Showing posts with label indragostit. Show all posts
Showing posts with label indragostit. Show all posts

Confesiunile unui îndrăgostit


Este 14 februarie, ziua îndrăgostiților. Tu te-ai trezit înaintea mea. Ți-ai pus papucii roz în picioare și ai ieșit tiptil din cameră, crezând că nu îți voi simți lipsa. Dar am făcut-o. O urmă de parfum te-a trădat. Îți iau perna călduță în brațe, nu îmi place că m-ai lasat singur în așternuturile albe. Dar știu că ai fugit în bucătărie fiindcă ai un plan de a face ziua asta cu adevărat specială.

Pentru noi nu contează că e ziua îndrăgostiților. Sărbătorim altceva. Mai frumos și mai profund decât toți ursuleții de pluș cumpărați în fiecare an de cuplurile amorezate. Este ziua noastră. Acum fix șase ani ne-am sărutat pentru prima dată. Și de atunci am rămas împreună. Nu îmi pot aminti exact cum era viața mea înainte să te cunosc. Totul e în ceață, într-o ceață gri plină de supărare și tristețe. Știu că m-ai salvat. De mine însumi și de toți cei care mă țineau ancorat în trecutul prăfuit. Mi-ai salvat inima. Ai îmblânzit piatra ce o acoperise și m-ai făcut să simt din nou. Deși la început nu te-am lăsat să mă vezi așa cum sunt, ai avut răbdare și m-ai cucerit treptat, sperând că într-o bună zi îți voi răspunde cu aceleași sentimente frumoase. Îți mulțumesc că m-ai așteptat. Știu că a fost greu să te lupți cu fantomele trecutului meu, cu rănile mele sângerânde. Ai răbdat și ai fost alături de mine, făcându-mă să îmi doresc să fiu mai bun. Pentru tine.

Ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Și îmi demonstrezi asta zi de zi, de șase ani încoace. Sunt la fel de fericit și te iubesc tot mai mult, cu fiecare zâmbet inocent afișat în fiecare dimineață, printre ochii lipiți de somn. Iar astăzi, de ziua noastră, vom sărbători dragostea adevărată.

Poate crezi că nu ți-am pregătit nimic. Poate crezi că am uitat de aniversare și abia aștepți să mă tragi de urechi. Dar nu vei avea ocazia să faci asta. Nici nu ai idee ce te așteaptă. Cred că vei plânge de emoție, mai ales că tu ești mai sensibilă și ți se înmoaie picioarele repede. Norocul tău că sunt aici pentru a te prinde oricând ești pe cale să te prăbușești. Știu că nu există bărbat pe lumea asta care își dorește să fie motivul lacrimilor unei femei. Dar de data asta nu voi avea de ales. Chiar dacă nu îmi place ideea de a plânge din cauza mea, mă mulțumește gândul că vei plânge de fericire. Am pregătit totul până la cel mai mic amănunt iar tu vei rămâne impresionată, sunt convins de asta. Dar vei avea parte de surpriza mea mai spre seară. Momentan vreau să ne bucurăm împreună de ceea ce ai pregătit tu.



Supereroi

Nu vreau să vorbesc despre eroii din desene, ci despre cei adevărați. Despre mine, despre tine, despre toți cei întâlniți zi de zi. Pe stradă vedem multe fețe dar nu le acordăm importanță. Eventual ne mirăm de cearcănele unei doamne sau de părul alb al unui bărbat ce nu pare să aibă mai mult de 25 de ani. Suntem captivați de propriile probleme, de propriile gânduri. Nu ne mai batem capul analizându-i pe cei din jurul nostru. Dar în fiecare zi întâlnim fel și fel de supereroi...

Fiecare mamă este o supereroină. ÃŽn primul rând, a da naÈ™tere unui copil, doi, zece...este ceva demn de cartea eroilor cu super puteri! Pe lângă asta, mamele renunță la ore de somn pentru a avea grijă de tot ce miÈ™că în jurul lor. Copii, soÈ›, gătit, curățenie, mers la serviciu È™i le rămâne timp È™i pentru a se răfăța. Pentru noi, ziua are 24 de ore. Pentru mame, am impresia că sunt vreo 30...

Fiecare tată este un supererou. Muncește de dimineață până seara și când vine acasă nu adoarme până nu este convins că totul merge strună. Tăticii sunt cei care sar din pat la 4 dimineața în cazul în care se strică ceva și au mâini magice, astfel încât rezolvă orice problemă din două mișcări.

Bunicii sunt niște supereroi. Au îmbătrânit muncind de zor zeci de ani și nici când abia se țin pe picioare, nu le vine să se potolească. Așa au fost învățați, ar fi o pedeapsă pentru ei să nu aibă o ocupație. Și-au crescut copiii, apoi nepoții și așteaptă cu drag câțiva strănepoți. Le bucură sufletele momentele vesele, în care se umple curtea cu copii jucăuși. Tinerețea acestora parcă le ia cu mâna povara anilor trecuți și le readuce strălucirea în ochi.

Supererou este fratele ce are grijă de sora lui mai mică. O protejează de tot ce e rău, ar ține-o într-un balon de săpun, sperând că nu o va răni nimeni. E în stare să-și pună propria viață la bătaie pentru ea...

Supererou este acela care știe să zâmbească indiferent de împrejurare. Cel care trece printr-o perioadă grea dar găsește un motiv pentru a se da jos din pat în fiecare dimineață. Cel care se bucură de fiecare moment frumos, cel care transformă o zi neagră într-una roz, cel care trece cu bine peste fiecare obstacol.

Supererou este cel care suferă din dragoste dar e capabil să-și ridice rămășițele inimii de pe jos, cu riscul de a se tăia în cioburi. Cel care plânge noaptea până la epuizare dar a doua zi este în stare să fie fericit de unul singur. Cel al cărui suflet este îngenuncheat dar schițează în același timp, o urmă de zâmbet sincer.

Supererou este acela care o ia de la capăt, cu toate că a avut parte de o relație nefericită. Cel care își oferă a doua șansă la dragoste și face asta cu o persoană ce pare a fi iubibilă.

Supererou este studentul care își pierde nopțile învățând, chiar dacă ai lui colegi sunt în club și se distrează cu o zi înainte de examen. Cel care se luptă pentru o notă mare și folosește timpul rămas în favoarea lui.

Supererou este acela care este în stare de orice pentru a-și îndeplini un vis.

Supererou este îndrăgostitul care ar merge până la capătul lumii pentru a o face fericită pe persoana iubită.

Supereroi sunt doctorii care au grijă de pacienți fără să aștepte nimic în schimb, decât o simplă mulțumire. Cei care fac un bine, fără să te trateze urât la început, până le bagi niște bani în buzunar. Doctorii care nu uită să fie oameni, cei pentru care mai importantă este sănătatea unui om, decât banul.

Supereroi sunt pacienții care își pun viețile în mâinile chirurgilor, cei care au curajul de a face un pas important pentru binele lor.

Supereroi sunt prietenii care îți rămân alături chiar și atunci când greșești. Cei care te iubesc mereu și sunt dispuși să facă orice pentru tine. Cei care îți șterg lacrimile și îți întind o mână de ajutor pentru a te scoate din butoiul cu melancolie. Cei cu care îți petreci atâția ani din viață și îi consideri parte din familia ta.

Supereroi sunt copilașii abandonați de părinți. Ei știu să zâmbească, știu să se bucure de fiecare clipă, cu toate că mami și tati nu i-au vrut, nu i-au iubit.

Supereroi sunt bolnavii care încă mai speră, care aleg să lupte, chiar dacă la ei în suflete plouă mereu. Cei care aleg viața, chiar și atunci când viața vrea să renunțe la ei.

Supereroi suntem cu toții. Ne cărăm valizele pline de amintiri, regrete, lacrimi, zâmbete și fericire. Le luăm cu noi peste tot, le vede o lume întreagă. Sunt valize de eroi, de oameni care încearcă să vadă partea plină a paharului. Fiecare valiză e unică, așa cum suntem fiecare dintre noi. Astfel, depinzând de ce ce află și cât de grea este propria valiză, tu ești un anumit tip de supererou. Iar eu sunt altul. Nu suntem persoane obișnuite, ci speciale în felul nostru...

Fiindcă nu e ușor să supraviețuiești într-o lume așa de mare, trăind pe muchie de cuțit în fiecare zi, fără să ai super puteri...

Care este Supereroul tău?