Cam pe la începutul vremurilor, când în lumea largă erau doar zmei, prințese și pitici, trăia pe cel mai înalt vârf de munte o fetiță cât un ghemotoc. Și era atât de mică, de te minunai trei zile și trei nopți dacă o vedeai vreodată.

Timidă din cale-afară, nu mulți reușiseră să o zărească prin sat, căci ea stătea închisă în palatul alb ca neaua de când se crăpa de ziuă și până când răsăreau stelele. Iar în miez de noapte ieșea tiptil prin unul dintre hornurile palatului și își lua avânt de pe acoperiș, reușind să zboare până pe pajiștea de lângă lacul albastru și limpede ca lacrima. Acolo îi plăcea să petreacă întreaga noapte. Admira același peisaj seară de seară, însă nu se plictisea.

Totul era de o frumusețe aparte. Luna își făcea repetițiile de dans în oglinda lacului, în timp ce licuricii zburdau printre flori, luminând întreaga vale. Atmosfera era împlinită de mireasma emanată de sutele de lalele ce își făceau veacul pe pajiște, în timp ce liniștea era întreruptă de cântecul greierilor și murmurul cascadei.

Zâna stătea întinsă pe o frunză de alun și se bucura de farmecul locului. Aripile îi sclipeau atât de frumos, încât ai fi zis că are mii de pietre prețioase presărate peste ele. Era o făptură gingașă, cu mijlocul subțirel și părul bălai împletit într-o codiță ce îi cădea pe umăr. Avea o coroniță din flori mici, albe în creștetul capului, iar la mână o brățară în același stil. Se potriveau de minune cu rochița lungă din voal ce se ridica ușor la adierea vântului.

Din locul acela magic se putea vedea fără probleme palatul maiestuos al Zânei. Nimeni nu știa, însă, că era făcut din lucruri numai bune de mâncat, căci altfel toți sătenii s-ar fi gândit că e o idee bună să se înfrupte ca la un ospăț din el, până nu ar mai rămâne decât firimiturile în urmă.

Turnurile erau făcute din miez de lapte delicios, ferestrele din jeleu transparent, iar ușile fuseseră construite din pătrățele de ciocolată amăruie de către cel mai iscusit măgăruș din Împărăția Dulciurilor. Întregul castel părea atât de impunător, dar totodată atât de frumușel, încât îți lua ochii!

Pe dinăuntru, arăta și mai bine! În fiecare cameră mirosea a vată de zahăr, iar atunci când intrai în dormitorul imens al Zânei, rămâneai fără glas. Totul era de un alb imaculat. Scăunelele din brânză proaspătă, patul mare și înalt făcut din sutele de bucățele de Miez de lapte Natur, covorașele pufoase din pandișpan...toate te ispiteau să le guști! Pe pereți stăteau atârnate câteva picturi create de micuța Zână, cu peisajul care îi plăcea atât de mult. Semănau între ele, dar fiecare era deosebită în felul ei. După fiecare ieșire în aer liber, fetița se întorcea la castel și picta alt tablou. I se părea că lacul, pajiștea...devin tot mai frumoase pe zi ce trece. Mereu descoperea ceva nou, ceva mai fascinant decât în ziua anterioară...

Dar iată că de data asta copilița zăbovise prea mult timp adâncită în visare în mijlocul lalelelor. Soarele renăștea din propria cenușă și urca treptat pe cer. Până și el părea că seamănă cu o felie tăiată de miez de lapte! Astfel, Zâna noastră la prima bătaie din aripioare a și ajuns înapoi la palatul ei. Stând întreaga noapte pe malul lacului de cleștar, i se făcuse așa o foame...de îi venea să mănânce orice tamburel îi apărea în cale! Noroc că pe măsuța din bucătărie o așteptau cuminți câteva budinci minuscule de brânză cu căpșuni întregi deasupra. Cenușăreasa știa că aceea este mâncarea preferată a Zânei, așa că îi făcu surpriza de a aștepta-o cu masa pregătită. Micuța ronțăi cu poftă tot din farfurie, apoi se duse să se odihnească puțin în camera ei. Era cam obosită și știa că somnul de frumusețe este foarte important după fiecare masă sănătoasă!

Somn ușor, micuțo! Somn ușor și vouă, prinți, prințese, zmei și piticoți! Să ne auzim cu bine până la următoarea povestioară magică!

Articol scris pentru SuperBlog 2013.