Recunosc, îmi place extrem de mult să mă uit pe Youtube. Jur, aș putea spune despre chestia asta că a devenit un hobby. Iar astăzi am dat de un filmuleț care m-a pus pe gânduri.

Nu, nu sunt vreo sfântă. De fiecare dată când ies pe undeva, mă asigur că scot telefonul din geantă de 100 de ori pe oră, pentru a vedea ce lucruri neinteresante si inutile au mai fost publicate pe Facebook. Cu toate astea, nu (cred că) obișnuiesc să stau non stop cu telefonul în mână, cu atât mai puțin atunci când port o discuție cu cineva, fiindcă mi se pare un gest urât. 

Tu faci așa? Cum adică? Omul de lângă tine îți povestește ceva, iar tu nici nu ești atent la ceea ce îți spune, fiindcă stai cu nasul în telefon? Urât. Urât din partea ta. Asta nu reprezintă nici mai mult, nici mai puțin, decât lipsă de respect față de cealaltă persoană.

Și îți spun din proprie experiență. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să vorbesc degeaba, din cauză că persoana cu care ieșisem în oraș nu îmi acorda atenție, întrucât era 90% din timp pe net. Și m-am simțit prost, m-am întrebat ”Ce caut eu aici?”. Dacă aș fi știut că întâlnirea va decurge așa, poate că nu îmi mai rupeam din timpul liber pentru a mă întâlni cu  X, fiindcă oricum degeaba am făcut-o. X nu a auzit nimic din ce i-am povestit. De ce îmi pierd timpul degeaba?

Din cauză că stăm în majoritatea timpului cu ochii în telefon, pierdem foarte multe. Momente frumoase, oameni faini... Și da, știu. Ieșirea în club e inexistentă, practic, dacă nu ai dat Check-in pe Facebook, înainte. Iar eu nu cred că ai mâncat azi cartofi prăjiți, dacă nu văd o poză cu ei pe Instagram!

Repet, eu nu sunt vreo sfântă. Chiar mă gândeam zilele trecute că nu m-am putut bucura 100% de excursiile făcute prin New York sau Chicago, fiindcă eram obsedată de făcutul pozelor. Aveam în permanență telefonul în mână, pentru a fi sigură că surprind fiecare moment în câte o fotografie. Și nu am apucat să trăiesc la intensitate maximă bucuria de a fi acolo, fiindcă gândul îmi stătea doar la poze, doar la faptul că trebuie să le arăt prietenilor unde am fost și ce am văzut. Dar eu am văzut locurile alea prin intermediul camerei foto. În loc să-mi iau un moment pentru a aprecia ceea ce văd cu proprii ochi, eu vedeam totul prin ochii telefonului. Și regret asta. Dar mi-am promis ca data viitoare să nu mai procedez așa.

Ceea ce vă recomand și vouă. Indiferent de oamenii cu care vă petreceți timpul, indiferent de locurile pe care le vizitați, cel mai bine e să vă rupeți de telefoane, fiindcă viața trece degeaba pe lângă voi. Nu vă bucurați de compania prietenilor, nici de faptul că a ieșit soarele dupa trei zile interminabile de ploaie, întrucât ochii vă sunt ațintiți în telefon.

În ziua de azi ne lăudăm cu jocurile faine ce luau naștere pe stradă, atunci când eram mici, ne lăudăm cu faptul că am avut o copilărie foarte tare, fără tablete și Facebook. Dar mai încolo cu ce ne vom mai lăuda? Cu o tinerețe petrecută (în mare parte) pe net? Viețile noastre se va rezuma la numărul total al like-urile primite la poze?