Showing posts with label girafa creativa. Show all posts
Showing posts with label girafa creativa. Show all posts

Draw my year | Un an roz pentru o fată roz

Nu îmi vine sa cred că 2013 e pe ducă! Parcă a trecut ATÂT de repede... Dar cu toate astea, am apucat să fac câteva lucruri bune în acest an.. Pentru mine, pentru cei din jurul meu...

În 2013 am fost surprinsă să aflu că sunt mai puternică decât credeam. Și mai curajoasă. Și mai roz.

2013 este anul în care m-am regăsit pe mine, după ce mă pierdusem pe drumul parcurs în 2012...

2013 a fost un an dedicat prietenilor. Am rupt legătura cu unii, însă mi-am făcut alții. Mai calitativi, pot spune. Iar acest lucru s-a întâmplat din două motive mari și late:
  1. M-am înscris la master, iar asta a adus cu sine colegi noi, adică...prieteni noi.
  2. Mi-am făcut blog și m-am înscris în competiția SuperBlog.
2013 a fost un an dedicat premiilor. Spun asta fiindcă am câștigat câteva lucruri frumoase. Unele pe merit (de exemplu, în SuperBlog), iar altele...fiindcă am fost o fetiță cuminte, iar când ești cuminte, primești ce vrei. :)

ÃŽNSÄ‚. Toate cele de mai sus fac parte din introducerea în adevărata ”Recapitulare” a anului 2013. Ce e mai frumos...acum urmează. Sau...altfel spus, mă chinuia talentul, aÈ™a că m-am pus pe desenat. Nu am un talent extraordinar la desen, pe lângă faptul că mă plictisisem la un moment dat (sunt 12 desene, la naiba!), deci nu vă aÈ™teptaÈ›i să vă dau pe spate cu operele mele de artă.


Prima zi din 2013 m-a prins acasă, uitându-mă la televizor. În pijamale. Și într-un fel...cam deprimată. E normal, cine nu ar fi fost așa, dacă ar fi stat de Revelion în mijlocul patului, purtând izmene?!

Câteva luni mai târziu, eram în febra licenței. Spre deosebire de alte facultăți, noi am dat atât test grilă, cât și o lucrare de licență. Am învățat 1500 de întrebări ca pe apă, le visam și noaptea. De fapt, nici nu aveam timp să visez, că făceam nopți albe din cauza grilelor ce mi-au scos peri albi în cap. Lucrarea de licență, de asemenea, mi-a mâncat zilele și nopțile, m-a adus în pragul disperării, de îmi venea să arunc computerul pe geam, cu tot cu acea carte cu întrebări pe care am mâncat-o pe pâine. La figurat, desigur. Apropo, pe monitor se poate observa începutul lucrării mele de licență. Și e pe bune treaba asta.

Pe la mijlocul lunii iulie, am dat testul...luând nota 9 fix. După două zile...tremuram din toate încheieturile în fața facultății din cauză că trebuia să prezint în fața comisiei lucrarea de licență. Iar eu aș mai fi dat de încă 5 ori un test grilă, decât să vorbesc despre lucrarea mea. Norocul a fost că PowerPoint-ul meu era genial, iar cărțulia muncită pe brânci, la fel. Profesoara cred că a văzut că-s una dintre blondele deștepte, așa că mi-a dat viteză repede.

În aceeași seară am aflat notele primite la prezentarea lucrărilor. Iar mă luase tremuratul, fiindcă îmi doream să primesc nota 10, în speranța că voi putea intra cu media 9.50 la master, la fără taxă. Am fost cu ai mei la facultate, iar pe lista afișată pe geam eu apăream ca având nota 9 la scris și nota 10 la oral. Fericire mare, vă dați seama. Mă mir că n-am început să plâng! :)

Ca un fel de răsplată pentru efortul ENORM depus în ultima perioadă, am plecat cu niște prietene câteva zile la munte. A fost prima dată când am văzut Transfăgărășanul și m-am îndrăgostit iremediabil de el. Tot atunci am fost la Sibiu, de am înșelat Brașovul cu trupul și cu gândul, fiindcă mi-a plăcut mult de tot! Dar tot Brașov rămâne feblețea mea... Nu se poate altfel.

A venit și luna august, cea în care EU sunt născută și pe care o ador, tocmai din acest motiv. Am sărbătorit cu tort (și șampanie, parcă) alături de familie (de fapt, jumătate din familie, pentru că părinții mei plecaseră în concediu), apoi cu prietenele în oraș. A fost frumos, dar totuși...nu prea am simțit că a fost ziua mea. Ciudat sentiment...

Abia în luna septembrie am putut afla dacă am intrat la fără taxă, sau nu. Însă așteptarea nu a fost în zadar. Am fost (și încă sunt) super mândră de mine. De ai mei...nu mai spun, că vă dați seama că au început să dea telefoane peste telefoane, pentru a se lăuda cu fiica lor extraordinar de deșteaptă.


Tot în septembrie m-am apucat de blogging și...bine am făcut! A fost una dintre cele mai bune decizii ale mele. A adus multe chestii frumoase în viața mea, mai ales în materie de OAMENI.


M-am înscris în competiția SuperBlog, iar din octombrie am intrat în pâine. Nu știam care-i faza, cu ce se mănâncă, cert e că am început cu dreptul, luând 90 de puncte la prima probă, cea dată de Toyota, acest lucru lăsându-mă o zi și o noapte pe primul loc. Dar cum acela nu era pentru mine...am alunecat în clasament.

ÃŽncepuse să îmi placă È™i atmosfera de pe grupul de Facebook destinat SuperBlog, băgându-mă în seamă cu toată lumea de pe acolo. Mi se păreau de treabă, chiar dacă îmi erau ”rivali” È™i îmi plăcea la nebunie să stau la taclale cu ei până la 1-2 dimineaÈ›a.


Pe la sfârșitul lunii octombrie mi-am luat prietenele și am plecat spre București, pentru a-mi îndeplini cel mai mare vis. Acela de a merge în America. Am ajuns la sediul GTS, loc în care ne-am scos visurile din geantă și le-am pus pe birourile coordonatorilor programului Work and Travel. Ei au înțeles ce și cum, așa că ne-au întins contractele, pe care le-am completat și semnat fără să clipesc. Primul pas îl făcusem. Nu mai eram la stadiul de visătoare, ci lucrurile începuseră să se pună în mișcare. Era incredibil, dar...noi chiar urma să plecăm în State! Yupiiiiiiiiiiii!!!!

ÃŽntorcându-mă acasă, am aterizat direct pe Facebook, fiindcă îmi fusese dor de SuperBloggerii mei. Și dacă tot epuizasem toate subiectele de discuÈ›ie, Pishky s-a gândit că un joculeÈ› nu ne strică, aÈ™a că am intrat în horă, până am devenit o ”cireadă” de girafe. Dar nu orice fel de girafe... Ci creative, domnule! Dacă nu mă credeÈ›i, uitaÈ›i lista cu numele noastre mai sus! :)

Zilele au mai trecut, probe de la sponsori tot veneau, oboseala se acumulase... Nu mai suportam să scriu la comandă, mă enerva orice juriu, aÈ™a că...am izbucnit! ÃŽn aÈ™a hal, încât am vrut să îmi dau ”demisia” de vreo 2-3 ori. Dar bine că n-am făcut-o, fiindcă tare rău mi-ar fi părut dacă nu ajungeam la Straja... M-am mulÈ›umit cu un simplu articol crizat, unde m-am descărcat de toÈ›i drăcuÈ™orii. Sau...aproape de toÈ›i. Nu m-a lăsat inima È™i am mai păstrat câțiva, fiindcă până la urmă sunt ai mei, eu i-am crescut, da?!


De Sfântul Nicolae am ajuns la Straja, unde am cunoscut organizatorii SuperBlog, un juriu și câțiva SuperBloggeri olteni. Fu așa de faaaaaain, numai că eu eram extrem de obosită, așa că m-am dus la nani, în speranța că voi fi fresh în următoarea zi, pentru Gala de premiere și...petrecere!

A doua zi am făcut pinguini cu Daniel, Dan și părinții lui, am vizitat împrejurimile, am descoperit că eu sunt Sfântul Pinguin (a se observa că este prezent și în desen) și am așteptat ceata de finaliști. O spun din nou. Fu așa de frumoooooooosss, cu așa de mulți oameni mișto, de nu am cuvinte! Superbloggerii nu sunt doar niște oameni cunoscuți pe internet sau cu care am stat de vorbă la o cafea. Sunt persoane care mi-au ajuns la suflet, fie că au fost prezente la Gală, fie că nu. Sunt persoane cu care VREAU să păstrez legătura de acum înainte, chiar dacă voi fi în România sau nu. Vreau să îi întâlnesc și cu alte ocazii, nu doar la Gale... Vreau să vină la mine acasă, să mergem la plajă împreună, să petrecem des, să organizam un revelion SuperBlogosferic...

SuperBloggerii și persoanele din spatele competiției au umplut un gol din viața mea. Și nu mă mai văd fără ei. Deși sunt singură la părinți, pot spune cu mâna pe inimă că eu am frați și surori. Care sunt SUPER! Le mulțumesc LOR pentru că există! Le mulțumesc pentru sprijin, pentru prietenie, pentru dragoste, pentru înțelegere, pentru tot! I am SO blessed!

De asemenea, vreau să mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din viața mea pe parcursul anului 2013. Începând cu familia mea, până la prietenii pierduți pe drum. Fără voi toți nu aș fi cea care sunt astăzi și sunt recunoscătoare pentru toate lucrurile frumoase de care am parte și pentru toți oamenii de lângă mine.

Sunt pregătită pentru 2014, deoarece îmi doresc să fac multe lucruri pentru sufletul meu. Iar cap de listă este... să merg în America.

Deoarece acesta este ultimul articol publicat din acest an, vreau să vă urez și eu câte ceva. Fără siropoșenii, că...nu îmi plac. Deci. Sper ca anul ce vine să vă aducă doar momente frumoase, oameni speciali, dragoste, înțelegere și liniște sufletească. Să vă distrați, să vă iubiți mai mult pe voi înșivă, să apreciați fiecare clipă și să aveți grijă de voi. VREAU să ne vedem mai des, mai ales din cauză că la vară voi fi plecată...și...sper să ne auzim cu bine! Altceva...nu știu ce să mai spun, fiindcă desenele de mai sus mi-au luat toaaată inspirația și energia.

Cam atât, frumoșilor! Distracție plăcută șiiii nu uitați că vă iubi dubiiiiii! :)

P.S. Bebelușilor (adică voi)...DANS! (Uite așa, ca pentru Revelion!)



November in Pictures

Dacă în ”October in Pictures” spuneam că a început competiÈ›ia SuperBlog, primul lucru ce vreau să îl menÈ›ionez în acest articol este că s-a terminat SuperBlog 2013. Teoretic, deadline-ul era pe 2 decembrie, însă nu am vrut să las ultima probă de izbeliÈ™te până la 23:59, aÈ™a că practic, am ajuns la linia de sosire în ultima zi a lunii noiembrie.

Dat fiind faptul că nu am scris un articol special legat de întregul concurs, ci doar despre Gala de premiere, m-am gândit să aștern câteva gânduri cu privire la cele două luni pline de advertoriale. Au fost 28 de probe pentru care mi-am stors creierii 24/24 (serios, erau unele nopți în care nu puteam dormi cum trebuie din cauză că visam cuvinte-cheie și deadline-uri). A fost greu, obositor, stresant...însă extraordinar. O experiență frumoasă, prin intermediul căreia am aflat că-s destul de creativă (am un talent pe lumea asta, nu-s chiar vai de mine...), mi-am testat rezistența inimii (când mai ai câteva minute la dispoziție pentru a introduce articolul în platformă, simți că îți iese inima din piept de emoție), am descoperit bloguri bune, însă cel mai important...am descoperit oamenii incredibili din spatele blogurilor. SuperBlog a reprezentat o oportunitate de a cunoaște oameni inteligenți și creativi, oameni care pun preț pe prietenie, cu toate că eram adversari...

Mi-aș dori să pot vorbi cu ușurință despre ceea ce înseamnă SuperBlog pentru mine, însă nu reușesc să îmi găsesc cuvintele. Îmi pare rău că s-a terminat... Când eram in mijlocul concursului, abia așteptam să ajung la final, fiindcă nu mai suportam să scriu la comandă, nu mai suportam stresul primirii notelor, simțeam că explodez dacă nu mi se apreciază articolele pentru care am renunțat la multe ore de somn... Nu credeam că îi voi duce dorul atât de repede. Nu credeam că voi întâlni asemenea oameni speciali pe internet... Nu credeam că sunt în stare să scriu un articol câștigător, însă am făcut-o...

Pe parcursul întregului concurs am trecut de la dezamăgire la bucurie atunci când mă așteptam mai puțin, am învățat să fiu mai răbdătoare, să nu scriu atunci când sunt nervoasă, să mă bucur de norocul altuia și să îi apreciez chiar și pe cei care s-au înscris doar pentru premii. Erau la un moment dat niște discuții legate de acest subiect. Mulți au recunoscut că nu s-au înscris pentru socializare, ci pentru câștigurile materiale. Eu nici nu știam prea bine despre ce e vorba, probabil nici de premii nu aveam habar... M-am înscris pentru ca blogul meu să mai crească. Pentru a câștiga vizitatori. Dar nu am știut că voi câștiga și prieteni. SuperBlog te ajută să legi prietenii virtuale, ce se pot transforma cu ușurință într-unele cât se poate de reale. Așa cum o parte dintre noi ne-am cunoscut la Straja. Recunosc, în acel moment mi-am dat seama că timp de două luni am vorbit cu niște oameni, nu cu monitorul. Am văzut SuperBloggerii ce au stat ascunși în spatele cuvintelor. Ăsta este adevăratul premiu. Nu banii, nu un parfum sau o tabletă. La final, toți suntem câștigători. Ne-am câștigat unii pe alții. TU (oricare SuperBlogger ce citește asta acum) ești premiul meu de suflet. Iar acest lucru nu poate fi întrecut de nimic...

Deși am pierdut nopți din viața mea scriind advertoriale, nu regret nimic. Poate dacă mâine s-ar da drumul unei noi ediții, m-aș înscrie fără să mă gândesc de două ori. Da, atât de mult mi-a plăcut. SuperBlog are părțile lui rele (stres, oboseală), însă cele bune le întrec pe alea neplăcute. Organizatorii sunt niște persoane de excepție, au muncit atât de mult, s-au dat peste cap de nenumărate ori pentru a ieși totul ca la carte. Când vorbesc despre ei, parcă îmi e rușine să mă plâng de orele mele nedormite. Sunt 100% sigură că cei ce dau viață competiției SuperBlog au la activ mai multe nopți pierdute decât toți bloggerii la un loc. Dar îmi place că ei fac totul cu pasiune, nefiind nevoie să ne reproșeze nici măcar un sfert din tâmpeniile ce le făceam noi pe grup sau prin articole, sau să ne plătească cu aceeași monedă faptul că unele persoane nu făceau altceva decât să fie nemulțumite constant.

Dar a trecut... Scriu de mai multe ori, pentru că nu-mi vine a crede nici acum. Mă obișnuisem cu atmosfera ce doar SuperBloggerii știau să o facă, cu toate că în ultima vreme..majoritatea se concentrau pe note și comparații, decât să mai deschidă un alt subiect de discuție, așa cum făceam pe la început... Oricum, ideea principală e următoarea: mai bine să fii ținut în priză de către probele ce veneau de 3-4 ori pe săptămână, decât să îți vină cheful de scris o dată pe săptămână, știind că nu ești forțat de împrejurări să îți deschizi blogul... Asta e părerea mea. Acum, de exemplu, am ajuns să lenevesc cât n-am făcut-o în ultimele două luni. Și nu-mi place. Să-mi dea cineva o probă și un deadline, ca să simt că trăiesc! :))


ÃŽn noiembrie mi-am descoperit un nou talent, acela de a desena. BineînÈ›eles că a fost prima È™i ultima dată când mi-a ieÈ™it o girafă, aÈ™a că am profitat de ocazie È™i am trecut numele unora dintre Girafele Creative alături. Spun ”unora”, din cauză că între timp ne-am înmulÈ›it...


Luna trecută am mâncat sarmale la greu. Parcă nu mă mai săturam! La un moment dat devenisem cam răutăcioasă, fiindcă postam poze cu mâncare din plin pe Facebook. Din câte se poate observa, încă sunt... Altfel nu ar urma să vă arăt alte imagini cu bunătățuri.


Pizza party friday night! Nu obișnuiesc să mănânc pizza prea des, dar și când mănânc... Păi să te ții! Da, aceasta din poză am înfulecat-o singurică. Îmi era foame rău, ce vreți?


Am complotat cu alți 14 Moș Crăciunei și am organizat un concurs mare și frumos pentru Crăciun. Încă nu s-a terminat, mai este valabil până pe 15 decembrie, așa că dacă nu v-ați înscris încă, vă recomand să o faceți aici.


Pe 10 noiembrie părinții mei au sărbătorit 23 de ani de căsătorie, iar tata i-a oferit mamei un buchet imens de flori: 23 de crizanteme (florile ei preferate). La rândul ei, mama a pregătit cheesecake...


Și chocolate lava...

(Am uitat să fac poză după ce s-au copt.)

Am făcut o comandă mare la Avon deoarece nu mai aveam gel de duș (eh nu? decât vreo 5) și din cauză că unul din premiile giveaway-ului de mai sus este compus din produse Avon.


Am fost la târgul din Mamaia pentru a-mi cumpăra ghetuțe, însă m-am întors acasă cu multe feluri de carne... Așa se întâmplă atunci când pleci la cumpărături cu burta goală!


După îndelungi căutări prin tot orasul, am găsit ciocolată cu măr și scorțișoară, preferata mea!


Și am pus-o pe mama să facă pizza de casă, deoarece când eram mică aproape în fiecare sâmbătă făcea...


Am câștigat un tuș de ochi (noroc că am primit mail și am fost anunțată, fiindcă eu uitasem complet că am participat - cine știe câte premii am ratat din cauză că uit că m-am înscris?!)


Între timp am devenit obsedată de iaurturile cu fructe. Pot să jur că nu am gustat în viața mea mai mult de două lingurițe de iaurt cu fructe, pentru că nu îmi plăcea. Iar acum...nu mă mai pot opri. Nu înțeleg ce se întâmplă...


Cel cu kiwi de la Oikos este demențial. Merge de minune după un covrig de la Petru...

Nu mai țin minte dacă am aflat că am câștigat o tabletă la sfârșitul lui noiembrie sau la începutul lui decembrie, însă eu vă spun atât. La proba care m-a speriat cel mai tare în SuperBlog am primit 100 de puncte. Cu cele 100 de puncte am primit un premiu, constând într-o tabletă! Am crezut că leșin de fericire când am aflat. M-am simțit ușurată fiindcă pentru prima dată cineva a apreciat valoarea unui articol scris de mine. Mulțumesc Zelist! :)


Urmează să vă fac cunoștință cu ea într-un articol viitor, alături de ce am mai primit la Gală.

 Până atunci...spuneÈ›i-mi! Cum a fost luna noiembrie pentru voi? :)

October in Pictures

Iată că a trecut și luna octombrie (zău că nu-mi dau seama când zboară timpul ăsta) și m-am trezit cu gândul că mai este foaaaarte puțin până la Crăciun, perioada mea preferată din an! Bineînțeles, nu e cazul încă...să vorbim despre asta, așa că azi vă voi arăta ce am făcut în luna ce tocmai am rupt-o din calendar.


La sfârșitul lui septembrie vă spuneam că mă înscriu la SuperBlog. Zis și făcut. De la 1 octombrie, însă, a început bătălia. Sute de bloggeri își storc creierii săptămână de săptămână (pentru că probele vin în fiecare zi de marți, joi, sâmbătă și uneori chiar și duminică). Nu ar fi asta o problemă, ci stresul cel mare e reprezentat de deadline. Azi vine proba...și parcă trec 5 minute (în loc de 7 zile, cât avem la dispoziție pentru a scrie), că îți stă inima în loc din cauză ca vine 12 noaptea și tu nu ai reușit să te aduni pentru a așterne cuvintele pe blog. Adrenalină curată, nu glumesc! Noroc că ne mai destindem la discuții târzii în noapte pe grupul SuperBlog!


Deoarece blogul meu este bebe, când a împlinit o lună de viață, am organizat un giveaway. Încă mai aveți timp să vă înscrieți, că se termină pe 11, luna asta! Grăbiți-vă, da?!


Am încercat pentru prima dată banana bread și a fost...bună. Am luat-o de la Carrefour. Ce nu mi-a plăcut e faptul că e umedă această așa-zisă pâine. Habar n-am dacă așa trebuie să fie, însă cea cumpărată de mine...așa fu.


Cel mai important lucru de pe luna (ANUL) asta e faptul că m-am înscris la Work and Travel USA! Nici nu pot să exprim în cuvinte cât de fericită sunt din punctul acesta de vedere...și cât dor de ducă am!!! Serios...dacă sunteți studenți...si vreți să aveți o vară...awesome...băgați-vă la Work and Travel!


Ajungând pe la București cu ocazia înscrierii, am trecut împreună cu prietenele mele prin AFI, ca să pierdem orele rămase până la plecarea spre casă. Ne-am oprit la Starbucks și deși la prima guriță mi-au dat lacrimile din cauză că era mult prea fierbinte cafeaua, am reușit să îi simt gustul până la urmă, după ce m-am șters de lacrimi, evident!


Pentru prima dată în viețișoara asta a mea, am dat un interviu! Da, da, ați citit bine! Prietenul SuperBlogger Bogdan Daradan s-a oferit să mă pună la zid și să mă împuște cu ale lui întrebări nebune. Dacă vreți să vedeți ce a ieșit, dați click AICI.


Între timp, mi-am luat o husă nouă pentru telefon. Era de așteptat că voi alege una cute și girly, potrivită pentru vârsta mea de 22 minus 20 de ani! Am găsit-o super ieftină, am dat 4 lei pe ea! Și sunt mândră că spun asta! Totuși, la un asemenea preț, nu putea să fie totul perfect. După câteva zile de la achiziționare, lănțișorul acela a început să se decoloreze într-un mod cam nasol... Parcă mă bate gândul să îl dau cu ojă. Poate îl fac să pară mai ok.


Am avut și o tentativă de OOTD însă cred că îl voi reface, pentru că pozele au ieșit cam aiurea. Zici că sunt făcute cu un cartof!


M-am agitat într-o duminică pentru că vroiam să fac un make-up pentru Halloween È™i nu aveam idei prea multe. Am căutat pe Sfântul Google È™i m-am inspirat din ideea altei fete. A fost foarte ciudat să stau la poze serioasă È™i tristă (ca pentru atmosferă), că mai mult mă apuca râsul din cauza rudelor mele care mă ”admirau”. Pe lângă asta, dacă nu am cărat dovleacul ăla de colo-colo...nici nu vă închipuiÈ›i! Măcar de era mai uÈ™urel...


Pe data de 20 octombrie, SuperBloggerii (bine, doar câțiva dintre ei) au sărbătorit alături de mine, ziua mea. Împlinisem 22 de ani și 2 luni, deci era motiv de bucurie, nu? Urări peste urări, declarații peste declarații (exagerez grav, recunosc)! Fu frumos, m-am simțit specială.


Neștiind că a luat foc întregul Facebook cu girafele, ne-am apucat și noi, SuperBloggerii, să ghicim răspunsul corect al ghicitorii-minune. A ieșit un circ frumos, cu râsete și cu girafe...la jumătate din prietenii mei virtuali. De aici până la pagina oficială a Girafelor Creative, nu a mai fost mult. Ne puteți găsi acolo, în cazul în care vreți să fiți la curent cu tot ceea ce facem noi în rezervație!


Am ajuns s-o fac și p-asta! Fie în viața reală...fie în cea virtuală...am cam ales doar oameni frumoși pentru a fi în preajma mea. Oameni care să mă înveselească și care să îmi inspire un sentiment pozitiv. Și chiar e mișto să te descotorosești de persoanele negative, zău că e!

Pentru voi cum a fost luna octombrie?  Cu ce vă laudaÈ›i?

I love my giraffes!

Astazi s-a iscat o intreaga nebunie pe Facebook datorita avalansei de "Profile Pictures" cu girafe. Cine nu este in grupul SuperBlog...habar nu are ce faina e toata treaba asta! Si probabil isi pune intrebari referitor la sanatatea mintala a blogosferei romanesti...

Totul a pornit de la o ghicitoare...ce s-a transformat intr-o petitie! Toti bloggerii creativi si de gasca au ales cate o girafa si au pus-o la expozitie...pe Facebook! Si cu toate ca multa lume tot nu pricepe care-i faza...trebuie sa mentionez faptul ca militam pentru ca girafa sa fie mascota competiei SuperBlog!

Serios...gasca asta de girafe de mai sus...e foarte tare! Ma bucur ca le-am cunoscut prin intermediul acestui concurs! Mi s-a demonstrat faptul ca...desi suntem "rivali" si ne "batem" pentru podium...mai importante sunt intelegerea si prietenia dintre noi! Cu toate ca nu ne stim de multa vreme, "girafii" si girafele din pozele astea...imi aduc un zambet pe fata in fiecare zi! Ma bucur ca v-am cunoscut, oameni frumosi! Desi nu sunt toate persoanele dragi mie in colaj...sa stiti ca va am in gand pe toti in timp ce scriu randurile astea! :)


SUSTINE SI TU REZERVATIA NOASTRA DE GIRAFE CREATIVE!