Eu am învățat că nu am nevoie de o anumită zi din an pentru a mulțumi. Nu-mi amintesc mereu, dar încerc să mulțumesc cât de des posibil pentru încă o zi în care Dumnezeu m-a trezit. Și mulțumesc pentru că merg, pentru că am copilul sănătos, pentru că viața e frumoasă.

Și mulțumesc mereu pentru oamenii faini din viața mea, mulțumesc pentru că s-au cernut persoanele care nu îmi priau de cele care mă iubesc, ba chiar mulțumesc și pentru masă zi de zi mamei mele.

Am început să fiu recunoscătoare mai des, mai mult, mai profund. Și am ajuns să procedez ca Snoop Dog, îmi mulțumesc inclusiv mie pentru că îmi dovedesc constant că sunt mai puternică decât aș fi crezut.

Nu avem nevoie de o zi anume pentru a ne exprima recunoștința. O putem face mereu, fără a avea impresia că totul ni se cuvine. Nu ni se cuvine nimic, nici mersul, nici văzul sau auzul. Nu ni se cuvin acoperișul de deasupra capului și nici mâncarea de pe masă, cu atât mai puțin fiecare zi în care deschidem ochii. Putem mulțumi mai des pentru sănătate, pentru corpul care face multe chestii fără să îi dăm noi indicații (bătăile inimii, respirația, ridicatul de jos și multe alte procese se întâmplă pur și simplu, fără să conștientizăm), pentru familie și prieteni.

Eu îți mulțumesc, Universule, chiar și pentru provocările pe care mi le aduci în cale, pentru că deși nu le înțeleg rostul pe moment, tu știi mai bine de ce mi le dai!