Mens sana in corpore sano
”Stai departe de oamenii care încearcă să-È›i tempereze ambiÈ›iile. Oamenii mărunÈ›i fac asta întotdeauna, iar cei mari te fac să simÈ›i că È™i tu poÈ›i deveni un om mare.”
(Mark Twain)
Există fel È™i fel de persoane, dar, cel mai mult, îmi plac acelea care È™tiu ce vor de la viață È™i fac totul pentru a-È™i îndeplini visurile. Cele care È›intesc sus È™i sunt îndeajuns de motivate pentru a duce la capăt orice își propun. Eh, oamenii ăștia despre care vorbesc, au ceva special. Un dar: acela de a te motiva È™i pe tine să faci ceea ce fac ei. Sunt atât de încrezători în forÈ›ele proprii, încât te pun pe gânduri. Și ajungi să realizezi că È™i tu poÈ›i face multe lucruri. Și tu poÈ›i trece de la vorbe, la fapte. De la ”de luni mă apuc de alergat”, la ”din acest moment mă apuc de alergat!”.
Printr-un schimb de replici aparent nesemnificativ, oamenii ăștia sunt capabili să trezească în tine acea forță pe care ai uitat că o ai. Acea motivaÈ›ie care s-a pierdut printre rânduri, doar din cauza temerilor È™i a obiÈ™nuinÈ›ei de a nu face nimic. ÃŽnsă, pe motivaÈ›iile astea, praful se aÈ™terne repede. Dacă aÈ™tepÈ›i momentul potrivit pentru a te apuca de ceva, ajungi să nu mai faci nimic. Nu există ”de mâine”, ”de luni...”, ”de la 1 ianuarie...”. Momentul potrivit este ACUM.
Ideea e că dacă nu ai voință, dacă nu te poți motiva singur, ai nevoie în preajma ta de un om care să creadă în tine, așa cum crede în el însuși. De un om care să te ajute în a-ți regăsi motivația pierdută, tocmai pentru a fi capabil, mai apoi, să faci ceea ce îți dorești cu adevărat. Iar Sorin este o astfel de persoană.
Viața lui se învârte în jurul sportului, însă viața mea... nu. Și îmi doresc să iau taurul de coarne, îmi doresc să las comoditatea deoparte, dar nu sunt atât de ambițioasă, atunci când vine vorba de sport. De fapt, m-am obișnuit așa. Prefer să dorm o oră în plus, decât să mă trezesc de dimineață, pentru a face exerciții. Prefer să îmi cumpăr o rochie, în loc să-mi fac abonament la sală. Prefer să mănânc doar ce îmi place, nu ce este sănătos. Și stilul ăsta de viață nu e ok, sunt perfect conștientă. Însă de când l-am cunoscut pe Sorin, chiar aș putea spune că m-a motivat să fac o schimbare. Și am trecut la fapte, astea nu sunt doar vorbe aruncate în vânt. Nu, nu e cazul să mă laud că am mers sau alergat N kilometri, ci doar mă bucur că am făcut un pas înainte... pentru mine. O schimbare în bine. Iar Sorin a contribuit la acest lucru. Nu e doar meritul lui, că puteam, foarte bine, să lenevesc în continuare, dar am decis să fac exact ceea ce ar face el, dacă era în locul meu. Adică sport.
Gata, destul cu introducerea. Știu că e lungă... cât o zi de post, dar nu m-am putut abține. Așa că încerc să îmi țin tastele în frâu, pentru a vă lăsa în compania lui Sorin. Vă recomand să intrați și la el pe blog, că scrie fain, scrie din experiențele lui! Lectură plăcută!
De multe ori stau și mă gândesc cum să motivez eu oamenii în
general să facă sport, cum să fac copiii să fie atrași de mișcare, așa cum sunt
eu și mi-am dat seama că e foarte greu să faci asta. De ce? E adevărat că eu am
văzut multe clipuri motivaționale în decursul anilor și am fost inspirat de
momentele mai profunde din anumite filme, dar aveam asta în sânge. Simțeam că
asta vreau să fac, încă dinainte să văd filmulețele alea. Îmi doream să reușesc, încă dinainte să văd că un personaj dintr-un film a reușit.
Și acum stau să mă gândesc cum aș putea să transmit asta mai
departe. Cum să fac oamenii să se ridice de pe canapea È™i să zică “de azi incep
să fac sport”, dar să o facă È™i pentru că È™i-au dat seama că È™i ei iÈ™i doresc
asta, nu doar pentru că i-am “motivat” eu. Pentru a face asta trebuie mai întâi
să le arați că și ei au un motiv să facă asta și că nu ar trebui să o facă doar
împinși de la spate.
În ultima vreme am tot văzut statusuri pe Facebook în care
oamenii spuneau că s-au apucat de diferite programe de antrenament pentru a
putea să aibă un corp cu care să se laude la plajă, peste o lună. Ăsta ar putea
fi un motiv, dar trebuie înțeles de la bun început că într-o lună nu ai cum să
obții corpul pe care ți-l dorești. Într-o lună poți abia să te obișnuiești cu
efortul depus și să vezi mici diferențe.
În momentul în care te apuci de alergat, e clar de la fața
locului că nu e ceva ușor. După primii 200-300 de metri simți că nu mai ai aer,
musculatura de pe abdomen din părțile laterale începe să te doară si parcă îți
vine să îți dai pumni, poate-poate s-o duce durerea.
ÃŽmi amintesc perfect
primul meu cros, care s-a întâmplat în 2009 și care a avut aproape 2 km. Era o
zi de aprilie și mergeam și eu acolo dupa ce dadusem 2-3 ture de parc cu câteva
zile înainte și aveam impresia că am făcut pregătirea necesară. Ce credeți? Nu
era așa! Dupa ăia aproape 2 km și un sprint de 100 de metri la final, pentru
impresia artistică, am trecut linia de sosise și simțeam cum inima nu avea loc să
bată între plamâni. Efectiv simțeam cum mușchiul inimii nu putea să se mărească
între plamâni deoarece ajunseseră și ei să se mărească la rândul lor dupa atâta
efort, corpul având nevoie de ventilație. Era exact sentimentul pe care îl ai
când încerci, să zicem, să iți încordezi bicepsul, dar opui rezistență cu
cealaltă mână. Nicio diferență! Bineințeles că mă panicasem și că nu știam ce să
mai fac ca să mă calmez, dar, într-un final, inima a început să bată normal și
atunci mi-am dat seama că nu e absolut deloc ușor, dar că durerea nu se compară
cu satisfacția.
Momentul ăla a fost primul dintre multele în care motivația
mi-a fost pusă la încercare. Accidentările pe care le-am tot suferit nu au fost
altceva decât alte obstacole în calea determinării, dar dacă nu ești îndeajuns
de motivat, nu poți să ai răbdarea de care e nevoie pentru a trece peste și ajungi
să renunți încă dinainte de a putea începe.
Textul ăsta nu a fost scris ca să explic cât de tare sunt eu că
am reușit să mă motivez într-atât încât să trec peste multe obstacole ca să
ajung unde sunt, ci a fost scris ca să înțeleagă oamenii că nu e deloc ușor,
dar cu puțină ambiție se poate reuși. Ai o satisfacție imensă când vezi că după
ce faci o pauză îndelungată, “you still got it” È™i asta doar pentru că te-ai
pregătit atâta timp ca să ajungi în punctul ăsta.
Nu e ușor, niciodată n-a fost. Dacă ai început antrenamentul
și începe să doară, fă-l până la capăt. Deja doare, ce poate să se întâmple mai
rău de atât? Preferi să renunți sau să-ți demonstrezi ție că poți să treci
peste? După câteva antrenamente o să înlocuiești durerea aia cu satisfacția și
o să vrei să progresezi. O să ajungi să iți fixezi niște țeluri și o să iei
alți oameni drept modele, dar cel mai important este ca la finalul zilei să fii
TU!
.jpg)
