Am câștigat Spring SuperBlog 2014!!!!!!!

Thursday, April 10, 2014 22 Comments A+ a-

S-a terminat Spring SuperBlog șiiiii am câștigat!!!!!! A fost o ediție care a durat o lună (mai puțin decât cea din toamnă), însă mi s-a părut la fel de grea. De data asta chiar m-am zbătut pentru primul loc. De la bun început mi-am dorit să ajung acolo! Nu aș putea spune că abia după ce am văzut că iau note mari, m-am hotărât să lupt pentru locul I, căci aveam un obiectiv clar în minte - să fiu marea căștigătoare. Am reușit, ceea ce înseamnă că acest articol va fi unul cam narcisist, să nu vă supărați! :))


Alina a fost cea care m-a anunțat că vin ultimele note, ea este cea de la care am aflat că sunt pe locul I. După ce s-a definitivat clasamentul, am dat fuga până la ai mei, ca să le dau vestea cea mare.


Toată ziua am fost super fericită! Sinceră să fiu, sunt mândră de mine. Chiar dacă am fost stresată, am trecut cu bine de toate obstacolele. Și mă bucur foarte tare!!!

Vreau sa îi felicit din toată inima și pe ceilalți colegi de SuperBlog! Din punctul meu de vedere, toți ne aflăm pe podium!


Sâmbătă avem party, dar eu nu voi putea ajunge. Sper să se distreze ceilalți și pentru mine! Totuși, ne vom vedea duminică! Abia aștept!!!

22 comentarii

Write comentarii
Lamiita Petre
AUTHOR
Thursday, April 10, 2014 delete

Felicitari ! Orice succes cere si sacrificii , mai mici sau mai mari , dar e bine cand se termina cu bine .

Reply
avatar
Unknown
AUTHOR
Thursday, April 10, 2014 delete

Felicitari, scumpa mea!!! >3

Reply
avatar
Anonymous
AUTHOR
Thursday, April 10, 2014 delete

Felicitari inca o data, draga mea!! ma bucur pentru tine mult, stii asta. Savureaza, asta e momentul tau, muncit si fericit!

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Thursday, April 10, 2014 delete

Multumesc mult pentru cuvintele frumoase! :* Si iti multumesc si pentru incurajarile oferite pe perioada competitiei! Abia astept sa ne revedem! :*

Reply
avatar
Anonymous
AUTHOR
Thursday, April 10, 2014 delete

Ma bucur ca eu am fost cea care ti-a dat vestea cea mare si mult mai mult ma bucur ca ai castigat! Si eu mi-am dorit sa fii tu. :))
Ai si de ce sa fii mandra, te felicit, esti o tanara de toata isprava! Te pup si abia astept sa te cunosc duminica. :))

Reply
avatar
Unknown
AUTHOR
Thursday, April 10, 2014 delete

Felicitari draga mea "narcisista" :)) te pup

Reply
avatar
Mihaela Bolea
AUTHOR
Thursday, April 10, 2014 delete

Şi eu te felicit din suflet! :-)

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Thursday, April 10, 2014 delete

Multumesc, draga mea! Si eu sunt nerabdatoare! Sa vina ziua de duminica mai repedeee! :*

Reply
avatar
Anonymous
AUTHOR
Friday, April 11, 2014 delete

Sunt rare clipele în care
Ne bucuram să câștigăm.
E clipa ta acum se pare
Cu toții te felicităm!
Unii real, adică sincer
Alții probabil, complezent
În care grupă sunt eu oare?
Nici nu contează, sunt prezent.
Contează ce simți tu acum
Ești la un început de drum
Iar faptul că ai câștigat,
Că baterii ți-ai încărcat,
În viață te va ajuta
Să mai câștigi și altceva.
Eu iți doresc să tot câștigi
De bucurie să tot strigi!


Reply
avatar
Adrian Lazar
AUTHOR
Friday, April 11, 2014 delete

Felicitari, esti cea mai buna :)

Reply
avatar
Unknown
AUTHOR
Saturday, April 12, 2014 delete

Felicitări, chiar meritai după toată munca depusă! :*

Reply
avatar
aditza
AUTHOR
Monday, April 14, 2014 delete

Bravo Pinky! nu ai castigat tu greutatea ta in ciocolata, nici in cascaval macar, dar ai castigat cu siguranta admiratia. E mare lucru sa fii prima dintr-o asemenea competitie. Succes in America!

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Monday, April 14, 2014 delete

Multumesc frumos pentru versuri! :)

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Monday, April 14, 2014 delete

Multumesc mult, draga mea! :*

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Monday, April 14, 2014 delete

Multumesc, Nicusor! :)

Reply
avatar
Unknown
AUTHOR
Thursday, April 17, 2014 delete

Felicitări! Mă bucur foarte mult pt tine :*

Reply
avatar