Te rog, iartă-mă. Îmi pare rău. Mulțumesc. Te iubesc.
De o vreme încoace (mai precis de anul ăsta) am început să practic metoda iertării, pe numele de scenă Ho'oponopono. Și ori de câte ori observ că sunt pe cale să mă enervez, să judec sau să mă cert în cap cu oamenii din prezentul și trecutul meu, încep să spun în gând: te rog, iartă-mă, îmi pare rău, mulțumesc, te iubesc. Și uneori spun aceste cuvinte de zeci de ori, alteori doar până îmi trec sentimentele efervescente. Sinceră să fiu se întâmplă să le zic și fără vreun motiv anume, adică până adorm încep să le repet, ba chiar și noaptea dacă mă trezesc să mă duc la baie mă apuc să le spun în gând până mă întorc în pat.Și le-am folosit în diverse situații, mi s-a părut că sunt mai binedispusă în general de când le zic, parcă sunt și mai calmă și dacă tot am apelat la acestea deseori în ultimele zile, m-am gândit într-o seară când dădeam să adorm că ce ar fi să îmi imaginez cum le zic cu direcție către mine, nu gândindu-mă la alții, cum procedez de obicei.
Zis și făcut. Nici nu am apucat să le spun de două ori, că m-a cuprins un sentiment de compasiune profundă față de propria persoană și în secunda următoare îmi curgeau lacrimi șiroaie pe obraji. Nu am mai avut astfel de trăiri până acum și deși nu a durat mult toată experiența (câteva minute), mi s-a părut foarte interesant ceea ce mi se întâmplase.
Cu siguranță voi repeta exercițiul pentru că așa am descoperit că și eu am nevoie să aud aceste cuvinte venite din partea mea.
Dacă vă roade curiozitatea puteți citi despre terapia iertării, pentru că veți fi surprinși. Nu vă zic decât că un doctor din Hawaii a reușit să vindece o întreaga secție de psihiatrie cu ajutorul Ho'oponopono. 😊
