La mulți ani, mamă!

Sunday, March 16, 2014 8 Comments A+ a-

Sunt genul de persoană care își exprimă foarte rar sentimentele în realitate. Îmi este mai ușor să scriu decât să pronunț niște cuvinte de dragoste. Mă simt inconfortabil chiar și atunci când trebuie să fac urări vreunui sărbătorit. Pur și simplu nu pot să formulez ceva frumos, nu pot să ofer îmbrățișări în stânga și-n dreapta, nu pot fi drăgăstoasă. Oricât aș vrea, chiar NU POT. Sunt mai rece, chiar dacă pe dinăuntru sunt sensibilă și am sentimente profunde pentru cei din jurul meu. Îmi este greu să le arăt, îmi este greu să spun ”cele două cuvinte”.

De ce vorbesc despre chestiile astea în articolul de azi? Pentru că este ziua mamei mele. Și chiar dacă va avea impresia că bat câmpii pentru ”audiență”, următoarele cuvinte sunt scoase cu cleștele din sufletul meu. Doar aici voi putea face o urare ca la carte, căci...la 12 noaptea nu mi-a ieșit decat un simplu ”La mulți ani”.


Dragă mami,

Dacă ți-aș spune că ești frumoasă, ar fi prea puțin. Dacă aș rămâne cu acea urare seacă făcută acum două ore, nu m-aș simți bine. De spus ”te iubesc” nu prea îmi iese, chiar dacă uneori mă oftică faptul că simt asta dar păstrez pentru mine.

Știu că foarte rar îți arăt că te apreciez și că însemni mult pentru mine dar crede-mă pe cuvânt...tu și tati sunteți cei pentru care aș face ORICE și pe voi vă iubesc cel mai mult pe lumea asta. Chiar dacă uneori te enervez, chiar dacă ne mai ciondănim, nu aș putea niciodată să rămân supărată pe tine. Și cu toate că nu sunt fiica perfectă, sper că ești conștientă de faptul că TU ești mama perfectă. Orice copil ar fi mândru să te aibă. Eu cu siguranță sunt.

Întotdeauna ai fost lângă mine, chiar și atunci când am făcut cele mai proaste alegeri. Deși pe moment nu înțelegeam de ce îmi interzici anumite lucruri, acum înțeleg. Deși pe moment nu îți dădeam dreptate, acum îți dau. Tu mereu ți-ai dorit ce este mai bun pentru mine și ai avut răbdarea să aștepți ca eu să văd asta.

Îți sunt recunoscătoare pentru tot. Pentru iubirea necondiționată, pentru încrederea acordată, pentru că m-ai învățat atâtea lucruri folositoare despre care le voi vorbi și eu copiilor mei. Ești o mamă-exemplu și nu știu ce m-aș face fără tine. Nu aș fi putut să am o mamă mai bună decât tine. Chiar dacă sună pompos, e adevărat. Ești o femeie specială care se zbate prea mult la serviciu pentru a avea grijă ca eu să am tot ce îmi doresc. Nu vreau să îți pierzi sănătatea din cauza asta, nu vreau să te stresezi mai mult decât este nevoie pentru un simplu job. Lasă grijile deoparte și bucură-te mai mult de ceea ce ai acasă. Meriți să fii fericită și să râzi mai des, nu să îți bați capul pentru orice și oricine.

Sunt norocoasă că am niște părinți ca voi. Și îmi veți lipsi o vară întreagă. De aceea profit de ocazia zilei tale de naștere pentru a vă spune amândurora că vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut și veți face pentru mine. Vă iubesc chiar dacă nu vă arăt și nu vă spun face to face. Mă bucur că sunteți părinții mei. Chiar mă bucur.

La mulți ani încă o dată, mamă!


(Chiar dacă sunt fată, versurile se cam potrivesc...)

8 comentarii

Write comentarii
Daniel Botea
AUTHOR
Sunday, March 16, 2014 delete

La Multi Ani cu sanatate si spor in toate!

Reply
avatar
Sunday, March 16, 2014 delete

La multi ani pentru iubita ta mama!Iii doresc putere de munca, sanatate si tot ce isi doreste sa se implineasca inzecit. :* :*

Reply
avatar
antoniabalan
AUTHOR
Sunday, March 16, 2014 delete

Superb scris. Să îți trăiască și să te bucuri cât mai mult timp de părinții tăi. Îmbrățișările nu costă, dacă nu poți exprima verbal ceea ce simți, atunci acordă-le mereu îmbrățișări. Ele unesc, vindecă, sporesc și creează o legătură specială, ce permite interiorului să străbată exteriorul și să se arate așa cum e el. Ai părinți minunați, sunt convinsă. Știi de ce? „Produsul” lor este la fel! Succes, Curcubeu Roz, acolo unde mergi! Iar părinților tăi- gânduri bune, urări de bine și îmbrățișări de la București. Altesse

Reply
avatar
Pinky Rainbow
AUTHOR
Sunday, March 16, 2014 delete

Multumesc frumos, Antonia, draga mea!

Reply
avatar
Wednesday, March 16, 2016 delete

Eu m-am topit deja. Stau și mă gândesc dacă mi-ar scrie fiica mea ceva de genul. :D

Reply
avatar
Wednesday, March 16, 2016 delete

Asta ramane de vazut. :))

Reply
avatar