Duminică, în jurul orei 13. 

Stăteam în dreptul ferestrei, privind dansul frenetic al frunzelor arămii din jurul Turnului Eiffel. Îl puteam admira în toată splendoarea lui, căci apartamentul meu era la câteva străzi distanță de inima de oțel a Parisului. Toamna se așternuse peste orașul aglomerat, învelindu-l cu pătura de frunze multicolore, parcă pentru a-i ține de cald.

Fiindcă simțeam nevoia de a lua o gură de aer proaspăt, m-am hotărât să fac o plimbare și să las adierea toamnei să se joace prin părul meu.

Deși purtam pijamalele roz cu imprimeu floral, am aruncat paltonul negru pe deasupra, o eșarfă călduroasă în jurul gâtului și am coborât de la etajul trei până în fața clădirii în care locuiam. M-am oprit pentru o clipă, am inspirat adânc aer în piept, am privit cerul, iar apoi am zâmbit. Era o zi perfectă pentru a-mi dezmorți mintea și picioarele.

Am luat-o la pas pe străduțele lăturalnice, fiindcă știam că acelea sunt mai ferite de ochii lumii dar, totodată, la fel de fermecătoare. Arhitectura veche a caselor se completa atât de armonios cu ferestrele viu colorate, încununate de buchetele grandioase ale trandafirilor urcători. Mirosul lor era atât de puternic, încât aș fi putut jura că îmi mângâie nu doar simțul olfactiv, ci și sufletul.

Străbăteam alei uitate de timp, uitate de lume. M-am lăsat condusă de curiozitate, iar pașii m-au ghidat pe cele mai interesante cotloane, până am ajuns la Pierre Hermé.



Deși nu aveam ținuta potrivită, croissantele aburinde din vitrina patiseriei parcă mă invitau înăuntru. Nu am ezitat, așa că am intrat în atmosfera vintage cu aromă de macarons.

Mă simțeam ca într-un cadru rupt din cea mai frumoasă carte scrisă vreodată. Poate că în altă viață am fost Alice în Țara Minunilor, dar acum eram doar Scarlett, cea dusă de aripile vântului într-o patiserie pariziană renumită.

Fermecată de combinația de culori și arome, nu am remarcat faptul că patiserul drăguț se uita ușor amuzat la mine, de parcă s-ar fi întrebat de ce privesc produsele și pereții, necumpărând nimic. După ce mi-am revenit în fire, am scos câteva bancnote din portofel și i le-am întins, zâmbind.


- Bonjour! Deux croissants s'il vous plaît!
- Bien sûr, mademoiselle! Deux cent dix Euros et votre numéro de téléphone.

Vădit încântat de mine, deși eram în pijamale și cu părul strâns într-un coc foarte messy, 
mi-a părut mai fermecător decât ceea ce văzusem până atunci în vitrinele patiseriei.

- Quel est ton nom?
- Raphaël, mademoiselle!
- Enchantée! Je suis Scarlett!

I-am oferit numărul meu de telefon, apoi am luat croissantele și m-am îndreptat spre ușă.

- Je vais vous passer un coup de fil!
- Très bon!

Zâmbind, am ieșit din patiserie. Chiar era o zi perfectă.