Nu mă mai gândesc la America tot timpul, nu mai trăiesc cu stresul vizei, nu mai număr zilele rămase până la plecarea peste ocean. Anul trecut s-au întâmplat multe, am trecut prin multe... așa că în 2016 iau pauză de la tot ceea ce înseamnă vis american. 

Nu regret că m-am întors în țară. Am regretat la început, aproape o lună întreagă. Dar mi-am revenit și acum sunt liniștită, nu îmi mai stă gândul acolo. Dar asta nu înseamnă că nu mi se mai face dor!

Câteodată îmi este dor de Cedar Point, cu aproape tot ceea ce include el: seri călduroase petrecute în ride-uri, nopți pierdute la Rec sau pe băncuța din fața clădirii 1500, conversații interesante alături de cei mai faini prieteni.

Uneori îmi e dor și de alarmele de la 4 dimineața, de petrecerile în Louie's, de drumurile până la benzinărie, de Walmart. De zilele în care stăteam să ne bem cafeaua pe terasa unei căbănuțe de la Lighthouse Point, de lacrimile cauzate de crizele de râs, de day off-urile pe care le luam fără să anunț și fără să-mi pese de consecințe, de filmele văzute înghesuiți în patul meu din camera 15104, de zilele în care mâncam cu toții din aceeași farfurie.

Da... Câteodată mi se face dor și doare. Nu mai știu cum e să-ți petreci vara în România, dar îmi voi reaminti în acest an.