Archive for October 2013

My nail polish collection - Pic Heavy !

Thursday, October 31, 2013 10 Comments A+ a-

Din cauză că în ultima vreme nu prea am mai avut timp să postez și altceva în afară de articolele pentru SuperBlog, astăzi vreau să vă răsfăț cu multe, multe poze!

Acum o lună È™i ceva apucasem să îmi pozez toate ojele (care nu-s multe, recunosc...din cauză că aproximativ 4 ani de zile am avut unghii false, aÈ™a că nu mă pasiona datul cu ojă, pentru că nici nu aveam de ce), însă abia azi am găsit o fereastră, ca să zic aÈ™a, pentru a vă arăta ce produse am. ÃŽntre timp, colecÈ›ia s-a mărit un pic, însă efectiv, nu am avut când să bag într-o È™edință foto noile ”jucării”.

Fiind 12 jumate noaptea...nu am de gând să o mai lungesc cu vorba, că sunt foarte obosită... Vă invit, fete dragi, să vă înarmați cu multă răbdare, că urmează o avalanșă de poze! Vizionare plăcută, zic!






















Sper că nu v-am plictisit cu atâtea poze și că v-a plăcut mini-colecția mea de oje! Vă pup!

Voi cum stați la capitolul oje?

Un Crăciun de vis

Wednesday, October 30, 2013 2 Comments A+ a-

Suferința pusese stăpânire pe întreg orașul. Copacii goi erau alintați de o ninsoare putredă. Cerul era sec dar cernea deasupra tuturor acele bucățele de oglindă sparte, care provocau natura la convulsii repetate.

Băncile mâncate de bătrânețe așteptau pe cineva pentru a le ușura de povara zăpezii. Doar un câine rătăcit scheuna din cauza durerii sufletești de pretutindeni. Străzile uitate de vreme păreau a fi aduse la viață doar de ornamentele roșii atârnate pe stâlpi, căci nici măcar urma unui picior de om nu rămăsese imprimată pe zăpadă. În rest, nu puteai observa decât mici raze de lumină ce se furișau prin ferestrele caselor.

Fiind Ajunul Crăciunului, eu și sora mea fusesem invitate la familia Luxurescu, pentru a cina. Cei doi soți nu aveau o situație materială grozavă, chiar aș putea spune că se luptau cu sărăcia. Însă erau niște oameni foarte calzi și drăguți, iar nouă ne făcea plăcere să îi vedem de fiecare dată. Locuind în orfelinat, nu obișnuiam să ieșim mai pe nicăieri, așa că invitația doamnei Amalia ne-a bucurat nespus de mult. Dânsa ne cunoscuse acolo...la Casa de Copii, din momentul în care fusese angajată, acum vreo 15 ani. Chiar în prima zi de muncă, am fost lăsată împreună cu sora mea pe scările orfelinatului într-un coșuleț de rafie, iar de atunci, doamna Amalia s-a ocupat de noi. A ajuns să ne îndrăgească repede, aproape ca pe copiii ei. La fiecare sărbătoare mai importantă, știam că trebuie să ne îmbrăcăm frumos, căci venea nenea Aurel să ne ia cu mașina acasă la ei. Doamna Amalia făcea toate pregătirile, astfel încât să ne simțim excelent în vizită, cu toate că nu făceam parte din familia Luxurescu.

Astă seară aflasem că trebuie să mergem pe jos până la casa LuxuryGifts.ro, așa cum îmi plăcea mie să îi spun, pentru că nenea Aurel era reținut la muncă până târziu în noapte. Acesta muncea de 30 de ani ca șofer pe mașina de pompieri. Nu era mulțumit de salariul pe care îl lua, însă îi plăcea spiritul de echipă și calitatea de erou...caracterizante acestei slujbe. Niciodată nu s-a gândit să își caute alt loc de muncă, din cauză că adora să salveze oameni, case, păduri... Simțea că face un lucru măreț, chiar dacă se ocupa doar cu condusul mașinii. Însă totul depindea de el. Trebuia să fie la datorie înaintea celorlalți colegi, pentru a se asigura că rezervorul e plin ochi, precum și pentru a pregăti mașina greoaie ca pentru un război cu flăcările.
Din cauză că fusese anunțat de existența unui incendiu în celălalt capăt al orașului, a trebuit să plece urgent. Însă nu ne-a supărat acest lucru, întrucât știm cât de esențială este prezența lui la locul dezastrului. Am luat-o pe jos, de braț cu Diana, sora mea, mai ales că locuința Luxureștilor era la câteva străzi depărtare. Străzile, părăsite de oameni, îți dădeau senzația că dragostea și sentimentele frumoase au fost gonite de viscolul năpraznic...pe alte meleaguri. Doar trotuarele se iubeau pe ascuns cu zăpada pătimașă ce zvâcnea puternic din tămplele Primăriei.

Ajungând la câțiva zeci de metri depărtare de casa familiei, o puteam distinge foarte puÈ›in din cauza fulgilor mari de nea, ce parcă fuseseră agitaÈ›i de viteza saniei lui MoÈ™ Crăciun. Pe dinafară...părea o căsuță modestă, de oameni obiÈ™nuiÈ›i. Nu avea zorzoane multe È™i nici nu era impunătoare. ÃŽnsă avea acel ”ceva” care te făcea să o admiri, fără sa vrei. Micuță, prietenoasă...îți transmitea căldură È™i iubire. Fusese construită cu mâinile goale...de soÈ›ii Luxurescu...chiar înainte cu un an de căsătoria lor. Fusese pus mult suflet în acea locuință...iar asta se simÈ›ea prin fiecare atingere a cărămizilor consumate de vreme. Pe uÈ™a de la intrare puseseră o floare mov din lemn de brad...primită amintire de la străbunicul doamnei Amalia. Detaliul deosebit oferea un renume căsuÈ›ei...astfel încât È™tiai, fără probleme, că acolo stă o familie specială.
Până să bat la ușă, aceasta se deschise larg...iar în fața noastră apăru o femeie ce avea în jur de 50 de ani. Cu părul bogat și blond, prins într-un coc feminin...într-o rochie albă, lungă de cașmir. La gât avea un colier superb, albastru, ce se potrivea de minune cu ochii sclipitori, în același ton. (Îl primise de la nenea Aurel, atunci când sărbătoriseră Nunta de Argint. Acesta se reținuse de la mâncare multe luni de zile, tocmai pentru a-i face o surpriză frumoasă scumpei sale soții). Ținuta îi oferea o alură de înger, însă și tenul nebrăzdat o ajuta să arate ca la 40 de ani. Era doamna Amalia. Bucuroasă din cale-afară că am ajuns întregi la cină, ne-a poftit înăuntru, pentru a ne încălzi cu o ciorbă gustoasă de pui.
Pe canapeaua maronie, stătea cu o carte în față domnișoara Loredana. Era singurul copil al familiei Luxurescu. Studioasă, terminase două facultăți și învăța pentru a-și îndeplini visul de a deveni doctoră. Neavând bani să își plătească studiile, tindea la un loc la fără taxă. Astfel, mai citea câte ceva pe unde apuca. Deși în vârstă de 26 de ani, era nemăritată. Din cauză că se ingropase în cărți de mică, nu avusese nici timp, nici chef...să alerge după băieți. Nici acum nu ar fi vrut să își lase viitoarea carieră pentru a-și întemeia o familie. Era o femeie puternică și ambițioasă... Fixându-și un țel, ar fi fost în stare să citească biblioteci întregi pentru a ajunge unde și-a propus. Și cu toate că îmi dădea fiori inteligența ei peste medie, avea un suflet blând. Îți vorbea atât de frumos, încât ai fi fost dispus să o asculți ore în șir vorbind. Întotdeauna am asemănat-o cu o lebădă grațioasă. Avea mersul lent...și te vrăjea cu frumusețea ei. Cu ochii pătrunzători, ca și doamna Amalia, simțeai cum te afunzi în albastrul limpede ca cerul în amiaza mare...de pe chipul ei.
Când ne-a văzut intrând, a sărit ca arsă de pe canapea și ne-a îmbrățișat cu patimă. Ne considera ca fiind parte din familia ei. Ne-a așezat la masă, pentru că văzuse ce înfrigurate suntem. Pe masă ne așteptau bolurile de ciorbă aburindă. Am început să ne înfruptăm din felul principal, încât am golit farfuriile imediat. Toate am început să râdem de absurdul situației, însă nu a durat mult tot amuzamentul, căci doamna Amalia a adus imediat felul doi. Câte un copănel de pui, fript în tigaie alături de câțiva cartofi cu rozmarin. Nu era cine știe ce, însă pentru noi conta mai mult amosfera. Printre îmbucături și bancuri spuse de mine, începuse cu adevărat să se simtă atmosfera sărbătorilor de iarnă. În aer plutea ceva magic...pe lângă mirosul de mâncare delicioasă...si cel de brad proaspăt tăiat.

Până să îmi revin din senzația aceea deosebită, Loredana adusese odată cu plăcinta de mere și niște cadouri. Am rămas extrem de plăcut surprinsă, mai ales că nu mă așteptam la un asemenea gest din partea ei, știind că nu stă prea bine cu bănuții. Din bun simț, am desfăcut împreună cu Diana cutiuțele îmbrăcate în straie de iarnă, de față cu gazdele noastre. Primisem amândouă câte o broșă violet, în formă de fluturaș. Ne-am bucurat nespus de mult, deoarece, fiind obișnuite cu viața grea și săracă, orice lucrușor, cât de micuț, îl apreciem din suflet. Mai ales că atențiile de acum veneau din partea unei familii deosebite, ce o consideram ca și familia noastră...

Restul serii ni l-am petrecut cântând colinde lângă șemineul vechi... Înainte de a pleca, ajunsese și nenea Aurel acasă, tocmai la fix pentru a bea o cană de vin fiert cu toții. Ajunul Crăciunului are o semnificație aparte, atât pentru mine, cât și pentru sora mea. Noi asemănăm această sărbătoare sfântă cu...familia Luxurescu. Niște oameni iubitori, primitori și darnici...ce și-ar da chiar haina de pe ei, pentru a-ți face o bucurie și pentru a te simți ca acasă...atunci când te afli în sânul familiei lor. Avem parte de un Crăciun de vis, în fiecare an.

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Halloween Make-up Look

Monday, October 28, 2013 17 Comments A+ a-

Halloween este la o aruncătură de băț. Nu știu dacă vreți să petreceți pe undeva pe 31 octombrie, însă eu v-am pregătit câteva poze cu un make-up nici prea-prea, nici foarte-foarte (zic eu). Nu este atât de greu de făcut dar trebuie să ai răbdare și...ceva timp, ca să îți iasă ceva mai de Doamne-ajută, în cazul în care nu te pricepi la desene pompoase (așa cum nu mă pricep nici eu).


Am folosit paleta de la Flormar despre care am vorbit AICI, acoperindu-mi tenul cu fardul alb pentru a părea palidă.

Apoi am început să îmi schițez pânza de păianjen cu un fard negru mat, după care am accentuat cu un creion dermatograf moale. Am desenat câteva simboluri (fără sens), ca să nu pară chiar așa de monoton make-up-ul, iar deasupra nasului am (încercat) să fac un mic păianjen.

După ce am terminat de ”ornamentat” fruntea, am trecut la machiajul ochilor. Mi-am conturat sprâncenele (în exces). Pentru pleoape am folosit mai multe tipuri de verde (de la deschis la închis) din paleta de 144 de culori de la ELF, pe care o veÈ›i vedea într-o viitoare postare. Nu am vrut să apară ca fiind un machiaj perfect, deoarece trebuie să fim ”sperietoare” până la urmă, nu? Am blenduit cât de cât totul...apoi am aplicat niÈ™te sclipici auriu în colÈ›urile interne, pentru a oferi un plus de viață ochilor. Nu mi-am pus gene false din cauză că sunt foarte sensibilă È™i nu prea le pot suporta, însă poate într-un alt articol voi face o excepÈ›ie! Astfel, am finisat make-up-ul cu mascara Le Colossal Volum' Express de la Maybelline.

Buzele le-am pregătit aplicând întâi de toate, un balsam de la Nivea - Fruity Shine Cherry, după care le-am fardat cu o culoare burgundy, de asemenea, din paleta ELF. La sfârșit, pentru pomeți am folosit un blush rozaliu - roșiatic.


Părul l-am tapat în stil vâlvoi...după care l-am ciufulit și mai tare, ca să se sperie până și aparatul foto. Aveam niște cleștișori în formă de fluture...pe care i-am agățat la întâmplare prin păr.

Mi-am pus o eșarfă neagră pe deasupra tricoului pentru a da bine în poze, că ar fi fost chiar aiurea...sa am un make-up de Halloween, însă să fiu îmbrăcată în roz! :))

Sper că v-a plăcut ce am realizat (să nu aruncați cu roșii în mine, pentru că e prima dată când fac un machiaj pentru Halloween) și dacă vă hotărâți să îl purtați, let me know!

Aștept impresiile voastre în căsuța de comentarii! Și nu uitați de giveaway!

I love my giraffes!

Sunday, October 27, 2013 7 Comments A+ a-

Astazi s-a iscat o intreaga nebunie pe Facebook datorita avalansei de "Profile Pictures" cu girafe. Cine nu este in grupul SuperBlog...habar nu are ce faina e toata treaba asta! Si probabil isi pune intrebari referitor la sanatatea mintala a blogosferei romanesti...

Totul a pornit de la o ghicitoare...ce s-a transformat intr-o petitie! Toti bloggerii creativi si de gasca au ales cate o girafa si au pus-o la expozitie...pe Facebook! Si cu toate ca multa lume tot nu pricepe care-i faza...trebuie sa mentionez faptul ca militam pentru ca girafa sa fie mascota competiei SuperBlog!

Serios...gasca asta de girafe de mai sus...e foarte tare! Ma bucur ca le-am cunoscut prin intermediul acestui concurs! Mi s-a demonstrat faptul ca...desi suntem "rivali" si ne "batem" pentru podium...mai importante sunt intelegerea si prietenia dintre noi! Cu toate ca nu ne stim de multa vreme, "girafii" si girafele din pozele astea...imi aduc un zambet pe fata in fiecare zi! Ma bucur ca v-am cunoscut, oameni frumosi! Desi nu sunt toate persoanele dragi mie in colaj...sa stiti ca va am in gand pe toti in timp ce scriu randurile astea! :)


SUSTINE SI TU REZERVATIA NOASTRA DE GIRAFE CREATIVE!

Copilăria, un paradis pierdut

Sunday, October 27, 2013 6 Comments A+ a-

Numele meu este Katniss Everdeen și locuiesc în Districtul 12 al Panemului. Am avut o copilărie atât de grea, încât într-un timp, mă bântuia gândul să fug în pădure împreună cu prietenul meu cel mai bun, însă dragostea pe care o port surorii mele nu m-a lăsat să o părăsesc. Supraviețuiam de pe o zi pe alta, însă reușeam să mai vânez ilegal, pentru a-mi putea ajuta familia...


Probabil că ați auzit de mine...căci trăiesc în bibliotecile voastre de ceva vreme... Și deși s-au scris trei cărți despre povestea mea, nimeni nu ar putea să simtă vreodată suferințele suportate din momentul în care am fost aleasă să particip la Jocurile Foamei.

Cu toate că exist prin intermediul tușului așternut pe hârtie, sunt adusă la viață de persoanele care mă citesc. Iar în momentul în care paginile-mi sunt deschise, pot pătrunde în mintea cititorului, așa cum, la rândul lui, întră în pielea mea. Pot spune că facem schimb de roluri pentru câteva clipe, astfel încât, îmi pot da seama că acesta are impresia că se află acolo, în inima arenei, însă nu este nici pe departe așa! Sacrificiile făcute, oboseala, lupta pentru supraviețuire... Lucrurile astea le simți cu adevărat doar dacă ai trecut prin ceea ce am trecut eu! Întreaga experiență din arenă m-a maturizat peste noapte! Cu toate că niciodată nu m-am simțit ca un copil, întrucât trebuia să am grijă de mama și sora mea, participarea la Jocurile Foamei m-a făcut să apreciez mai mult viața, precum și valoarea oferită de fiecare amintire avută alături de prieteni și familie.

Prin intermediul celor care suflă praful de pe copertele cărților mele, am putut observa îndeaproape gândurile și comportamentul fiecăruia în parte. Mi s-a părut corect ca eu să învăț câte ceva despre cel care răsfoiește paginile poveștii mele, din moment ce el a avut ocazia să descopere adevărata față a lui Catnip.

Astfel, tot analizând persoanele din spatele copertelor, am ajuns la concluzia că majoritatea celor din ziua de azi ar da aproape orice pentru a se întoarce în timp, la momentele în care erau copii și nu aveau vreo grijă. Recunosc, pe una dintre cititoarele mele am reușit să o citesc mai ușor, căci dorul de copilărie era mai profund decât la oricine altcineva.

ÃŽÈ™i spunea adeseori faptul că timpul trece mult prea repede. Parcă ieri se juca în faÈ›a curÈ›ii, împreună cu toÈ›i copiii de pe stradă... ÃŽn fiecare seară, se prindeau de mâini È™i jucau ”Èšară, È›ară, vrem ostaÈ™i” până când trezeau vecinii din cauza râsetelor È™i veseliei. Maidanul prindea viață atunci când stabileau cine este măgăruÈ™ul între oi sau când se ascundeau prin tufiÈ™uri, pe după maÈ™ini sau prin propria curte, deÈ™i locul acela era interzis de regulamentul găștii. Uneori, când rămâneau fără idei în ale distracÈ›iei, avea loc urzeala mai multor trupe de copii, tocmai pentru a găsi cu ce să își ocupe timpul liber. Se mai nimerea câte cineva care să își dorească să deseneze cu cretă colorată pe asfalt, după care începea seria È›opăielilor caracteristice Șotronului. De aici până la Călcatea sau Friptea, mai era un singur pas...

Anii treceau, copilașii erau aleși...ori rațe, ori vânători...astfel încât, fetele ajunseseră să fie vânate de către băieți. Primul pupic pe obraz, prima floare (ruptă de la vecina) primită...prima invitație la o ciorbă de burtă...(da, cititoarea mea își amintește cu nostalgie momentul în care mama ei o căuta disperată pe toate străzile, neștiind că fata îndrăgostită până peste cap de colegul de la clasa a VII-a B, plecase fericită la o ciorbă de burtă împreună cu sufletul-pereche).

De aici, până la minÈ›itul părinÈ›ilor, nu a mai durat prea mult. ”Mă duc să mă plimb cu Maricica” însemna, de fapt, ”Mă duc să văd ce mai face Alex, că mi-e dor de el”. DeÈ™i băiatului îi ardea de alte lucruri, precum...să cucerească din ce în ce mai multe fete pe metrul pătrat, cititoarea mea era îndrăgostită lulea, fără să realizeze că mai încolo va ajunge să sufere în tăcere, citind ”Pe lângă plopii fără soÈ›” a lui Eminescu, întrucât credea cu ardoare că se potriveÈ™te dramei vieÈ›ii ei.

Acum, este conștientă de faptul că vremurile acelea au situat-o pe rampa de lansare către maturizare, ajutând-o să își formeze, ușor-ușor, caracterul. Încă mai suspină după clipele trecute, după bucuria oferită de jocurile puerile, după supărarea avută atunci când părinții o mai lăsau doar zece minute afară...

Ar fi sperat ca generația de copii din ziua de azi să poată face lucrurile ce le făcea ea când era mică, însă vremurile s-au schimbat mult... Trecerea de la jocurile copilăriei la jocurile vieții de adult se face extrem de rapid. Copiii nu se mai joacă pe stradă, nu mai profită de inocența vârstei. Orele petrecute pe tabletă sau cu ultimul model de telefon apărut în mână...își spun cuvântul.

Copilăria ar fi trebuit să rămână copilărie. DeÈ™i când era kinder își dorea să treacă timpul mai repede, să ajungă la vârsta fetelor mai mari, căci era impresionată de libertatea pe care o aveau, cititoarea mea regretă, într-o oarecare măsură, că a vrut să grăbească anii. TotuÈ™i, e fericită că s-a născut într-o perioadă în care tehnologia nu îți acapara viaÈ›a È™i te lăsa să savurezi la cote maxime fiecare moment frumos, fără să te enervezi din cauza proastei conexiuni la internet, ce nu te lasă să dai mai repede check-in. È˜i-ar dori ca generaÈ›ia asta nouă să se bucure de copilărie, pentru a nu regreta mai târziu că toată pruncia lor se rezumă la un cont de Facebook...

Vorbind în numele meu acum, simt că în adâncul sufletului meu de carte, aș vrea ca cei ce nu știu să aprecieze frumusețea unui moment, copiii ce și-au pierdut inocența printre planșele de joc pe calculator, să fie înscriși într-o Școala de Luptă, astfel încât, dacă tot nu au de gând să profite de viața ce le-a fost oferită, măcar să își găsească o ocupație mai reală. Care să îi sustragă din lumea virtuală și să le deschidă ochii pentru a vedea minunățiile din jurul lor, precum și prietenii tangibili care le-ar putea fi alături întreaga viață. Așa cum am apreciat de mică lucrurile mărunte, precum și viața în adevăratul sens al cuvântului, mi-aș dori ca ceilalți (fără să treacă, neapărat, prin greutățile prin care am trecut eu) să profite de copilărie și familie...

Da... Dintr-un copil, te transformi în adult, fără să vrei, fără să ai habar de ce se întâmplă printr-o simplă bătaie din gene. Trecerea e bruscă È™i nemiloasă. Timpul nu te întreabă dacă eÈ™ti pregătit să laÈ™i jocurile infantile pentru jocurile oamenilor mari. Timpul te sancÈ›ionează, fie că eÈ™ti de acord sau nu. Și te trezeÈ™ti, peste noapte, în arenă, fiind obligat să joci după regulile adulÈ›ilor. 
Articol scris pentru SuperBlog 2013.

De la Mario la Batman: Arkham Origins

Friday, October 25, 2013 0 Comments A+ a-

Din cauză că îl am pe tata informatician, încă de când eram mică am ”beneficiat” de jocuri pe calculator pe care le combinam cu succes cu cele offline. DeÈ™i în perioada primului meu computer nu aveam internet, tata îmi aducea pe dischete joculeÈ›e interesante, ce m-au ajutat, într-un fel, să îmi dezvolt imaginaÈ›ia, în paralel cu cărÈ›ile citite È™i jocurile de pe maidan.

Sinceră să fiu, îmi plăcea mult să mă joc pe calculator...atât chestii de fete, cât și de băieți. Țin minte că pe vremea aia, asta era tot ce făceam pe computer, exceptând momentele când ascultam muzică. Acum...aproape restul întregii vieți (poate că exagerez puțin!?) ni-l petrecem în fața calculatorului.


ÃŽncepând cu Mario, Super Taxi Driver, Prehistorik sau Sims, până la Aladdin, Batman, Tarzan, Hercules, Harry Potter sau Delta Force, îmi iubeam toate jocurile.  Fiind mică...È™i mai ales, fată, nu aÈ™ fi putut face mari diferenÈ›e între jocurile de atunci È™i cele de acum. Cu toate că grafica È™i formatul jocurilor nu erau atât de avansate, mă făceau, totuÈ™i, să mă simt ca È™i cum eram în mijlocul acÈ›iunii, fără să fiu distrasă de la planÈ™a respectivă.

În prezent, specialiștii IT fac tot posibilul ca gamerii să aibă parte de senzații tari atunci când se joacă. Tehnologia din ce în ce mai avansată îți oferă șansa de a savura la cote maxime jocurile achiziționate dintr-un mall sau un magazin online. Există vaste categorii de jocuri, atât pentru PC, cât și pentru console. Ai de unde alege, însă pentru o experiență de neuitat, e necesar să te țină computerul (ca dacă e vechi...degeaba!).

În acest caz, cea mai importantă componentă este placa video. Un gamer înrăit este în stare să plătească zeci de milioane pentru o placă de ultimă generație, deoarece cu cât este mai puternică, cu atât crește și performanța PC-ului în materie de jocuri online.

În cazul în care te ține buzunarul, cele mai bune plăci video din ziua de azi prin raportul calitate - preț sunt cele nVidia. Acestea pornesc de la 600 RON și ajung să coste chiar și 5300 RON. Însă placa video EVGA GeForce GTX 690 (cea mai scumpă) îți transformă cu ușurință calculatorul personal în avion.

Producătorul AMD, în schimb, vinde plăci video bune, însă la un preț mai accesibil. Este evident că la capitolul performanță nu se compară cu cele nVidia, pe lângă faptul că se uzează mai repede. Drept pentru care, nu aș da vrabia din mână (nVidia) pe cioara de pe gard (ATI). Cu toate că plăcile ATI nu sunt proaste, în momentul în care ești exigent și îți dorești ce este mai bun, alegi nVidia, întrucât este mai ok să investești mai mulți dintr-un foc pe ceva de calitate superioară, decât să ajungi la cheltuieli duble, tot schimbând multe plăci video după forjarea calculatorului. În orice caz, persoanele nehotărâte pot cere sfaturi și pe forum gaming, unde se găsesc oameni pasionați ce vor să te ajute în alegerea unei plăci video bune.

Ținând cont că în secolul XXI se pune accent foarte tare pe jocurile inovatoare, pe trăirile avute din momentul în care apeși Play, cred că în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat, jocurile 3D vor ajunge să monopolizeze această piață, astfel încât cel ce este dispus să lupte cot la cot cu adversarii, nu ar mai fi îngrădit de nimic. Nici măcar de monitor, pentru că un monitor 3D aduce inamicul chiar în camera ta, ceea ce...să fim serioși...ar fi o senzație mult prea tare ca să o poți refuza!


Până când se va realiza acest lucru, trebuie să ne înarmăm cu o placă video È™mecheră (mai ales că putem primi jocuri gratis, precum Batman: Arkham Origins la achiziÈ›ionarea unei plăci video GeForce - după ce am văzut trailerul, deja sufăr după el) pentru a ne putea bucura de jocuri precum Assassin's Creed, Fifa, The last of us, Max Payne sau GTA.


(Chiar azi a fost lansat Batman: Arkham Origins!)

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Nunta mea ștampilată!

Wednesday, October 23, 2013 0 Comments A+ a-

Èšinând cont că în momentul de față sunt o femeie măritată, m-am gândit că în sfârÈ™it, îmi pot da cu părerea referitor la nunÈ›ile din ziua de astăzi. Eu È™i cu Robert ne-am căsătorit luna trecută, pe 15 septembrie È™i înainte să facem cel mai important pas din vieÈ›ile noastre, am avut ocazia, timp de 1-2 ani, să ”inspectăm” tot ce È›ine de capitolul ”nuntă”, ducându-ne la o grămadă de astfel de evenimente, întrucât...vorba aia...”trebuie sa te duci la toate nunÈ›ile unde eÈ™ti invitat, ca să vină lumea È™i la a ta”.

Din acest motiv, am putut vedea clar că majoritatea nunților sunt axate pe același model. Nu spun că nu ar fi bine, chiar îmi plac nunțile tradiționale românești...dar sunt de părere că pe ici, pe colo...poți aduce ceva nou, ceva care să te facă să ieși din anonimat. De exemplu, am o problemă cu mărturiile. Adică, pe bune... Efectiv, după fiecare petrecere primești un săculeț cu bomboane albe fără gust și în care îți spargi dinții. Idei mai bune nu au găsit miresele? De ce să faci ceva ce face toată România? Măcar mărturiile să fie gândite altfel...în comparație cu cele ale vecinilor de pe toată strada!

Astfel, pentru a mea nuntă, m-am gândit ca mărturia să fie reprezentată de o poză personalizată. Ideea era ca la petrecerea noastră să vină un fotograf experimentat care să ne pozeze împreună cu fiecare familie prezentă. Deoarece am vrut ca pozele să fie gata pe loc, am avut un aparat foto instant. După ce ne pozam, intrau în acÈ›iune È™tampilele Trodat, făcute la comandă pe un site-minune de È™tampile online.
Acestea erau personalizate astfel încât, rămânea imprimat pe fiecare poză un text micuÈ›: ”15 septembrie 2013. Ioana & Robert” È™i două verighete. Mi s-a părut o idee simpatică, ce nu am mai văzut-o la nimeni. Faza faină e că printre sutele de poze făcute, fiecare familie primeÈ™te o poză È™tampilată, care să amintească într-un mod mai special de nunta noastră!

BineînÈ›eles, nu ne-am putut abÈ›ine să nu ne punem ”amprenta” È™i pe pozele mai artistice...neavând grijă că se termină tuÈ™ul, deoarece aveam un stoc considerabil de È™tampile, încât, chiar ne-au rămas câteva nefolosite. M-am bucurat de acest lucru, mai ales că vroiam să păstrez una intactă...neapărat!


Totodată, am comandat o ștampilă cu numele blogului! Normal că nu m-am putut abține, la câte idei aveam în cap! Eu zic că e bine, totuși, că m-am rezumat doar la atât, nu? Ștampilei acesteia i-am inclus numele blogului, precum și un mini-curcubeu, ca să fie mai veselă și să mă reprezinte. De acum o voi folosi peste tot, că-s tare mândră de ea!


Sinceră să fiu, acum, că a trecut nunta, pot spune că sunt foarte mulÈ›umită È™i încântată de decizia luată. Tuturor invitaÈ›ilor le-au plăcut  mărturiile noastre È™i chiar mi-au spus câteva prietene ce se vor mărita în curând, că vor adopta È™i ele ideea pozelor È™tampilate, ca să inventam, cu ocazia asta, un nou trend! ÃŽn cazul în care se va întâmpla asta, să È™tiÈ›i că eu sunt de vină!


Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Seducție cu bucluc

Sunday, October 20, 2013 0 Comments A+ a-

În piață, aglomerație mare. Lumea se agita în ultimul moment să mai cumpere câte ceva pentru Crăciun. Nervozitate, vorbe aruncate la întâmplare... Tot tacâmul.

Eu, ca tot omul, fugeam dintr-un capăt al orașului până în celălalt, încercând să găsesc pe ultima sută de metri toate ingredientele scrise pe lista lungă cu care plecasem de acasă. Deși locuiam singură, îmi plăcea să se simtă prezența sărbătorilor și în apartamentul meu. În bucătărie, mirosul sarmalelor se împletea cu cel al cozonacilor aburinzi în fiecare decembrie.

Cu toată alergătura de pe zi, uitasem să îmi cumpăr brad. Adică...cel mai importat lucru. Elementul principal! Fiind la volan, îndreptându-mă spre locul unde se găseau cei mai bogaÈ›i È™i mai frumoÈ™i brazi, mă întrebam cum mama naibii o să car eu, o mână de femeie, ditamai copacul până la maÈ™ină. Și până la etajul 3! Deja eram convinsă că nu voi găsi un bărbat să mă ajute cu toate astea, căci bărbatul ”săritor” era un mit pentru mine!

Ajunsă unde trebuie, mă dau jos din mașină și încep să analizez brazii cu privirea. Unul dintre ei mi se păruse potrivit pentru a trona în spațioasa mea sufragerie... Dau să mă îndrept spre el, însă nu vedeam nicăieri persoana a cărei slujbă e să te sâcâie și să încerce să te convingă să dai banii pe ce e mai scump. Stând și admirând bradul frumos din fața mea, un iz de parfum bărbătesc și-a făcut simțită prezența lângă mine. Până să mă dumiresc, mirosul mă dăduse gata! Aș fi putut să jur că dacă mă întorc, voi vedea un bărbat rupt din revistele de modă! Și...cam așa a fost...

Un tip înalt, brunet, cu ochii negri...îmbrăcat cu un palton modern... Părul bogat îi flutura odată cu adierea vântului, iar mie mi se părea că totul se desfășoară în slow motion... Rămăsesem blocată. Gură-cască! Îl vedeam că rostește ceva, însă nu îl puteam auzi. În capul meu era liniște totală... Singurele lucruri la care mă puteam concentra erau chipul lui perfect...și parfumul fermecător.

Deodată, liniștea mi-a fost tulburată de un zgomot asurzitor (cel puțin așa mi se păruse mie, din cauza creierului aflat în transă și trezit la realitate brusc). Când mi-am revenit în fire, toate lucrurile mele din geantă erau împrăștiate prin zăpadă. Bărbatul din fața mea se abținea cu greu să nu râdă. În schimb, mi-a trântit-o...
- Ce ai pățit, domnișoară? Așa tare te-a bulversat apariția mea lângă tine?
În momentul ăla am simțit cum mi se ridică tot părul din cap, de nervi. Puteam să jur că arăt ca o pisică înfoiată!

”Ia uite-l mă È™i p-ăsta! Se crede mare gigolo! Ce? Are impresia deja că sunt leÈ™inată după el? Poate după parfumul lui, dar nu după el...” îmi spuneam în gând, încercând să nu par o disperată, în timp ce m-am aplecat să bag lucrurile înapoi în paporniță.
- Nu, domnule! De la atâta oboseală, probabil că am aÈ›ipit câteva momente cu ochii deschiÈ™i, aÈ™teptându-te pe tine! 
- Haideți, domnișoară, fiți serioasă! Am văzut cum vă holbați la mine, de parcă m-ați fi dezbrăcat din priviri, așa...în văzul lumii! Poate ar trebui să începeți să citiți cartea asta de seducție care v-a căzut din geantă, să mai învățați ceva, că privirile fixe nu cuceresc pe nimeni, să știți!
 ÃŽncepuse să îmi crească tensiunea, încât eram hotărâtă să îi aplic o geantă peste ochi în cazul în care mai avea multe de comentat la adresa mea! Pe cât era de frumos, pe atât de mare avea È™i limbarniÈ›a! TotuÈ™i, mă străduiam să nu o iau razna, că la cât de obosită eram din pricina colindării întregului oraÈ™, eram în stare să îl pocnesc, nu glumă! ÃŽn plus, parcă m-ar fi tentat o întâlnire cu el, aÈ™a că am ales să îmi păstrez calmul.
- Stai puțin, că înțelegi totul greșit! Nu încercam să te cuceresc, măi omule! Doar că m-a vrăjit pentru câteva clipe parfumul cu care te-ai dat! Cum se numește?
- Super Playboy îi zice. E prima dată când îl folosesc și deja fac ravagii pe aici, prin piață.
- Nu te pot contrazice, sinceră să fiu! Chiar miroase mișto!
- Mă bucur că măcar în privința parfumului împărțim aceeași părere! Ia spune, te interesează bradul ăsta?
- Da, mi se pare cel mai ok pentru sufrageria mea! Cât costă?
- Pentru tine, că îmi pari o femeie interesantă...și că îmi plac ochii tăi...să spunem că ți-l dau gratis!
- Gratis? Cum așa?
- Păi...dacă ești de acord să mergi la o întâlnire cu mine...ți-l dau moca! Ce zici? Batem palma?

Am rămas puțin surprinsă de tupeul bărbatului, însă părea o afacere profitabilă! Mă scoteam și cu un brad gratis și cu o cină la lumina lumânărilor! Cum aș fi putut refuza așa ceva?
- Bine, sunt de acord.
- Uite, mie mi se termină programul în 5 minute. Dacă vrei, te ajut să cocoți bradul pe mașină și mergem la tine la o cafea. E ok așa?
- Da! Mașina mea e aia neagră de acolo. O aduc aici sau vrei să cari bradul până la ea?
- Stai liniștită, că mă descurc! Lasă-ți mașina acolo unde este. Bradul îl leg cu o sfoară și o să îmi fie mai ușor să îl mut de aici.
- Bine, dacă tu zici!
Eram convinsă că acum vroia să se dea mare în faÈ›a mea! ÃŽnconjura ramurile mari cu funia maronie cu un asemenea È™arm, de aÈ™ fi putut sta să îl privesc o zi întreagă cum se luptă cu viitorul meu ”monstru” din sufragerie. Când era aproape gata, m-am gândit că ar fi o idee bună să îl ajut cumva! Căci orice super-puteri ar fi avut, mi se părea imposibil de cărat atâta greutate...50 de metri mai încolo!

Scot cheile din geantă, fac stânga-mprejur și simt cum încet dar sigur, îmi fuge pământul de sub picioare. În secunda următoare mă trezesc lipită de bucata de gheață de pe asfalt. Am crezut că mi-am rupt fundul în două, cu tot cu spate! Am scos un sunet pițigăiat de durere și sperietură...
- Domnișoară, ați pățit ceva? Vă doare ceva? îmi spunea vânzătorul, grăbindu-se spre mine, pentru a mă ajuta să mă ridic.
- Păi ce să mă doară? îi spun pe un ton calm, de parcă nu aș fi putut să îmi recunosc durerile ce mă cuprinseseră. Doar prostia e cea care mă doare, atât!
- Pe cuvânt, nu am mai văzut o așa persoană amețită ca tine! îmi replică bărbatul, cu un zâmbet ștrengar.
- Nici n-ai să mai vezi, te asigur!
- Ridică-te. Duc imediat bradul la mașină și mergem la tine. Îmi e frică de ce s-ar mai putea întâmpla dacă mai rămâi un minut în aer liber!
I-am aruncat o privire încrezătoare, sperând că nu-mi va vedea în ochi lacrimile îndurerate. M-am deplasat până la mașină în decursul a 5 minute, cu viteza melcului. El venea în urma mea, râzând cu poftă.
- Deși neîndemânatică și neatentă, ai reușit să îmi înseninezi ziua! Ai ceva care mă atrage! Să fie oare pantalonii rupți?
- Ce? Mi s-au rupt pantalonii? Nu se poate așa ceva! Zi mai ghinionistă ca asta, eu nu am avut!
- Hai că nu e dracul chiar așa de negru! Măcar ai parte de o întâlnire cu un bărbat atrăgător!
- Da... Măcar atât! Să mergem mai repede acasă, până nu mai am parte de vreo căzătură!
Am pornit mașina și am plecat în trombă. Deși eram lovită, un pic nervoasă și cu niște gheață rătăcită prin păr, speram ca întâlnirea să decurgă mai bine...

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Nu spune ”Hop” până nu sari în geantă!

Saturday, October 19, 2013 0 Comments A+ a-

Gențile sunt precum niște comori misterioase. Oricărui bărbat cred că i-ar trebui o hartă pentru a se putea descurca în privința găsirii cheilor de la apartament, de exemplu, în geanta femeii de lângă el. Dacă ești femeie, înseamnă că știi despre ce vorbesc.

Deseori, până și nouă ne vine greu să găsim telefonul sau portofelul printre mormanele de lucruri inutile ce se adună de-a lungul timpului în geantă! În general, tindem să facem o colecție întreagă de poșete, în special vorbind despre poșetele Reeija. Mai mari, mai mici, negre, verzi, albastre cu floricele, albastre cu dungi, roșii cu buline albe, cu steluțe galbene, cu inimioare, cu ținte, fără ținte, cu un compartiment sau cu cinci compartimente...avem nevoie de cât mai multe în viețile noastre!

Noi, femeile, putem căra în genÈ›ile de piele orice! Chiar È™i un întreg È™ifonier. Poate chiar două. ÃŽncepând cu lucrurile esenÈ›iale, până la cele mai nefolositoare chestiuÈ›e. Să vă dau un exemplu! Atunci când îmi transfer lucrurile dintr-o geantă în alta, e teroare! Efectiv, nu pot renunÈ›a la nimic! Cu toate că săracul ”sac fără fund” va cântări 10 kilograme, eu nu mă las!
”Rujul ăsta roÈ™u e preferatul meu. ÃŽmi trebuie È™i acesta roz dechis, cel roz închis, cel nude, ăla mat...dar È™i ăla sclipicios! ÃŽncă trei balsamuri de buze, că trebuie hidratate constant, e È™i normal! Un pachet de gume, unul de bomboane, un pachet de È™erveÈ›ele uscate cu miros de mentă, unul cu miros de căpÈ™uni È™i niÈ™te È™erveÈ›ele umede, neapărat! O sticluță cu parfum, un spray fresh NECESAR pentru momentele în care părul nu are volum... O bluză mai groasă un pic...poate mi se face frig...un pachet de biscuÈ›i, că poate mi se face foame! O umbrelă, că poate plouă...È™i încă o umbrelă, că poate am nevoie să i-o împrumut cuiva! Ochelari de soare, portofel, 5 inele, 2 brățări, 70 de elastice de păr...că poate pierd vreunul între timp, iar eu ce mă fac dacă trebuie să îmi prind părul?!”

Și uite așa, cărăm toată casa după noi! De aceea, mi-am dat seama că ar fi mai simplu dacă s-ar inventa o geantă care să îmi citească gândurile! Până să apuc să pronunț ce vreau să iau din interior, ea să știe deja, astfel încât, dacă am chef să mestec o gumă din pachetul cu ambalaj verde și dungi mov, să îl pot găsi imediat, fără să mai pierd jumătate de oră căutând. Cu siguranță ideea asta e bună, mai ales pentru persoanele care atunci când circulă cu mijlocul de transport în comun, nu își pregătesc banii din timp, ci blochează întregul culoar, întrucât, măi să fie, portofelul este dat dispărut prin fundul genții!

Totodată, aș vrea să se inventeze niște poșete care te-ar putea face să călătorești în timp. Mi-ar plăcea la nebunie să pun geanta larg deschisă pe podea și să sar în ea, ducându-mă prin New York sau Las Vegas într-o clipită! Sau poate unii vor să dea o fugă în trecut! Cui îi este dor de un moment, un loc, o persoană? Țup în geantă și gata! Te trezești în fața casei unde ai copilărit sau în brațele mamei, atunci când îți citea povestea de noapte bună!

Ar fi frumos dacă s-ar adeveri! Eu voi fi cea mai fericită, fără îndoială, în cazul în care peste vreo 20 de ani, să zicem, conceptul de poșetă ar fi regândit și s-ar ajunge la ideea mea revoluționară! Asta da schimbare benefică tuturor femeilor din lume!

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

O prințesă la munte

Friday, October 18, 2013 0 Comments A+ a-

De ceva timp mi-am pus în gând să fac o mini-vacanță la munte, departe de casă. Sunt sătulă de atâta stat la castel. Văd în fiecare dimineață același peisaj, aceleași tablouri atârnate pe pereți, aceiași pitici care pierd vremea zi de zi uitându-se la televizor și bând bere. Probabil v-ați fi așteptat ca cei șapte pitici să fie la fel de harnici precum erau înainte, când locuiau singuri, însă acum au dat de trai! De când s-au mutat cu noi la castel, au făcut găuri în canapele, de la atâta lenevit! Încep să îmi pierd răbdarea cu ei, chiar am avut o tentativă de a-i da afară, însă Prințului i s-a făcut milă și mi-a propus să mergem pentru un weekend la Straja, ca să mă mai calmez un pic. Aș fi vrut să stăm mai multe zile acolo, însă m-am gândit că aș găsi casa acoperită de ambalaje și sticle de băutură, așa că am exclus varianta asta!

I-am pus Prințului laptopul în brațe (ne-am modelat și noi după tehnologia din zilele de astăzi), dându-i sarcina de a căuta cazare în Straja. Știam de la bun început că acolo vom merge, întrucât am auzit că e o zonă frumoasă de pică! Zis și făcut. Am găsit repede o pensiune din Straja care să ne placă, așa că am purces la drum vineri dimineața. Nici nu am simțit când au zburat orele de mers cu mașina, că în doi timpi și trei mișcări ne-am trezit în fața unei clădiri ce aducea cu al nostru castel: Vila Alpin.


Din momentul acela ne-a fost clar că ne vom simți minunat. Priveliștea ne-a cucerit iremediabil, era mai ceva ca în povești! Înăuntru era cald și mirosea a vin fiert. La cât de înfrigurați eram, gazdele ne-au răsfățat cu mâncare tradițională și câte o cană plină cu vin.

După ce ne-am odihnit puțin, am ales să petrecem restul serii pe pârtie. Pensiunea, fiind amplasată între cele două pârtii cu nocturnă, a făcut să ne vină foarte ușor să ajungem acolo. Centrul de închiriere al echipamentului sportiv era încă deschis, așa că am vrut să încerc pentru prima dată schiatul. Proastă decizie! Prințul, în loc să profite de pârtia numai bună de schiat, mai mult se ținea de burtă din cauza râsului! Râdea pe seama mea, că mai mult de 3 minute adunate nu m-am putut ține pe picioare! Când a văzut că mă supăr, m-a luat frumos de mână și am coborât amândoi pentru a înapoia echipamentul. Era timpul să mergem la culcare, căci oboseala își spunea cuvântul. EL râdea din întruna, iar eu mă supăram din orice. Aveam timp suficient în următoarele două zile să profităm de activitățile organizate la cerere...

Sâmbătă È™i dumincă ne-am dat cu tiroliana È™i ne-am bucurat de o partidă de paint ball. Până acum nu mai făcusem aÈ™a ceva, însă mi-a plăcut la nebunie! L-am nimerit de câteva ori pe PrinÈ›, aÈ™a că pot spune că m-am ”răzbunat” pentru faptul că acceptă toate lucrurile făcute de pitici!

Oricum, pot spune cu mâna pe inimă că acest sfârșit de săptămână despre care v-am povestit, a fost perfect. Cu siguranță vom reveni la Straja! Însă data viitoare vom sta întreaga vacanță acolo, pentru că un weekend înseamnă mult prea puțin timp petrecut în acel loc superb...

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Miez de poveste

Tuesday, October 15, 2013 0 Comments A+ a-

Cam pe la începutul vremurilor, când în lumea largă erau doar zmei, prințese și pitici, trăia pe cel mai înalt vârf de munte o fetiță cât un ghemotoc. Și era atât de mică, de te minunai trei zile și trei nopți dacă o vedeai vreodată.

Timidă din cale-afară, nu mulți reușiseră să o zărească prin sat, căci ea stătea închisă în palatul alb ca neaua de când se crăpa de ziuă și până când răsăreau stelele. Iar în miez de noapte ieșea tiptil prin unul dintre hornurile palatului și își lua avânt de pe acoperiș, reușind să zboare până pe pajiștea de lângă lacul albastru și limpede ca lacrima. Acolo îi plăcea să petreacă întreaga noapte. Admira același peisaj seară de seară, însă nu se plictisea.

Totul era de o frumusețe aparte. Luna își făcea repetițiile de dans în oglinda lacului, în timp ce licuricii zburdau printre flori, luminând întreaga vale. Atmosfera era împlinită de mireasma emanată de sutele de lalele ce își făceau veacul pe pajiște, în timp ce liniștea era întreruptă de cântecul greierilor și murmurul cascadei.

Zâna stătea întinsă pe o frunză de alun și se bucura de farmecul locului. Aripile îi sclipeau atât de frumos, încât ai fi zis că are mii de pietre prețioase presărate peste ele. Era o făptură gingașă, cu mijlocul subțirel și părul bălai împletit într-o codiță ce îi cădea pe umăr. Avea o coroniță din flori mici, albe în creștetul capului, iar la mână o brățară în același stil. Se potriveau de minune cu rochița lungă din voal ce se ridica ușor la adierea vântului.

Din locul acela magic se putea vedea fără probleme palatul maiestuos al Zânei. Nimeni nu știa, însă, că era făcut din lucruri numai bune de mâncat, căci altfel toți sătenii s-ar fi gândit că e o idee bună să se înfrupte ca la un ospăț din el, până nu ar mai rămâne decât firimiturile în urmă.

Turnurile erau făcute din miez de lapte delicios, ferestrele din jeleu transparent, iar ușile fuseseră construite din pătrățele de ciocolată amăruie de către cel mai iscusit măgăruș din Împărăția Dulciurilor. Întregul castel părea atât de impunător, dar totodată atât de frumușel, încât îți lua ochii!

Pe dinăuntru, arăta și mai bine! În fiecare cameră mirosea a vată de zahăr, iar atunci când intrai în dormitorul imens al Zânei, rămâneai fără glas. Totul era de un alb imaculat. Scăunelele din brânză proaspătă, patul mare și înalt făcut din sutele de bucățele de Miez de lapte Natur, covorașele pufoase din pandișpan...toate te ispiteau să le guști! Pe pereți stăteau atârnate câteva picturi create de micuța Zână, cu peisajul care îi plăcea atât de mult. Semănau între ele, dar fiecare era deosebită în felul ei. După fiecare ieșire în aer liber, fetița se întorcea la castel și picta alt tablou. I se părea că lacul, pajiștea...devin tot mai frumoase pe zi ce trece. Mereu descoperea ceva nou, ceva mai fascinant decât în ziua anterioară...

Dar iată că de data asta copilița zăbovise prea mult timp adâncită în visare în mijlocul lalelelor. Soarele renăștea din propria cenușă și urca treptat pe cer. Până și el părea că seamănă cu o felie tăiată de miez de lapte! Astfel, Zâna noastră la prima bătaie din aripioare a și ajuns înapoi la palatul ei. Stând întreaga noapte pe malul lacului de cleștar, i se făcuse așa o foame...de îi venea să mănânce orice tamburel îi apărea în cale! Noroc că pe măsuța din bucătărie o așteptau cuminți câteva budinci minuscule de brânză cu căpșuni întregi deasupra. Cenușăreasa știa că aceea este mâncarea preferată a Zânei, așa că îi făcu surpriza de a aștepta-o cu masa pregătită. Micuța ronțăi cu poftă tot din farfurie, apoi se duse să se odihnească puțin în camera ei. Era cam obosită și știa că somnul de frumusețe este foarte important după fiecare masă sănătoasă!


Somn ușor, micuțo! Somn ușor și vouă, prinți, prințese, zmei și piticoți! Să ne auzim cu bine până la următoarea povestioară magică!

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Rabdă parcă e de fier și-i crapă ochii de ger!

Sunday, October 13, 2013 0 Comments A+ a-


Nu stiu cum sunteti voi, dar eu ma declar ca fiind cea mai friguroasa persoana de pe planeta! La mare a trecut vara atat de repede, incat nu am apucat sa imi revin dupa canicula...ca toamna si-a intrat in drepturi incepand cu primele zile ale lunii septembrie. Parca niciodata nu a avut loc asa de repede tranzitia de la vara la toamna! Si desi imi place acest anotimp...cand vremea ar trebui sa fie perfecta - nici prea cald, nici prea frig - am fost luata prin surprindere sa aflu ca iarna se grabeste si vrea sa dea navala peste noi. La sfarsit de septembrie au venit niste vijelii si niste ploi..de am crezut ca nu-i adevarat!


Evident, cu vremea "minunata" de afara, a scazut si temperatura drastic, incat am dat drumul la caldura, ca nu se putea trai in casa, asa de frig era! Doar 7-8 grade la inceput de octombrie? Seriously?! Pentru mine...aia care poate sa doarma cu sosete in picioare in toiul verii, ca nu moare de cald...a devenit horror sa mai ies din casa! Dar nu se poate sa stau pana la primavara cuibarita in plapuma, asa ca trebuie sa ma sacrific si sa ma duc sa imi fac treburile!


Chiar vorbeam cu MissRux pe tema asta la un OOTD de-al ei si ii spuneam ca inainte, cand eram prin generala sau liceu, eram atat de mandra, incat as fi fost in stare sa ma imbrac super subtire la -100 de grade si sa spun "Nu imi e frig, imi e foarte bine asa!" . Da' de unde! Tremuram de frig in ultimul hal de cum ieseam pe usa. In statie, in microbuz, in fata scolii, eu eram bagata in priza. Pe deasupra, imi mai curgeau si lacrimile de la vant / ploaie / ninsoare sau ce evenimente mai erau! Dar eu ma faceam ca totul e perfect! -500 de grade...Bianca rezista! Doar stiti vorba aia...baba sufera la frumusete! Dar nici pe departe nu arata frumos sa fii cu turturi la nas si cu tenul rosu si impietrit de frig! :))

Acum imi place sa cred ca m-am mai maturizat si ca iarna asta nu voi mai face asa. Desi urasc caciulile de cand ma stiu, precum si gecile care te fac sa arati ca si cum mai ai o persoana ascunsa langa tine, sper sa tin mai mult la confortul meu, cu toate ca as arata ca un cosmonaut! Deja incep sa scot de la "naftalina" hainele mai groase si sa bag tricourile in fundul sifonierului...insa asta e! Ma consoleaza doar gandul ca se apropie Craciunul! Yuhuuu!!!

Peste voi a venit toamna asa nervoasa cum a venit la mine?

Plăceri vinovate...

Saturday, October 12, 2013 0 Comments A+ a-

În general sunt o tipă rațională. Știu ce pot face și ce nu...știu ce îmi priește și ce îmi dăunează. Uneori însă, cu toate că sunt conștientă de anumite chestii, eu continui să le fac. Insist, chiar. Cu toate că se întâmplă adesea să regret ceea ce am făcut mai devreme. Dar nu e asta o problemă așa de mare, mai ales că există mulți alții ca mine. Deci nu mă simt cu musca pe căciulă chiar așa. Decât când stau noaptea cu ochii pe pereți înainte să adorm. Mă iau remușcările. Și frustrările. Apoi mă ia somnul. Nu are rost să îmi bat capul, știind că a doua zi o iau de la capăt cu aceleași lucruri regretate anterior.

Da, așa cum (nu) v-ați dat seama, vorbesc despre dependențe. Imposibil să nu ai măcar una. Și dacă îmi spui că n-ai, pot pune pariu că minți. Fie că este vorba de Facebook, Youtube sau câte un film online în fiecare seară, toți ne putem lăuda cu cel puțin o chestie de care suntem dependenți.

Poate vă întrebați ce mi-a venit să vorbesc despre acest subiect. Ei bine, am reușit să văd împreună cu tanti cu care locuiesc...cea mai tare comedie apărută de curând în cinema - Tentații (i)rezistibile, unde este vorba despre trei prieteni care se luptă zi de zi cu dependența de sex, așa că încearcă să își trăiască viața și să își găsească sufletele-pereche, în pofida atâtor tentații găsite la orice pas. Bineînțeles, cum drumurile vieții sunt întortocheate, personajele filmului trec prin diverse momente savuroase, așa că părerea mea e să dați fuga mai repede spre cel mai apropiat cinema, pentru că ăsta e într-adevăr un film ce merită văzut...alături de persoana iubită sau...o pungă de floricele...în funcție de ceea ce sunteți dependenți, desigur!


Că tot am adus vorba de mâncare, trebuie să recunosc. I'm addicted! Aș mânca la orice oră din zi și din noapte! Îmi place cărnița de pui, de porc, de vită, de porumbel. Ați înțeles voi. Îmi place orice fel de carne. Și aia de dinozaur o fi bună, în caz de rămân fără alte opțiuni. Pe lângă asta, mor după dulciuri. Da' mor, nu glumă! Sunt în stare de orice atunci când sunt lihnită. Asta ca să știi...nu trebuie să te pui cu mine atunci când îmi e foame (sau pur și simplu poftă de ceva), că este foaaarte posibil să te trezești cu mici (sau mari) zgârieturi pe față. Să nu zici că nu te-am anunțat, da?

Bun. În afară de dulciuri...mai sunt dependentă de internet și tot ce înseamnă el. Facebook, Twitter, seriale, filme, chiar și poze (îmi place să fiu pozată). Totodată, îmi place să dorm (mereu îmi spune tanti cu care locuiesc că cică mi-ar fi lene să mă și deplasez dintr-un loc în altul...ceea ce nu e adevărat, evident! Sunt mereu prezentă acolo unde este nevoie de mine! Lângă tava cu plăcintă, lângă puiul la rotisor, lângă bolul cu bomboane...). Pe deasupra, mă consider o tipă foarte curată! Sunt obsedată de îngrijire, îmi place să mă spăl exagerat de des! Dar fac asta pentru că nu suport să mă știu murdară! Iar acest lucru nu este de condamnat, păi zău așa, cine ar putea accepta să stea murdar de mâncare la gură, de exemplu...

Da, știu că în mare parte am povestit despre mâncare, însă trebuie să înțelegeți că în principal, dulciurile reprezintă o tentație irezistibilă pentru mine! Efectiv, nu mă pot abține! Chit că mă îngraș tot mai mult cu fiecare îmbucătură, nu voi face nimic în privința asta. Este o plăcere vinovată care mă bucură în fiecare zi. Și nu îmi e rușine să recunosc. Chiar vă voi pune o poză recentă, ca să vă demonstrez că sunt mândră cu mine însămi și așa ar trebui să facă toată lumea! Indiferent de dependențe, unele au leac, altele n-au. Unii vor să scape de ele, alții nu. Iar eu sunt printre cei care nu vor să renunțe la dulciuri, ce mare scofală? Voi încheia acest articol aici, că deja s-a făcut târziu și îmi e poftă de ceva bun, așa că mai dau o tură pe la frigider înainte să mă culc. Noapte bună (sau poftă bună)!


Articol scris pentru SuperBlog 2013.

My first giveaway! ♥

Friday, October 11, 2013 1 Comments A+ a-

Așa cum v-am promis, astăzi am revenit cu un giveaway! Primul meu giveaway organizat cu ocazia împlinirii a o lună de când am scris prima postare pe acest blog! Yuhuuu!!!

ÃŽmi cer scuze pentru că îl postez atât de târziu, însă durează ceva până te organizezi, până îți găseÈ™ti capul, până te pregăteÈ™ti sufleteÈ™te de noul articol. ÃŽn primul rând, vreau să îi mulÈ›umesc mult de tot Elisei, posesoarea blogului Little Beauty Bag (treceÈ›i pe la ea, send her some love!) pentru că È™i-a făcut timp să decupeze niÈ™te poze începătoarei din mine! Dacă nu ar fi fost Elisa, cred că È™i acum mi-aÈ™ fi bătut capul cu decupatul, sincer! :)

Revenind la giveaway, țin să menționez că premiul nu a fost sponsorizat, ci l-am cumpărat eu pentru una dintre voi. De aceea, sper să fiți înțelegătoare și să nu vă fi așteptat la un iPhone 5S... :))


Premiul constă în cele trei chestiuțe enumerate mai sus. Va fi o singură câștigătoare!

Regulile sunt simple, așa că tot ce trebuie să faceți este să urmăriți pașii din aplicația de mai jos:


a Rafflecopter giveaway

Vă rog să respectați aceste reguli pentru că sunt foarte simple. Nu vreau să descalific pe nimeni din cauza neatenției (de exemplu, dacă nu pot vedea share-ul, automat nu vă voi mai putea alege ca și câștigătoare).

Concursul durează o lună începând din acest moment, adică va avea loc în perioada 11.10.2013 - 11.11.2013. Câștigătoarea va fi anunțată în această postare!

Vă urez mult succes, dragelor!

The Autumn Tag

Wednesday, October 09, 2013 0 Comments A+ a-


De câteva zile am intrat în febra SuperBlogului. Tocmai de aceea ați tot văzut pe aici articole fanteziste. Stați fără grijă, că tot vor mai fi astfel de postări, bineînțeles, pe lângă cele scrise în mod obișnuit.

De asemenea, vreau să vă atrag atenția în privința primului giveaway organizat de mine cu ocazia împlinirii a o lună de când a luat naștere blogul meu. Get your eyeballs ready, la sfârșitul săptămânii (vineri, mai precis) vă aștept la linia de start a înscrierilor! Până atunci, mă puteți urmări pe Facebook, Twitter sau ce mai vreți voi, ca să fiți la zi cu notificările! Găsiți link-urile tuturor site-urilor de socializare sus, în dreapta paginii blogului!

Revenind la oile noastre, astăzi m-am gândit că este timpul potrivit pentru a face un nou Tag. Că tot suntem în mijlocul toamnei, eu spun ca pică la fix. În plus, am vrut să scriu o postare mai light, pentru că sunt foarte răcita și vă dați seama că nu am vlagă în mine să scriu ceva mai complex, dar o să recuperez în zilele următoare! Așadar, să trecem la treabă!

1. Favorite thing about Autumn?
În general, îmi place vremea. Nu e nici prea cald, nici prea frig. Sau cel puțin asta credeam că se întâmplă toamna! Anul ăsta parcă a semănat mai mult a început de iarnă, așa de frig a fost! Cu ploi, vânt nebun, temperaturi de 7 grade...

2. Favorite drink?
Ciocolata caldă, clar! De când așteptam eu să treacă vara și să vină vremea pentru băuturile calde!

3. Favorite Scent / Candle?
La capitolul ăsta nu strălucesc, din păcate. Am câteva lumânărele care miros ori a căpșuni...ori a ciocolată sau scorțișoară... Dar nu mă îndur să le aprind! În primul rând, îmi este frică de următorul lucru: dacă să zicem ca aprind una dintre ele și mă aștept să miroasă în toată camera frumos, când de fapt nu miroase a nimic și am stricat drăguța de lumânare degeaba? :)) În schimb, am un aparat de la Ambi Pur care atunci când îl bagi în priză emană parfum. În dispozitiv se bagă 3 sticluțe cu 3 parfumuri diferite...iar la fiecare 30 sau 40 de minute, nu mai știu exact, se schimbă parfumelul. Eh, asta prefer să folosesc acum, deși am folosit aparatul și în perioada când învățam pentru licență și de fiecare dată când îi simt mirosul, îmi amintește de perioada licenței. Dar nu e un lucru rău, pentru că a fost o perioadă frumoasă.

4. Best lipstick?
Toamna îmi plac rujurile mai aprinse, cu toate că nu folosesc prea des, pentru că toate pe care le am nu sunt hidratante și mă trezesc cu buzele uscate și exfoliate în secunda doi. De obicei folosesc un balsam de buze de la Nivea Fruity Shine - Cherry.

5. Go to moisturizer?
În privința feței, nu folosesc o cremă hidratantă. În schimb, corpul mi-l răsfăț după fiecare duș cu o loțiune de corp de la Dove sau cu cea de la Victoria's Secret despre care am vorbit aici.

6. Go to colour for the eyes?
Sunt zile în care mă dau doar cu rimel dar sunt și zile când folosesc auriu mai deschis sau bej. Nu îmi place să ma machiez în exces, merg mai mult pe simplitate.

7. Favorite music or band / singer to listen to?
ÃŽn ultima vreme am ascultat foarte mult muzica lui Landon Austin. E un tip de pe Youtube, care face cover'uri după cântecele care îi plac (presupun), dar totodată are È™i piese compuse de el. ÃŽmi place mult cum cântă, iar piesele pe care le-am ascultat în disperare în ultima lună se numesc Once in a lifetime (asta e compusă de el) È™i As long as you love me (asta e melodia lui Justin Bieber - nu am ascultat varianta lui - iar Landon a făcut împreuna cu Alex Goot cover).

8. Favorite outfit to wear?
Orice outfit care conține un hanorac/pulovăr mai gros. De felul meu sunt friguroasă, așa că nu prea mai ies din casă îmbrăcată în rochițe sau tricouri.

9. Autumn treat?
Am un wishlist foarte lung pe care sper să îl bifez în întregime până vine iarna. Pentru început, m-am răsfățat cu o nouă geacă de piele pe care am primit-o de la ai mei. I love it!

10. Favorite place to be?
În casă...cu o ciocolată caldă alături, niște dulciuri și serialele preferate!


Cam atât de lung a fost Tag-ul! Cine vrea să îl facă, să îl preia de aici cu încredere! Nu am tradus întrebările, pentru că everything sounds better in english! Până la următorul articol, aÈ™tept comentariile voastre! 

Care ar fi răspunsurile voastre la întrebările de mai sus? Sunt tare curioasă! :)

Subscribe to: Posts (Atom)