50 Random Things About Me! - PART II ❤

Saturday, April 30, 2016 5 Comments A+ a-

Acum doi ani și ceva am făcut această rubricuță și abia astăzi m-am trezit din visare, așa că în sfârșit scot articolul din draft, pentru a-l da spre publicare! Prima parte poate fi găsită AICI, dar să știți că lucrurile s-au mai schimbat între timp, că doar trecură peste 24 de luni de atunci!


26. Seria mea preferată de cărți este Divergent.

27. Băutura mea preferată este... apa!

28. Dacă înainte nu-i suportam pe Justin Bieber și pe cei din One Direction, acum recunosc că unele dintre melodiile lor sunt preferatele mele.

29. În luna septembrie a acestui an se vor împlini 3 ani de când sunt blogger.

30. Sunt destul de timidă atunci când vorbesc live pentru prima dată cu cineva, dar după ce mă obișnuiesc cu persoana respectivă, devin EU în cel mai bun sens posibil.

31. Singura mâncare de care nu m-aș putea sătura este reprezentată de paste.

32. Cred cu tărie în Legea Atracției.

33. Sunt o romantică incurabilă.

34. Pe cât de sensibil mi-e sufletul, pe atât de puternică sunt.

35. Nu prea îmi place să fac shopping...

36. Ador mirosul de naftalină!

37. Mă pricep foarte, foarte bine la a da sfaturi altora.

38. Sunt o persoană prietenoasă, sufletistă și sinceră.

39. Vorbesc foarte repede atunci când sunt entuziasmată.

40. Nu-mi place să vorbesc despre chestii negative, probleme, dificultăți.

41. Sunt un mic grammar nazi și dacă nu te corectez atunci când greșești, te asigur că te-am corectat în gând, cu inima cât se poate de strânsă și cu respirația tăiată.

42. Deși înainte eram totally în love with America, acum am devenit mai patrioată.

43. Dacă înainte nu eram matinală, am început ușor-ușor să mă trezesc mai devreme.

44. Pot asculta aceeași melodie de un infinit de ori timp de un anotimp, că tot nu mă satur de ea. Însă odată ce a ajuns la saturație, la revedere! N-o mai pot asculta nici măcar o dată.

45. Mi-e dor de munte, mi-e dor să mă reconectez cu natura și am de gând să fac asta cât mai curând, atât de puternic simt nevoia aceasta.

46. Unul dintre filmele mele preferate este P.S. I love you.

47. Nu pot urmări filme de groază, fiindcă mă sperie foarte tare. Nu contează dacă sunt singură sau cu o gașcă de oameni, tot rămân nedormită pentru câteva zile.

48. Cred în destin, cred că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla, fie că ne dorim, fie că nu. Însă toate se întâmplă la timpul lor.

49. Luna mea preferată este decembrie și recunosc că mi-ar fi plăcut să mă nasc atunci. Însă dacă n-a fost să fie așa, august (luna nașterii mele) este cea de-a doua lună pe care o prefer.

50. Cred că iubirea adevărată există.



Paște Fericit!

Saturday, April 30, 2016 2 Comments A+ a-

Nu voi începe cu #fieca, însă vreau să vă urez un Paște luminos, plin de iubire, înțelegere și pace!

Și mai vreau să vă spun că ar fi bine să vă așezați la masă cu cei dragi mai des, nu doar la sărbători importante.

Și mai vreau să vă spun că ar fi bine să nu exagerați cu mâncarea.

Și mai vreau să vă spun că ar fi minunat dacă am săvârși fapte bune și am fi mai înțelegători și mai iubitori tot timpul, nu doar în Săptămâna Mare.

Paște fericit alături de cei dragi!


Să nu uiți de inima ta!

Thursday, April 28, 2016 4 Comments A+ a-

Uneori ai tendința de a uita de dorințele tale în favoarea dorințelor altor persoane, iar asta nu mi se pare deloc ok. Până la urmă fiecare dintre noi este cea mai importantă persoană din viața sa (cel puțin așa ar trebui), iar dorințele reprezintă una dintre cele mai de preț comori ale omului.

Și da, vorbesc despre dorințele acelea venite din suflet, pe care speri cu ardoare să le îndeplinești. Dorințele la care te gândești tot timpul, în jurul cărora gravitează ființa ta. De ele nu ar trebui să uiți, la ele nu ar trebui să renunți, fiindcă ele izvorăsc din inima ta și dacă renunți ar însemna să-ți trădezi inima, să te trădezi pe tine.

Atâta timp cât nu faci rău cuiva, urmează-ți dorințele și visurile! Fă ceea ce simți că ar fi bine să faci, fă ceea ce îți bucură sufletul și universul interior! Nimeni nu știe ce e mai bine pentru tine decât știi tu. Nimeni nu simte ce e mai bine pentru tine decât simți tu. Urmează-ți intuiția și te asigur că totul va decurge exact așa cum trebuie. 


Lasă-ți sufletul să înflorească,
Numai în tine poți să te regăsești.
Permite-i inimii să îți șoptească,
Fiindcă-i important să știi ce îți dorești.


Momente de poveste la Hotel Taco

Wednesday, April 27, 2016 4 Comments A+ a-

În dimineața zilei de vineri mă îndreptam spre București, cu emoții și sufletul cât casa, știind că urmează să mă întâlnesc cu unele dintre cele mai faine persoane din viața mea. Stabilisem ca punct de întâlnire Hotel Taco, cel care avea să ne găzduiască pentru o noapte în inima capitalei.


Poziționat în partea sud-estică a Bucureștiului (pe strada Fizicienilor, nr.38), Hotel Taco se mândrește cu o locație ușor accesibilă, preferată atât de turiști, cât și de oamenii de afaceri care vor să se odihnească într-un mediu curat și prietenos.


Noi am ajuns în București pe la ora prânzului și nu ne-am făcut griji în privința Check-in-ului, deoarece la Hotel Taco acesta poate fi făcut începând cu ora 11:00, ceea ce mi se pare un foarte mare avantaj.


Încă de când am pășit în interiorul clădirii am fost întâmpinați de managerul hotelului, domnul Marius Constantin Macarie, un domn extraordinar de ospitalier, cu care ne-am conectat foarte repede! Mai apoi am cunoscut-o pe soția dumnealui, o doamnă foarte caldă și drăguță. Cei doi ne-au făcut să ne simțim ca acasă și ne-au stat la dispoziție pe tot parcursul șederii.


Deoarece am vrut să ne bucurăm cât mai în amănunt de tot ceea ce ține de Hotel Taco, domnul Macarie ne-a făcut turul acestuia.


Am descoperit o oază de liniște în mijlocul nenumăratelor opere de artă (tablouri făcute în tehnica picturii în cuțit, tablouri cu diverse peisaje, obiecte interesante și atât de valoroase) și a plantelor ce dau viață stilului modern în care este decorat întregul hotel.









De asemenea, am ținut morțiș să aflăm de la domnul Macarie dacă denumirea hotelului are legătură cu latura mexicană a lumii, însă ceea ce mi s-a părut interesant este că dumnealui ne-a clarificat faptul că Taco s-a format în urma alăturării numelui soției (Tanța) și a numelui dânsului (Constantin), fără să aibă vreo legătură cu partea asta extranjera.




Hotel Taco dispune de 14 camere (7 sunt single și 7 sunt duble) foarte frumos decorate, complet mobilate și cu grup sanitar individual, putând găsi fiecare cameră de hotel la preț accesibil. Totodată, acesta pune la dispoziția turiștilor o sală de conferințe, cameră pentru bagaje, spălătorie, curățătorie chimică, servicii de călcat îmbrăcăminte sau parcare. 




Printre serviciile oferite se mai enumeră recepție timp de 24 de ore / 7 zile din 7, camere atât pentru fumători, cât și pentru nefumători, camere cu terasă sau fără, aer condiționat și internet wireless. Ce să mai! Toate cele necesare pentru a avea un sejur perfect la standarde europene!



Nici priveliștea nu se lasă mai prejos, mai ales datorită faptului că Bucureștiul este înverzit și înflorit în urma primăverii!


Vă spun sincer, noi am avut parte de o experiență foarte frumoasă și de clipe de neuitat la Hotel Taco

Vi-l recomand cu căldură!

Soră-mea a câștigat Spring SuperBlog 2016!!!

Monday, April 18, 2016 6 Comments A+ a-

Suntem o familie de câștigători, domnule! Acum doi ani eu am câștigat Spring-ul, iar de data asta i-a venit rândul surorii mele (Alina Gheorghe)!!! Mă așteptam să câștige, fiindcă știu cât a muncit și cât s-a zbătut pentru articolele cu care a participat!

În spatele fiecărei probe SuperBlog se află o muncă titanică, deoarece ți se cere să te documentezi, să fii creativ, să ai o imaginație de milioane și să dai tot ce e mai bun din tine. Atât pentru știutori, cât și pentru neștiutori, vreau să spun că Alina exact asta a făcut. S-a documentat, s-a stresat în timp ce căuta cele mai faine idei, cele mai bune abordări, cele mai interesante exprimări. Pentru a câștiga această competiție consider că nu e suficient să aloci o oră, două scrierii fiecărui articol. Eu mă chinuiam o zi întreagă (dacă nu mai multe) pentru a scrie cea mai bună variantă de articol, iar Alina a procedat la fel. Și nu pentru că i-am zis eu, ci pentru că așa procedează un ”elev silitor”. Ea oricum avea stofă de câștigătoare, deja știa cam ce are de făcut și iată că a câștigat!


Așa cum s-a mai spus și pe grupul SuperBlog, Alina este dovada vie că dacă ești perseverent vei deveni câștigător! După șase ediții în care ba a fost pe podium, ba mai jos, ea a ajuns pe locul I și acolo a rămas până la sfârșitul concursului din această primăvară!

Sunt foarte, foarte, foarte bucuroasă pentru soră-mea, căci știu că merită din plin marele trofeu, chiar dacă unii nu-s de acord cu mine. Apropo de asta. Și atunci când am câștigat eu au existat nemulțumiți și nemulțumiri, fiindcă... na. Așa-i în fotbal blogging. Important e să fii nepăsător. Este normal să nu se bucure toată lumea pentru succesul tău, dar este și mai normal ca tu să nu-ți bați capul cu opiniile celorlalți. Atâta timp cât tu știi că ai câștigat pe merit, nu mai contează ce spun alții. Serios. Nu are rost să-ți strici momentul de glorie părându-ți rău că X-ulescu nu te mai are la inimă sau că X-uleasca zice pe la toată lumea că tu nu meritai să fii pe primul loc. Eh, asta-i bună. De-aia nu mai plouă afară.


Cred că asta-i problema noastră cea mai mare - ne dăm cu părerea în stânga și-n dreapta fără să ne pese dacă ceea ce spunem este adevărat sau nu, fără să ne pese dacă rănim pe cineva cu gândurile pe care le transpunem în cuvinte. Lumea asta are suficienți critici, nu înțeleg de ce în loc să ne axăm pe lucrurile bune și frumoase, profităm de orice ocazie pentru a arunca cu noroi în niște oameni care poate chiar au muncit foarte mult pentru a ajunge unde sunt acum. Parcă am fi într-o continuă căutare a defectelor și chichițelor celor din jur, în loc să le aplaudăm calitățile și succesele.

Și încă ceva. În loc să investim energia, timpul, vorbele și gândurile în noi înșine, în loc să ne străduim din răsputeri să devenim cele mai bune variante ale propriilor persoane, alegem să vorbim de rău pe la toate colțurile. Nu-i frumos.


În fine. Am deviat cam mult de la subiect. Să revenim.

Alina, vreau să-ți spun în mod oficial că te felicit din tot sufletul pentru reușită și că sunt ATÂT de mândră de tine! Știu cât ți-ai dorit să fii prima în clasament, știu cât te-ai zbătut pentru a scrie cel mai bine și mai frumos dintre toți și mă bucur enorm că ai reușit! Talentul, perseverența și experiența și-au spus cuvântul! Acum nu mai pot decât să-ți urez Bun venit pe margine! Nu știu dacă îți va plăcea la noi, căci iarba-i mai verde în grădina participanților, iepurașii-s mai zburdalnici, păsările cântă mai cu spor. Dar nu mă înțelege greșit. Și la noi e frumos, numai că aici vin numai cei pensionați pe caz de câștig, ceea ce le îngrădește un pic existența, ca să zic așa. Oricum, e de bine! Nu te îngrijora!


Pe final vreau să îi felicit pe absolut toți participanții, fie ei finaliști sau nefinaliști! Sunteți cu toții câștigători, să fiți conștienți de asta! :)

Sper să mă (re)întâlnesc cu mulți dintre voi și să dansăm în număr cât mai SuperMare în Berăria H!

Iubește-te și pe tine, măi omule!

Monday, April 18, 2016 6 Comments A+ a-

În trecut aveam dorința asta de a deveni mai bună, mai frumoasă, mai deșteaptă pentru alții. Pentru ca alții să mă placă, să mă iubească, să mă admire. Dar niciodată nu mă gândeam și la mine. Nu-mi doream să evoluez pentru mine. Nu mă gândeam că este important să mă iubesc EU, să mă plac EU, să mă admir EU. Mă puneam pe plan secund, căci nu aveam în minte decât ideea că fericirea mea depinde de ceilalți, de parcă eu nu aș fi fost în stare să mă fac singură fericită. Și încercam să-i fac fericiți pe alții, negândindu-mă că cea mai importantă din viața mea ar trebui să fiu eu și că cele mai importante nevoi sunt ale mele, nu ale altora.

Și mereu încercam să-i cunosc pe ceilalți, încercam să aflu toate detaliile superficiale sau profunde din viețile lor, încercam să mă autodepășesc pentru ei și pentru a le fi pe plac în mod constant. În loc să încerc să mă cunosc pe mine, în loc să descopăr cine sunt, eu mă tot evitam. Fericirea și iubirea ar fi trebuit să pornească din interiorul meu, nu să se bazeze pe cei din jur.
Dar apoi am conștientizat că nu este ok ce fac. Și am început să mă schimb. Ușor-ușor am decis să îmi acord mai multă atenție, să mă ascult, să mă iert pentru toate greșelile din trecut și să-mi acord o șansă. Merit să fiu cunoscută de mine însămi, merit să-mi iubesc toate calitățile, defectele și experiențele prin care am trecut, fiindcă toate acestea mă formează pe mine ca persoană.

Și mi-am dorit să mă descopăr, mi-am dorit să mă pot face singură fericită, să devin mai bună, mai frumoasă și mai deșteaptă pentru mine. Mi-am dorit să mă iubesc așa cum sunt, mi-am dorit fiu cea mai bună versiune a mea pentru mine, nu pentru alții.

Și uite așa am ajuns la concluzia că trebuie să ne iubim pe noi, să ne facem mândri pe noi, să ne admirăm noi, să ne facem fericiți pe noi... Abia mai apoi vom reuși să transmitem asta și celor din jur. Chiar nu cred că este posibil să îi faci fericiți pe ceilalți dacă nu ești fericit tu, în primul rând. Chiar nu cred că este posibil să te iubească ceilalți, dacă nu te iubești tu, în primul rând. 

Totul, dar absolut totul trebuie să pornească de la noi! Și sper că așa cum am înțeles eu, așa veți înțelege și voi.

My pride and joy!

Friday, April 15, 2016 2 Comments A+ a-

Cinci lucruri ador pe lumea asta: să scriu, să citesc, să machiez, să fac sport și să călătoresc. Mi se par cele mai frumoase activități de pe pământ, aș putea jura cu mâna pe inimă!

Astăzi am constatat DIN NOU că sunt pe calea cea bună și că lucrurile frumoase se întâmplă oamenilor deschiși, pasionați și optimiști. Doamne, ce zi am avut! 

La Școala de Makeup am făcut un smokey cu negru, verde închis și verde mai deschis, iar acesta mi-a ieșit absolut superb! Nu văd rostul modestiei în cazul de față și chiar sunt extraordinar de mândră de faptul că am reușit să-l fac foarte frumos! Oricum, eu sunt mândră mai mereu la cursuri: atunci când îmi iese dunga de tuș bună din prima, când machiajul ochilor este corect și frumos realizat, când conturez bine sprâncenele și buzele... Observ că devin din ce în ce mai pricepută, iar asta mă încântă! Și chiar dacă poate la prima vedere chestiile astea nu par cine-știe-ce, părerea mea e că trebuie să ne bucure și pașii ăștia mici pe care îi facem într-o direcție precisă. Iar pe mine mă motivează toate reușitele, fie ele mici sau mari! :)


În timp ce eram la cursuri am primit o propunere de colaborare, iar asta m-a urcat pe cele mai înalte culmi! Veți vedea despre ce este vorba, dar în viitorul apropiat!

După ce am plecat de la școală am dat o tură de mall cu prietena mea, iar apoi am primit un voucher pentru o zi gratuită la sala mea de fitness PREFERATĂ (Jatomi Fitness - Pure România), lucru ce a depășit limitele fericirii mele! :)

Și dacă acesta tot este un articol cu vești bune, nu pot omite faptul că ieri am trimis confirmarea participării mele la Gala de Premiere Spring SuperBlog 2016! Abia aștept să îmi reîntâlnesc vechii prieteni și să fac cunoștință cu noii prieteni! A mai rămas puțiiiiiin! :)

Să mai zic și că party-ul va fi în Berăria H, unde va concerta din nou Daniel Max Dragomir?! Mi se pare coincidența anului, fiindcă și la Gala din decembrie tot pe el l-am prins în concert în H. Eu sunt super încântată fiindcă tipul are voce, are talent, face atmosferă și îmi este dator cu o poză!

În rest... ce să vă mai spun? Noutăți nu mai am (sau...), așa că vă lansez o provocare! Încercați ca de acum înainte să vă bucurați de tot! De toate veștile bune, de toate lucrușoarele mărunte, dar minunate ce vi se întâmplă! Vă asigur că veți observa niște super-schimbări în viețile voastre. VĂ ASIGUR!

Apoi vă aștept cu impresiile...

Review: Kit de epilare cu ceară de unică folosință

Sunday, April 10, 2016 6 Comments A+ a-

Nu este prima dată când vorbesc despre epilare, căci acum doi ani și ceva am adus în atenția tuturor acest subiect de discuție, însă sub formă unui pamflet - Fetele se epilează doar vara. A venit momentul să vorbesc despre epilare la modul serios, fiindcă am gustat destul gluma conform căreia noi am promova împăduririle.

Fetele sunt cele care ar face orice pentru a fi mai frumoase și mai finuțe - pentru ele, în primul rând, abia apoi pentru ceilalți: se coafează, se machiază, se epilează, se pensează, își fac sprâncenele cu vopsea sprâncene și așa mai departe. Dar astăzi vom vorbi doar despre epilare. Și nu despre orice fel de epilare, ci despre epilarea cu ceară de unică folosință.


Acum aproape trei săptămâni am primit spre testare Kit-ul de epilare Home de la EpilatPRO, iar până în prezent am avut grijă să mă bucur de el și să-mi dezvolt o nouă abilitate - aceea de a mă epila cu ceară caldă în confortul propriei case. Până acum nu mă mai epilasem singură cu ceară, fiindcă sunt destul de comodă și îmi imaginam că voi eșua în încercarea de a deveni fină că o bebelușă. Însă kit-ul Home mi-a demonstrat contrariul. 


Pe lângă acest kit, cei de la EpilatPRO s-au gândit să mă răsfețe și cu un săpun 100% natural din lapte de capră și drojdie de bere. Acesta este bio, făcut manual și este recomandat pentru regenerarea pielii, pentru un ten frumos și radiant. De când am început să-l folosesc, am observat câteva schimbări în bine asupra tenului meu. La început am fost destul de sceptică în privința acestuia, mai ales din pricina mirosului, fiindcă eram absolut convinsă că mirosul săpunului mi se va părea deranjant, însă mi s-a demonstrat că aveam o părere greșită. Mirosul este unul subtil, ce nici nu-ți place, dar nici nu-ți displace. Din punctul meu de vedere, cel puțin. 

Drojdia de bere este recomandată în cazurile tenurilor pătate, iritate, cu pori dilatați, erupții și acnee, deoarece reglează secreția de sebum, conducând la ameliorarea și tratarea coșurilor. Totodată, drojdia de bere încetinește procesul de îmbătrânire al pielii. 

Laptele de capră are proprietăți antibacteriene și antialergice, astfel încât ajută la tratarea acneei. De asemenea, hidratează extrem de bine, previne îmbătrânirea prematură a pielii, conferă strălucire tenului și ajută la îndepărtarea petelor de pe piele atunci când este folosit pe o perioadă mai lungă de timp. 

Dar să revenim la oile caprele noastre, adică la kit-ul de epilare cu ceară de unică folosință. Acesta este foarte simplu și rapid de utilizat, întrucât nu trebuie decât să introducem rezerva cu ceară în încălzitor, să așteptăm în jur de 25-30 de minute până se încălzește, apoi să ne apucăm de treabă. 


Înainte de a o folosi, este esențial să facem o probă pe o mică porțiune a pielii, pentru a ne asigura că nu este prea fierbinte ceara. Dacă în urma testului vom constata că aceasta este numai bună de folosit (NU o folosiți dacă vi se pare că este mult prea fierbinte, fiindcă există toate șansele să vă ardeți pielea), o aplicăm pe zona dorită în sensul creșterii firului de păr, dar cu ajutorul rezervei. Punem o bandă de hârtie deasupra, după care ceara se îndepărtează în sensul invers creșterii firelor de păr. Tragem rapid și fără milă, iar în cazul în care nu avem pielea prea sensibilă și au mai rămas niște fire rebele de păr, repetăm procesul în aceeași zonă și-l continuăm cu celelalte porțiuni pe care vrem să le epilăm. 


Toate rezervele de ceară pot fi folosite atât în cazul epilării picioarelor, mâinilor, axilelor, precum și pentru zona inghinală. Veți fi foarte mulțumite de rezultate, întrucât ceara se consumă foarte greu, părul este bine îndepărtat (chiar dacă uneori este nevoie de puțină insistență pe anumite porțiuni), durerea este mai suportabilă față de cea a epilării cu aparatul și veți aștepta chiar și până la trei săptămâni până la următoarea epilare. Totul se întâmplă în confortul propriei case! E ca și cum aduceți salonul de cosmetică la voi în baie! 


În același timp, o ședință de epilare cu ceară de unică folosință la voi acasă vă va costa mult mai puțin față o ședință la cosmeticiană. De exemplu, Kit-ul Home, cel pe care l-am folosit eu (pe lângă celelalte N tipuri de kit-uri) poate fi achiziționat de pe site-ul EpilatPRO cu 84 de lei, în timp ce rezervele pot fi găsite la prețul de 5 lei fiecare. Mie mi se pare o super afacere, fiindcă odată ce ai și încălzitorul, numai trebuie decât să înlocuiești rezervele ce se termină. 

Pe site puteți găsi tot felul de produse. De la decantoare ceară, până la ceară elastică, pastă de zahăr, parafină pentru tratamente sau produse pentru frizerie și coafor. 

În concluzie, cam tot ce își dorește o femeie poate fi găsit pe acest site. Eu m-am îndrăgostit de ideea că mă pot epila singură acasă, având costuri mult mai scăzute, dar aceleași beneficii de durată. 

Voi ce părere aveți despre epilatul cu ceară de unică folosință? Ați încercat vreodată să vă epilați cu ceară acasă?
grin emoticon

Foietaj împletit cu ciocolată

Friday, April 08, 2016 3 Comments A+ a-

Eu fac parte din categoria aceea de oameni care sunt 70% ciocolată, restul procentelor fiind reprezentate de apă. Orice desert trebuie să fie cu ciocolată (ciocolata albă este excepția de la regulă, însă), fiindcă altfel nu-mi va face cu ochiul absolut deloc.

În obsesia mea de #ChocoholicăDeclarată am descoperit cea mai simplă și mai rapidă rețetă de prăjitură cu ciocolată. Arată ca un ștrudel, dar gustul e provenit din Rai. Bineînțeles că asta diferă de la caz la caz, fiindcă poate cineva dorește să folosească o marcă diferită de ciocolată, nu pe cea folosită de mine. Păcat, mare păcat că în România nu avem Cadburry. Aia este the best, vă jur cu mâna pe inimă. Dar pentru că românul e descurcăreț, în lipsă de Cadburry am folosit ciocolată Milka.


Ingrediente:

- două ciocolate Milka cu lapte
- un aluat de foietaj
- un ou bătut (sau molestat, cum zice soră-mea)

Mod de preparare:

Preîncălzim cuptorul la 200 de grade Celsius. Între timp, împărțim aluatul în jumătate și punem ciocolatele în centrul fiecărei jumătăți din foietaj.


Facem franjuri Tăiem marginile exterioare în fâșii oblice (mai subțiri sau mai groase, depinde de preferințele fiecăruia) de dimensiuni egale.


Apoi tăiem aluatul ca în imaginea de mai sus (nu știu să explic această parte a procesului, așa că mă bazez pe vizibilitatea voastră).


Pentru că fâșiile erau prea late, am decis să le înjumătățesc, pentru că altfel s-ar fi adunat prea mult aluat deasupra ciocolatei. La capete am mai lăsat câțiva centimetri de aluat pentru a îmbrăca ciocolata așa cum trebuie, ca și cum ar fi un ger năpraznic în cuptor.



Învelim ciocolata prin împletirea tuturor fâșiilor, apoi sigilăm cocuța (Milka) și la margini. Totuși, cred că ar fi arătat mai bine dacă începeam cu sigilarea capetelor și abia apoi continuam cu împletirea fâșiilor.





După ce am îmbrăcat ciocolatele, le punem într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Batem bine un ou (ca și cum ne-a făcut cel mai mare rău posibil), apoi ungem operele de artă.


Le dăm la cuptor pentru aproximativ 30 de minute sau pânâ ce foietajul devine auriu.


Se servesc calde, dar să știți că sunt bune și reci. Cei cărora le place ciocolata nu fac mofturi. Nu contează dacă-i caldă sau rece, important e să fie ciocolată!

Poftă bună!

De ce n-am rămas ilegal în America

Thursday, April 07, 2016 13 Comments A+ a-

La sfârșitul lunii aprilie se face jumătate de an de când m-am întors în România. Nu îmi vine să cred cât de repede trece timpul (știu că spun asta în fiecare articol), dar parcă totul s-a întâmplat ieri. Și acum îmi amintesc cum mi-am zis că-s hotărâtă 100% (până atunci am fost în dubii, chiar s-au dat bătălii în mine) să mă duc acasă. M-am decis peste noapte. La propriu. Si pe ultima sută de metri mi-am făcut bagajul și mi-am luat zborul din Chicago. Norocul meu că nu-mi expirase viza, chiar am plecat din State cu două ore înainte de a-mi expira J1-ul.

Bineînțeles că până am ajuns în România și după aceea, deja se dăduse sfoară în țară. Prietenii mă luaseră la întrebări. Că de ce, cum și în ce fel. Și am oferit aceleași explicații tuturor. Însă câțiva au rămas așa, dezamăgiți de ceea ce am făcut, poate chiar surprinși (sau nu), ajungând să gândească anumite chestii total neadevărate la un moment dat.

În prima lună de la întoarcerea mea am fost într-un fel de depresie. Nu voiam să vorbesc cu nimeni, nu aveam chef de nimic, stăteam numai în casă, numai în pat. Eram total pe dos, plină de regrete și frustrări. Pusă pe gânduri, că poate nu procedasem bine, că ce ar fi fost dacă...

Dar apoi mi-am revenit. Așa cum am plecat pe nepusă masă din America, așa m-am trezit într-o dimineață și am realizat că nu-mi mai pare rău de decizia luată. Am rămas uimită. Brusc nu mai voiam în SUA și vorba aia, mulți, mulți, mulți ani de zile SUA a fost iubirea vieții mele, scopul meu suprem, visul cel mai mare.


Ca să nu fac o introducere super kilometrică, mai bine încep cu motivele pentru care m-am răzgândit și nu am mai rămas ilegal în America.

1. Despre principalul motiv am scris un articol întreg - America, împușcăturile și atacul de panică.

2. Deși mi-am dorit din tot sufletul ca America să devină casa mea, deși de când mă știu am vrut să locuiesc acolo, în momentul în care am văzut cum e adevărata față a ei, vă spun sincer că nu mi-a mai plăcut. O lună de zile am stat în Chicago (ce avea să-mi fie casă pentru cel puțin un an) și cu toate că este un oraș superb, de care sunt îndrăgostită, nu am simțit că I belong there. La început am crezut că nu e o senzație de durată, că sigur îmi va trece și mă voi acomoda. Dar nu s-a întâmplat asta. Începusem să mă gândesc în fiecare zi că locul meu nu e acolo, că nu mă simt bine în acel mediu, că nu e bine cum procedez. Cu fiecare zi trecută îmi doream tot mai mult să plec acasă, dar încercam să reprim aceste gânduri și sentimente, tot din cauză că speram să fie doar o fază proastă. Dar nu a fost, iar totul s-a intensificat până când am cedat și mi-am zis că trebuie să plec.


3. Sunt destui oameni care consideră că am plecat fiindcă sunt un om slab, incapabil, nedescurcăreț și fără voință sau putere de muncă. Iar aceștia nu se pot înșela mai tare de atât. Eu mă cunosc mai bine decât mă cunosc cei din jurul meu, iar în situația de față chiar nu este vorba despre așa ceva. Sunt un om capabil, știu ce pot, știu cât pot, știu ce-mi doresc. Niciodată nu a fost cazul de tâmpenii de genul ”vai de ea, nu a fost în stare să reușească, să rămână și să facă bani”. Dacă nu ești în America, nu înseamnă că ești vai de capul tău. Dacă hotărăști să pleci dintr-un loc sau dacă realizezi că un anumit lucru nu este pentru tine, asta nu te face prost, leneș, incapabil, demn de milă sau de luat în râs. Nu este o rușine să îți dai seama că tu de fapt nu vrei să faci cutare chestie, ci asta e dovadă de putere și de maturitate. Unii realizează că ceva nu-i pentru ei, dar se complac în situația în care sunt, fără să treacă la acțiune. Fie că le este teamă de părerile celor din jur (a fost cât pe ce să cad în capcana asta și să rămân în America, deși nu-mi mai doream, doar ca să nu creadă lumea cine-știe-ce despre mine), fie că le-ar fi rușine cu propriile lor decizii. Ideea e că nu trebuie să ne pese de faptul că ceilalți ne judecă, fiindcă suntem judecați orice am face. E imposibil să nu se găsească măcar un cârcotaș care să pară că știe mai bine despre noi, decât știm chiar noi despre noi. Indiferent de ceea ce cred alții, trebuie să facem ce simțim. Punct!


4. Eu am urmat cursurile unei facultăți și a unui master. Ei bine, când rămâi ilegal în America, ce ai făcut tu în țară nu prea mai contează. Poți să fii Einstein, poți să ai o sută de diplome de la facultate, că în momentul în care ai rămas ilegal în America, nu vei fi mai mult de un housekeeper, barman, ospătar sau orice altceva. Nu ai șansa de a evolua, ci vei fi la joburile de jos, chiar dacă vei face mii de dolari pe lună. Dacă rămâi ilegal, în America ești un nimeni. Dacă nu te căsătorești cu un cetățean american, tot un nimeni vei rămâne. Asta e singura soluție - să găsești un el sau o ea, să te căsătorești și apoi vei avea și posibilitatea de a evolua. Acum scuzați-mă, dar nu e visul meu să spăl wc-uri prin America toată viața, sau să depind de un tip care mă va lua sau nu de nevastă, doar-doar să ajung să muncesc și eu într-o firmă. Nu spun că e ceva rău sau josnic să ai astfel de joburi precum cele amintite mai sus, dar pentru mine nu banul este totul. Am pretenții mai mari de la mine și chiar nu-mi doresc să fac ce urăsc doar pentru că salariul este mare. Nimic nu mai e satisfăcător în momentul în care te duci cu groază la muncă. Pentru mine contează mai mult mulțumirea de sine, faptul că îmi doresc să fac aia sau aialaltă, nu simplul fapt că în America poți câștiga mai mult de 40 de milioane pe lună ca housekeeper. Nu, mulțumesc.

5. Nu este ușor să pornești de la zero. Foarte mulți oameni își dau cu părerea în necunoștință de cauză. Din afară totul pare roz, pare ideal să rămâi în SUA, fiindcă vorba aia, America de Nord este continentul tuturor posibilităților. Și nu neg, da, acolo poți face mult mai multe, DAR ca om rămas ilegal, posibilitățile îți sunt restrânse. Ai două documente de care te folosești (ID-ul, care este și permis de conducere și SSN-ul, care este un fel de CNP), însă acestea nu-ți oferă toate drepturile pe care le au ceilalți. Puteți spune orice, ești limitat și te simți vulnerabil. Cel puțin așa m-am simțit eu, iar eu nu las pe nimeni să-mi taie aripile. Prefer să mă consider liberă și să știu că nu fac nimic ilegal, decât să stau în stres tot timpul.


6. Când mi-a venit ideea de a rămâne în State, încă eram la Cedar Point. Și am trăit cu impresia că America este Cedar Point, că în America totul este la fel de frumos ca la Cedar Point, dar nu-i deloc așa. La Cedar Point e viață, stai fără griji, te simți în siguranță, ai un job, ai sute de prieteni în jur, nu-ți lipsește nimic, ai timp să faci ce vrei tu, poți petrece seară de seară, te poți bucura de ride-urile din parc. Poți face aproape orice, fiindcă în lunile alea de Work and Travel ești legal, nu ai rețineri, nu ai griji. Dar America adevărată nu seamănă deloc cu Cedar Point. Unii prieteni mă întrebau ”Dar cum e posibil să te răzgândești, știind cât de mult îți doreai să faci pasul ăsta și să rămâi în Chicago?”. Păi este posibil, fiindcă după ce am plecat de la Cedar Point am realizat foarte multe chestii. Înainte de a vedea cum este, de fapt, America, gândeam și eu la fel despre cei care se răzgândeau și voiau să plece acasă. ”Hai, mă! Cum să ratezi asemenea șansă, asemenea oportunitate? Cum să te întorci în România aia de cacao?” Nu îi înțelegeam pe cei care făceau stânga împrejur, fiindcă nu trăisem ceea ce trăiseră ei, ci vedeam totul cu alți ochi.

Dar ideea e că după ce pleci de la Cedar Point, tu rămâi singur într-o țară de străini. Majoritatea prietenilor se întorc în România, tu rămâi cu câțiva prieteni cu care vei locui și probabil că te vei certa, fiindcă asta-i viața. Nu ai mamă, nu ai tată, nu ai job, nu ai entuziasm, nu ți se pare că totul va fi bine în viitorul super apropiat. Și începi să-ți pui întrebări. Oare o fi bine că rămân aici? Oare asta e ceea ce mi-am dorit? Și uite că răspunsurile mele au fost: nu, nu cred că e bine dacă rămân aici. Nu, nu e ceea ce mi-am dorit. Nu, nu m-am gândit la toate avantajele și dezavantajele acestei situații, ci am văzut numai părțile bune. Da, am fost condusă de entuziasm și de nebunia de moment, fără să mă gândesc la tot ceea ce implică decizia de a rămâne ilegal.

7. Eu nu am suportat ideea de a nu-mi mai vedea familia și prietenii. Pur și simplu. Exista posibilitatea de a nu mai apuca să-mi văd bunicii, iar asta, scuzați-mă, dar chiar mi se pune pe suflet. Sau să-mi văd părinții o dată pe an, în condițiile în care ar avea viză de turist. Nu concep așa ceva, dar asta depinde de la persoană la persoană. Sunt oameni care au spus că e mai bine să-și amintească neamurile în viață, decât să fie în țară și să participe la cine știe ce chestii triste. Și că mai bine le trimit bani celor de acasă și au grijă de ei, decât să vină în țară și să aibă grija banilor. Iar asta ne conduce la ceea ce am spus și mai sus. Nu banul este totul, de cele mai multe ori nimic, nici cel mai pur aur nu poate fi comparat cu ceea ce înseamnă să fii prezent, să fii aici, lângă cei dragi.

8. Alți oameni au spus că am plecat din cauză că rămâneam singură, fără să fi avut un iubit care să reprezinte familia mea din America. Nici asta nu-i adevărat. De fapt, cred că asta este cea mai mare aberație pe care am putut să o aud vreodată. Mi-a părut rău atunci când am văzut că unii cred așa ceva despre mine, de parcă eu aș depinde de cineva, de parcă viața mea s-ar putea învârti în jurul unei singure persoane. Ah, da, viața mea se învârte în jurul unei singure persoane, dar persoana aia sunt EU. Nu altcineva. Eu nu depind de nimeni, nu fac pe cineva prioritatea numărul unu. Dorințele mele contează și ceea ce simt eu contează. Iar faptul că eu am simțit să plec naibii din America, păi așa am făcut. Nu a contribuit nimeni și nimic la luarea acestei decizii. No fucking way! :)

Anyway. Probabil că mai sunt motive pe care nu mi le amintesc în momentul de față, dar le las pe altă zi, fiindcă și-așa am făcut un articol mult prea lung. Nu am vrut să jignesc pe nimeni prin ceea ce am scris, dar cu toate astea chiar nu mă interesează dacă vor fi persoane care se atacă.

Toate punctele de mai sus sunt strict din experiența mea, din perspectiva mea și e normal să nu gândim cu toții la fel. Prefer să fiu omul care încearcă să facă foarte multe chestii și apoi să recunoască fără rușine și să spună că ceva nu a mers bine, decât să nu încerce și să aibă o infinitate de ”Ce ar fi fost dacă?” în minte. Trăim pentru a experimenta și pentru a învăța câte ceva din lecțiile pe care ni le dă viața, iar dacă nu facem cele mai bune alegeri la un moment dat, nu-i nimic. Mergem mai departe, conștienți de faptul că data viitoare vom alege mai bine. Iar asta se întâmplă în viața mea chiar acum. NU mai regret nici măcar o clipă faptul că m-am întors în România, deoarece acum fac ce-mi doresc. Toate se întâmplă cu un scop, iar scopul experienței americane a fost să mă aducă unde sunt astăzi, pentru a face exact ceea ce îmi place.
P.S. Acest articol nu este dedicat cuiva anume, ci am simțit nevoia de a ”vorbi” despre toate astea. Aș putea spune că am luat această decizie pentru a-i spune celui/celei care trece printr-o situație asemănătoare că nu este o rușine să te întorci acasă, dacă tu asta simți. Dacă te oprești dintr-un anume lucru, asta nu te face un ratat. Trebuie să îți pese de ceea ce simți și gândești tu, nu de ceea ce ar putea spune lumea. Să-ți fie frică de a nu-ți dezamăgi propria persoană, fără să te intereseze părerile celorlalți. Asta e viața ta, nimeni nu are dreptul să-ți judece deciziile și modul în care vrei să-ți trăiești anii. Nu contează ce așteptări au alții de la tine, fiindcă este esențial să întreci așteptările pe care le ai tu de la tine!

P.P.S. Nu încerc ca prin acest articol să spun cât de nasoală e America. Nu, nici vorbă. America e frumoasă, oh, atât de frumoasă și de faină! Dar am realizat că eu nu-s făcută pentru a rămâne acolo. Eu sunt făcută doar pentru a vizita America, doar pentru a trăi pe perioada verii acolo. Nimic mai mult.

Peace out!