Mens sana in corpore sano

Friday, June 13, 2014 7 Comments A+ a-





”Stai departe de oamenii care încearcă să-ți tempereze ambițiile. Oamenii mărunți fac asta întotdeauna, iar cei mari te fac să simți că și tu poți deveni un om mare.” 
(Mark Twain)

Există fel și fel de persoane, dar, cel mai mult, îmi plac acelea care știu ce vor de la viață și fac totul pentru a-și îndeplini visurile. Cele care țintesc sus și sunt îndeajuns de motivate pentru a duce la capăt orice își propun. Eh, oamenii ăștia despre care vorbesc, au ceva special. Un dar: acela de a te motiva și pe tine să faci ceea ce fac ei. Sunt atât de încrezători în forțele proprii, încât te pun pe gânduri. Și ajungi să realizezi că și tu poți face multe lucruri. Și tu poți trece de la vorbe, la fapte. De la ”de luni mă apuc de alergat”, la ”din acest moment mă apuc de alergat!”. 

Printr-un schimb de replici aparent nesemnificativ, oamenii ăștia sunt capabili să trezească în tine acea forță pe care ai uitat că o ai. Acea motivație care s-a pierdut printre rânduri, doar din cauza temerilor și a obișnuinței de a nu face nimic. Însă, pe motivațiile astea, praful se așterne repede. Dacă aștepți momentul potrivit pentru a te apuca de ceva, ajungi să nu mai faci nimic. Nu există ”de mâine”, ”de luni...”, ”de la 1 ianuarie...”. Momentul potrivit este ACUM.

Ideea e că dacă nu ai voință, dacă nu te poți motiva singur, ai nevoie în preajma ta de un om care să creadă în tine, așa cum crede în el însuși. De un om care să te ajute în a-ți regăsi motivația pierdută, tocmai pentru a fi capabil, mai apoi, să faci ceea ce îți dorești cu adevărat. Iar Sorin este o astfel de persoană. 

Viața lui se învârte în jurul sportului, însă viața mea... nu. Și îmi doresc să iau taurul de coarne, îmi doresc să las comoditatea deoparte, dar nu sunt atât de ambițioasă, atunci când vine vorba de sport. De fapt, m-am obișnuit așa. Prefer să dorm o oră în plus, decât să mă trezesc de dimineață, pentru a face exerciții. Prefer să îmi cumpăr o rochie, în loc să-mi fac abonament la sală. Prefer să mănânc doar ce îmi place, nu ce este sănătos. Și stilul ăsta de viață nu e ok, sunt perfect conștientă. Însă de când l-am cunoscut pe Sorin, chiar aș putea spune că m-a motivat să fac o schimbare. Și am trecut la fapte, astea nu sunt doar vorbe aruncate în vânt. Nu, nu e cazul să mă laud că am mers sau alergat N kilometri, ci doar mă bucur că am făcut un pas înainte... pentru mine. O schimbare în bine. Iar Sorin a contribuit la acest lucru. Nu e doar meritul lui, că puteam, foarte bine, să lenevesc în continuare, dar am decis să fac exact ceea ce ar face el, dacă era în locul meu. Adică sport.

Gata, destul cu introducerea. Știu că e lungă... cât o zi de post, dar nu m-am putut abține. Așa că încerc să îmi țin tastele în frâu, pentru a vă lăsa în compania lui Sorin. Vă recomand să intrați și la el pe blog, că scrie fain, scrie din experiențele lui! Lectură plăcută!


De multe ori stau și mă gândesc cum să motivez eu oamenii în general să facă sport, cum să fac copiii să fie atrași de mișcare, așa cum sunt eu și mi-am dat seama că e foarte greu să faci asta. De ce? E adevărat că eu am văzut multe clipuri motivaționale în decursul anilor și am fost inspirat de momentele mai profunde din anumite filme, dar aveam asta în sânge. Simțeam că asta vreau să fac, încă dinainte să văd filmulețele alea. Îmi doream să reușesc, încă dinainte să văd că un personaj dintr-un film a reușit.

Și acum stau să mă gândesc cum aș putea să transmit asta mai departe. Cum să fac oamenii să se ridice de pe canapea și să zică “de azi incep să fac sport”, dar să o facă și pentru că și-au dat seama că și ei iși doresc asta, nu doar pentru că i-am “motivat” eu. Pentru a face asta trebuie mai întâi să le arați că și ei au un motiv să facă asta și că nu ar trebui să o facă doar împinși de la spate.

În ultima vreme am tot văzut statusuri pe Facebook în care oamenii spuneau că s-au apucat de diferite programe de antrenament pentru a putea să aibă un corp cu care să se laude la plajă, peste o lună. Ăsta ar putea fi un motiv, dar trebuie înțeles de la bun început că într-o lună nu ai cum să obții corpul pe care ți-l dorești. Într-o lună poți abia să te obișnuiești cu efortul depus și să vezi mici diferențe.

În momentul în care te apuci de alergat, e clar de la fața locului că nu e ceva ușor. După primii 200-300 de metri simți că nu mai ai aer, musculatura de pe abdomen din părțile laterale începe să te doară si parcă îți vine să îți dai pumni, poate-poate s-o duce durerea. 


Îmi amintesc perfect primul meu cros, care s-a întâmplat în 2009 și care a avut aproape 2 km. Era o zi de aprilie și mergeam și eu acolo dupa ce dadusem 2-3 ture de parc cu câteva zile înainte și aveam impresia că am făcut pregătirea necesară. Ce credeți? Nu era așa! Dupa ăia aproape 2 km și un sprint de 100 de metri la final, pentru impresia artistică, am trecut linia de sosise și simțeam cum inima nu avea loc să bată între plamâni. Efectiv simțeam cum mușchiul inimii nu putea să se mărească între plamâni deoarece ajunseseră și ei să se mărească la rândul lor dupa atâta efort, corpul având nevoie de ventilație. Era exact sentimentul pe care îl ai când încerci, să zicem, să iți încordezi bicepsul, dar opui rezistență cu cealaltă mână. Nicio diferență! Bineințeles că mă panicasem și că nu știam ce să mai fac ca să mă calmez, dar, într-un final, inima a început să bată normal și atunci mi-am dat seama că nu e absolut deloc ușor, dar că durerea nu se compară cu satisfacția.

Momentul ăla a fost primul dintre multele în care motivația mi-a fost pusă la încercare. Accidentările pe care le-am tot suferit nu au fost altceva decât alte obstacole în calea determinării, dar dacă nu ești îndeajuns de motivat, nu poți să ai răbdarea de care e nevoie pentru a trece peste și ajungi să renunți încă dinainte de a putea începe.

Textul ăsta nu a fost scris ca să explic cât de tare sunt eu că am reușit să mă motivez într-atât încât să trec peste multe obstacole ca să ajung unde sunt, ci a fost scris ca să înțeleagă oamenii că nu e deloc ușor, dar cu puțină ambiție se poate reuși. Ai o satisfacție imensă când vezi că după ce faci o pauză îndelungată, “you still got it” și asta doar pentru că te-ai pregătit atâta timp ca să ajungi în punctul ăsta. 

Nu e ușor, niciodată n-a fost. Dacă ai început antrenamentul și începe să doară, fă-l până la capăt. Deja doare, ce poate să se întâmple mai rău de atât? Preferi să renunți sau să-ți demonstrezi ție că poți să treci peste? După câteva antrenamente o să înlocuiești durerea aia cu satisfacția și o să vrei să progresezi. O să ajungi să iți fixezi niște țeluri și o să iei alți oameni drept modele, dar cel mai important este ca la finalul zilei să fii TU!

7 comentarii

Write comentarii
Natural
AUTHOR
Friday, June 13, 2014 delete

Bravo Pinky! Spor(t) in continuare! Si cand ne mai vedem, facem o alergare :)

Reply
avatar
Friday, June 13, 2014 delete

He,he, ma regasesc in articolul tau. :)
Nu fac eu sport, dar stii ca ceea ce fac implica efort si durere. Inceputul e al naibii de greu, dar cand continui si vezi schimbarile, satisfactia este imensa.
Si azi cand ma uit in urma, zambesc si sunt super fericita de tot ce am realizat. :)

Reply
avatar
Pinky Rainbow
AUTHOR
Sunday, June 15, 2014 delete

Ma bucur pentru tine, Alina! Stii asta! :*

Reply
avatar
Saturday, June 21, 2014 delete

Eu si sportul nu prea ne intelegem :D desi as cam avea nevoie:D

Reply
avatar
Pinky Rainbow
AUTHOR
Sunday, June 22, 2014 delete

Pai atunci... apuca-te de sport! Nu are ce sa iasa rau din ecuatia asta! :*

Reply
avatar
axasport
AUTHOR
Saturday, November 01, 2014 delete

Trebuie sa o iei incet, cu o alergare usoare...si, cu siguranta vei depasi primii 200 de metri.
Cand m-am reapucat de ciclism primul km imi parea ata de indepartat...dar nu am renuntat...
O seara placuta si BAFTA!

Reply
avatar