Tulips and Sparkles

Bogdan este un tip foaaarte mişto, pe care am avut ocazia să îl cunosc prin intermediul SuperBlog. Este posesorul blogului Presa în blugi, iar acest lucru mă face să mă gândesc că el mereu se îmbracă în blugi. Oare doarme tot în blugi? Poate ne lămureşte el în privinţa asta... Cred că aceeaşi impresie au avut-o toate persoanele prezente la Straja care mă ştiau de Pinky... Toţi se aşteptau să mă prezint în roz, să fiu obsedată de roz, însă nu este chiar aşa.

Revenind. Domnul Bogdan scrie super frumos! Are un stil pe care l-aş recunoaşte dintr-o mie şi atunci când am chef să citesc ceva care să mă atingă la corazon, ştiu că trebuie să dau o tură pe blogul lui... Tocmai din acest motiv m-am gândit să îl invit în a mea căsuţă virtuală pentru a ne spune o poveste... Care de fapt, este un fel de a clarifica lucrurile... Ce vor domnule, bărbaţii ăştia de la viaţă? Ce vor de la noi? Uneori avem impresia că nimic nu îi mulţumeşte, parcă vor să fie doar cu femei perfecte... Ştiţi vorba aia?

Boys, if you don't look like Calvin Klein models, don't expect us to look like Victoria's Secret angels!

Noroc cu Bogdan, fiindcă am aflat că bărbaţii nu îşi doresc doar siliconate spălăcite, ci mai au şi alte pretenţii de la aşa-zisele viitoare neveste. Sau poate că ăsta e idealul în viaţă al lui Bogdan. Restul bărbaţilor cine ştie ce vor...

Ca să nu o mai lungesc, vă las în compania lui Bogdan. Cei care îl ştiu, cu siguranţă abia aşteaptă să termin introducerea asta, pentru a citi cele de mai jos. Anunţ pentru cei ce nu îl cunosc: vă recomand cu căldură blogul lui în blugi! E fain, fain! Pe bune! Vă las şi o poză cu el, că poate se îndrăgosteşte vreuna de vorbele lui şi vrea să afle cum arată! :)

Sunt Bărbat, caut Femeie. Sună simplu...dar oare e!?

 

Sunt Bărbat... E evident de la o poştă. Bine, nu vă gândiți la tâmpenii, că nu se vede de la o poştă...Cel puțin nu mereu :). Dar să revenim puțin la lucruri mai serioase, deși recunosc că mi-e greu pentru că acest text este un guest post pe un blog roz și când ați văzut voi un bărbat serios într-o zonă cu mult sclipici și roz?

 

Dar depășim momentul stânjenitor și trecem la subiect. Pinky, căci despre ea este vorba, curioasă din fire, m-a provocat la următoarea chestiune: vrea să știe cum arată relația ideală din perspectiva unui bărbat.

 

Recunosc că o să o dezamăgească răspunsul meu...dar eu NU știu cum arată relația perfectă din perspectiva unui bărbat, pentru că EU nu voi vorbi în numele tuturor barbatilor. Eu sunt unic, diferit și special. Da, știu. N-am modestie în fraza asta deloc... Dar la câte calități am, modestia chiar n-a mai avut loc în topic... Să revenim... Pinky, nu știu cum văd bărbații relația ideală dar am să spun cum o văd eu...

 

Și dacă tot intrăm în sfera sincerității, să știți că și eu am făcut MUUUUUULTEE greșeli în viață dar din ele am învățat tot ce puteam învăţa. Cum spunea Karl Popper, așa cum întrebarea e esențială cunoașterii, tot așa și greșeala e esențială educației noastre ca ființe ganditoare... Nu te poți forma ca OM dacă nu greşeşti. Prin urmare, acum, la cel de-al treilea deceniu din viață, am ajuns la următoarele concluzii și știu ce NU mai vreau de la o relație și știu și ce VREAU de la o relație ca ea să fie ideală...

 

Înainte de asta, țin să punctez un lucru și de data asta vorbesc serios. Ştiu că NU sunt perfect, dar sunt conștient că lucrurile care mă fac imperfect vor face din mine Bărbatul perfect pentru EA, oricare ar fi ea... Chiar dacă în sinea mea nu neg că, la ora actuală, am conturat prin ceaţă un chip, un nume, un zâmbet, două cireşe... În fine, divaghez de la subiect... Acest post este despre mine. PUNCT.

 

Am să încep cu ce NU vreau de la o relaţie.

Aici nu mă refer la meserie. Nu m-ar deranja, așa, ca și show kinky, o polițistă să mă lege noaptea de pat cu cătușe și să-mi facă felul în mii de feluri :). Mă opresc aici, că poate ajung și copii pe blogul ăsta și cine știe, la cât de pudibonzi suntem, de parcă încă mai credem în adâncul nostru că ne-a adus barza, vorba lui Emil...

Iar am derapat. Unde eram!? Da... La scena fierbinte cu poliţista... Ideea e alta. Nu vreau lângă mine o persoană care să-mi controleze timpul pe care nu-l petrec cu ea din motive obiective. Nu vreau pe cineva care să vrea să-mi citească mesajele din telefon, să mă întrebe "Dar X de pe Facebook cine e?", "Dar cine e Y? Că văd că i-ai luat interviu..." și alte inepții... N-am nevoie de o astfel de prezenţă. Sunt, poate, bărbați care se regăsesc lângă o astfel de femeie, care se simt importanți când sunt căutați, când sunt controlaţi. Eu nu sunt leu de circotecă. Eu sunt șoim și zbor liber. Punct. 

Nici aici nu plec de la meseria în sine, ci mă refer la acel gen de femei care cred că dețin adevărul absolut și că știu ce e bine pentru tine și dau verdicte de genul: e urât să chiui la nuntă, e urât să cânți piesa asta, îți stă prost în culoarea X, nu merge combinația Y, n-ai dreptate aici şi lucrurile continuă... Revin cu aceeași continuare... Sunt unii bărbați care, dacă nu sunt direcționați către punctul X, nu știu ce să facă în spaţiu. Dar eu nu sunt genul... 

3. NU vreau o MENAJERĂ...

Ca să nu fiu redundant, nu o să mai explic meseriile... Cred că v-ați prins că nu vorbesc de ele la modul concret. Să revenim. N-am nevoie de o menajeră care să-mi reproșeze că nu mai are grijă de ea și că n-are chef să iasă pe munte sau la plimbare pentru că trebuie să calce, să gătească, să facă ordine... Ştiu SINGUR să gătesc, ȘTIU singur să-mi calc cămăși, știu singur să fac tot ce trebuie făcut într-o casă. Prin urmare, putem să împărțim task-urile și să petrecem timp frumos împreună. Nu sunt genul grobian care se uită la meci, râgâie după ce bea bere și aruncă cu hainele pe unde apucă. N-am fost niciodată un astfel de specimen. Că sunt bipezi și bipede care se complac în astfel de situații, e treaba lor, e viața lor... 

4. NU vreau o CONTABILĂ cu fiţe...

Geeezee, asta e deja o dorință grea... Mai ales că aici vorbesc despre două tipologii.. Una care-și calculează cât buget să spargă pe diverse nimicuri la shopping... Şi cealaltă care nu merge domnule, pe munte, dacă nu e loc liber la cabana X de 5 stele și în loc să meargă cu trenul, mai bine stă 6 luni acasă să strângă bani ca să-și ia maşină. Nu vreau o viață aşa, calculată la modul obsesiv. N-am 5 vieți și una să o pierd ca și contabil...

Vreau să trăiesc și să mă bucur de tot. Când ai bani, mergi la Paris. Când nu, poți să urci și pe Piatra Craiului doar cu ranița în spate și cutii de pateu. Nu văd unde ar fi problema...

 5. NU vreau o "BLONDĂ"...

Dacă o prezența feminină ar trece razant de toate jaloanele enumerate mai sus dar s-ar opri la butoanele testului de IQ și EQ, restul e irelevant... De ce? Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt misogin și nu vorbesc de culoarea părului... Am avut persoane blonde prin zona mea de proximitate, enorm de inteligente și invers... Aici nu mă refer la aspecte de genul: să știe Ecuația lui Maxwell pe de rost sau să-mi spună nr PI cu 20 de zecimale... E o prostie... Mă refer la acel gen de persoane cu care te poți completa și intelectual, cu care poți comunica și înainte, în timp și după... Şi să râzi și să ai opinii în contradictoriu, să te tachineze... Aţi prins figura. :) 

Să zicem că în linii mari am așezat jaloanele... Nu cred că am dorințe complicate... Şi acum să vorbim de relația perfectă din punctul meu de vedere... Aceasta se leagă de cele de mai sus. În primul rând, pentru mine e esențial ca ambii parteneri să se accepte de la început ca atare și să se respecte. Cred că orice relație care se vrea construită durabil are nevoie de trei puncte de sprijin. ¦Ambii parteneri să-și dea aripi să zboare (libertatea lor nu se limitează, ci se completează reciproc), motive să se întoarcă (fiecare cu biroul lui, cu viața lui profesională...dar știu amândoi de ce se întorc "acasă”, unul spre celălalt) și rădăcini să rămână (să te trezești dimineața lângă cea căreia i-ai spus TE IUBESC cu o seară înainte și de dimineață, ea în continuare să stea în brațele tale... Ce poate fi mai frumos de atât...) 

Relația ideală, având elementele de mai sus, nu e greu de pus în aplicare. E mai greu să găsești persoana ideală. Eu... Nu contează ce cred eu... Dar de ceva vreme...scriu, simt, văd, trăiesc, cu bune, cu rele, pentru un ţel... Să-mi demonstrez mie că pot fi mai bun decât am fost pentru că... Pur și simplu...

Da, știu... Vreți să mă întrebați dacă sunt singur sau dacă am pe cineva... Adevărul e că nu ştiu... Pentru că nu pot defini nimic acum în termeni de relație, iubire, sentimente, emoții împărtășite mutual și reciproc... Dar nici nu pot să spun că sunt gol și alerg și n-am sentimente pentru cineva... În fine, asta e altă discuţie...

Deci Pinky... Ai înțeles cum văd relația ideală!? Era să uit. Am pus întrebarea mai devreme... Am uitat să trag concluzia... Pentru mine, relația ideală e când fiecare din cei implicați caută în fiecare moment să-l facă pe celălalt fericit... Când se văd unul prin prisma celuilalt, când fiecare citește pe buzele celuilalt tot și nimic.. Dar încă se suprind, se tachinează... Relaţia perfectă e când poți în fiecare clipă să te îndrăgostești de omul sau femeia de lângă tine, chiar dacă ești conștient de defectele ei, cum și ea e conștientă de defectele tale... Când știi că dacă mâine timpul s-ar da înpoi, TU ai face aceleași alegeri... Relaţia perfectă e când amândoi împărtășesc același stil de viață... Nu trebuie să aibă aceeaşi meserie, aceleași hobby-uri sau destinații preferate... Dar trebuie amândoi să simtă călătoria la fel, ca pe o aventură, ca pe un mister... Relatia perfectă e atunci când o ții de mână și simți că-i mângâi sufletul, când o săruți și simți că-i gâdili inima, când o privești și simți că-i atingi emoţiile... Relaţia perfectă e când nimic nu pare ușor, nu pare perfect dar când două persoane sunt împreună, totul se oprește în loc... 

Pentru că adevăratele iubiri pot întoarce și munții din loc, nu doar să-i mute...