10 motive pentru a te înscrie în programul Work & Travel USA

Tuesday, September 27, 2016 3 Comments A+ a-

Odată cu venirea lunii octombrie se dă startul unui nou sezon de înscrieri în cadrul programului Work & Travel USA la agențiile din toată țara (cu un search pe Google veți găsi toate, toate agențiile prin care puteți pleca în State).

Așadar, dacă ai maximum 29 de ani, urmezi cursurile unei facultăți, unui masterat sau doctorat la ZI în cadrul unei Universități particulare sau de stat ce este, totodată, acreditată, înseamnă că ești eligibil pentru a participa la acest program de schimb cultural.

Dacă până acum nu te-ai gândit să te înscrii, îți pot da mai multe motive ce sper că te vor determina să o faci cât mai repede cu putință. 


1. Vei avea ocazia de a vizita locuri pe care unii nu ajung să le vadă vreodată, căci nu este chiar atât de ușor să pleci în America luând în considerare toate costurile.

2. Vei putea deveni un cetățean al Americii timp de trei luni, perioadă în care vei munci și te vei distra alături de americani și de alte persoane de diferite naționalități.

3. Vei câștiga proprii tăi bănuți, ceea ce poate însemna extrem de mult pentru cineva care nu este obișnuit să își câștige independeța.

4. Te vei maturiza peste noapte, fiindcă experiența americană nu este numai lapte și miere, fiind pus în tot felul de situații - atât plăcute, cât și mai puțin plăcute. În plus, vei fi singur peste ocean, nu-ți vor putea sări părinții în ajutor atunci când vei dori. Vei învăța să îți rezolvi problemele singur și vei avea o mare satisfacție atunci când vei realiza că te-ai descurcat de minune de fiecare dată.

5. Vei învăța să fii mai ”strângător”, vei realiza care este adevărata valoare a salariului. Crede-mă că odată ce banii ăia sunt munciți de tine, nu îți va mai fi așa de ușor să îi arunci pe geam pentru orice plăcere de moment.

6. Îți vei îmbunătăți mult nivelul de engleză și poate că vei aprofunda și alte limbi străine (spaniola, mai ales), căci vei avea colegi de foarte multe naționalități, iar asta te va ajuta să devii un adevărat poliglot.

7. Vei ajunge să apreciezi mai mult tot ceea ce te înconjoară. În America nu vei trăi în puf, așa cum erai obișnuit acasă, dar asta te va căli. Vei deveni mai modest din punctul acesta de vedere și nu vei ține morțiș să dormi într-un pat cu perne țesute cu aur atunci când te cazezi la hotel.

8. Îți vei face foarte mulți prieteni și dacă ai noroc vei păstra legătura cu ei chiar și dupa ce vă întoarceți în România.

9. Experiența asta îți va propulsa CV-ul printre primele atunci când aplici la un job interesant. Dă foarte bine în al tău Curriculum Vitae faptul că ai muncit peste hotare și că engleza este unul dintre punctele tale forte.

10. Vei avea note mai mari la facultate. De teamă să nu o dai în bară la Ambasadă te vei strădui mai mult la examene, pentru a fi sigur că la viză te prezinți cu o foaie matricolă aproape impecabilă.


Acum aș vrea să îți arăt o parte din experiența pe care am dobândit-o în programul Work & Travel USA, așa că îți las mai jos toate articolele pe care le-am scris (cu bune și cu rele) cu privire la acest subiect. Enjoy!














Sper să îți fie de folos toate aceste informații și nu uita că fiecare experiență este diferită. Poate că a ta va fi mult mai frumoasă, poate că vei vizita mai multe locuri, poate că te vei acomoda mai bine. Oricum ar fi, eu te susțin în decizia de a te înscrie în program și îți urez mult succes! :) 

3 comentarii

Write comentarii
Wednesday, September 28, 2016 delete

Regret enorm ca pe perioada facultatii nu am avut suficienta inspiratie sa ma inscriu. Mare pacat! Poate ca acum aveam alte perspective

Reply
avatar
Monday, October 03, 2016 delete

Asta regret si eu. Dar am plecat datorita faptului ca m-am inscris la master, ceea ce consider a fi foarte fain. :D

Reply
avatar
Eduard
AUTHOR
Thursday, December 15, 2016 delete

Hey! La vara voi pleca si eu in State si sper sa lucrez la Cedar Point (am interviul cu ei in martie). Mi-au placut foarte mult articolele tale! Poate, daca la vara vei pleca din nou tot acolo, ne vom vedea!

Reply
avatar