A healthy outside starts from the inside

Saturday, March 15, 2014 6 Comments A+ a-

Acum câțiva ani am trecut prin cea mai grea perioadă din viața mea. Ajunsesem o epavă, eram cu psihicul la pământ, aveam doar gânduri negative și simțeam cum se scurge picătură cu picătură energia pozitivă din mine. Îmi pierdusem echilibrul la nivel mental iar acest lucru se putea observa cu ușurință pe fiecare linie a trupului meu. Corpul firav era apăsat de greutățile problemelor zilnice iar la nivel emoțional, pesimismul și gândurile rele mă îngenuncheau. Îmi pierdusem încrederea, stresul își lăsase amprenta pe sufletul meu și consecințele faptului că lăsam emoțiile negative să pună stăpânire pe mine se reflectau de la interior la exterior. Era un echilibru perfect între negura interioară, cea care îmi înconjura sufletul și cea exterioară, care îmi îmbrățișa trupul. Și așa cum se spune, că ochii sunt oglinda sufletului, se putea convinge de starea mea șubredă oricine, după o simplă privire în ochi.

Timpul trecea pe lângă mine iar eu nu înțelegeam de ce lucrurile negative născute în mintea mea puteau fi vizibile cu ochiul liber de către cei din jur. Deși mă îngrijeam și nu ieșeam din casă nearanjată, toți cunoscuții își manifestau grija față de mine, față de felul cum ajunsesem să arăt. Psihicul îl aveam obosit, sufletul rănit, iar trupul pricăjit. Nu degeaba se spune că fetele fericite sunt cele mai frumoase. Atunci când îți înflorește sufletul și când îți îmbraci gândurile în cele mai drăguțe veșminte, frumusețea exterioară devine mai pronunțată. Așa cum starea de bine din interior te face să strălucești la exterior, așa și gândurile toxice își lasă amprenta pe fizicul nostru. 

Această neînțelegere mi-a dat de gândit multă vreme astfel încât am avut o revelație atunci când mi-a ieșit în cale un citat ce mi se potrivea perfect: ”A healthy outside starts from the inside”. Știam din vorbele celor din jurul meu că arătam dezastruos chiar dacă încercam să îmi pun o mască de machiaj și niște haine frumoase pentru a păstra aparențele. Grijile, problemele, stresul și lipsa somnului erau evidente. Deși trăiam cu impresia că doar eu știu de existența lor, mă înșelam. Atunci când te simți rău pe dinăuntru, ajungi să arăți rău pe dinafară. Vă spun din proprie experiență. Și faptul că ajunsesem să fiu conștientă de faptul că muream cu zile, m-a făcut să mă trezesc brusc la realitate și să iau măsuri. Nu era corect nici pentru mine, nici pentru ceilalți că mă lăsam condusă de cele mai urâte sentimente. Nu îmi plăcea ce devenisem și acest lucru trebuia să se schimbe. Iar schimbarea trebuia să vină din mine, pentru mine. Era necesar să preiau frâiele propriei vieți și să restabilesc echilibrul între frumusețea interioară și cea exterioară, fiindcă doar așa puteam continua să trăiesc în primul rând pentru mine, apoi pentru alții.

Chiar dacă știa că am voință, o bună prietenă mi-a propus să începem ritualul recuperării echilibrului printr-o ședință de masaj raindrop la Centrul Shakti. Îmi povestise că unele dintre efectele acestui tip de masaj sunt reprezentate de eliberarea emoțiilor negative, înlăturarea stresului sau echilibrarea balanței energetice. Mă convinsese că acesta este primul pas spre însănătoșirea la nivel emoțional, odată cu relaxarea fiecărui mușchi încordat de-a lungul evenimentelor prin care trecusem.


Încă din clipa în care am pășit în acest centru, am simțit cum mă cuprinde o energie pozitivă. Era o atmosferă liniștitoare ce mă făcuse să-mi las tot bagajul de gânduri negative și contradictorii la ușă. Mintea începuse să mi se limpezească din momentul în care parfumul lumânărilor și cel al uleiurilor terapeutice mă invitau pe masa de masaj. Pe tot parcursul tratamentului am reușit să mă eliberez de stres, să îmi detoxifiez mintea și trupul, să cunosc armonia și pacea interioară. Pornisem într-o călătorie ce mă vindeca de la exterior spre interior. Privirea mi se luminase, negura dispăruse. Eram într-un mediu intim unde nu îmi mai era teamă de nimic, unde îmi regăsisem încrederea în sine și echilibrul spiritual. Din adâncul sufletului meu porneau niște stări uitate de-a lungul timpului, pe care se așezase praful. Mă redescopeream pe mine, cea care fusesem înainte ca toate lucrurile negative să mă schimbe în rău.


Bineînțeles că nu a fost ultima dată când am trecut pragul Centrului Shakti. Devenisem o clientă fidelă, aproape obsedată. Nu mă mai săturam, îmi venea să stau ore întregi răsfățându-mă cu un masaj ayurvedic sau un ritual balinez. Mă ajutaseră mult toate acestea, întrucât depresia îmi dispăruse, devenisem din ce în ce mai energică și mai optimistă. Înfloream pe zi ce trece la nivel sufletesc, iar efectele mi se vedeau pe față. Se restabilise echilibrul dintre frumusețea interioară și cea exterioară. Cu fiecare ședință trecută simțeam că mintea se aliniază cu sufletul și trupul. Mă purificam, mă vindecam și aveam parte de pacea după care tânjisem atât de mult. În sfârșit reușisem să las deoparte trecutul cu ale lui capcane și să trăiesc într-un prezent alimentat cu cea mai pură energie pozitivă de care avusesem parte până atunci.

Eram o femeie puternică și încrezătoare, căreia îi revenise pofta de viață și zâmbetul fermecător. La început nu aveam în suflet doar floricele, ci și buruieni. Cu ajutorul terapiei și masajelor, am reușit să smulg răul de la rădăcină, să arunc buruienile și gunoaiele, rămânând doar cu gândurile și sentimentele frumoase.

Trebuie să recunosc că masajul nu are doar scopul de a relaxa, ci reprezintă un adevărat balsam pentru minte și suflet. Te încarcă cu energie, te liniștește, te eliberează de acele lucruri care te apasă. Cu ajutorul lui poți deveni mai frumos pe toate planurile, ajutându-te să devii cea mai bună versiune a ta de la interior spre exterior. Această revelație mi-a influențat viața în cel mai bun mod și m-a făcut să mă trezesc la realitate și să îmi îngrijesc sufletul și mintea, fiindcă nimeni altcineva nu o va face în locul meu. Iar asta vine la pachet cu înfrumusețarea exterioară, ceea ce nu are cum să nu îmi placă.


Articol scris pentru SuperBlog 2014.

6 comentarii

Write comentarii
Sunday, March 16, 2014 delete

Pinky, m-ai plagiat, si eu am folosit cuvantul epava si am pus acelasi clip. :))
Sa iti fie rusine. :)))))
Glumesc! =)))
Cat despre articol, e foarte sensibil si ti-ai pus sufletul pe tava! Nu ma gandeam ca tu, veselia intruchipata, ai avut si astfel de momente de tristete profunda! Te pup! Succes!

Reply
avatar
Pinky Rainbow
AUTHOR
Sunday, March 16, 2014 delete

Multumesc, Alina! =)))))

Reply
avatar
Daniel Botea
AUTHOR
Monday, March 17, 2014 delete

Ce bun ar fi un masaj luni dimineata, la inceput de saptamana! Spor!

Reply
avatar
Pinky Rainbow
AUTHOR
Monday, March 17, 2014 delete

Chiar ar fi binevenit... :)

Reply
avatar