Cel mai fascinant ținut este ținutul de mână - Le Mage
Acum aproape o lună, mai precis pe 8 martie am primit în dar minunatul volum de poezii - Cel mai fascinant ținut este ținutul de mână pe care l-a scris unul dintre cei mai faini autori din blogosferă, Le Mage. Acesta a venit cu o dedicație personalizată făcută de însuși Mihai Gavrilescu, lucru ce m-a emoționat și impresionat profund, întrucât este prima carte cu autograf și câteva cuvinte de suflet pe care o primesc vreodată. Odată cu ea a sosit și un semn de carte lucrat manual pe care îl iubesc din prima clipă! Este foarte vesel, având o coloristică deosebită - bleu și galben, ceea ce cred că se potrivește de minune personalității mele!
După cum probabil v-ați dat seama între coperțile volumului se află poezii de dragoste, iar cum orice poveste romantică are un preludiu, așa și această carte ne introduce într-un ținut al iubirii prin niște rânduri premergătoare cu totul și cu totul speciale împreună cu ilustrații simple, dar atât de marcante:
Există un ținut unde curg
râuri lacrimale
săpând crevase
în palme
și palmele se împreunează
în cascade de degete
și degetele se împletesc
și umplu cerul
cu porumbei de lână.
Cel mai fascinant ținut este ținutul de mână.
Astfel Le Mage ne pregătește pentru superbele versuri care au puterea de a ne mângâia inimile prăfuite de rutina zilnică. Poeziile mi-au dezvăluit o nouă latură a dragostei, una mai profundă decât cea pe care o știam. M-au făcut să simt sincera puritate care stă în spatele declarațiilor amoroase și mi-au încălzit sufletul care se îndepărtase ușor de adevăratul meu eu.
Într-adevăr... am reușit să citesc toate rândurile din carte gândindu-mă la mine. Mi-am dedicat versuri și am reușit să mă apropii de cea care am fost dintotdeauna, însă pe care nu am reușit să o văd decât abia acum. Niciodată nu este prea târziu, de aceea mă bucur enorm pentru reușita la care am ajuns prin intermediul cuvintelor lui Mihai Gavrilescu.
Nu-ți spun că ești cea mai frumoasă din lume
pentru că nu e chiar așa.
Tu ești mult mai mult de atât:
ești cea mai frumoasă din lumea mea.
V-ați prins vreodată de mână? Ați avut sentimentul liniștitor de a înțelege (în sfârșiiit!) faptul că voi sunteți mereu acolo pentru propria persoană și că asta este atât de important? Ați avut vreodată senzația de acceptare și iubire?
Dacă nu.. și chiar dacă da... vă recomand să citiți fără să mai stați pe gânduri poeziile lui Le Mage. Vă vor apropia de ceea ce sunteți cu adevărat, vă vor ajuta să vă înțelegeți și cunoașteți mai bine, întrucât aceste versuri nu sunt doar pentru persoana iubită, ci și pentru voi.
Simt pentru tine
ce simte floarea de liliac pentru soare
în fiecare dimineață
de mai. ♥