Romanian born, American at heart

Monday, November 11, 2013 10 Comments A+ a-

13 iunie. Am luat avionul spre New York. Inima o aveam cât un purice, mai ales după râurile de lacrimi care au curs în aeroport din cauza părinților mei. Sunt foarte sensibili, în special când vine vorba ca singurul lor copil să plece la o distanță de peste 7600 km de ei. 

Emoții peste emoții, dar nu din cauza zborului...că nu am frică de zburat cu avionul... Golul imens din stomac se datora faptului că...în sfârșit eram pe drumul îndeplinirii celui mai mare vis al meu. Acela de a ajunge în Statele Unite ale Americii. Chiar și acum, când scriu rândurile astea, mi se face pielea de găină (serios...chiar mi se face).


A fost un zbor extrem de lung și plictisitor... Noroc că stătea prietena mea lângă mine și am mai schimbat vreo două vorbe în timpul celor 10 ore de stat în aer! Nici turbulențe nu au fost, așa că am încercat să dorm cât mai mult, pentru a nu suferi chiar atât de tare de jet lag. Vă dați seama că nu am reușit, fiindcă îmi stătea gândul doar la clipa în care voi păși pe pământ american (iar mă iau fiorii, ce se întâmplă?). 

Știam că vom ajunge pe aeroportul JFK când avea să se însereze, iar mie și Ioanei ne surâdea ideea de a vedea New York-ul pe timp de noapte, oricât de obosite am fi fost. Aveam de pierdut câteva ore bune până luam autocarul spre Wildwood, NJ. Era clar, Times Square ne aștepta.


Ne-am trezit în aeroport cu două bagaje mari și două bagaje mici. Nu prea știam ce să facem, pe cine să sunăm, încotro să o apucăm. Am mers în fața aeroportului și am văzut cum treceau în viteză acele taxiuri galbene pe care le știam din filme. Multă vreme m-am uitat la Sex and the city și îmi doream dintotdeauna să opresc un taxi printr-un simplu fluierat, ca să simt că fac parte cu adevărat din tabloul new yorkez. Deși eram sigure că este scump (mai ales că Times Square era la aproape jumătate de oră de aeroport), ne-am luat inima în dinți și am ales să facem nebunia de a lua-o cu taxiul, cu toate că eram conștiente că vom face foamea câteva zile, din cauză că nici nu am ajuns bine în America și am început să aruncăm cu dolarii în stânga și în dreapta.


Sinceră să fiu, nu regret că am făcut asta. Senzațiile avute pe drum...nu le pot explica în cuvinte. Deși soarele apusese, parcă abia atunci începea să prindă viață orașul. Am trecut pe lângă Empire State Building și îmi veneau în minte imagini din Gossip Girl, cu Chuck și Blair. Eram vrăjită. Eram în transă... Inima stătea să îmi iasă din piept, tot părul se zburlise pe mine...


Credeam că visez. Chiar ajunsesem în mijlocul New York-ului? Cel la care gândul îmi zbura seară de seară și pe care îmi doream din tot sufletul să îl văd și să îl simt...? Se pare că da. Și cu toate că venisem aici cu ocazia a work and travel, faptul că mă aflam pentru câteva ore în The Big Apple mă bucura extrem de tare!

Ajungând în Times Square, aproape că nu ai fi zis că s-a lăsat noaptea, din cauza atâtor lumini și panouri...cum nu mai văzusem vreodată. Clădiri înalte, reclame, baloane, oameni mulți și personaje din desene animate. Parcă făceam parte dintr-un film!

Noi ne căram trollerele cu o mână, cu cealaltă mână încercam să pozăm lucrurile frumoase, iar ochii ne fugeau în mai multe locuri deodată. Oboseala își spunea, totuși, cuvântul, fiindcă, deși încântate și fericite din cale-afară, simțeam că dacă ne așezăm jos, adormim instant și ne mai trezim peste trei-patru luni, când ar fi trebuit să plecăm înapoi spre casă.

Fiindu-ne foame...ne-am gândit să ne cumpărăm câte un covrig și să mâncam pe o băncuță, în Central Park. Am mers cam 10 minute pe jos până acolo, însă am avut ce face pe drum: poze. Exagerat de multe poze. Mai aveam puțin și pozam fiecare american ce ne ieșea în cale, atât de fascinate eram. Priveliștea avută în timp ce luam masa, ne-a lăsat fără cuvinte. Nu m-am putut abține și am fotografiat-o, știind că îmi voi aminti cu drag de momentul acela.


Apropiindu-se ora de plecare spre New Jersey, am dat fuga spre stația de autobuz. Făceam cam două ore și ceva până în Wildwood, așa că ne puteam odihni câteva ore. La destinație știam că ne va aștepta angajatorul, așa că nu ne făceam griji în privința asta. Alegând să muncim în parcul de distracții Morey's Piers, totodată ne-am asigurat că venim la o cazare sigură, pentru a nu mai pierde vremea în căutarea unei persoane disponibile să ne găzduiască.

Cele două ore au trecut cu viteza luminii, căci în doi timpi și trei mișcări ne-am pomenit în autogara din Wildwood. Pe o bancă, foarte somnoros (era 1 noaptea), stătea un domn îmbrăcat casual, cu o pancartă pe care scria ”Bianca & Ioana from Romania”. Am schițat un zâmbet și ne-am îndreptat spre el. Acesta și-a dat seama imediat că noi suntem angajatele lui, doar prin simplul fapt (ne-a zis el) că aveam cearcăne imense și niște valize mai mari și mai grele decât noi. Ne-a urcat în propria mașină și ne-a dus spre locul unde aveam să locuim pentru o perioadă de trei luni.


Ajungând în apartamentul rezervat, nici nu am apucat să îl studiem, fiindcă am căzut late în pat. Nici nu vă pot spune cât de obosite eram, însă cred că v-ați da seama singuri, dacă vă spun că adormisem cu hainele de pe drum pe noi..și cu ușa de la intrare descuiată cu cheia. Până la 12 ziua am dormit duse. Noroc că nu începeam munca în aceeasi zi, că dădeam de belea!

După ce ne-am revenit cât de cât, am început să ne desfacem bagajele și să ne așezăm hainele în dulăpioare, având de gând să ieșim să mâncăm ceva și să inspectăm orășelul devenit peste noapte...noul nostru domiciliu. Îmi stătea gândul doar la burgerii delicioși văzuți prin filme, așa că am grăbit-o pe Ioana să intre la duș, pentru a fi gata amândouă într-o oră... Vroiam să ne etalăm siluetele de românce irezistibile, pentru a nu ne da de gol că abia așteptăm să înfulecăm și cu stânga și cu dreapta. Astfel, am dat năvală în primul restaurant, denumit Route 66, fiindcă ne spusese angajatorul că acolo putem găsi cea mai bună mâncare din Wildwood. Vă dați seama că nu am pus la îndoială sfatul lui, așa că ne-am repezit la ultima masă liberă din local și am comandat cel mai apetisant burger posibil. Ioana nu prea a vrut la început, zicând că ține la silueta ei, însă am reușit să o conving că nu va putea să se uite la mine cum mănânc așa bunătate, în timp ce ea ar fi ciugulit o amărâtă de salată. De fapt, nici nu știu dacă ar fi avut ăia cum să o servească doar cu așa ceva, din moment ce sunt renumiți pentru felurile de mâncare ce le promovează...


Restul zilei ni l-am petrecut făcând poze, bineînțeles...și pierzând timpul pe plajă. Nici nu aveți idee cât de plăcut bate briza oceanului Atlantic și cât de frumos este un apus de soare americănesc... Ceva de nedescris!


De această dată am ales să mergem la culcare devreme, deoarece a doua zi trebuia să luăm viața în piept, urmând prima zi de muncă în parcul de distracții Morey's Piers. Lucram ca ride operators, atât eu, cât și Ioana, neștiind că acest lucru urma să ne placă la nebunie! Ne alesesem acest job datorită faptului că ne plăcea să avem contact cu oameni mulți...și părea foarte distractiv să vezi cum se distrează lumea și în ce mașinării alege fiecare să se dea! Cel mai mare plus îl consideram pe acela că noi, cei angajați, ne puteam da gratuit în fiecare mașinuță, tobogan sau roller coaster, iar acest lucru mi se părea super tare! Ne pusesem în gând să vizităm și Six Flags Great Adventure & Safari, un parc de distracții din New Jersey, în care se construia cel mai înalt roller coaster din lume. O să fie gata abia în anul 2014, însă cu siguranță îl voi încerca atunci!


Prima zi de muncă a trecut relativ ușor. Numai vizitatori americani de treabă. Toată lumea de acolo este zâmbăreață și îți vorbește frumos, de se vede pe fața ta cât de uimit ești de amabilitatea oamenilor. Un avantaj enorm al acestui job este că poți lucra și peste program, orele muncite în plus fiind plătite mai bine. Astfel, nu e nevoie să îți găsești un second job, pentru că te descurci foarte bine cu orele de la Morey's Piers.

Excepție făcând cele două zile libere pe săptămână, nu făceam altceva decât să muncim ca nebunele de dimineața până seara și să mergem la câte o petrecere, împreună cu ceilalți colegi ai noștri de naționalități diferite. Turci, bulgari, francezi, englezi, greci... Cu toții ne împrietenisem și ne plăcea să ne distrăm așa cum o fac americanii adevărați. Într-o casă de pe plajă ascultam muzică bună, dansam, povesteam și beam punch.

Când și când, făceam un foc de tabără imens, chiar lângă ocean și făceam horă în jurul acestuia, așa cum numai la români vezi. Îi învățasem pe ai noștri colegi să danseze hora dobrogeană, iar cei doi băieți greci ne învățaseră Zorba Grecul. Ne distram super frumos, încât mai uitam de dorul de casă și de prieteni.


Următoarele zile au trecut foarte repede. Venise data de 4 iulie, iar noi ne luasem liber de la muncă. Știam că am fi putut face bani și mai frumoși cu ocazia Zilei Naționale a Statelor Unite ale Americii, însă am preferat să ne odihnim și să ne bucurăm de această sărbătoare minunată. Vroiam să vedem cum petrec americanii...și știindu-i atât de patrioți, ne așteptam să vedem chestii incredibile, pe care nu le poți trăi la intensitate maximă decât dacă ești acolo, în inima acțiunii.


Sinceră să fiu, așteptările ne-au fost cu mult depășite. Am rămas impresionată din cauza celor care sunt în stare să își împodobească atât mașina, cât și bicicleta sau cățelul, pentru a arăta întregii lumi cât de mult își iubesc propria țară. Era ceva în aer care te făcea să te simți ca și cum faci parte din acel tablou american. Și parcă erai și tu mândru când fluturai stegulețul, în timp ce mâncai o brioșă împodobită cu steagul SUA.


Mi-a fost dat să văd în ziua aceea...multe lucruri frumoase. De la case împodobite, până la mâncăruri colorate în alb, roșu și albastru... Am văzut chiar și un spectacol al avioanelor militarilor americani, cât și un concert al lui Beyonce în aer liber. Nu aș fi crezut vreodată că voi ajunge să iau parte la asemenea evenimente superbe, nici că mă voi integra atât de bine printre străini. Dar iată că reușisem.

Dintotdeauna mă atrăsese stilul de viață american, iar acum...îmi trăiam viața pe continentul la care visasem de când eram mică...și respiram același aer cu cei ce se lăudau a fi born and raised in America...

Am mâncat inele de ceapă și hot dogs...chiar de la mama lor de acasă. Am privit artificiile de la miezul nopții cu sufletul la gură, m-am simțit ca o americancă get-beget... Și a fost atât de bine!

După data de 4 iulie, au urmat alte zile de muncă și alte zile de distracție. Angajatorii vorbiseră cu noi și ne grupaseră pentru a pleca într-o excursie de câteva zile la New York și Wasinghton D.C. Abia așteptam să am mai mult timp la dispoziție pentru a vedea New York-ul...cu a lui Statuie a Libertății, precum și Cascada Niagara. De asemenea, Casa Albă mă atrăgea ca un magnet, încă de când auzisem de organizarea acestei excursii.


Când am ajuns în New York, am mers cu o bărcuță pe râul Hudson până la Liberty Island, pentru a face poze mai de aproape cu Statuia primită în dar de la francezi. După ce am plecat de acolo, am luat-o la pas prin oraș, am urcat in Empire State Building, am văzut Rockefeller Center - locul unde este pus marele brad de Crăciun în fiecare an...

Vreo două zile am stat la Cascada Niagara, pe care am avut plăcuta ocazie de a vedea-o atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. Desigur, știm doar partea americană a cascadei, întrucât nu am putut trece granița în Canada, pentru a putea să o vedem și de acolo...


Capitala Statelor Unite este superbă. Nu se compară cu New York-ul, însă...are acel ceva care te face să vrei să te mai întorci cândva.

După ce ne-am întors din frumoasa escapadă, au urmat alte săptămâni obositoare de muncă...până în momentul în care am realizat că se apropie ziua mea și am decis să ne învoim de la serviciu exact în sfârșitul de săptămână aferent lui 20 august, pentru a putea petrece in voie alături de Ioana și noii noștri prieteni în...fabulosul Las Vegas.


Ne-am cazat în cunoscutul hotel denumit Stratosphere, al cărui restaurant știam că se rotește, astfel încât poți vedea întregul oraș. Am făcut bungee jumping din vârful hotelului...chiar la 12 noaptea, când împlinisem frumoasa vârstă de 21 de ani. De asemenea, am fost la cazinoul din Caesars Palace și am admirat spectacolul fântânii arteziene din fața hotelului Bellagio. Am prins momentul în care apa dansa pe ritmul melodiei Time to say goodbye, cântată de Sarah Brightman și Andrea Bocelli. Pot spune cu mâna pe inimă că a fost cea mai frumoasă aniversare din viața mea până acum, deși îmi lipseau ai mei extrem de mult.

După aventurile din Nevada, ne-am întors în Wildwood pentru încă o săptămână, fiindcă pe 30 septembrie era ultima zi legală în care puteam munci. După această dată, vroiam să plec împreună cu Ioana spre California, fiindcă îmi doream foarte mult să vad Los Angeles și San Francisco.


Am văzut semnul Hollywood-ului și celebrul Walk of Fame, unde am pozat steaua lui Michael Jackson, Johnny Depp și a lui Jennifer Aniston. Preferații mei.

După câteva zile, timp în care am admirat ce era mai important, am luat-o spre Arizona, pentru a vedea Marele Canion. Țin să vă spun că acesta m-a impresionat până la lacrimi, întrucât este copleșitor ceea ce reușește să facă natura de una singură. Sute de poze am din acest loc superb.


Apoi ne-am îndreptat spre Florida, deoarece am vrut neapărat să vizităm Walt Disney World. Ei bine, acolo...copilul din mine a ieșit la suprafață. Eram toată numai un zâmbet și încercam să profit de fiecare clipă petrecută în lumea desenelor animate. Am văzut Disney's Hollywood Studios și castelul Cenușăresei, precum și pe Minnie și Mickey Mouse!

De aici am cumpărat suveniruri pentru cei dragi, însemnând bentițe cu urechiușele lui Minnie și Mickey. Bineînțeles că am luat una și pentru mine, pe care, trebuie să recunosc, am purtat-o zile întregi, de parcă nu mai văzusem în viața mea un asemenea accesoriu de pus în păr.

Din Florida am luat avionul către New York, întrucât avionul de întoarcere spre Londra, unde aveam escală, trebuia luat de la JFK. Din clipa în care am realizat că vom străbate oceanul Atlantic pe calea aerului timp de alte 10 ore...am simțit cum mi se rupe sufletul. Îmi era un dor nebun  de părinți, bunici și prieteni...însă America era pentru mine a doua casă, locul unde realizasem atâtea lucruri, unde văzusem atâtea minunății pe care nu oricine are ocazia să le trăiască pe propria piele. Din momentul în care am ajuns pentru prima oară în SUA...am știut că o parte din inima și dragostea mea vor rămâne pe continentul american pentru totdeauna...

Prin intermediul programului Work and Travel am plecat în State și am muncit intensiv, pentru a putea recupera, în primul rând, banii pentru creditul BRD. Am făcut împrumut de la ei (poți face acest lucru dacă ai între 18 și 29 de ani, după ce te înscrii la Work and Travel), iar acum trebuia să înapoiez cei 2500 de dolari. Nu a fost greu să fac asta, întrucât atât am câștigat după aproape o lună de muncă.

Cu restul banilor câștigați, am vizitat unele dintre cele mai frumoase locuri din America, mi-am luat haine, telefon, laptop, cadouri pentru cei dragi și am reușit să mă întrețin pe întreaga perioadă a verii, plătind mâncarea, chiria și alte lucruri necesare.

Vă recomand din tot sufletul să plecați peste ocean cu programul Work and Travel, fiindcă nu aveți nimic de pierdut, ci din contră! Veți avea ocazia de a descoperi America, totodată maturizându-vă și câștigându-vă independența, fiind pe cont propriu timp de aproape 4 luni! Puteți lega prietenii pe viață cu oameni de pe tot mapamondul și vă puteți aprofunda limba engleză...unde altundeva decât la ea acasă! Pe lângă munca prestată zi de zi, puteți participa la petreceri cum ați putut vedea doar prin filmele americane... Și în cazul în care vă puneți întrebarea ”Dar eu cum mă descurc acolo singurel?”, nu trebuie să vă faceți griji! Programul Work and Travel acceptă să veniți împreună cu prietenii voștri la înscriere! Unii angajatori caută grupuri mai mici sau mai mari de 3 persoane, pentru a vă asigura tuturor un loc de muncă în același loc, precum aveți și posibilitatea de a locui împreună, așa cum am făcut-o eu cu Ioana! Dacă nu vă puteți convinge nici măcar un prieten să vă însoțească, nu intrați în panică, fiindca veți cunoaște atâția oameni noi, încât nu vă veți mai simți singuri nici-o clipă!

Puteți face pasul acesta mare spre continentul american în cazul în care aveți între 18 și 29 de ani, așa cum am mai zis... și dacă sunteți studenți, masteranzi sau doctoranzi la ZI, la o facultate de stat sau particulară, ce trebuie să fie neapărat acreditată!

Viza se ia și aceea destul de ușor (interviul durează un minut, maxim două) dar sfatul meu este să ai o situație școlară bună, ceea ce înseamnă...cât mai puține restanțe (sau chiar deloc)! Fără emoții, îți iei zâmbetul de pe noptieră atunci când pleci la ambasadă și îl convingi pe consul că ai un motiv temeinic de a te întoarce în țară (pentru a-ți continua studiile, de exemplu), iar apoi iei viza și te duci bucuros acasă pentru a-ți face bagajele. Partea asta e cea mai frumoasă, căci abia atunci începi să îți dai seama că tu...chiar o să pleci! Chiar o să îți vezi visul cu ochii! :)

Credeți-mă, este o experiență de neuitat, ce merită trăită dacă ești persoana fascinată de SUA, așa cum am fost (sunt) și eu! Nimic nu se compară cu perioada în care trăiești ca un american adevărat! Ai ce le povesti prietenilor...ai cu ce te lăuda! Și nu în ultimul rând, dă foarte bine în CV! Așa că...ce mai așteptați? Fugiți la înscriere!!! :)


Articol scris pentru SuperBlog 2013.

10 comentarii

Write comentarii
Alina
AUTHOR
Monday, November 11, 2013 delete

Superb articolul, ai descris totul atat de perfect... daca nici acum nu castigi, nu stiu ce sa mai zic :))

Reply
avatar
Pinky Rainbow
AUTHOR
Monday, November 11, 2013 delete

Multumeeesc frumos !!! :*

Reply
avatar
Ioana
AUTHOR
Monday, November 11, 2013 delete

Mi-a venit în minte ce a spus Alina :))
Deci facem noi contestaţii dacă nu ai 100p :-P

Reply
avatar
Pinky Rainbow
AUTHOR
Monday, November 11, 2013 delete

Ce draguta ai fost!!! :)) :* :*

Reply
avatar
Vienela
AUTHOR
Monday, November 11, 2013 delete

Apropo de dansuri la gramada... Eram in Italia si ma nimerisem de 1 decembrie intr-o piata din Padova, unde cantau niste romani, cantareti de muzica populara. Italienii s-au uitat mirati o perioada la lumea adunata in piata, dupa care au intrat in hora noastra si s-au distrat pana spre dimineata alaturi de noi. Muzica uneste!

Reply
avatar
Pinky Rainbow
AUTHOR
Monday, November 11, 2013 delete

Foarte frumos! Se pare ca in general...romanii au darul de a strange oamenii la dans (distractie), chiar daca acest lucru se face in mijlocul strazii, intr-o piata sau in alt loc...

Reply
avatar
Natural
AUTHOR
Tuesday, November 12, 2013 delete

Frumoasa America ta :) Ma pregateam sa zic, Pinky, intai munca si pe urma distractia :)) Dar am vazut ca ai scris si despre munca pe care o faci ca pe o distractie. Bine-asa! Spor!

Reply
avatar
Pinky Rainbow
AUTHOR
Tuesday, November 12, 2013 delete

Pai da! Am combinat utilul cu placutul, asa e frumos! :D

Reply
avatar
Elise LBB
AUTHOR
Sunday, November 17, 2013 delete

superb, iti tin pumnii si sper din suflet sa ajungi acolo caci este minunat. Imi este dor de America zi de zi si cand ma gandesc ca mai am cateva luni si plec definitv ma umplu de entuziasm. Sper sa iesim si pe acolo la un suc si la o sedinta de shopping :*

Reply
avatar
Pinky Rainbow
AUTHOR
Sunday, November 17, 2013 delete

Poate ne nimerim sa plecam in aceeasi luna! :)) Si mie imi creste inima cand ma gandesc ca o sa plec si abia astept! :X Cu siguranta iesim daca ajung prin Chicago!!! :* :*

Reply
avatar