Sufletul putred al unei femei înșelate

Saturday, December 21, 2013 28 Comments A+ a-

Relația lor se terminase de câteva luni, însă ea nu reușise nici până acum să treacă peste dezamăgirea avută. Fusese înșelată și mințită, neputând nici să îl ierte, dar nici să uite cele întâmplate. De atunci a decis să pună punct poveștii de dragoste, chiar dacă avea să se lupte pentru mult timp cu demonii interiori care o îndemnau să îl sune în miez de noapte pe cel care i-a măcelărit sufletul.


Sentimentele-i erau amestecate, exact ca o salată de fructe. Încă îl iubea, chiar dacă nu îi plăcea să-și recunoască asta... Dar totodată era furioasă... Furioasă pe el, fiindcă își bătuse joc de anii petrecuți împreună. Furioasă pe ea însăși, pentru că îl lăsase să o trateze ca pe un gunoi. Aproape că simțea cum se dezvoltă în adâncul ei un pui de ură, ce combinat cu ultimele urme ale dragostei dintre cei doi, nu dădea bine deloc. Însă nu se putea împotrivi. De fiecare dată când punea capul pe pernă, gândurile i se revoltau, nelăsând-o să doarmă liniștită. Nu îi veneau în minte amintirile frumoase, ci momentele când se certau, când se jigneau. Iar acest lucru nu făcea altceva decât să îi alimenteze furia de nestăpânit.

Astăzi stătea la masa din mijlocul bucătăriei și sorta cireșe, pentru a face gem. Până și fructele roșiatice o puneau pe gânduri, deoarece avea impresia că sufletul i-a putrezit, așa cum unele cireșe se destrămaseră, odată cu trecerea timpului. Elimina cu îndemânare sâmburii, reflectând asupra trecutului amoros. Ar fi vrut să îl scoată și pe el din suflet, unde se cuibărise cu nerușinare. Să taie adânc cu cuțitul în carne vie, să o doară, să simtă la o intensitate mare greșelile făcute, pentru a se învăța minte că suferi atunci când nu îți asculți intuiția, ci te iei după inima prostită cu vorbe dulci.


Avea mâinile mânjite cu roșu, de parcă și-ar fi străpuns pieptul cu acel cuțit zimțat. Sufletul îi sângera tot mai mult, cu fiecare respirație, cu fiecare bătaie a inimii, cu fiecare cireașă mânuită. Orele treceau pe nesimțite, iar pe ea tot la masă o găseai. Mai mult se afunda în visare. Privea în gol cu cireșele în mână, străduindu-se din răsputeri să și-l șteargă cel puțin din minte, dacă din suflet nu putea. 

De fapt... Care suflet? Cel luat în valiză de el atunci când a plecat fără să se uite în urmă? Chiar dacă i-l ceruse înapoi, el a considerat că e dreptul lui să îl pună în colecția personală, cea cu iubiri trecătoare. L-a înfipt cu acul în tăblia prăfuită a timpului, fiind sortit să își petreacă restul zilelor alături de sufletele amantelor avute de-a lungul întregii vieți. Nici măcar nu avusese bunul simț de a-l pune la loc de cinste, în amintirea dragostei ce ea i-a purtat-o. Iar asta...o scotea din sărite. Faptul că lui nu i-a păsat niciodată de dorințele ei, de sentimentele ei...era de neiertat.


Dacă ar fi avut vreodată ocazia de a se întâlni cu el din întâmplare, nu i-ar fi trântit toate frustrările în față. Știa sigur că nu ar face asta, mai ales în văzul lumii. Și în plus, nu era stilul ei. Chiar dacă se frământa pe dinăuntru, cu siguranță s-ar fi purtat decent, în cazul în care ar fi dat cu ochii de el. Nu își făcuse discurs, nu își plănuise să îl recucerească printr-o simplă bătaie din gene, ci avea de gând să fie o doamnă în adevăratul sens al cuvântului. Nu s-ar fi coborât la nivelul lui niciodată. 

Astfel, era hotărâtă să își îmbrace gândurile și sentimentele în ciocolată, de fiecare dată când ar fi ieșit pe stradă. Riscul de a-l vedea în orășelul în care trăiau era foarte ridicat, deci nu își permitea să scoată la plimbare gândurile umbrite de a ei decepție. Le lăsa pe toate acasă, fiindcă nervii nu se varsă în public, nici inima îndurerată nu se vindecă, dacă o scoți la aer rece și poluat.


N-ar fi vorbit multe, ci și-ar fi cerut sufletul înapoi, în schimbul sentimentelor urâte îmbrăcate în speranța zilei de mâine, legate cu o fundiță, în semn de rămas bun. Atât își dorea. Să îi dea amintirile și suferința, ca să își poată găsi liniștea, să scape de tot ce avea legătură cu el. Să le ducă departe, fiindcă nu mai avea puterea de a le arunca personal la gunoi. I le-ar fi dat lui, ca să poarte povara dezamăgirii pe umeri, pentru a putea realiza, la un moment dat, cât rău îi făcuse. Pentru a regreta și a încerca să o recupereze, iar ea să îl trateze cu indiferența ce o merita atât de mult...

28 comentarii

Write comentarii
Giulia
AUTHOR
Saturday, December 21, 2013 delete

frumoasa scriere... un soi de exorcizare in prag de viitor an pentru unele suflete ranite... felicitari!:-)

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Saturday, December 21, 2013 delete

Nici eu nu puteam s-o spun mai bine! Multumesc! :*

Reply
avatar
Anonymous
AUTHOR
Saturday, December 21, 2013 delete

de ar fi asa de usor... sa transferi propria povara pe umerii celui ce te a ranit... dar drumul e in fata, chiar daca durerea pare a fi un capat de drum.

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Saturday, December 21, 2013 delete

Ai dreptate... Oricum, nimeni nu e dispus sa ne ia povara pentru a purta-o pe umeri, asa ca...

Reply
avatar
Mugur
AUTHOR
Sunday, December 22, 2013 delete

Cel mai ades, astfel de dureri se poartă întreaga viață! Cel mai bine este dacă le putem ascunde într-un colț mai îndepărtat al sufletului, ca să ne apropiem cât mai rar de el!
Păcat că frumusețea scrierii a trebuit să cuprindă asemenea dureri!

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Sunday, December 22, 2013 delete

Nu stiu daca se poarta chiar intreaga viata.. Poate pentru unii e valabil acest lucru, pentru mine nu cred ca este. Ori, poate n-am ajuns sa fiu dezamagita in asemenea hal, incat sa nu pot uita vreodata cele intamplate... Sau am fost? :)

Hmm...

Reply
avatar
Mugur
AUTHOR
Sunday, December 22, 2013 delete

Doar timpul îți va spune adevărul.

Reply
avatar
SimonaR.
AUTHOR
Sunday, December 22, 2013 delete

Fiecare poveste rămâne cu noi. Timpul nu o șterge ci doar schimbă modul în care o privim: ceea ce acum doare va fi cândva numai un rid fin pe o bucățică de suflet, va fi încă o pată de culoare adăugată tabloului vieții noastre. Dezamăgirile ne fac puternici :)

Reply
avatar
Lamiita Petre
AUTHOR
Sunday, December 22, 2013 delete

Ai vorbit de funie in casa spanzuratului . Mos Craciun ,anul asta , mi-a luat dragostea care n-a fost sa fie a mea , mi-a scris ca isi doreste altceva si il inteleg , nu-l urasc , nu sunt suparata pe el, nu am ce sa-i reprosez in cei 3 ani cat a fost langa mine dar va ramane cel mai dureros dar de Craciun primit vreodata .Asa si-a incheiat povestea de iubire "imi pare rau...as fi dorit sa iti spun dupa sarbatori "

Reply
avatar
raluka
AUTHOR
Sunday, December 22, 2013 delete

Cred ca degeaba pui povara dezamagirii pe umerii lui, caci vei fi dezamagita mai tare. Ascunde tu dezamagirea intr-un colt, in asa fel incat sa ramana acolo parte din tine, sa nu o uiti dar sa inveti din ea si a doua oara sa nu mai lasi pe cineva sa te dezamageasca asa. >:D< Zambeste, copilu', asa invatam sa fim fericiti!!

Reply
avatar
Liliana
AUTHOR
Sunday, December 22, 2013 delete

Amprenta pe care fiecare întâmplare din viaţa noastră o lasă în suflet, e doar o confirmare a faptului că suntem oameni şi simţim. Important e să extragem ce e bine şi să mergem mai departe! Cireşele tale au un gust dulce-acrişor, aşa cum e de fapt viaţa! :)
Numai bine, Pinky! ;)

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Sunday, December 22, 2013 delete

Iti dau dreptate 100% ! Asa am patit si eu, am devenit mai puternica cu fiecare dezamagire avuta in viata. :)

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Sunday, December 22, 2013 delete

Exact acelasi lucru l-am patit eu anul trecut, in perioada asta. Si iata-ma acum... Sunt mai vesela si mai fericita ca niciodata! O sa treci peste...intr-un final! Nu are rost sa te incurajez in sensul ca...iti va trece peste o luna, fiindca stim amandoua...ca peste o despartire dupa o relatie de 3 ani...nu se trece asa de usor si asa de repede...

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Sunday, December 22, 2013 delete

Asa e! Eu am pus-o intr-o cutie...pe raft, ca sa o vad zi de zi si sa imi amintesc ca a doua oara sa nu mai fac aceleasi greseli. :D

Acum zambesc! :*

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Sunday, December 22, 2013 delete

Este bine ca nu sunt chiar amare ciresele mele... :))
Imi era teama ca am scris prea...dramatic. :D

Reply
avatar
Adriana
AUTHOR
Sunday, December 22, 2013 delete

Pe lângă faptul că scrii minunat nu pot să nu mă mir ca ciresele astea ne-au purtat pe multi dintre noi la granite intre iubire si ura, intre singuratate si regasire, intre dezamăgiri ...dar si iubiri implinite. Esti atat de tanara si de copil, firavă dar puternică, cu fortă in cuvinte si speranta in mesaj. Mie imi plac ciresele tale pentru că eu cred că si dezamăgirile ne fac sa fim frumosi in viitor. E minunat sa iubesti, mai rau e sa fii sloi. Crede-mă....cunosc ...forma de sloi ...desi pare atat de indepărtată. Iubirea cu dezamăgire fată de a nu putea iubi deloc...pare cantec, desi de sirenă, recunosc. Bat campii...dar mi-a plăcut enorm pe aici.

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Monday, December 23, 2013 delete

Iti multumesc din tot sufletul pentru cuvintele frumoase! Am fost si eu candva sloi...dar mi-am revenit in fire! :D

Reply
avatar
Unknown
AUTHOR
Monday, December 23, 2013 delete

Imi aduce aminte de tinerete :)))) de parca acum sunt batrana...dar na eram mai imatura atunci :)) atat sper sa nu te regasesti tu in prezent in ea :*

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Monday, December 23, 2013 delete

Nu ma regasesc in ea, Slava Domnului! Am trecut de perioada in care sufeream pentru baieti! :))

Reply
avatar
Anonymous
AUTHOR
Sunday, December 29, 2013 delete

Ce poveste beleaaaaa, ai stofa de scriitoare scumpa mea :)

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Sunday, December 29, 2013 delete

Ma bucur ca iti place ce am scris, multumesc! :*

Reply
avatar
Anonymous
AUTHOR
Tuesday, February 04, 2014 delete

un text foarte deep...m-ai enervat ca ai folosit ciresele...m-ai enervat pentru ca...nu conteaza...felicitari... PS: Bogdan e anonimul...stii tu care

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Tuesday, February 04, 2014 delete

Da, stiu de ce te-am enervat... Lasa, ca vei trece si peste asta (adica peste motivul supararii, in general) ! :* :*

Reply
avatar
Radu Thor
AUTHOR
Tuesday, February 04, 2014 delete

:) De-ale tinereţii valuri. Mari, năvalnice dar se potolesc repede! :)

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Tuesday, February 04, 2014 delete

Nu se potoloesc repede mereu! :D

Reply
avatar
Alina
AUTHOR
Saturday, January 16, 2016 delete

Ca tot mi se paru mie belea in 2013, iata ca in 2016 ma descrie! :)

Reply
avatar