Sunt îndrăgostită de două persoane...

Saturday, February 13, 2016 12 Comments A+ a-

Sunt genul de fată cu capul pe umeri, dar care o ia ușor razna din când în când. Astfel, cei din jurul meu ajung să creadă că sunt matură... puțin spre deloc. Adevărul este pe undeva la mijloc. Am perioade (destul de rare, ce-i drept) când mi se pune pata pe câte un băiat și nu mi-l pot scoate din cap destul de mult timp (chiar luni de zile, aș putea spune), iar chestia asta mă enervează cât se poate de tare.

De ce? Fiindcă aproape toate crush-urile mele trăiesc în altă țară și lucrează în domeniul muzicii sau actoriei. Evident, sunt extrem (dar EXTREM) de cunoscuți și eventualele noastre povești de dragoste sunt practic... imposibile.

O bună perioadă de timp am fost îndrăgostită până peste cap de Ian Somerhalder (da, actorul acela superb din The Vampire Diaries) și mi se scurgeau ochii după el de fiecare dată când îl vedeam în serial. Între timp, s-a rupt lanțul de iubire și am luat o pauză de la astfel de relații platonice... până de curând.

De data asta mi s-a pus pata rău de tot și, într-un fel, mă simt ca o mică pedofilă, fiindcă cel la care visez cu ochii deschiși este domnul Harry Styles (aha, chiar el). De când am descoperit că muzica formației One Direction nu este chiar atât de rea (să nu vă aud!), mi-am dat seama că Harry (22 de anișori) îmi place FOARTE mult, din toate punctele de vedere. Într-un timp extraordinar de scurt am devenit cea mai mare fană a lui și a cântecelor formației din care face parte (serios, ultimul album semnat One Direction sună foarte bine și trebuie să recunosc că știu pe de rost versurile melodiilor Drag Me Down și Perfect - aș spune că știu versurile tuturor melodiilor de pe albumul Made In The A.M., dar nu vreau să fiu pusă la un loc cu puștoaicele leșinate după această formație).

Problema este că m-am trezit târziu, tocmai când 1D a luat o pauză luuuungă, de vreun an și jumătate, așa că nu voi putea merge prea curând la unul dintre concertele lor. Chiar și așa. la anul mi-am propus să îi văd cântând live și să îmi întâlnesc preferatul!

Uitați cât de frumos e Harry! :)


Nu se lasă mai prejos nici colegul lui de trupă - Liam Payne, tocmai de aceea am specificat în titlul articolului faptul că sunt îndrăgostită de două persoane! Liam, din punctul meu de vedere, este membrul One Direction care cântă cel mai bine. Are o voce absolut senzațională și mi se face pielea de găină ori de câte ori îi aud notele înalte. Aici e una dintre dovezi:


Pe lângă faptul că este foarte talentat, mai este și frumos!


Ar trebui să fie declarate ilegale astfel de zâmbete... Și astfel de brațe...

Eh, păi și concluzia care este? Hai să o iau la modul superficial: dacă este vreun român care arată ca Harry sau Liam, îl rog să mă contacteze! În caz contrar, mă văd nevoită să plec în cucerirea amândurora. Deși, mai degrabă cred că îl voi alege pe Liam, fiindcă... în legătură cu Harry sunt puțin pusă pe gânduri. Am auzit că nu i-ar plăcea femeile, dar nu sunt sigură de aceste zvonuri... :)

Voi ce celebrity crush-uri aveți? :)

12 comentarii

Write comentarii
Unknown
AUTHOR
Sunday, February 14, 2016 delete

Din cate stiu eu a plecat unul din One Direction , a luat-o pe alta carare. Eu zic sa te indragostesti si tu de unul de-al nostru... Mãruțã,Moga,Smiley.... :D

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Sunday, February 14, 2016 delete

Da, Zayn a plecat din One Direction, iar acum scoate niste melodii foaaaarte misto. :)

Si crede-ma, nu ma pot indragosti de unul de aici. Nu ma atrag cantaciosii nostri absolut deloc. :))

Reply
avatar
Natural
AUTHOR
Sunday, February 14, 2016 delete

Hairy Styles zici :)

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Sunday, February 14, 2016 delete

Nu mai face mișto de frumușelul meu! :))

Reply
avatar
rivi
AUTHOR
Monday, February 15, 2016 delete

Haha. Nina Dobrev și Galina Dub (instagram). Nu mai spune nimănui pls.

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Monday, February 15, 2016 delete

Ramane secretul nostru! :)
Dar fetele astea doua zici ca-s gemene!

Reply
avatar
rivi
AUTHOR
Tuesday, February 16, 2016 delete

una-i din Rusia una din Bulgaria :d altfel aparent e tiparul meu :))

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Monday, February 22, 2016 delete

Stiu, stiu ca Nina e bulgaroaica. :)

Reply
avatar
Oana
AUTHOR
Tuesday, February 23, 2016 delete

Din cauza ta am ascultat sapt trecuta pe repeat albumul made in the am :)) nu stiam decat piesele alea foarte difuzate de la one direction, nu aveam idee ca ei chiar au piese super frumoase. Thanks for the hint, you made me become one of their fans haha

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Tuesday, February 23, 2016 delete

Nici nu ai idee cat ma bucura faptul ca spui asta! :D

Reply
avatar
Unknown
AUTHOR
Friday, October 14, 2016 delete

Harry is my boy ❤

Reply
avatar