Paste cu fructe de mare | Rețetă de post

Tuesday, April 05, 2016 2 Comments A+ a-

Toți prietenii știu că sunt absolut înnebunită după paste. Aș mânca dimineața, la prânz, seara și între mese numai paste! Iar ca să mai diversific meniul, uneori aș înlocui pastele cu simpla noastră pâine caldă, pufoasă și bună. Da, oricum ar fi, iubirea mea de toate zilele este reprezentată de carbohidrați. 

Așa cum scriam și pe Facebook, cred că în altă viață am fost o pâine sau, eventual, un pachet de tagliatelle. Sau poate m-am născut în Italia, cine știe. Deși după pizza nu mă omor, pentru paste aș face crimă! Eh, exagerez. Dar se înțelege care-i ideea de bază.

Pentru că nu mai mâncasem de mult niște paste gustoase, așa cum numai eu știu să fac, ieri am decis să stau la cratiță și să încerc o rețetă nouă - Paste cu fructe de mare. Sincer vă spun, au ieșit absolut delicioase și numai când mă gândesc la ele, parcă îmi plouă în gură. Deoarece o consider a fi o rețetă reușită, m-am gândit că ar fi bine să o dau mai departe. Astfel, articolul de astăzi este cu și despre pastele cu fructe de mare!

Spor la gătit!


Ingrediente:

- un pachet de spaghetti fără ou (sau orice fel de paste)
- mix de fructe de mare congelate - 200g
- un borcan de sos Olive & Basilico de la Panzani - 400g
- jumătate de cănuță de vin alb
- doi căței de usturoi
- câteva linguri de ulei de măsline
- sare și piper


Mod de preparare:

Într-o tigaie nici prea mică, nici prea mare punem la încălzit câteva linguri de ulei de măsline, apoi adăugăm cei doi căței de usturoi pe care i-am tocat mărunt. În rețeta pe care am avut-o ca inspirație era recomandată aruncarea usturoiului după ce a dat gust uleiului de măsline, însă eu nu am procedat așa, fiindcă îmi place usturoiul.

După ce a devenit auriu, peste usturoi am pus fructele de mare pe care le decongelasem în prealabil, apoi am turnat vinul alb. Am lăsat să fiarbă pentru câteva minute (vreo cinci, cam așa), timp în care am pus pastele la fiert. De la o vreme fierb pastele într-o tigaie mai adâncă, pentru că este mai ușor și mai rapid acest mod, decât atunci când folosesc ditamai oala.

După ce au trecut cele aproximativ cinci minute, am scurs vinul rămas în tigăița cu fructe de mare, iar peste acestea am turnat sosul cu măsline și busuioc. Am mai condimentat cu ceea ce am crezut de cuviință, respectiv cu sare și piper și am mai lăsat puțin la fiert, pentru a se lega întreaga compoziție.

După ce au fiert pastele, le-am scurs de apă, desigur. Le-am transferat înapoi în tigaia adâncă și am turnat sosul peste ele. Am amestecat și iarăși am amestecat, până când a ieșit o minunăție de mâncare! Șiiii masa-i gata!

Vă recomand cu tot dragul această rețetă!

Sfat: A se mânca atunci când sunt calde. Dacă vă rămân și peste noapte, le puteți reîncălzi pe aragaz, în aceeași tigaie și pentru a nu fi uscate, le mai puteți pune niște sos de roșii. Nu le reîncălziți la cuptorul cu microunde, fiindcă vor fi oribile. Vă spun din proprie experiență.

Poftă bună!


2 comentarii

Write comentarii
Natural
AUTHOR
Wednesday, April 06, 2016 delete

Mai, in post nu se mananca fructe de mare :) Doar la dezlegare :) Stiu ca pinguinii prefera pestele si fructele de mare, dar reteta mergea doar cand se nimereste post de Sf. Pinguin :)))

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Thursday, April 07, 2016 delete

Asa cum iti spusei si pe privat, fructele de mare se mananca pe tot timpul postului, nu la dezlegare la peste. Explicatia? Fiindca nu au sange, de asta.

P.S. Stiu din surse sigure si verificate! :P

Reply
avatar