Vreau să însemn ceva pentru tine
Ne-am întâlnit de atâtea ori pe holurile școlii însă nu am avut curajul de a intra în vorbă cu tine. Mă mulțumeam cu schimbul de zâmbete dintre noi, mai mult nu îndrăzneam să fac. Nici eu, nici tu. Și nu e vorba că aș fi timidă. Chiar nu sunt. Dar îmi era teamă că aș spulbera tot dacă scot vreun cuvânt. Am prostul obicei de a spune tâmpenii când sunt agitată, emoționată... Încep să vorbesc mult și devin ciudată.
Atunci când îmi place de cineva, sentimentele îmi joacă feste. De fapt, nu sentimentele sunt de vină, ci eu. Pur și simplu eu. Nu știu să mă port, parcă toată neîndemânarea s-ar aduna la mine în momentele când încerc să creez o legătură între noi. Și ce mă deranjează este faptul că nu sunt așa doar în preajma ta, ci mereu când sunt stresată. Țin minte că acum câteva luni am fost la un dentist nou. Săracul om nu mă putea controla, fiindcă eu mă apucasem să stau la vorbă. Și nu mă mai puteam opri, chiar dacă în mintea mea se dădea un război, spunându-mi mie însămi să tac. Dar gura nu mă asculta. Și este evident că te simți penibil dar e ca și cum tu gândești ceva, iar vocea aparține altei persoane pe care nu o poți face să tacă, indiferent de metodele aplicate.
Ăsta e motivul pentru care nu am putut vorbi cu tine până acum. Aș vrea să mă pot purta normal, să pot avea o discuție frumoasă care să nu dea în extrema cealaltă din cauza mea. Nu știu ce să fac, cum să procedez. Crede-mă, am intenții cât se poate de bune dar pur și simplu emoțiile mă transformă într-o moară stricată. Și chiar și atunci când pare că port o discuție foarte ok, se rupe filmul la un moment dat și o dau în bară. Îți jur, e ca și cum îmi așez strategic o coajă de banană pe drum pentru a putea aluneca în voie, în văzul tuturor. Măcar de aș face-o elegant dar pentru mine e imposibil...
De fiecare dată când încerc să par drăguță, sociabilă, de treabă...fac ceva și stric tot. Apoi mă enervez, îmi fac o mie de griji și îmi propun ca data viitoare să fiu normalitatea întruchipată. Însă absolut de fiecare dată, zic sau fac ceva iar apoi îmi crapă obrazul de rușine. Și în momentele alea nici măcar nu mă pot abține! Adică sunt conștientă că mă fac de râs dar eu continui, ca să fie sigură persoana cu care vorbesc că sunt dusă cu pluta.
Te rog, dacă va veni ocazia ca noi să facem cunoștință și să devenim ceva mai mult decât doi necunoscuți, nu te speria de felul meu de a fi. Mă port ciudat când îmi place de cineva. Nu mă pot stăpâni. Crede-mă, sunt cât se poate de adorabilă dar parcă uneori mă străduiesc prea mult ca să îți intru în grații. Sunt convinsă că îți vei da seama de asta și sper să nu dai bir cu fugiții, ci să ți se pară drăguț stilul meu de a te aborda. Poți sta liniștit, etapa asta trece atunci când mă voi simți mai confortabil în preajma ta. Mă intimidezi, iar asta strigă din toți rărunchii ”Îmi placi și vreau să însemn ceva pentru tine! Nu acum, ci când se poate! Dar până atunci, voi fi cea mai stângace fată în viață.”
P.S. Am bătut câmpii într-un mod fabulos. Nu e vorba de un băiat întâlnit pe holurile școlii. De fapt, nu e vorba de un băiat întâlnit...la propriu. Este un articol ciudat fiindcă eu mă simt ciudat. Și deja regret că l-am scris. Dar dacă te regăsești în cuvintele de mai sus, înseamnă că...este vorba despre tine! :)
11 comentarii
Write comentariiLucrurile frumoase se intampla cand nu le astepti .
ReplyHei! Vrei să ne certăm? De ce să regreți faptul că-ți împărtășești imaginația cu noi. De ce să regreți că-ți împărtășești starea cu noi? Stare scrisă mai frumos decât orice "feeling" de pe Facebook. :D Imaginea aia m-a făcut să râd! :))
ReplyUite, ai reușit să ne transmiți două stări într-un articol. Prima oară starea ta "ciudată", apoi ne-ai adus zâmbetul cu acea imagine! :) Îmi place la nebunie! Așa că n-ai bătut câmpii deloc! :) Have a nice day! .*
Asa e. Deci pot veni, fiindca eu nu astept nimic. :))
Reply:)) Stii de ce regretam aseara? Pentru ca a fost un moment tipic: am pornit de la o idee si am ajuns intr-o directie total opusa cu articolul. :)) Dar il voi lasa. Asa, cand voi fi in impas si pe viitor va fi cineva de care imi place si ma va citi, isi va da seama cu cine are de-a face din prima. :))
ReplyHmm..ma regasesc dar la un episod din trecut, pe cand eram in liceu in primii 2 ani, de fapt mai mult in primul am avut asa o poveste, eu sunt si timida, dar la fel spuneam doar tampenii in incercarea mea de a fi asa cum credeam ca trebuie sa fiu, ma straduiam prea mult Azi stiu ca persoana respectiva nu merita acel efort si ca cel ce trebuia sa ma placa mi-a placut si balbaiala si tot...
ReplyImaginatia e buna :)
Eu nu tin minte sa fi fost asa in trecut. Nici in prezent nu sunt. Poate doar la baieti speciali, habar n-am. Dar cand voi da de unul cu adevarat deosebit, sper sa nu fiu balbaita.. Sau daca voi fi, macar sa merite eforturile mele si sa ma placa asa cum sunt: ))
ReplyDacă așa te comporți când îți place de cineva atunci băiatul ăla care va recunoaște ”simptomele” tale, ar trebui să-ți închidă gura cu un sărut :)) Ar trebui să știe că-l placi. Cred că atunci sigur te-ai simți în largul tău :))
ReplyChiar sunt curioasa daca asa se va intampla cand voi avea comportamentul asta in preajma vreunui tip. :)) Mai exista si alta varianta, in care se sperie si fuge. :))
ReplyDacă citeşte articolul ăsta aşa ar trebui să reacţioneze :)) Dacă nu reacţionează aşa înseamnă că nu l-a citit :))
ReplyAtunci imi pare rau, nu voi fi iubita unui baiat care nu imi citeste blogul! :))))
ReplyAșa să faci :)) Până una alta aici trebuie să te cunoască mai ușor :D
Reply