Sper că odată cu anul care vine ni se vor îndeplini și cele mai adânci dorințe și că vom fi mai sănătoși, mai fericiți, mai norocoși și mai iubiți!

La mulți ani, 2015!!!

I hope this year will be the happiest and best for all of us! 

A venit momentul să mai vorbesc și despre mine, că despre alții am spus destule. Iar cum eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea, de ce nu aș face un articol special pentru mine, cu mine și despre mine? Chiar așa! Iată 50 de chestii random și roz. De fapt, lasă. Fără roz.

1. Sunt îndrăgostită de America. Da, de când mă știu. Iar acum, după ce am fost acolo, parcă întrec orice măsură. It's an obsession! Abia aștept să plec din nou, la vară!!! ✈

2. Nu îmi plac nucile. Aproape deloc. Le mănânc doar pe alea verzi, numai după ce le dau coaja deoparte. Altfel nu. Nu, nu, nu!

3. Am învățat limba greacă în liceu, iar acum nu mai știu decât să citesc. Daaaar, de fapt știu și să spun vreo.. 5 cuvinte? Καλημέρα!!

4. Îmi place foarte, foarte, foarte, foarte, foarte mult ciocolata. ❤ ❤ ❤

5. Nu îmi place vanilia.

6. Mi se face rău dacă văd (live) sânge, răni, accidente.

7. Încă nu sunt împăcată cu ideea că toată lumea moare.

8. Eram micuță atunci când m-am îndrăgostit pentru prima dată. Da, eram la grădiniță.

9. Primul prieten l-am avut în clasa a VI-a (iar el era în clasa a VII-a) și m-a invitat la o ciorbă de burtă, acasă la el, ca să mă cucerească. Mi s-a părut un gest super romantic, deși nu îmi plăce(a) ciorba de burtă.

10. Nu-mi plac hainele cu print. Nu le-aș purta nici pentru un milion de dolari. Pentru două, poate.

11. Ador gogoșile din America, dar nu mă omor după astea din România.

12. Nu știu să înot, dar nici nu îmi doresc să învăț. Îmi este foarte frică de apă și atunci când intru în mare, simt că mă sufoc și mă panichez.

13. Îmi este frică de întuneric. Mai bine zis, sunt absolut terifiată de întuneric, deci nu e vorba despre o fiță.

14. Îmi plac copiii, dar pe unii îi consider extrem de enervanți. Știu că nu-i frumos să spun așa ceva, dar... ăsta e adevărul.

15. Nu îmi place portocaliul, dar mobila din camera mea este cu negru și portocaliu. Am vrut să fie cu negru și roșu, dar părinții mei s-au gândit că... Hmm, nu, nu am idee la ce s-au gândit.

16. Băi, nu o suport pe Iulia Albu. Mă scoate din minți doar simplul fapt că se consideră critic de modă, când ea se îmbracă (și se machiază) atât de hidos!!!

17. În fiecare an obișnuiesc să văd filmul ”Sweet November”. Când? În luna noiembrie, evident. Și plâng de fiecaaare dată.

18. Mă îndrăgostesc repede, iar după ce aflu că și cealaltă persoană e îndrăgostită de mine, îmi trec fluturii și plec mai departe. It's like.. now, my work here is done! Nu știu de ce fac așa. Poate pentru că sunt o insensibilă? Hahaha! No.

19. Nu am răbdare să mă uit la un film cap-coadă, dar aș putea să văd un sezon complet din serialul meu preferat, fără să mă ridic o zi întreagă din pat.

20. Nu îmi place iarna DELOC, dar iubesc Crăciunul.

21. Nu îmi place să fac plajă. Anul ăsta m-am bronzat, dar ca tractoriștii și numai din cauza job-ului din America.

22. Mi-ar plăcea să mă mut la munte. În Brașov, orașul meu preferat. Adică orașul meu preferat din România.

23. Am fost în Egipt, am văzut Piramidele, dar nu mi s-au părut cine știe ce. Mai tare am fost impresionată de clădirile interminabile din State, decât de Piramide...

24. Nu mă pricep la cumpărat cadouri. Sunt praf la capitolul ăsta.

25. Nu-mi pot exprima sentimentele în fața cuiva, iar din cauza asta par insensibilă. Recunosc, sunt mai lipicioasă față de cum eram odată, dar nici acum nu le am cu gesturile de iubire, sau, mai rău, cu declarațiile. Nu am probleme cu scrisul a ceea ce simt, dar nu mă pune să îți spun chestii, uitându-mă în ochii tăi, că nu pot. Pur și simplu... mi-e imposibil.

Va urma...

Iată că a mai trecut o ediție SuperBlog, numai că de data asta a fost diferită pentru mine. De data asta nu am mai participat, fiind câștigătoarea Spring-ului. La început nu m-a afectat statul pe margine, fiindcă atunci când s-a dat startul, eu încă eram în America. Dar când m-am întors acasă, am avut un sentiment destul de ciudat, întrucât era prima dată când nu participam. Vă dați seama? Prima dată când nu trăiam emoțiile aflării notelor, când nu mă mai întindeam la discuții nocturne cu SuperBloggerii! Am încercat să mă obișnuiesc cu noul statut de ”privitor”, deși mi-a fost extrem, extrem de greu. Uneori mă gândeam că aș putea scrie și eu pentru proba X, chiar dacă nu aș fi primit vreun punctaj. Dar nu am făcut-o, că altfel cred că m-aș fi pus pe scris la toate probele și asta ar fi însemnat că eu chiar nu am toate țiglele pe casă!

Dar acest articol nu e despre mine (deși... să fim serioși, mă mândresc de numa'-numa' cu statutul de Partener Media, cu toate că nu mi-am făcut datoria... decât uneori și îmi pare tare rău, dar lipsa de timp și-a cam spus cuvântul!). Articolul în cauză e despre SuperBloggeri, SuperOrganizatori, SuperSponsori, SuperParteneri Media șiiiii SuperOameni!

Scriu despre unele dintre cele mai dragi persoane ale sufletului meu, despre niște oameni frumoși, inimoși, talentați. Despre oamenii pe care abia i-am cunoscut (sau revăzut), despre oamenii de care îmi este foarte, foarte, FOARTE dor, deși nu i-am văzut de doar două săptămâni. În acest articol vorbesc despre oamenii de calitate cu care aș vrea să mă înconjor tot mai des, despre sufletele minunate(.eu) pe care le iubesc.

Da, acest articol este despre voi, Claudia și Albert. Dacă nu era SuperBlog, eu nu m-aș fi putut bucura de prietenia voastră și a celorlalți. Dacă nu erați voi... căile vieților noastre probabil că nu s-ar fi intersectat. Vreau să vă mulțumesc pentru absolut tot. Pentru SuperBlog, concursul care unește inimi, care leagă prietenii adevărate. Vreau să vă mulțumesc pentru răbdarea de care dați dovadă în fiecare clipă, pentru cuvintele frumoase spuse la momentul potrivit, pentru încurajările și respectul cu care tratați pe oricine dorește să intre în hora SuperBlogosferică. Sunteți niște organizatori de nota 100, niște oameni de nota 200 și niște suflete de nota 300. Fără să exagerez. :)

Acest articol este despre tine, Alina! Ești una dintre cele mai bune prietene pe care le am, ești sora mea de suflet, ești partenera mea de hlizeală! M-am bucurat atât de mult să te revăd, deși în loc să mă saluți, tu mi-ai spus că m-am îngrășat! :)) Dacă te mai prind că lipsești de la vreo Gală, nu știu ce îți fac! Ești atât de nebună și atât de mișto, încât mi se pare absolut normal faptul că ne înțelegem atât de bine! Ne-am găsit! Două zăpăcite! Tu ești conștientă că te iubesc și mă bucur din suflet că am ajuns să te cunosc prin intermediul SuperBlog-ului! :)

Da, Nașă (Agurița / Primărița de la Cremoșani). Acest articol este despre tine! Dacă nu erai tu, nu cred că îmi făceam curajul de a pleca (din nou!) până la Straja. Mi se părea atât de departe, atât de... peste mână, încât am fost nehotărâtă până în ultima clipă. De fapt, până când mi-ai spus că vrei să mergi! Că vrei să mergem! Și am făcut nebunia asta! Ne-am ținut companie în tren, în cameră, la petrecere! Cred că datorită ție... am dansat și mai mult! M-am simțit mai... ca acasă, mai ca în familie (doar îmi ești Nașă)! Ești o persoană atââât de faină, de sufletistă și de frumoasă! E o plăcere să stau prin preajma ta și mă bucur extraordinar de tare că suntem rude! Ești Nașa pe care o iubesc cel mai mult! Asta-i clar! :)

Daniel, acum e momentul să scriu despre tine! Ești atât de Natural! Sufletul petrecerii, mai ceva ca argintul viu! Tu ne ții uniți pe toți și îmi e mai mare dragul să te revăd de fiecare dată. Mi-ar plăcea să ne întâlnim mai des, să mă dansezi mai des (am dat jos 3 kg la party, datorită ție, evident), să bem vișinată sau Metaxa mai des! Ești unul dintre oamenii ăia pe care ai vrea să-i ai în preajmă tot timpul. Iar atunci când cunosc oameni ca tine, parcă începe să-mi pară rău de faptul că nu locuiesc în Craiova. Și vorbesc cât se poate de serios.

Pentru tine este articolul acesta, Dan! Pentru tine și capra ta! Dumnezeule, cât de mișto poți să fii! Câtă energie poți avea! Ești unul dintre cei mai tari oameni pe care i-am cunoscut până la această vârstă și crede-mă pe cuvânt, ăsta e adevărul! Tu și Daniel ați făcut o atmosferă atât de plăcută, încât nu aș fi vrut să se mai termine petrecerea! Ești un dansator desăvârșit și țin să te anunț că bancul pe care ni l-ai ARĂTAT este foaaarte mișto. Nu îl voi uita prea curând, te asigur!

Da, Emil! Acest articol minunat îți este dedicat! Nici nu ai idee cât de tare mă bucur că ne-am revăzut și că ne-am împăcat! Nu-mi place tensiunea, nu-mi place supărarea și chiar îmi făceam griji în privința ta. Trăiam cu impresia că mă vei ignora sau, în cel mai rău caz, îmi vei spune ceva de dulce! Am răsuflat ușurată, văzând că nu (mai) ai nimic cu mine și că am revenit la relații mai bune. Ai rămas la fel de minunat și la fel de miștocar, ceea ce este de bine, stai liniștit! Știi ce? Îmi pare rău că nu ai dansat cu mine, deși îmi promiseseși! Și nici din praz nu mi-ai dat să gust, dar îți mulțumesc pentru pișcot! Ai fost generos și mi-a făcut o plăcere mare, mare (mai mare decât tine) să te revăd!

Pishky! Constat că asta e singura poză în care apărem una lângă alta! Știi de ce? Păi știi, normal că știi. Nu e nevoie să îți mai reamintesc, fiindcă am promis! Data viitoare aduc o pereche de cătușe, chit că vei adormi lângă mine! Am zis! Dar trecând peste asta, trebuie să îți spun că mă supeeer bucur că ne-am reîntâlnit! Cred că ai observat acest lucru, din momentul în care ți-am sărit în brațe. În tren. Bine, adevărul e că mă și feream de ușa criminală, care era (cât pe ce!) să mă turtească! Dar motivul principal care stă în spatele aruncării mele, este bucuria de a te revedea! Mi-ar fi plăcut să fii în tren cu noi pe tot parcursul drumului, nu doar o oră! Nu am putut vorbi prea multe, dar ai avut tu timp destul să ne spui despre cât de tare iubești ciocolata! Dacă ești copil cuminte (sau ren cuminte... sau pișcoțel cuminte), promit că data viitoare îți aduc o ciocolată! :)

Ianolia, articolul îl scriu pentru tine! Ești o scumpă și o frumoasă! Chiar dacă a fost pentru prima dată când te-am întâlnit, iată că a fost un click între noi și ai devenit, deja, sora mea! Din câte am ajuns să te cunosc, ai un suflet atât de fain! Iar eu mă împrietenesc doar cu oameni de calitate superioară, dovada fiind chiar tu! Și nu, nu spun chestiile astea doar ca să fiu amabilă, ci chiar așa gândesc! Mă bucur nespus că te-am cunoscut și trebuie să știi că nu mai pot de dorul tău! :)

Guess what, Mihnea! Acum scriu despre și pentru tine! Dar, înainte de toate, vreau să te întreb ceva. Domnule, chiar toți craiovenii sunt așa buni dansatori? Măi, tu, Daniel și Dan ați fost demențiali! Dacă nu m-ați dansat (aproape) o noapte întreagă, de am rămas fără răsuflare! Serios, voi urmați vreo școală de dans pe acolo, pe la voi? Ori așa sunt oltenii, în general - dansatori din naștere? Lăsând asta deoparte, vreau să îți spun că ești un tip super mișto! Ai întreținut atmosfera în tren, chiar dacă nu mai puteam de somn și am mâncat cei mai buni pufuleți EVER datorită ție! Dar, consider că cel mai tare m-ai surprins atunci când te-ai oferit să ții pancarta Nașei, ca să nu îmi înghețe mie mâinile. Pe bune, ai făcut un gest foarte drăguț și țin să-ți mulțumesc pentru asta! :)

Aniela! Articolul ăsta e despre tine! Ești mai frumoasă și mai de treabă în realitate! Pe net îmi păreai tupeistă și insistentă (scuzeee!!), dar mi-ai lăsat o impresie super bună după ce te-am întâlnit! Îmi pare rău că am stat de vorbă destul de puțin, nici nu am apucat să te văd dansând prea des, dar m-am bucurat de compania ta... atât cât a fost posibil. Sper să ne revedem cât de curând! :)

Acum a venit rândul să vorbesc despre tine, Nina! Ești un copil frumos și dulce, exact cum mi-am imaginat! Știu, știu că teoretic nu mai ești chiar un copilaș, dar văzându-te micuță și inocentă, chiar mi-ai dat impresia că ai fi o persoană ocolită de griji puternice și răutate, reușind să îți păstrezi sufletul frumos și senin! Îmi pare bine că te-am cunoscut, că am reușit să schimb câteva vorbe cu tine, că am stat la aceeași masă și că ne-am distrat de minune! Totodată, vreau să te mai felicit încă o dată pentru locul II și să te încurajez! Trebuie să mai participi la SuperBlog, concursul are nevoie de oameni talentați - așa cum ești tu - și chiar ar fi drăguț să ne reîntâlnim cu ocazia altei Gale! :)

Mă bucur că am avut ocazia să îi revăd pe Diana și pe Raul, un cuplu căruia îi place să danseze, din câte am observat! Dar, ca de obicei, din cauza chefului de a petrece, nu prea am avut timp să vorbesc cu ei, dar măcar ne-am intersectat pe ringul de dans! :)

Mi-a făcut mare plăcere să port o mini-discuție despre SUA cu doamna Cristina Popescu, pe care nu o mai văzusem din primăvară! Dânsa și domnul Gheorghe Chifu au dansat, s-au simțit bine, iar eu m-am bucurat că i-am reîntâlnit, fiindcă îmi sunt foarte dragi!

Nicușor, acest articol este și pentru tine! Mi se pare că ești un băiat matur, căruia îi place să se distreze, dar ești un pic timid! Te-am tot surprins uitându-te la mine, m-am gândit că poate voiai să dansăm (maybe?!), dar nu ai îndrăznit. Să știi că nu-s fată rea, nici figurantă, așa că de acum înainte poți intra mai des în discuție, nu doar înainte de a face o poză! :) Oricum, ești foarte de treabă și mi-a plăcut că ai dansat în majoritatea timpului!

Acest articol este pentru voi! Chiar dacă nu am scris detaliat despre toți, vreau să știți că fiecare aveți un loc special în inima mea! Mă bucur că i-am revăzut pe Christian Hertzug (iar nu am stat de vorbă atât cât mi-aș fi dorit), pe Laurențiu, pe Iulia de la Vacanțe Speciale, pe Silvia Iordache (un om cu totul și cu totul special), Raluca Uluiteanu, Andrew (nici nu știi cât de rău îmi pare că nu am prea comunicat!!!), pe Andreea Vraja, dar, totodată, mi-a făcut mare plăcere să îi cunosc pe Ramona (ești un adevărat exemplu de voință și putere, iar pentru asta vreau să te felicit și să îți spun că îți port un respect enorm!), pe Rudia (ești superbăăă!!!), Loredana (mult mai frumoasă decât în poze!), Andrei, Cristina Lincu (a noastră frumoasă câștigătoare - vreau să te felicit din inimă, draga mea și sper că data viitoare vom apuca să și vorbim), pe Andra noastră majoră (mi se pare foarte tare faptul că ai ales să-ți faci majoratul în tren, cu noi), pe Cătălin de la Vacanțe Speciale, Cristina Gabriela, Raluca Andreea, Eugen. Aș fi vrut să vorbesc despre toți, dar am ales să îi menționez doar pe aceia cu care am schimbat măcar două-trei vorbe. Poate că la următoarea Gală voi reuși să interacționez cu toată lumea (ar fi ideal), dar de data asta mi-a venit puțin mai greu, întrucât pe unii nu îi cunoșteam absolut deloc.

Aș vrea să vorbesc puțin despre drum, Gală și petrecere, sperând că nu mă veți certa pentru interminabilul articol. Dar știți cum sunt eu... Scriu ultima, dar cu lux de amănunte, ca să puteți retrăi acel weekend perfect, doar că, de data asta, prin ochii mei.

Drumul mi s-a părut incredibil de luuuuung! Până au urcat unii dintre cei mai faini craioveni! Era prima dată când ne întâlneam, dar ne-am împrietenit imediat! Și noi de treabă (așa-s de modeste constănțencele), dar și ei de treabă. Am vorbit, am râs, am făcut poze, ne-a făcut și Nașul poze... Ce să mai! Ne-a sărit tot somnul, cu așa companie frumoasă!

De la Târgu Jiu au urcat un ren și prietenul său (e ceva de genul... Moș Crăciun și prietenii săi, dar de fapt era Pishky a noastră și Daniel, iubitul ei) și iar ne-am pus pe taină. Aproape că aș mai fi stat în tren câteva ore, numai să mă pot bucura așa cum trebuie de prezența SuperBloggerilor...

Dar nu s-a putut, așa că la Petroșani ne-am dat jos din tren, am înghețat puțin prin gară, apoi am înghețat puțin în drum spre microbuz, apoi am înghețat puțin în microbuz și iată-ne sosiți în Lupeni! De acolo ne-a preluat Albert (îți mulțumim mult, mult de tot!!!) cu o SuperMașină, ne-a dat căldurica la maxim (eram ca niște înghețate scoase din congelator) și am ajuns la Vila Alpin. Finally! La ora 8 dimineața am ajuns (noi fiind plecate de acasă... de la ora 8 seara, că ne-am dus mai devreme la gară, bineînțeles). 

Ce puteam să facem, din moment ce am ajuns la destinație? Ne-am pus pe băut! Dar ciocolată caldă, nu altceva! Răilor! Repede, v-ați gândit la alcool! :)

După ce am mai stat de vorbă, după ce am mai văzut un banc, ne-am cărat în camerele noastre, pentru un pui de somn. Nici nu am apucat să ne obișnuim bine cu confortul unui pat (stând o noapte întreagă pe scaun), că Daniel a vrut să ne invite la o plimbare prin împrejurimi. Culmea, constănțencele l-au refuzat, că prea dragoste mare se înfiripase între ele și pernele (cam prea moi).

După ce ne-am revenit în simțiri (da' de unde, ne-am pus 2 alarme să sune, că altfel ne mai trezeam după petrecere), ne-am spălat, ne-am aranjat și am coborât să mâncăm și să îi așteptam pe ceilalți SuperBloggeri, care încă erau pe drum.

Când ne-am strâns toți, a început și Gala! 

Spre surprinderea mea, nu am mai avut chiar atât de multe emoții (în ceea ce privește vorbitul la microfon), nici nu mi-a mai fost foame. Acum nu am mai fugit din fața voastră, nu m-am mai bâlbâit ca în alte dăți, dar nici nu m-am uitat pe înregistrare, de frică să nu descopăr vreo chestie care să mă rușineze. Ori mi se potrivește mai bine titlul de Blogger Partener, ori m-a călit și mi-a dat încredere America! Dumnezeu știe!

Câte unul, câte unul, toți am fost scoși în fața ”clasei”, le-am mulțumit familiilor, fanilor, divinității, ne-am aplaudat unii pe alții și apoi gata! Bebelușilor, dans!!

Când luam pauză de la dans, ne mai pozam...

Și am ținut-o așa toată noaptea! Să nu uit! Trebuie să ne lăudăm cu tortul delicios, ce a reprezentat o mare surpriză!

Iar pe la ora 3 dimineața s-a spart gașca. Sunt convinsă că dacă nu eram atât (dar ATÂT) de obosiți, am fi petrecut până răsărea soarele. Cu toate astea, am reușit să dormim vreo 2-3 ore, apoi a trebuit să ne echipăm și să plecăm acasă! Un moment trist, fiindcă nu-mi plac despărțirile absolut deloc și faptul că lăsam în urmă niște oameni somnoroși (majoritatea încă dormeau) și frumoși, mă făcea să sufăr. Dar am trecut peste, fiindcă și de data asta îi aveam colegi de vagon pe Ianolia, Mihnea, Loredana și Andrei, astfel că ne-au ținut de urât până la Craiova.

Până atunci am râs, am povestit, ne-am bucurat unul de compania altuia (chiar dacă o doamnă în vârstă i-a luat locul Ianoliei, ea nemaiputând sta lângă noi) și când a venit timpul să se ducă ai noștri la casele lor, aproape că ne venea să mergem cu ei. Nu știu cum să spun, dar chiar mi se rupea sufletul, știind că trebuie să ne luăm la revedere și să ne vedem de viețile noastre, fără să ne mai întâlnim până în aprilie. Repet, nu îmi plac despărțirile, iar faptul că omuleții ăștia frumoși ne lăsau baltă, mă dispera. Dar ne-am luat în brațe (group hug!!! ❤ ) și ne-am promis că vom păstra legătura.

După ce am rămas singurele (eu, Nașa și Andra), aproape că am intrat în depresie, jur. Poate pare că exagerez, dar vă pot confirma fetele... cât de triste eram! Nu pot găsi o explicație dorului de niște oameni abia cunoscuți, care coborâseră din tren cu 10 minute în urmă. Atât de bine ne-am înțeles, așa de repede am ajuns să ținem unii la alții (nu știu dacă ei simt la fel, eu vorbesc din punctul meu de vedere), încât nu prea înțelegeam de ce trebuie să ne despărțim!

Restul drumului până la Constanța mi s-a părut că a durat o săptămână. Eram obosite, nemâncate (pe tren am trăit doar cu pufuleți), deprimate... Ce să mai! Era o plăcere să stai lângă noi, așa de ”bine” ne era! Dar am mai vorbit una-alta (legat de oameni frumoși, gală, petrecere, despărțiri de craioveni faini, stiluri de dans (cel puțin) interesante), așa că a mai trecut timpul, cât de cât.

Și ca să realizați cât de tare m-a putut afecta lipsa de somn, trebuie să vă spun că la un moment dat, deși nu ajunsesem la București, am întrebat-o pe Nașa dacă am trecut de stația de taxare de pe autostrada București-Constanța. Nu mai realizam că încă nu am schimbat trenul, că pe mine mă cheamă Bianca și că trăiesc pe planeta Pământ.

Dar, într-un final, am ajuns și în orașul nostru mult iubit, fiind ușurate că am scăpat de un asemenea drum interminabil. Chiar dacă am făcut enșpe mii de ore până la Straja și înapoi, să știți că a meritat TOT efortul și tot nedormitul. Să fiu alături de voi a contat mai mult decât orice și aș lua-o de la capăt încă o dată și încă o dată, tocmai pentru a vă revedea, căci atât de dragi îmi sunteți toți! :)

Abia aștept să vină primăvara! Îmi este dor de toată lumea, de această minunată comunitate care s-a format datorită competiției SuperBlog și de petrecerile de neuitat pe care doar noi știm să le facem!

Vreau să îi mulțumesc și doamnei Camelia (de la Vila Alpin) fiindcă a fost foarte drăguță cu mine și chiar m-a impresionat faptul că m-a ținut minte de data trecută și că s-a bucurat să mă reîntâlnească! Și mie mi-a făcut plăcere să revin la Vila Alpin și să vă găsesc la fel de frumoasă și de amabilă, doamnă!

Vă pupăcesc pe toți, pe toți, pe toți șiiii sper să ne revedem cu bine... la anul! :)

Crăciun fericit tuturor! Sper că v-a adus Moșul tot ceea ce v-ați dorit și încă de o mie de ori pe atât! Iar dacă nu a fost prea darnic, nu vă simțiți prost. Mai degrabă fiți recunoscători pentru ce aveți deja! Dacă sunteți sănătoși și aveți familia alături, nu prea mai contează lucrurile materiale plasate sub brad. Părerea mea!

Iar dacă tot a venit vorba de brad, este absolut necesar să vi-l prezint și pe al meu!

 Este mai frumos decât anul trecut, chiar dacă pozele nu dovedesc 100% acest lucru! 

Sper că nu ați abuzat de mâncare și nu ați apărut pe la știrile de la ora 5! Trebuie să mâncați și să beți cu măsură în astea trei zile, iar faptul că ați ținut post... nu e o scuză pentru a rade tot din prima zi de Crcăiun! :)

Trecând peste asta, vreau să le mulțumesc celor care s-au gândit la mine și mi-au dat mesaje. Le mulțumesc și celor care mi-au dat Tag pe brazi și cozonaci pe Facebook, fiindcă gestul contează, până la urmă, deși pe moment nu te bucuri așa de tare de faptul că cineva a urat o chestie universală tuturor prietenilor din lista de pe Facebook, inclusiv ție. Da, e chiar fain să stai cocoțat în brad, alături de necunoscuți. Dar... repet! Gestul că un om s-a gândit la tine... contează! :D

Și tocmai pentru a nu umple feed-ul de poze cu șemineuri și etichete (nici nu-mi stă în caracter, de fapt), am ales să dau mesaje celor din lista mea. Aproape la toți. Și pe unii i-a impresionat (ca să spun așa) gestul meu, iar eu m-am bucurat de bucuria lor! Cu ocazia asta am putut afla mai multe despre oamenii ăștia pe care îi am în listă, unii lăsându-mi o impresie mai puțin bună, recunosc. Deși văzuseră mesajul meu de Crăciun (nici măcar nu era d-ăla cu #fieca), nu mi-au răspuns. Poate or fi crezut că e mass, dar nu... Nu am dat mass-uri! Mi-am rupt din timpul meu pentru a le ura ceva de bine, dar dacă nu le pasă, asta e! :D

Trecând ȘI peste asta, vă urez Sărbători fericite în continuare! Petreceți-le cu cei dragi, nu în cluburi, sus pe cuburi! Stați cu familia și cu prietenii, fiindcă altfel, Crăciunul nu ar mai fi Crăciun!

P.S. Este normal ca la ”Crăciun fericit!” să ți se răspundă cu ”Mulțumesc la fel!”? Serios, până în acest an eu nu am mai primit un astfel de răspuns la urări. Nu știu, poate sunt eu prea critică și răutăcioasă, dar nu mi se pare ok. Nu ți-am zis să ai o zi bună, ci ți-am urat un Crăciun fericit! E total altceva, nu cred că te doare mâna să-mi scrii astea două cuvinte... înapoi! Nici măcar nu trebuie să-mi zici alea două cuvinte de care spune formația Taxi! Dar na, fiecare face cum vrea.

Am promis că revin cu rețeta de cozonac, așa că iat-o!

Ingredientele sunt pentru un kilogram de făină.

1. Laptele se pune la încălzit într-o crăticioară. Peste acesta se pune zahărul și un praf de sare, alături de coaja de lămâie și plicul de zahăr vanilat Bourbon și plicul cu aromă naturală de vanilie Bourbon.

2. Cele 3 albușuri se bat.

3. Peste acea jumătate de cub de drojdie se pune puțin din laptele încalzit și se freacă cu puțin zahăr.

4. Într-un lighean se pune făina, iar peste aceasta se toarnă (treptat) laptele încălzit mai devreme.

5. Începem să frământăm.

6. Spuma albușurilor se ia cu mâinile și se încorporează în aluat, aceasta ținând locul uleiului (momentan).

ATENȚIE! Nu se pune tot albușul în cocă, ci doar spuma.

7. Se frământă FOARTE bine... destul de mult timp.

8. Se pun la încălzit aproximativ 9 linguri de ulei.

9. Pe la jumătatea procesului de frământare, uleiul încălzit se pune (treptat, treptat) pe fundul ligheanului și se încorporează în aluat.

10. Coca se trântește de lighean (sau de o planșă de lemn) - trebuie să aveți putere, mai ales dacă veți folosi mai multe kg de făină - și se frământă, iar se trântește, iar se frământă, iar se trântește și tot așa. Vărsați-vă toți nervii (sau mai bine... iubirea, că altfel nu vă ies cozonacii) pe aluat, ca să fiți siguri că iese ca la carte!

11. După ce a fost frământat foarte, foarte, foarte bine, aluatul se lasă acoperit în lighean, până se odihnește, până crește, până ”îi trec vânătăile” cauzate de bătaia de mai devreme.

12. Între timp, într-un castronel se pun albușurile rămase, iar în ele se încorporează cacao. Se amestecă bine, până se obține un fel de sos. Compoziția trebuie să fie grosuță - nici foarte, foarte.

13. După ce a crescut aluatul, se ia câte o bucată, se întinde pe o planșă (sau pe masă, unde vreți voi). Prima bucată se unge cu sosul de cacao, iar peste se presară nucă și stafide (dacă vreți să conțină rahat, foarte bine ; umplutura rămâne la alegerea și gustul fiecăruia). 

Unul dintre cozonaci este cu scobitori înfipte în el, ca să ne dăm seama că ăla e fără nucă.