Primul meu tatuaj

Sunday, February 28, 2016 19 Comments A+ a-

Mâine se împlineÈ™te o săptămână de când mi-am făcut tatuaaaaaj! Sunt atât de bucuroasă pentru că am reuÈ™it să îmi înving temerile È™i să fac ceea ce mi-am dorit de atât de mult timp! Vaiiii! Toată-s numai o încântare de când am acest tatuaj pe mână. 

Deși nu este ceea ce am zis inițial că va fi, cred că acest tatuaj mă reprezintă și mă motivează. Așa cum v-am mai spus și aici, mi-am dorit neapărat să am un citat motivațional inscripționat pe corp. Că trebuia să-l am la încheietură și de fapt nu e acolo, asta e altă mâncare de pește. Pe mine oricum nu mă deranjează locul în care se situează, fiindcă arată foarte bine și pe antebraț.

Astfel, lunea trecută am fost la un salon din Constanța (Candy Tattoo & Body Piercing - e vis a vis de Kaufland și vi-l recomand cu TOATĂ CĂLDURA), iar Andreea s-a ocupat de al meu tatuaj. Totul a decurs super bine. Nu m-a durut atât de tare precum mă așteptam (aș putea asemăna durererile simțite cu un fel de zgârieturi), ba chiar consider că doare mai tare epilatul cu aparatul.

Nu m-au luat amețelile, nu m-au apucat stările de căldură, nu a fost nevoie de pauze. Totul a decurs foarte, foarte bine. Și chiar dacă Andreea spunea că va dura maximum jumătate de oră, cred că procedeul a durat vreo 20 de minute, dacă nu chiar mai puțin.


Cam așa arăta tatuajul după câteva zeci de minute de la finalizare. Un pic roșu, dar cred că din cauza entuziasmului și bucuriei mele.


Așa arăta seara, după ce trecuseră câteva ore. Și dacă vă întrebați de ce pare strâmb, e din cauză că nu am ținut eu mâna bine atunci când a fost făcută poza. Nu, tatuajul nu e strâmb, de fapt, ci mâna nu a fost ținută drept.

De atunci mă tot spăl cu Protex (trebuie folosit un săpun antibacterian neapărat, iar eu îl folosesc pe acesta), mă dau cu Bepanthen Unguent È™i e totul ok. De puÈ›in timp a început să îmi provoace mâncărimi, ceea ce înseamnă că sunt în proces de vindecare, iar asta-i bine. Mă mir că nu m-am urcat pe pereÈ›i până acum, dar mă bucură faptul că nu m-am scărpinat în zona cu pricina. Era cât pe ce, fiindcă uitasem că acolo am un tatuaj, dar m-am oprit la timp.

Andreea îmi dăduse și o foaie cu instrucțiunile de îngrijire și mi-am zis că este o idee bună să scriu detaliile și aici. Poate ajută pe cineva. Așadaaaaaar:

  • După aproximativ două ore de la terminarea tatuajului se scoate bandajul È™i se spală zona tatuată cu puÈ›ină apă călduță È™i săpun. Se usucă prin tamponare cu ceva ce nu lasă scame (eu folosesc È™erveÈ›ele de hârtie), se lasă la aer timp de 10-15 minute, după care se aplică un strat subÈ›ire de Bepanthen Unguent.
  • Din acel moment tatuajul nu se mai udă cu apă până la vindecarea totală - căderea cojiÈ›elor formate pe suprafaÈ›a tatuajului (eu îl spăl zilnic, totuÈ™i, fiindcă părea super murdărel cu toate scamele negre È™i cu toată cerneala ieÈ™ită, chiar nu îl puteam lăsa aÈ™a È™i mi se pare mai ok să speli È™i să dezinfectezi zona, decât să aplici straturi de unguent peste straturi de unguent timp de atâtea zile, fără să cureÈ›i tatuajul).
  • Nu se va acoperi cu folie sau bandaj.
  • Se va aplica Bepanthen Unguent de trei până la cinci ori pe zi. Zona tatuată trebuie să fie permanent hidratată, folosind unguentul în strat subÈ›ire.
  • AtenÈ›ie la hainele purtate peste zona tatuată, deoarece pot rupe cojiÈ›ele formate.
  • Pe toată perioada vindecării trebuie renunÈ›at la activități sportive, solar, expunere prelungită la soare sau consum de băuturi alcoolice în exces.
  • Nu trebuie ca zona să fie scărpinată (ca urmare a mâncărimilor cauzate de procesul de vindecare), pentru a înlătura pericolul ruperii cojiÈ›elor formate.
Eu, per total... sunt foarte mulțumită și exagerat de încântată. Mă surprind uitându-mă de cincizeci de milioane de ori pe zi la tatuajul meu frumos și inspirațional. Ideea e că de fiecare dată când îl privesc, acesta mă motivează și are un impact foarte mare asupra mea. Exact ce mi-am dorit!

Cam atât.

Pe curâââând! :) 

19 comentarii

Write comentarii
Unknown
AUTHOR
Sunday, February 28, 2016 delete

Minunat! Ma bucur ca ti-ai ales un mesaj motivational. Te poti baza pe el la nevoie... :)
Sa-ti poarte mult noroc, Bianca!

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Sunday, February 28, 2016 delete

Multumesc frumos, Daniela! Si pe mine ma bucura ideea! :D

Reply
avatar
Sunday, February 28, 2016 delete

Așa personalitate, așa mesaj :D Felicitări, B!

Reply
avatar
Alina
AUTHOR
Sunday, February 28, 2016 delete

Bravo Bianca si iti multumesc in mod deosebit pt faptul ca m-ai inspirat si pe mine sa ma tatuez. Daca nu erai tu nu m-as fi tatuat, iti spun sincer. Nu imi facusem din asta un scop, dar sunt atat de fericita ca am facut-o incat nici nu iti imaginezi.

Te pup si te imbratisez!
Sa il porti sanatoasa o viata si 6 luni dupa! :)))))

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Sunday, February 28, 2016 delete

Multumesc, Stefan!

Personalitate puternica, mesaj puternic. Doar stii! :)

Reply
avatar
Anonymous
AUTHOR
Sunday, February 28, 2016 delete

E absolut bestial. Bravo!!!!!!!

Reply
avatar
andra kat
AUTHOR
Sunday, February 28, 2016 delete

Ma bucur ca ai avut curaj si ca ti-ai gasit un tatuaj pentru tine. Sa il porti cu placere, hihi :*

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Sunday, February 28, 2016 delete

Soro, stii foarte bine ca nu aveam habar de faptul ca te-am inspirat. Nici nu ai idee cat ma bucur ca spui asta!

Te pup si te imbratisez mai tareee! :D

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Sunday, February 28, 2016 delete

Multumesc mult, Dana! Ma bucur ca iti place! :D

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Sunday, February 28, 2016 delete

Si eu ma bucur, Andra! Multumesc frumos, te pup! :D

Reply
avatar
Alexantza
AUTHOR
Sunday, February 28, 2016 delete

Ti-am zis deja ca-mi place tare mult tatuajul tau, acu' incerc sa ma hotarasc si eu unde si ce sa imi fac. :))
Am avut sprancenele tatuate, fara crema de anestezie, am inteles ca pe mana nu va durea chiar la fel, asa ca..decizii, devizii. :)

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Sunday, February 28, 2016 delete

Este chiar o durere suportabila. Nimic iesit din comun. Dar depinde si de zona, intr-adevar. Acum fac referire doar la antebrat. :))

Eu te sustin! Abia astept sa iti gasesti alesul, ca sa zic asa. :D

Reply
avatar
Natural
AUTHOR
Monday, February 29, 2016 delete

Pinguin tatuat la tipla :) Eu ti-am zis ca la chestia cu temerile tuica e solutia universala, da' tu bezmen-bezmen, tatuaj :) Sa-l porti cu mandrie!

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Monday, February 29, 2016 delete

Prefer visinata, nu tuica! :))

Multumesc, Daniel.

Reply
avatar
Alina
AUTHOR
Wednesday, March 02, 2016 delete

Tot al meu e mai frumos! :)))))

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Wednesday, March 02, 2016 delete

Tin sa te contrazic. Al meu imi place mai mult. :))

Reply
avatar
Unknown
AUTHOR
Monday, March 28, 2016 delete

Bravo ,domnisoara !Și eu vreau unul mic ,așa la bătrânețe !

Reply
avatar
eugen
AUTHOR
Friday, February 03, 2017 delete

E greu sa suporti un tatuaj mare. Un prieten a stat 8 ore sa-si faca tatuajul

Reply
avatar