Recunosc, îmi place extrem de mult să mă uit pe Youtube. Jur, aș putea spune despre chestia asta că a devenit un hobby. Iar astăzi am dat de un filmuleț care m-a pus pe gânduri.
Nu, nu sunt vreo sfântă. De fiecare dată când ies pe undeva, mă asigur că scot telefonul din geantă de 100 de ori pe oră, pentru a vedea ce lucruri neinteresante si inutile au mai fost publicate pe Facebook. Cu toate astea, nu (cred că) obișnuiesc să stau non stop cu telefonul în mână, cu atât mai puțin atunci când port o discuție cu cineva, fiindcă mi se pare un gest urât.
Tu faci așa? Cum adică? Omul de lângă tine îți povestește ceva, iar tu nici nu ești atent la ceea ce îți spune, fiindcă stai cu nasul în telefon? Urât. Urât din partea ta. Asta nu reprezintă nici mai mult, nici mai puțin, decât lipsă de respect față de cealaltă persoană.
Și îți spun din proprie experiență. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să vorbesc degeaba, din cauză că persoana cu care ieșisem în oraș nu îmi acorda atenție, întrucât era 90% din timp pe net. Și m-am simțit prost, m-am întrebat ”Ce caut eu aici?”. Dacă aș fi știut că întâlnirea va decurge așa, poate că nu îmi mai rupeam din timpul liber pentru a mă întâlni cu X, fiindcă oricum degeaba am făcut-o. X nu a auzit nimic din ce i-am povestit. De ce îmi pierd timpul degeaba?
Din cauză că stăm în majoritatea timpului cu ochii în telefon, pierdem foarte multe. Momente frumoase, oameni faini... Și da, știu. Ieșirea în club e inexistentă, practic, dacă nu ai dat Check-in pe Facebook, înainte. Iar eu nu cred că ai mâncat azi cartofi prăjiți, dacă nu văd o poză cu ei pe Instagram!
Repet, eu nu sunt vreo sfântă. Chiar mă gândeam zilele trecute că nu m-am putut bucura 100% de excursiile făcute prin New York sau Chicago, fiindcă eram obsedată de făcutul pozelor. Aveam în permanență telefonul în mână, pentru a fi sigură că surprind fiecare moment în câte o fotografie. Și nu am apucat să trăiesc la intensitate maximă bucuria de a fi acolo, fiindcă gândul îmi stătea doar la poze, doar la faptul că trebuie să le arăt prietenilor unde am fost și ce am văzut. Dar eu am văzut locurile alea prin intermediul camerei foto. În loc să-mi iau un moment pentru a aprecia ceea ce văd cu proprii ochi, eu vedeam totul prin ochii telefonului. Și regret asta. Dar mi-am promis ca data viitoare să nu mai procedez așa.
Ceea ce vă recomand și vouă. Indiferent de oamenii cu care vă petreceți timpul, indiferent de locurile pe care le vizitați, cel mai bine e să vă rupeți de telefoane, fiindcă viața trece degeaba pe lângă voi. Nu vă bucurați de compania prietenilor, nici de faptul că a ieșit soarele dupa trei zile interminabile de ploaie, întrucât ochii vă sunt ațintiți în telefon.
În ziua de azi ne lăudăm cu jocurile faine ce luau naștere pe stradă, atunci când eram mici, ne lăudăm cu faptul că am avut o copilărie foarte tare, fără tablete și Facebook. Dar mai încolo cu ce ne vom mai lăuda? Cu o tinerețe petrecută (în mare parte) pe net? Viețile noastre se va rezuma la numărul total al like-urile primite la poze?
Pe data de 28 februarie, în ultima zi de iarnă, va avea loc prima ediție a ”Întâlnirii anuale a bloggeril♀r constănțeni", eveniment dedicat reprezentantelor sexului frumos din blogosfera constănțeană, acesta preîntâmpinând luna femeii și manifestările desfășurate cu această ocazie.
În cadrul Sky-Barului Violet Lounge al Hotelului Vega de 5 stele din Mamaia, un număr de 22 de bloggerițe vor dezbate teme dedicate pasiunii sau profesiei lor și se vor destinde. Invitații speciali le vor ajuta în dezvoltarea profesională și personală.
Laura Mușuroaea din partea Google, va prezenta oportunitățile pe care le oferă Youtube-ul internauților la ora actuală.
Isabela Ștefan Iorga, specialist Comunicare și PR prezintă relația dintre client și sponsor sau colaborator, lucru primordial în dezvoltarea ca blogger.
Fiind un eveniment dedicat femeilor, hairstylist-ul Alin din partea Dolce Salon și make-up artistul Alex Dobre vor prezenta tendințele anului și vor demonstra cum fiecare femeie poate fi cochetă și aranjată în doar câteva minute.
Laura Bogorodea, semifinalistă Românii au talent și România dansează, va da o lecție de grație, sănătate și feminitate.
Pentru că zicala „Minte sănătoasă, în corp sănătos” trebuie respectată, antrenoarea de fitness Cristina Clenciu va demonstra că 5 minute de mișcare zilnică nu fac rău nimănui.
Doamna Corina Martin, președintele ANAT, top 50 cele mai influente femei de succes, va împărtăși povestea și drumul femeii de succes în România.
Oana Stan, reprezentant Techir – destăinuie ce gust are succesul la doar 24 de ani.
Adelina Tocitu, spune secretele vocii de la radio.
Iulia Buciu aduce în discuție un subiect mai senibil, oportunități pentru doamnele mai puțin norocoase: peruci și proteze.
Au decis să susțină evenimentul 25 de sponsori, încântați de idee și convinși de reușita acestuia. Printre aceștia se numără AVON, Bioderma, B.U., BuzzStore, Elmiplant, Farmasi, Farmec, Flormar, Golden Rose, Inglot, Kurtmann.ro, L'occitane en Provence, Melvita, Modifast, Oriflame, STR8, Techir, Thursday Plantation și Tipo Media. Colțul dulce al evenimentului este asigurat de laboratorul Miss Baker. Cei însărcinați cu capturarea celor mai reușite momente sunt echipa Cinemaster și fotograful Daniel Andrei.
De inițiativa și organizarea evenimentului sunt responsabili Elena Voinea,Andrei Câmpanu și Maria Agurița Ignat.
Se dorește ca și în Constanța blogosfera și vlogosfera să ia amploarea, în zilele noastre interentul oferind oportunități nemărginite. De aceea, vrem ca acest prim eveniment să fie un deschizător de drumuri pentru generațiile viitoare de bloggeri și un start de succes pentru evenimentele dedicate ce vor urma.
Bloggingul/Vloggingul a atins o dezvoltare de neimaginat în zilele noastre, a devenit o meserie! Dacă o faci cu simț de răspundere și pasiune poți culege fructele succesului într-un mod foarte ușor.
Abia așteptăm evenimentul și sperăm la cât mai multe ediții. Mulțumim tuturor celor care s-au alăturat inițiativei și au avut încredere în noi.
Intrarea la eveniment se face doar pe bază de invitație.
Dacă ești un bărbat drăguț, educat, la locul tău... am o veste proastă pentru tine! 99% dintre fete nu te vor plăcea, prietene! De ce? Fiindcă tu ești genul ăla de tip care ajunge a fi friendzoned. Adică ești atât de fain (parcă prea de treabă), astfel încât noi nu te vrem.
Nouă ne plac bărbații răi, ne plac idioții aroganți, ăia de se cred mai deștepți decât sunt. Ne plac bărbații cu barbă și cu tatuaje, bărbații inabordabili, narcisiști, ce ne întreabă după o lună de sală (că tot e la modă mersul la sală!!)... ”Îți place corpul meu?”. Și chiar dacă suntem conștiente de faptul că nu avem vreun viitor cu bărbații ăștia, tot pe ei îi alegem, tot lor le cădem în plasă.
Păi ce vrei, dragă, dacă îmi plac pătrățelele? Normal că-mi plac, că uite cât de bine arată... Și ce dacă gagiul nu are nimic în cap? M-aș mărita cu el doar pentru bicepșii ăia...
Ne plac bărbații nesimțiți și superficiali, fiindcă ne oferă impresia (de fapt, ne-o oferim singure) că noi suntem cele care i-am putea domestici.
Prin felul meu de a fi, îi voi demonstra bărbatului pe care am pus ochii că eu merit să fiu aleasa inimii lui, că are motive să se cumințească, fiindcă ȘTIU că EU sunt fata de care are nevoie! Am toate calitățile pe care și le-ar putea dori: sunt frumușică, deșteaptă, fidelă, nu știu să gătesc, dar poate trece cu vederea, știu să bag haine la mașina de spălat, sunt drăgăstoasă și nici nu sunt genul care să-l dispere cu telefoanele de 50 de ori pe oră
Ne plac bărbații care ne ignoră, care ne răspund la mesaje a doua zi. Ne plac ăia care ne tratează ca naiba, fiindcă am citit noi în Fifty Shades of Grey că așa trebuie să se poarte un gentleman cu iubita sa. Ne plac bărbații agresivi, care poate vin la pachet cu niște funii, ca să ne ofere impresia că fiecare dintre noi avem un propriu Mr. Grey.
Ne plac bărbații care ne spun cuvinte frumoase din prima săptămână, cuvinte pe care ei nu le cred, dar ni le zic de nevoie, că au un interes ascuns. De fapt, interesul ăla nu e chiar ascuns, ca știm foarte bine ce vrea un pupincurist (scuzați limbajul) de la noi, dar din cauza plăcerii de a auzi ce ne dorim, continuăm să ne îndrăgostim de iluzia bărbatului perfect, ăla cu vorbele la el.
Iar după ce s-a plictisit să mă vrăjească doar pe mine, a trecut la următoarea pradă! Dacă nu i-am căzut în plasă, a decis să meargă mai departe! Vai, nu știu cum de mă îndrăgostesc doar de idioți! Nu știu cum de îi găsesc doar pe ăștia! Cred că stocul bărbaților buni și serioși s-a epuizat! Jumătate sunt luați, jumătate sunt gay! Ce mă fac, ce mă fac?!
Da, noi suntem cele care suspinăm doar după scursuri și tot noi ne plângem când se termină ”basmul”! Oricum, ne asigurăm că data viitoare alegem tot un bou, nu un bărbat capabil de o relație frumoasă! Pentru că preferăm să cerșim atenție, în loc să ne bucurăm de atenția deja acordată de un bărbat cumsecade.
Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Eu am fost plecată anul trecut în America (deja știți, fiindcă m-am asigurat că tot mapamondul a aflat de acest lucru), iar în acest an plec din nou! Anul trecut am ales agenția GTS Work and Travel și am fost super-mega-extra mulțumită de serviciile ei. Și de această dată am ales tot GTS, fiindcă ținând cont de faptul că ne-am înțeles de minune în primul an și am colaborat foarte bine, nu am avut nici măcar un mic motiv pentru a mă gândi să aleg altă agenție.
Plecarea în State este o chestie cât se poate de serioasă, iar eu chiar nu am de gând să fac experimente, nu am în plan să schimb agenția, doar pentru a vedea cum sunt și altele. Am observat că au fost destui studenți care au ales niște agenții ce au răsărit peste noapte, tocmai pentru că erau mai ieftine și au pățit lucruri nu tocmai plăcute. Nu cred că este cazul să ne zgârcim la bani tocmai acum, fiindcă... vorba aia, trebuie să fim safe din toate punctele de vedere, trebuie să meargă totul ca la carte, fiindcă plecăm la peste 8000 de km depărtare de casă și nu cred că e vreo persoană care să își dorească să i se întâmple diverse, din cauză că agenția aleasă nu s-a ocupat așa cum trebuie de plecarea sa.
Într-adevăr, nu știu cum sunt alte agenții de pe piață, nu pot face comparații, întrucât nu le-am ”încercat” pe toate, dar consider că atâta timp cât am fost mulțumită de serviciile oferite de către GTS, îmi pot spune părerea pe propriul blog. Nu fac reclamă plătită, nu m-a pus nimeni să scriu despre această agenție aici, ci vreau doar să îmi arăt recunoștința celor care s-au ocupat și încă se ocupă de dosarul meu, fiindcă MERITĂ toată aprecierea din lume.
2014 a reprezentat pentru mine... un an absolut superb. Am plecat SINGURĂ pentru prima dată într-o țară străină, am plecat singură pentru prima dată pe alt continent, a fost prima dată când am făcut un pas atât de mare pentru mine, pentru viața mea. Iar atunci când faci o mișcare de acest fel, trebuie să ai alături niște profesioniști, niște oameni în care să te poți încrede cu toată ființa ta și să speri că se vor ocupa așa cum trebuie de absolut tot ce trebuie. Eu am avut inspirația de a alege GoToSUA Work and Travel și nu pot explica în cuvinte cât de bine s-au ocupat de mine.
Nu am idee dacă așa sunt toți First Timerii, dar eu am fost cât se poate de stresată și stresantă. Am dat nenumărate telefoane și mail-uri la agenție, pentru a pune tot felul de întrebări minore, uneori stupide, fiindcă stăteam cu teama de a nu greși ceva în completarea nu-știu-cărui act. Coordonatorii de program mi-au răspuns amabil DE FIECARE DATĂ, au fost extraordinar de răbdători, au încercat (și au reușit) să mă lămurească în privința oricărui aspect pe care nu l-am înțeles, sau asupra căruia se așternuse o oarecare îngrijorare din partea mea. Dacă nu îi sunam eu, mă sunau ei și acest lucru se întâmpla deseori, fiindcă, repet, a pleca de nebun, singur, în America, poate fi o provocare pe cât de frumoasă, pe atât de scary.
De asemenea, am primit zeci de mail-uri cu toți pașii pe care trebuie să îi urmez, cu toate regulile pe care trebuie să le respect, cu toate explicațiile necesare completării actelor, astfel încât nu ar fi trebuit să fiu panicată absolut deloc. Dar... fiind pusă pentru prima dată într-o astfel de situație, mereu am simțit nevoia să întreb diverse lucruri ce îmi puteau aduce liniștea sufletească. Credeți-mă, atunci când ești first timer, te sperie până și faptul că tu ai completat formularul Y cu un pix albastru, deși trebuia neapărat cu un pix negru. Iar faptul că întrebi orice îți trece prin cap pe cineva de la agenție, iar acel cineva îți răspunde calm și te liniștește cu explicații este extrem de IMPORTANT.
Nu știu dacă toți coordonatorii de program sunt așa, dar vă spun sincer că am fost (și încă sunt) extrem de încântată de amabilitatea celor de la GTS Work and Travel, tocmai de aceea vă recomand din suflet serviciile lor. Și ca să nu vă povestesc doar detalii din experiența mea, haideți să vă dau și câteva date oficiale despre această agenție:
GTS International România este filiala în România a grupului GTS International, care s-a înființat în anul 1994, în Cehia.
GTS International România s-a înființat în 2003, programul Work and Travel fiind derulat de 12 ani împreună cu unul dintre cei mai mari sponsori de programe, CIEE (Council on International Educational Exchange - înființat în 1947), ceea ce reprezintă o garanție a calității și a seriozității.
GTS International România se poate lăuda cu o rată de obținere a vizei de către studenți de 97%.
Coordonatorii de program sunt foști participanți Work and Travel, ceea ce înseamnă că îți pot împărtăși din experiența lor.
GTS International România negociază direct cu companiile aeriene pentru a obține cele mai bune tarife la biletele de avion - eu am plătit 700 de Euro pe biletul dus-întors București (Otopeni) - New York (JFK).
Ai o schimbare gratuită la biletul de avion (la plecare sau la întoarcerea în țară, cum doriți).
Dacă vreți să aflați mai multe detalii (referitoare la pașii programului, la costuri, la creditul Work and Travel, la târgurile de joburi, de exemplu), îi puteți găsi aici: http://www.gotosua.ro/home/sau la sediile din București, Iași, Timișoara (găsiți adresele pe site, desigur).
În cazul în care sunteți din Constanța, mă puteți contacta pe mine, fiindcă sunt reprezentantul GTS în județul Constanța, iar adresa de mail și numărul de telefon le găsiți, de asemenea, pe site-ul agenției.
Dacă sunteți îngrijorați din cauza faptului că GTS nu are sediu în orașul vostru, nu trebuie să vă alarmați. Eu am colaborat foarte, foarte bine cu agenția, deși ne-am auzit doar la telefon sau pe mail. Iar în cazul în care a fost nevoie de actele în original, le-am trimis prin curier la București. În restul cazurilor, am trimis totul pe mail și a fost super ok așa.
Dacă aveți nelămuriri, sunteți liberi să mă întrebați. Fie aici, pe blog, fie pe Facebook sau pe mail.
Și grăbiți-vă! Încă vă puteți înscrie, ceea ce vă și recomand!!!
Cum este la Cedar Point? | TOTUL despre vara unui housekeeper
În ultima vreme am primit foarte, foarte multe mesaje de la studenți, cu scopul de a le vorbi puțin despre Cedar Point. Astfel, m-am gândit că ar fi mai bine să scriu un articol cât se poate de complet despre experiența mea acolo.
- Prima întâlnire cu angajatorul - CIEE ROAD SHOW BUCUREȘTI 2014
Bineînțeles că în luna martie a anului trecut m-am prezentat la târgul de job-uri de la București, cu speranța că voi face o impresie bună celor de la Cedar Point. Eram extrem de stresată, era prima dată când trebuia să vorbesc cu niște persoane din America, prima dată la un interviu cu un angajator american. Cedar Point era primul din topul pe care îl trimisesem la agenție și tare frică îmi era de faptul că va trebui să apelez la celelalte patru opțiuni, în cazul în care voi fi respinsă de către primul angajator. Bineînțeles că nu s-a întâmplat asta, totul a decurs foarte bine, iar faptul că eram însoțită de câțiva prieteni m-a mai calmat.
Eu deja știam că vreau să fiu housekeeper, iar faptul că am fost printre primii studenți intervievați m-a făcut să mă panichez dar, cu toate astea, am primit job-ul într-un minut. Bineînțeles că întrebările angajatorului diferă de la caz la caz, în funcție de job-ul pe care ți-l dorești, dar eu nu am fost întrebată mare lucru. În primul rând, eu eram cu încă două prietene la interviu, adică formam un grupuleț. Astfel, am fost intervievate împreună, primind aceleași întrebări. Am răspuns (pe rând) la ”Ce îți place să faci în timpul liber?”, ”Ce țări ai mai vizitat?” șiii la încă o întrebare pe care nu mi-o amintesc, din păcate. Dar știu că era la fel de simplă precum celelalte două. Apoi am fost întrebate ce job vrem, eu am spus că îmi doresc să fiu housekeeper, i-am comunicat data la care vreau să încep munca, respectiv cea la care vreau să termin, apoi am semnat contractul și am ieșit din sală. Nimic mai simplu! Fetele care mă însoțeau voiau un alt tip de job (Sales Associate - Merchandise, dacă nu mă înșel), iar ele au fost nevoite să mai aștepte puțin, întrucât era necesar încă un set de întrebări, menit să clarifice dacă ele au nivelul potrivit de engleză pentru job-ul ce presupunea mai multă comunicare cu oaspeții.
- Prima zi la Cedar Point -
SANDUSKY, OHIO, USA
Am avut norocul de a fi așteptată în stația de Greyhound de către un prieten american. El m-a ajutat foarte mult, m-a ”plimbat” cu propria mașină până în Commons, apoi la Human Resources (pentru a le spune că am veniiiit, iar ei mi-au pus o ștampilă pe mână, pentru a mă putea duce de colo-colo, fără să prezint ID-ul pe care încă nu-l aveam), apoi iar în Commons. Eram destul de speriată de noua mea casă, de America în sine și parcă încercam din răsputeri să amân întâlnirea cu noua mea cameră. Sinceră să fiu, nu îmi amintesc dacă mi-a plăcut din prima Commons-ul (campusul unde locuiesc angajații), dar cert e că mi se părea totul super complicat. După două ture între Commons și HR, eram total debusolată. Mi s-au scris pe o foaie câteva numere de camere, am fost trimisă să le ”inspectez”, iar în cazul în care îmi plăcea vreuna, mă puteam muta acolo. Problema era că bătusem la destul de multe uși, iar toate fetele îmi spuneau că patul ce mi s-a zis că e liber este, de fapt, ocupat, altele aveau dezastru în dormitor... Ce să mai, deja eram panicată rău de tot. Pe de o parte, aveam impresia că toate paturile sunt ocupate, că nu mai e nici măcar un loc pentru mine dar, pe de altă parte, îmi doream să nu găsesc vreun pat liber, fiindcă mă cam îngrozeam de ceea ce găseam în căminele din Commons.
Nu mă înțelegeți greșit, unele camere nu erau horror, ci doar dezordonate. În altele nu puteam intra, fiindcă ieșeau fetele în pragul ușii, pentru a-mi spune că nu există pat liber acolo. Oricum, nu prea îmi conveneau camerele, fiindcă eu nu voiam să fiu colega unor străine, eu voiam să stau cu românce, iar în fiecare cameră vizitată locuiau americance și eu nu voiam sa stau cu ele. Eu voiam românce! Clar!
Până la urmă, am ajuns într-o cameră goală (cele două colege erau plecate la muncă, probabil), destul de dezordonată, dar parcă deja obosisem să bat la uși, mai ales din cauză că știam că nu voi putea sta cu cine vreau eu. M-am dat bătută, m-am gândit că ce o fi, o fi, asta e, în camera asta rămân. Richie (prietenul american ce m-a dus de colo-colo) încă era cu mine, am sunat de pe telefonul său la AirFrance (you know, bagajul meu era în plimbări cu FedEx, iar eu trebuia să îl urmăresc, pentru a-l recupera), iar între timp a intrat în cameră una dintre colegele mele, Sydney. S-a cam speriat (a găsit doi necunoscuți în camera sa, era normal să o facă), a salutat, și-a spus numele (atât de repede, încât nu am înțeles absolut DELOC cum o cheamă), apoi s-a așezat în patul ei, total dezinteresată de cei doi străini din cameră. Trecând peste asta, Richie s-a gândit că ar cam trebui să mergem pe la Walmart, fiindcă aveam nevoie de câteva obiecte esențiale (pernă, pătură, cearșaf, șampon, gel de duș, prosop - na, valiza mea era în plimbări cu FedEx!!!), așa că mi-am luat toată averea (ghiozdanul cu schimburi, acte, electronice și bani), fiindcă nu-l puteam lăsa cu noua mea cunoștință și am plecat la cumpărături. Între timp, am mai fost și la Taco Bell, că ne era foame, am mai pierdut vremea pe afară (IAR amânam mersul în cameră) până când Richie a zis că nu mai poate sta după mine, că are și alte treburi, dar asta nu m-a deranjat, fiindcă oricum aveau să se întoarcă prietenii români de la muncă, deci aveam cu cine socializa.
Restul zilei nu mi-l amintesc, fiindcă eram extrem de obosită, dar presupun că după ce am întâlnit românii, mi-am făcut curaj și m-am dus în cameră, m-am spălat și m-am culcat. Probabil că ale mele colege au dat drumul la aerul condiționat din prima seară, ca să mă acomodez cu traiul în congelatorul nostru drag, adică în camera 1570.
- Următoarele zile la Cedar Point -
Și acestea sunt destul de vagi, nu știu de ce nu mi le amintesc în totalitate. Adevărul e că având câteva zile libere la dispoziție, înainte de a începe munca m-am cam plimbat prin parc, am încercat vreo două ride-uri (Corkscrew și Gemini, unele dintre cele mai ”dureroase” pentru cei cu spatele sensibil), apoi am zis că nu mă mai dau în viața mea în așa ceva (m-am pomenit cu o durere de coloană ce a durat 5 zile!!!).
În altă zi, respectiv 28 iunie (sper să nu mă înșel), trebuia să mă duc la HR, pentru că atunci era data începerii contractului de muncă. Acolo am mai completat niște acte, parcă tot atunci mi-a fost făcut și ID-ul (cel cu care intri în parc, în Commons și pe care ți se cumulează orele de muncă).
- Training-ul -
Apoi a urmat training-ul. Câteva ore interminabile de privit la niște prezentări PowerPoint și filmulețe. La început încercam să fiu super atentă, poate pierdeam vreo informație vitală, dar apoi m-am plictisit și nu am mai auzit nimic in jur, dormeam cu ochii deschiși. Noroc că și orele astea erau plătite, că altfeeeel!
Oricum, la training am învățat câteva chestii utile, însă bineînțeles că îmi amintesc doar câteva, dar nici pe astea foarte clar, precum:
avem voie să ne dăm gratis în ride-uri, dar nu purtând uniforma de angajat la Cedar Point;
fumătorii își pot desfășura activitatea doar în anumite zone din Commons, nu peste tot, nu în cameră, ci doar în zonele special amenajate;
ai voie cu maximum 6 beri (parcă!) în cameră (dacă ai 21 de ani, altfel NU) sau cu o sticlă de vin (parcă!), altfel primești amendă și step (au pățit-o câteva persoane);
poți fi vizitat de prieteni sau rude, însă aceștia trebuie să părăsească zona (Commons-ul) până la 12 noaptea (parcă!);
trebuie să avem ID-ul (ăla din poza de mai sus) mereu cu noi, fiindcă doar cu el putem intra în Commons și cel mai bine ar fi să nu-l pierdem (nu se întâmplă nimic dacă îl pierzi, pur și simplu îți faci altul);
NU trebuie să pierdem cheia de la cameră, fiindcă trebuie să o plătim (dacă nu cumva găsim la Front Desk pe cineva de treabă, care se face că plouă și ne dă altă cheie, fără să ne taxeze;
nu avem voie să bem alcool în spațiul public, ci doar în propria cameră;
fetele nu au voie să primească băieți în cameră (după 12 noaptea) și invers;
trebuie să le zâmbiți oaspeților, să le răspundeți la întrebări, dacă au nevoie, să zicem, de îndrumări pentru a ajunge undeva.
Momentan astea-s regulile pe care mi le-am reamintit, dar mai completez pe parcurs. Dacă am scris ceva greșit, îi rog pe colegii mei să mă corecteze! :D
Am uitat să menționez că în ziua cu pricina eu ma dusesem pentru prima dată singură în parc. Mai trebuie să vă spun că m-am rătăcit? Ok, intrasem în parc, dar nu mai știam să ies. Trebuia să ajung la stația de autobuz a angajaților, dar eu nu găseam poarta. Am întrebat 500 de oameni pe unde trebuie să o iau, oamenii îmi ziceau ”Știi unde este Blue Streak?”, iar eu le spuneam că da (știam unde trebuie să stea lumea la coadă pentru acest ride, dar nu știam că acest lucru nu prea mă ajută în a afla unde e EXIT-ul din parc!!!), ei mă trimiteau la Blue Streak, eu mă amețeam în continuare pe lângă el și degeaba. Unde e poarta aia, domnule, că deja am impresia că a furat-o cineva! În definitiv, am găsit-o (dupa o oră, jur) și am luat autobuzul spre Commons! Yaaaay, hai că am ajuns unde trebuie!
- Prima zi de muncă - Housekeeper la Lighthouse Point -
Sinceră să fiu, prima zi mi s-a părut foarte ușoară. Toată ziua mi-am petrecut-o cu un Supervisor (Di), ce trebuia să îmi arate cum să fac curat, practic. Bineînțeles, mai mult a făcut ea, fiindcă eu eram atentă la tot. Am învățat să fac paturile (nu, nu se fac oricum), să curăț bucătăria cu un anumit spray, baia cu alt spray, să dau cu mătura, apoi cu steamer-ul, iar la sfârșit să parfumez camera cu un alt spray. Și toată treaba asta trebuia făcută în 30 de minute. Bineînțeles că nici până la sfârșitul sezonului nu am fost capabilă să fac curat cum trebuie în 30 de minute, dar trecem peste. Mi se pare absurd să ți se ceară să faci totul perfect, într-un interval de timp atât de scurt. Dar fiind grăbit în mod constant, ai tendința de a sări peste task-uri, de a nu mai da cu steamer-ul, de exemplu, sau de a nu mai curăța cabina de duș în totalitate. Prima dată când am auzit că unii nu curăță și pereții cabinelor de duș, am rămas șocată. Cred că eu rămăsesem singura persoană care îi ștergea de sus până jos, iar ceilalți nu își băteau capul. Însă fiecare mai face chestii de acest fel, nu vă gândiți că eu făceam totul perfect, fiindcă... nu. :D
După ce s-a terminat prima zi de muncă, Supervisor-ul meu m-a dus în Commons cu mașina personală, iar mie mi s-a părut că am avut o zi minunată.
- A doua zi de muncă -
Cred că nu fusesem suficient de rapidă în prima zi (deși terminasem treaba pe la 3:30), așa că a doua zi am fost dată pe mâna altui Supervisor. Această fată se axa mai mult pe viteză, nu pe curățenia în adevăratul sens al cuvântului. Astfel, mai mult eu am făcut treaba, ea mă lăsa singură, pleca pe unde avea chef, mai asculta muzică, se mai lega de viața mea, îmi mai zicea să mă grăbesc, că uite, suntem de o oră în camera asta!!! (avea dreptate, prea lentă eram, însă era abia a doua zi de muncă, ce naiba!) și tot așa. Ziua asta mi s-a părut oribilă, îmi venea să plâng de nervi, chiar m-am simțit ca o sclavă și mă enerva ideea că Supervisor-ul meu îmi dă ordine pe un ton super răutăcios, mai ales că ea era mai mică decât mine! Asta a fost ziua în care mi-am zis că nu sunt sigură de faptul că voi rezista atâtea luni aici, făcând curat după americani, acceptând ordine de la toată lumea. Gândeam așa fiindcă nu îmi plăcea de Supervisor-ul cu care îmi petrecusem ziua și mă trata urât (așa cum îi trata pe toți ceilalți, de fapt). Dar aveam să-mi revin...
- Celelalte zile de muncă -
După ce au trecut primele două zile, cele în care am fost nevoită să lucrez cu Supervisorii, pentru a putea învăța tot ce trebuie să fac, am putut lucra cu housekeeperii. Formând echipe de câte două persoane, mi se părea tare că putem lucra cu cineva de rangul meu, ca să spun așa. E cam stresant să stea Supervisorul pe capul tău în mod constant, așa că era super că de azi înainte puteam face curățenie cu un coleg (sau colegă). Nu știu dacă începuse să-mi placă ce făceam, dar cert e că mă simțeam mai bine. Mă obișnuiam cu locul de muncă, cu trezitul de dimineață, cu ai mei colegi și Supervisori... Ce să mai, parcă eram de o viață acolo. Primele zile sunt grele, în rest totul intră pe un făgaș normal și nu mai ești frustrat din cauză că X are 19 ani și îți dă ordine, că te întoarce în camera ce tocmai ai curățat-o, fiindcă a găsit un loc nemăturat. Te obișnuiești, devii mai rapid, te împrietenești cu colegii și automat îți devine ziua mai ok, orele trec mai repede.
- Cum arată o zi normală de muncă la Lighthouse Point? -
În felul următor:
La ora 08:57 trebuie să dai Clock In (treci ID-ul printr-un aparat ce ți se va părea ciudat și complicat la început - sau nu - dar eu așa am gândit)
O iei la pas până la clădirea ce arată super drăguț pe exterior (se numește Lighthouse), fiindcă acolo se face întâlnirea cu toți angajații și Supervisorii de la LHP
Nu te lălăi până acolo, ca să nu te ia la rost vreun șef
Te așezi pe un scăunel și asculți ce au de zis Supervisorii și, eventual, Managerul. Aceștia îți vor zice dacă va fi o zi ușoară sau nu, dacă sunt mulți oaspeți, dacă aveți multe Due Out-uri (căbănuțe din care au plecat oaspeții și necesită curățenie de la cap la coadă), dacă aveți un Stay Over, două sau mai multe (căbănuțe încă ocupate, dar la care tu trebuie să bați la ușă și să întrebi oaspeții dacă au nevoie de ceva, de prosoape curate, dacă trebuie să le duci gunoiul, dacă mai vor șampon, săpun, cafea, dacă vor să le mături... iar în cazul în care oaspeții sunt plecați din cameră, tu intri cu propria cheie-minune, ce deschide toate ușile și te apuci să schimbi prosoapele, să înlocuiești sacii de gunoi, dacă este cazul, să le mai pui cearșafuri, dacă sunt folosite și cele de rezervă, apoi treci la următoarea cameră. Este posibil ca Supervisorul să îți spună că dacă un Stay Over este liber, tu să faci curat în el ca într-un Due Out, lucru ce te va dispera pe moment.
Fiind trei zone de lucru la Lighthouse Point, tu vei fi repartizat cu un coleg (nu vei lucra zilnic cu aceeași persoană, deci azi poți lucra cu un american, mâine cu un român, poimaine cu un ecuadorian etc) într-o anumită zonă, vi se va da o foaie pe care sunt scrise camerele ce trebuie să le curățați, o cheie cu care să intrați peste tot, apoi vă luați tălpășița și vă duceți la unul dintre shed-urile din zona în care ați fost repartizați, pentru a vă umple cart-ul - un dulap de plastic pe roți (nu știu cum să îi zic altfel), cu care vă veți deplasa la fiecare căbănuță de pe listă. Nu vă faceți griji, fiindcă și la mine a durat ceva până am învățat zonele, până m-am prins unde este fiecare shed, deci vă veți obișnui și voi (mai repede... sau mai târziu). Veți vedea că nu e nimic complicat.
Ajunși în zona potrivită, la shed-ul potrivit, scoateți cart-ul afară și începeți să îl umpleți cu prosoape de baie (ținând cont că trebuie câte 6 prosoape de față, de mâini, de corp (6 din fiecare, da?) și un prosop de picioare în fiecare baie din cabanele din zona 1 și 2, dar câte 10 prosoape de față, de mâini, de corp (10 din fiecare, da?) și un prosop de picioare în fiecare baie din cabanele din zona 3 (în această zona sunt câte două băi/cabană), trebuie să fie cart-ul cam full, pentru a nu fi nevoiți să mai faceți drumuri la shed, că nu ați luat câte trebuia. Apoi puneți cearșafuri (câte două pentru fiecare pat ce trebuie făcut (în zona 1 și 2 sunt trei paturi) + două cearșafuri de rezervă, ceea ce înseamnă că pentru zona 1 și 2 sunt necesare 8 cearșafuri, iar în zona 3 sunt necesare 10, căci aici sunt trei paturi, însă trebuie puse câte 4 cearșafuri de rezervă), fețe de pernă: în zona 1 si 2 sunt necesare 8 (6 perne de schimbat + două fețe de pernă de rezervă), iar în zona 3 sunt necesare 12 (8 perne de schimbat + 4 fețe de pernă de rezervă). Puneți prosoape de bucătărie (sunt de două feluri - pătrate și dreptunghiulare, fiindcă trebuie să faceți un model din ele, adică un evantai), fiind nevoie de câte 4 prosoape de bucătărie (2 mici, 2 mai mari) în fiecare cabană. De asemenea, mai trebuie să puneți cafea (normală și decofeinizată - câte 2 plicuri din fiecare/cabană), zahăr (câte două plicuri/ cabană), pahare (câte 6/cabană în zona 1 și 2, dar câte 10/cabană în zona 3). Totodată, aveți nevoie de produse pentru baie (un gel de duș - ambalaj de un portocaliu deschis, un șampon - ambalaj de un portocaliu închis și un balsam de păr - ambalaj galben/baie, două săpunuri/baie, 2 role de hârtie igienică/baie, câte două cutii de șervețele uscate/baie). Pe lângă toate acestea, aveți nevoie de saci de gunoi (mici, medii și mari), carnețele și pixuri, mănuși, green rags (cârpe mari și mici, cu care ștergeți prin baie și bucătărie), magic eraser (cu acest burețel trebuie să ștergeți căzile, chiuvetele - nu luați unul singur, fiindcă se rupe după ce ați făcut câteva camere) mătură, făraș, steamer (un fel de mop cu aburi, ce se bagă în priză), spray-urile (unul de geamuri, unul pentru baie, unul pentru bucătărie, unul parfumat, pentru a da cu el prin cameră), saci de cârpă pentru a pune prosoapele folosite în ei (astea nu se pun la grămadă - prosoapele de baie la prosoape de baie, prosoape de bucătărie la prosoape de bucătărie, lenjerie de pat la lenjerie de pat, green rags la green rags) șiiii cam atât. Cred.
Apoi luați cart-ul greu (cu grijă, ca să nu îl dărămați, nici să vi-l puneți pe degetele de la picioare) și luați camerele la verificat, pentru a vedea dacă este vreuna liberă. Uneori trebuie să așteptați după oaspeți, fiindcă ei trebuie să plece până în ora 11 din cabană, iar voi începeți treaba pe la 9:30, așa că, de cele mai multe ori s-ar putea să începeți cu Stay Over-ele (fiindcă oaspeții încă nu au plecat), deși ar fi normal să începeți cu Due Out-urile, ca să se poată caza următorii oaspeți în cabanele proaspăt curățate și să scăpați de greu.
După ce ați găsit un Due Out eliberat, vă apucați de treabă. Tu și colegul trebuie să vă puneți de acord, astfel încât unul dintre voi să se ocupe de baie și bucătărie, iar celălalt să facă paturile, după care, la sfârșit unul să măture, apoi celălalt să dea cu steamer-ul.
Trebuie să băgați viteză, fiindcă oricât ar suna de ușor ce trebuie să faceți, poate dura cam mult uneori, mai ales dacă suferiți de lene cronică într-o anumită zi.
Pe la ora 15-16 trebuie să fie toate Due Out-urile gata, fiindcă altfel vă sare Supervisor-ul în cap. La ora 16 fac oaspeții Check-in, iar dacă ale lor camere nu sclipesc de curățenie, ci încă vă pierdeți voi vremea prin ele, fiindcă nu ați terminat treaba, iese urât.
După ce ați terminat atât Due Out-urile, cât și Stay Over-ele, vă duceți cart-ul la shed-ul de unde l-ați luat, îl umpleți pentru a doua zi, apoi vă duceți la Lighthouse, vă luaâi ghiozdănelul și mergeți direct la Clock out. Semn că s-a terminat ziua. Asta în cazul în care nu aveți de făcut night shift. Că dacă aveți de făcut așa ceva, aveți dreptul să vă luați pauză, să vă duceți să mâncați la Bistro (cantina angajaților ce se găsește în parc) și să vă întoarceți repede înapoi, pentru a vă prelua îndatoririle ce vin odată cu un night shift.
Dacă aveți de făcut un night shift, asta înseamnă că veți sta într-un shed (alături de un coleg sau mai mulți, de cele mai multe ori), veți face curat pe acolo (ca să mai treacă timpul), veți avea o stație cu voi, pentru ca cei de la Front Desk să vă cheme la o anumită cameră, în cazul în care un oaspete dorește ceva, iar voi veți lua, de exemplu, prosoape, dacă asta a cerut guest-ul și vă veți duce la cabana dânsului, pentru a i le da. Apoi vă întoarceți la shed și mai pierdeți vremea, până când sunteți chemați din nou la o cameră. Există momente când sunteți puși să faceți un Due Out, ceea ce e și mai bine, că de data asta nu mai trebuie să vă încadrați în jumătate de oră, ci puteți să faceți curat mai în slow motion.
De obicei, la un night shift stați la muncă până la 12 noaptea. Dacă vreți extra hours, însă nu vă doriți să stați la muncă până la miezul nopții, puteți cere să curățați băile publice de la Lighthouse Point, fiindcă în acest caz trebuie sa stați până la 10 noaptea la muncă. Și nici nu aveți mare lucru de făcut. Sunt două băi publice la LHP (cu dușuri, toalete și chiuvete, evident), pe care trebuie să le curățați, să zicem, o dată, apoi să măturați, să puneți hârtie igienică și coșuri de gunoi, după care stați cam degeaba și mai verificați, pe parcurs, băile. Dacă s-au murdărit, iar le curățați. Dacă nu, nu. Și vă puteți petrece timpul cu persoanele ce fac night shift. Ceea ce e super. Ajungeți să vă cunoașteți mai bine, mai glumiți, mai râdeți, mai umpleți cart-urile goale.
După ce ați terminat toaaaată treaba, fuga la Clock Out și la Commons cu voi!
- Ce este, mai exact, Commons-ul ăsta, domnule? -
Este locul unde sunt cazați angajații. Aproape toți angajații. Americani + internaționali. Sunt câteva cămine (fiecare poartă o denumire: 900, 1000, 1100, 1200, 1300, 1400, 1500, 1600, iar 1600 e cea mai nouă). Voi puteți fi cazați aici, în Commons, ori în Bayside (la căminele 700 și 800), care este foarte aproape de Commons, chiar peste stradă. În Bayside se găsesc doar apartamente, iar în Commons se găsesc atât apartamente, cât și camere normale, de 3-4 persoane.
Pe lângă locurile unde dormim, mai avem și un Recreation Center (toată lumea îi spune REC), unde îți ocupi timpul cu ceva. Ori mănânci, că e cantina înauntru (dar cât să mănânci, totuși?!), ori te uiți la televizor, ori te joci biliard, ping pong, fotbal, volei, basket, Monopoly și alte chestii. Dacă nu ai chef de nimic, poți sta de vorbă cu prietenii tăi, te poți uita după avioane, poți asculta muzică. Mă rog, poți face ce dorești, atâta timp cât nu deranjezi pe nimeni, cât nu bei de față cu toată lumea, cât nu te cerți sau te bați. Nu te gândi că ești de capul tău pe acolo, fiindcă există poliția de la Cedar Point, care se plimbă 24 din 24 prin Commons. Pe afară, prin clădiri și pe unde mai vor ei. Am auzit de la câteva persoane că polițiștii mai ascultă pe la uși, iar dacă au senzația că faci ceva nepotrivit în cameră (bei, deși nu ai 21 de ani, faci gălăgie, te cerți, faci diverse cu vreun băiat sau vreo fată), intră peste tine. Eu chiar m-am speriat într-o noapte, fiindcă au apărut din neant la ușa cuiva și au forțat persoana respectivă să deschidă ușa (de mai aveau puțin și o dărâmau, așa de tare ciocăneau) și țipau să deschidă X mai repede ușa. Cred că era un băiat la vreuna, deși era trecut de 12 noaptea, iar polițiștii l-au trimis la camera lui. Nu știu dacă ăla a primit amendă sau step, fiindcă am adormit la loc după ce s-a terminat circul.
De asemenea, să nu vă gândiți că e liniște pe holurile căminelor. Tot timpul vorbește sau râde cineva prea tare, se mai ceartă unii/unele, mai ascultă muzică... Mie mi se părea super nasol la început, fiindcă eram obișnuită ca la mine acasă să nu se audă nici musca, însă aici era gălăgie mai mereu. Până mi-a intrat în fire să dorm și cu gălăgie, dar și cu lumina aprinsă, precum și cu aerul condiționat la maximum.
În camera voastră veți avea propriul pat de o persoană (fără lenjerie, fără pernă și pătură) și un dulap de metal (ca în filme), poate că și un dulap de lemn, cu sertare. Însă nu știu dacă ăsta de lemn se găsește în fiecare cameră. Eu aveam și cuptor cu microunde, fiindcă îl adusese o colegă, dar și un televizor (ăla era al nimănui, se pare că am fost super norocoasă și nu am rămas fără el după ce s-au cărat americancele mele). Dar chiar dacă nu aveți cuptor cu microunde în cameră, să știți că acesrta se găsește la parterul căminului în care locuiți. Vă puteți duce chiar și în alt cămin, pentru a vă încălzi Maruchan-ul (supa oribilă căreia îi duc dorul acum). Băile sunt comune (vreo 10 dușuri individuale - adică nu vă vede nimeni în timp ce vă clăbuciți - și toalete fără număr), dar sunt curate (până nu le murdăresc celelalte persoane cu care trebuie să le împărțiți) și aveți apă caldă la discreție.
Dacă veți locui la apartament, să știți că aveți propria bucătărie (cuptor cu microunde, frigider, iar în Bayside, parcă, se găsește și aragaz). Cred că e ideal să stați în Bayside alături de prietenii voștri, fiindcă e foarte tare să împărțiți apartamentul cu cineva cunoscut și să vă gătiți ciorbe și paste, dacă aveți chef, când aveți chef. Dar nici dacă stați cu străini nu e rău, nu vă faceți griji.
- Capitolul MÂNCARE? -
La cantina din Commons se găsesc următoarele feluri: pizza (de mai multe feluri), hot dog, burgeri, sandwich-uri, salate la casoletă, cartofi prăjiți, nachos, înghețată, milkshake-uri, cookies ambalate, chipsuri, Doritos, sucuri, bere etc.
În interiorul REC-ului este și un magazin de unde puteți cumpăra și alte feluri de mâncare (de băgat la microunde sau nu), dulciuri, sucuri, cafea, mai multe feluri de înghețată, gogoși (Krispy Kreme). Tot aici se găsesc și alte lucruri, precum îmbrăcăminte, pastile, farfurii de plastic, tirbușoane și alte nebunii.
Mâncarea este ieftină (de exemplu, o felie de pizza costă 1$ + taxe, cartofii prăjiți costă 1$ + taxe), sucul costă 27 de cenți paharul (pahar mare ca la Mc), dar îl veți putea reumple de câte ori doriți, cu orice fel de suc doriți, fără să mai plătiți în plus. Chiar îmi e dor de refill... Păcat că în România nu se practică acest "sport".
La Bistro (cantina din parc) parcă se găsesc mai multe feluri de mâncare, pe lângă faptul că acolo au și mâncare gătită zilnic (supe, friptură cu piure, friptură cu legume, paste, clătite americane, ouă etc), mere glazurate, cupcakes, muffins, covrigei, fructe și așa mai departe. De asemenea, mâncare este la fel de ieftină.
Dacă nu vreți să mâncați nesănătos, vă duceți frumușel la Walmart, Target sau unde vreți voi și vă cumpărați ce doriți. Dacă nu vreți nici asta, ci preferați să umblați din restaurant în restaurant, aveți la dispoziție o sumedenie de locuri. Începând cu Ryan's (unde merge toaaată lumea, că acolo poți mânca tot ce vrei, oricât vrei, cu vreo 12$, parcă), până la Dairy Queen, McDonald's, KFC, Taco Bell, Perkins, T.G.I Friday's, Thirsty Pony, Olive Garden, Chili's, Applebee's, Cracker Barrel, Long Horn Steakhouse, Five Guys, Red Lobster, Chipotle, Steak 'n Shake, Johnny Rockets, Subway, Burger King, Pizza Hut etc.
- Ce pot face în timpul liber? -
Puteți dormi, vă puteți pierde timpul prin Commons, deși tot mai bine e să vă duceți în parc și să vă dați prin ride-uri, că doar sunt gratis și le veți duce dorul, vă spun din proprie experiență!
Dacă nu aveți chef de ride-uri, puteți face plajă (la piscină sau pe plaja adevărată, că doar Lacul Erie e chiar acolo - și da, e lac, chiar dacă veți auzi de la americani că e, de fapt, ocean!), vă puteți duce la mall (cu autobuzul angajaților, care e gratuit și pleacă la anumite ore - veți învăța orarul când veți fi acolo), la Walmart, Target, la cinema.
Dacă nu vreți să vă cheltuiți banii prin mall, puteți lua orașul Sandusky la pas! E foarte frumușel, cochet și e safe!!!
Serile vi le puteți petrece în barul Louie's, care este vis a vis de Commons, unde se dansează în fiecare seară, numai că la 2 dimineața se termină distracția și toată lumea e trimisă la culcare. Acolo se intră cu permisul de conducere/pașaportul, dar uneori ți se cere și ID-ul de la Cedar Point. Taxa de intrare e de 2$ pentru majori (>21) și de 5 sau 10$ (nu-mi amintesc exact) pentru minori. Dacă ești major, ți se va pune o brățară la mână și, astfel, îți poți cumpăra alcool, iar dacă ești minor, ți se face cu marker-ul câte un X pe fiecare mână, pentru a nu-ți putea cumpăra băutură, ci doar suc.
În Louie's se organizează petreceri cu tematică în fiecare seară. Știu că miercurea era seara cu muzică spaniolă, joi era seara românească, vineri parcă era seara gay-lor, duminica a americanilor... Ceva de genul ăsta. Oricum, ne distram foarte frumos acolo, în condițiile în care ne strângeam mai mulți prieteni. Eu nu am fost seară de seară în Louie's, fiindcă uneori nu-mi plăcea, dar îmi plăcea la nebunie momentul când Dj-ul era român (în fiecare joi) și dansam pe muzică house, muzică ușoară, pe hore, pe manele... Da, da, chiar dacă faceți mofturi acum, veți dansa pe manele! Ți se face dor de orice are legătură cu România, la un moment dat, asa că, inevitabil vei dansa pe orice manea sau horă.
Se mai organizează și karaoke. Noi am avut norocul de a avea o seară cu karaoke DOAR cu români și ne-am simțit foarte, foarte bine!
- Există posibilitate de second job? -
Da, există. Mc-ul e peste drum de Commons, te poți angaja acolo. Sau poți căuta prin oraș alte anunțuri. Am văzut anul trecut că angajau și la Subway (cel care este în Walmart).
Majoritatea colegilor mei au decis să ceară extra hours la departamentul unde lucrau, sau la alte departamente din parc, fără să își ia second job. Dar în septembrie se cam strică treaba (ca peste tot, de altfel), parcul e deschis doar în weekend-uri, iar tu lucrezi 4 zile, maxim (parcă) din 7. Însă și de data asta există o soluție: poți cere ore la housing (adică să faci curat în Commons - să cureți băile, holurile și să faci treabă pe afară). De asemenea, datorită Hallowekends-urilor, poți cere ore ca Screamster și te deghizează unii, iar tu sperii oaspeții. E foarte tare chestia asta, am regretat că nu m-am băgat și eu vara trecută.
- Îmi voi scoate banii? -
Categoric. Dar, bineînțeles că totul depinde de tine. Dacă ai chef și putere de muncă, vei face ore extra multe și, implicit, vei avea mai mulți bani. Dacă ai și un job cu tips, e și mai bine, deși nu e cazul să te gândești că vei face o avere din tips, exceptând cazul serverilor, desigur. Serverii sunt șefii la bani (cine cunoaște, știe)! :D
Pe lângă cheful de muncă, mai contează și cât ești de cheltuitor. Dacă te duci în mall și lași acolo toți banii, păi... scuză-mă, e absolut normal să nu te mai întorci cu mare lucru acasă! Poți face excursii încolo și încoace (Cleveland, Niagara, NYC, Chicago, Washington D.C.) și tot rămâi cu bani. De obicei se organizează excursii de către Cedar Point, sau, dacă nu vrei să depinzi de autobuzul lor, nici de program, îți aduni prietenii și închiriați o mașină (sau mai multe) și plecați de capul vostru. E cel mai mișto așa și, repet, nu vei cheltui mult, fiindcă benzina și cazarea vor fi ieftine, atâta timp cât puneți bani la comun. Dacă te apuci să arunci cu banii în stânga și-n dreapta atunci când te vezi la New York este, din nou, problema ta.
- Sunt mulți români la Cedar Point? -
Da, Slavă Domnului! Nu știu dacă mi-ar mai fi plăcut la fel de mult experiența americană, dacă nu ar fi fost românașii ăștia frumoși! Sunt mult mai mulți decât cei care apar în aceste poze (auzisem ceva de peste 200, dar nu știu cât e de adevărat) și sper să fie și vara asta la fel de mulți!
Cele mai miștoooooo persoane pe care le-am întâlnit sunt românii, vă spun sincer și cu ei mi-aș fi petrecut tot timpul. E adevărat că am avut (și încă am) prieteni internaționali și americani, iar ei sunt absolut minunați și îi iubesc de nu mai pot, dar tot românii au fost, sunt și vor fi baza! Abia aștept să ne petrecem vara împreună, să fim prieteni, colegi și vecini și să avem parte de cele mai frumoase momente împreună! Cu tot cu prieteni vechi și noi! ABIA AȘTEPT! Mai sunt încă 18 săptămâni!!!!!!!
- Ce a reprezentat experiența la Cedar Point pentru tine? -
Experiența internațională ar trebui să fie nelipsită din viața oricărui student și, existând atâtea oportunități, ar fi mare păcat să nu se profite de ele. Work and Travel te poate ajuta sa "cucerești" statele americane, dacă acest lucru este o prioritate pentru tine.
Eu, spre exemplu, mi-am dorit dintotdeauna să merg să vizitez New York-ul, probabil au fost următoarele cuvinte pe care le-am spus după "mama"/"tata", iar când am aflat că există un program care mă poate ajuta să bifez acest vis, nici nu am stat pe gânduri prea mult.
Am ales să merg de fiecare dată la Cedar Point. Locul este magic, din moment ce nu am luat în considerare nici măcar pentru o secundă o altă locație. Probabil parcul de distracții, care îți trezește copilul din tine, îi conferă acest aspect, probabil oamenii pe care îi întâlnești, și ei străini pe un alt continent sau probabil faptul că reușești să te descoperi și pe tine în același timp acolo, fac din acest locșor un mic univers al tău.
Niciun job nu este ușor, dacă asta vă așteptați să citiți, însă ceea ce rezultă din toata munca depusă este mult mai important decât ce ați investit. Este ceva extraordinar, mai ales dacă nu ai multă experiență profesională, să întelegi care îți sunt limitele, apoi să le forțezi ca să îți atingi scopurile care, de cele mai multe ori, sunt la nivel de finanțe ți, la final, când se trage linie, să realizezi cât de bine te simți știind ca ai acumulat, pe lângă banii investiți (daca te ții de treabă) și alte experiențe, amintiri formidabile și momente la care te vei întoarce cu drag când ți-e dor. Prieteniile formate acolo, într-o lume nouă, printre străini, sunt foarte strânse, sunt prietenii pe viață. În același timp, conștienizezi că ai reușit, ai făcut față tuturor piedicilor și ai învățat mai multe despre tine ca persoană, reușești să îți mai adaugi calități, devii mai responsabil, mai muncitor, mai ... mândru de tine că ai întâmpinat toate presiunile având capul sus, aspect pe care îl vei constata când pășești pe plaiurile natale.
Nu mai vorbesc despre perioada care urmează când o să călătorești și vezi cu ochii tăi ce frumuseți ascunde America; în cele mai multe cazuri, sigur îți vei dori să te întorci și următoarea vară. Eu recomand cu multa căldură tuturor studenților cu care intru în contact să apeleze la program, să meargă să vadă lumea, să învețe că mai e ceva și dincolo de granițele țării.
Este o experientă unică Cedar Point. Totul pare la fel de fiecare dată cand revii, însp trăirile sunt total diferite. Cedar Point va fi prezent în sufletul meu permanent! M-a învățat cine sunt și cat de mult pot să duc, nu aș fi dorit ceva mai mult
Andreea
Cedar Point...e mai mult decât un parc de distracții unde te duci să lucrezi, pentru mine a fost o experiență de neuitat pe care vreau să o repet acum pentru a 3-a oară. E locul unde cunoști oameni minunați din toate colțurile lumii, unde poți fi tu în adevăratul sens al cuvântului (mănânci cât vrei, pentru că oricum vei arăta mai bine decât majoritatea), unde ești liber (deși trebuie să scanezi id-ul la intrare), unde poți face și spune ce vrei (până la ora 12 noaptea), locul unde sufletul tău va ramane pentru totdeauna, locul care îți va marca tinerețea și te vei cunoaște mai bine. Pentru mine numărătoarea inversă a inceput: 156 days starting tomorrow!
Sabina
Pentru mine Cedar Point nu reprezintă un simplu loc! Pentru mine Cedar Point reprezintă un sentiment, o emoție, locul unde am fost cea mai fericită și unde m-am simtit cea mai împlinită! Nimic nu se compară cu sentimentul libertății pe care o simțeam acolo și distracția și afecțiunea de care aveam parte! După o zi lungă de muncă nu-mi doream nimic altceva decât să ajung acasă, să mă întâlnesc cu prietenii mei și să primesc o îmbrățișare caldă din partea lor! Dacă ar fi să rezum în 2 cuvinte tot ce a inseamnat Cedar Point pentru mine, ar fi iubire și libertate!
Florentina
Hmm...America, New
York, Pittsburgh, Chicago, Niagara...atâtea amintiri frumoase pe care mi le-am
creat fără să-mi imaginez vreodată... dar cea mai frumoasă rămâne Cedar Point!
Pe lângă faptul că ăsta e locul în care mi-am petrecut cele mai frumoase
momente din viață, Cedar Point-ul este pentru mine mai mult decât un simplu
spațiu destinat lucrurilor aventuroase, este de fapt o emoție, un sentiment
care mă face să tresar și să zâmbesc de fiecare dată. Prima imagine pe care o
am în minte atunci când mă gândesc la Cedar Point este cea a minunaților
prieteni pe care i-am descoperit acolo, prieteni din fiecare colțișor al lumii, dar în special prieteni români.
Ceea ce este cu adevărat fascinant
la parcul acesta de distracții nu constă în roller-coastere sau parcuri
acvative, ci în oamenii pe care îi întâlnești acolo, relațiile de prietenie
profunde care se leagă între oameni, prilejul de a cunoaște mentalități și
comportamente specifice unor anumite culturi.
Cedar Point mi-a oferit
independență, stabilitate, responsabilitate, emoții pe care nu știu să le conceptualizez și oameni frumoși pe care îi am și acum lângă mine. Experiența este cu desăvârșire un câștig personal, fapt pentru care îmi
doresc să mă reîntorc și în această vară.
Cami
Prima imagine care îți rămâne întipărită odată ajuns la Cedar Point este cea a roller-coasterelor, sunt uimitoare, după ce te dai de câteva ori în ele ajungi să devii dependent de adrenalina dată de ele. De asemenea, mi-a plăcut foarte mult faptul că am putut interacționa și lega prietenii cu oameni din toate colțurile lumii și faptul că deși toată lumea era obosită, ne-am distrat cât mai mult, pentru că la Cedar Point nu prea se doarme. Acestea sunt motivele pentru care vreau să mă întorc, vreau să am parte de o nouă vară distractivă, să mă dau din nou în ride-uri și să petrec cât pot de mult.
Cosmin
Pentru mine Cedar Point a fost o experiență super tare. Am întâlnit și cunoscut oameni pe care nu mă gândeam că îi voi cunoaște, nu numai străini, ci și români. Și îs bucuros că multe din aceste prietenii au rămas și acum. A fost o experiență frumoasă!
Iustin
Sper că nu se va supăra nimeni din cauza pozelor din articol!!! :)
.jpg)
