată mă încântă ideea că toate Post it-urile sunt puse laolaltă, nu le strâng din mai multe pachete individuale.



Îmi doream de mult timp achiziționarea câtorva coli în diverse culori, iar acesta este un fel de bloc de desen cu foi colorate. Bineînțeles că l-am pus în coș imediat ce l-am zărit printre rafturile magazinului Pepco (nu, acesta nu este un advertorial, dar pur și simplu magazinul e minunat).

Am în gând mai multe proiecte ce implică utilizarea foilor multicolore și mă bucur mult că în sfârșit le-am găsit și le-am cumpărat.


Aceste coli albe nu sunt obișnuite, ci au ceva special și anume faptul că materialul din care sunt făcute este foarte interesant. Foile sunt mai groase, la atingere se simt ca și cum ar fi cartonate și au o structură deosebită, ușor abrazivă și destul de lucioasă.

M-am gândit că ar fi bune pentru niște felicitări handmade și exact în acest scop le voi folosi. Sper să iasă ceva frumos, sinceră să fiu.


Felicitările se trimit celor dragi în plicuri (de cele mai multe ori), așa că mi-am achiziționat câteva plicuri albe, de mărime medie, pentru ca ele să reprezinte căsuțele felicitărilor pe care le voi face cu propriile mâini.


Acestea sunt cartoane colorate (da, ați observat bine - chiar îmi plac lucrurile colorate) ce pot fi atașate dosarelor sau caietelor cu șină. Le văd a fi un fel de Post-it-uri imense care nu se lipesc, ce pot fi utilizate pentru a face delimitarea dintre anumite domenii sau subiecte în cadrul unui dosar.


Cred că acesta este cel mai drăgălaș semn de carte pe care l-am văzut în viața mea - Born to be wild and free. L-am cumpărat din Cărturești din cauza faptului că m-am confruntat deseori cu anumite cărți ce nu veneau la pachet cu propriul semn de carte. Iar mie nu-mi place să folosesc semnul ce-i aparține unei anumite cărți la una nouă, care nu este echipată corespunzător. Așa că cea mai bună idee a fost să-mi cumpăr un semn de carte simpatic, care să fie dintr-un material bun și pe care să-l pot folosi atunci când citesc fel și fel de cărți, fără să-mi mai fac griji (adică să îi dau o palmă micuțului OCD) că ăla e semnul de la altă carte și nu are vreo legătură cu ceea ce citesc în prezent.

Din nou, o investiție super faină!


Pentru că niciodată nu am suficiente pixuri (da' de unde, că aproape vorbim despre o întreagă colecție), am mai pus mâna pe trei pixuri care scriu frumos, frumos. Cel mai mult îmi place acela din mijloc, pentru că este neobișnuit de subțire și scrie foarte drăguț.


Cam acesta a fost haul-ul meu. Am mai cumpărat un semn de carte super simpatic tot de la CărtureÈ™ti, însă are alt ”stăpân”, pe iubitul meu. Vi l-aÈ™ fi arătat, însă momentan îl foloseÈ™te (ceea ce mă bucură, evident). :)

Voi ce v-ați mai cumpărat în materie de Stationery în ultima perioadă?