Ce au în comun persoanele vindecate de SLA?

Saturday, October 09, 2021 0 Comments A+ a-

Încrederea că se vor face bine.

În general oamenii care au experimentat remisiuni din boli aparent considerate fără leac au avut convingerea că se vor însănătoși. Când gândești că indiferent de situația din prezent tu te vei face bine, mintea nu știe să facă diferența dintre adevăr și realitate, ea ia de bun tot ce îți spui. Și astfel declanșează procesul de vindecare al corpului. Cu toate astea, nu poți doar să aștepți ca peste ceva timp să începi să vezi rezultatele. Trebuie să muncești pentru a-ți recăpăta sănătatea, nimic nu se întâmplă fără să te implici activ în vindecare. Corpul știe ce are de făcut, dar trebuie ajutat prin gândire, atitudine, alimentație, suplimente, exerciții. Este nevoie de foarte mult efort pentru a redeveni o persoană sănătoasă, dar atunci când îți dorești ceva cu adevărat, nimic nu este imposibil.

Consider că sunt anumite afecțiuni care depășesc sistemul medical, însă problema e că medicii nu sunt capabili să renunțe la orgolii și să recunoască acest lucru. Treaba lor este să dea diagnostice, iar dacă unul dintre acestea oferă o perspectivă sumbră pacienților, medicii nu caută alternative pentru a ajuta, ci pur și simplu trimit oamenii acasă ca să își aștepte sfârșitul.

Majoritatea cadrelor medicale nu cred în vindecarea cu ajutorul minții, nu cred în terapii alternative, suplimente, schimbări majore în alimentație și nici în puterea corpului de a se regenera indiferent de afecțiunea cu care se confruntă. Au fost persoane care s-au vindecat de cancere în stadii terminale, de psoriazis, lyme și multe alte boli cu denumiri pompoase și atunci când s-au dus înapoi la medicii care le-au dat ultimatum, aceștia nu au recunoscut vindecările propriu-zise, ba chiar s-au sucit spunând că probabil diagnosticele fuseseră puse greșit.

Nu contest valoarea medicinei și a medicilor, nu mă înțelegeți greșit, au rolul, importanța și meritele lor, dar atunci când vine vorba de boli ”terminale”, problema este abordată greșit.

Eu am fost diagnosticată cu SLA în luna martie a acestui an. Nu-mi venea să cred că dintr-o persoană normală și sănătoasă, am ajuns astfel. Medicii cu care am avut contact au dat din umeri spunând că nu au ce să-mi facă și m-au trimis acasă fără speranțe, fără să le pese că am doar 30 de ani și un bebeluș care avea 3 luni la vremea aceea. Între timp am întâlnit alți doctori, pentru că vă dați seama că voiam să cred că diagnosticul este greșit. Aceștia nu s-au rezumat la a-mi confirma același diagnostic, ba chiar mi-au zis răspicat că trebuie să fiu realistă și să mă împac cu situația. Recunosc că de atunci am prins o silă foarte intensă față de lipsa de omenie a unora, așa că nu am mai vrut să merg la niciun medic și să cred pur și simplu că nu am SLA.

Totuși, viața a avut alte planuri cu mine. Prin foarte mari insistențe ale celor din jur către mine, am mai ajuns la un doctor, neștiind că acesta avea să fie punctul de start al vindecării mele. Singurul care cu o seninătate de nedescris mi-a redat speranța a fost domnul doctor Cristea Floricel de la spitalul Monza. Mi-a spus să fac urgent transplant cu celule stem în Thailanda, fiindcă are pacienți care ori și-au oprit progresia bolii, ori s-au vindecat de-a binelea datorită acestei proceduri. După o strângere rapidă de fonduri și multă bătaie de cap, nu am mai ajuns în Thailanda, ci în Mexic. Acolo am stat o săptămână în august, timp în care mi-au fost administrate 200 de milioane de celule stem prin intermediul a două injecții în coloană și a unei perfuzii. Atitudinea personalului medical din spital? Ireproșabilă. Opusul celei cu care m-am confruntat în România. Toți cei cu care am avut tangență la San Javier Hospital din Guadalajara mi-au zis că mă voi face bine cu siguranță, că au avut cazuri incredibile de însănătoșire și că eu, datorită gândirii optimiste și a faptului că îmi doresc să-mi revin, voi fi pe lista celor vindecați.


Adevărul e că de când m-am văzut cu celulele stem în corp mi-am spus că gata, ASTA E, procesul de vindecare a început! Și de atunci, pe lângă faptul că fac cinci zile pe săptămână kinetoterapie, hidrokinetoterapie și masaj, am început să caut și alte modalități prin care pot ajuta și mai mult celulele stem să-și facă treaba. Fac schimb de idei și de experiență cu alte persoane care se confruntă cu SLA, dar caut foarte mult și pe internet alternative care să grăbească vindecarea.

Recent am dat peste site-ul ”Healing ALS” care are grup de Facebook cu aceeași denumire și canal de Youtube ”Healing Advocates”. Deși aveam încredere că voi fi eu prima care învinge afecțiunea, mare mi-a fost bucuria să constat că în lume sunt oameni care deja s-au vindecat și sunt bine merci de mulți ani. Am găsit și persoane care în prezent încă se vindecă, dar ce-i mai important este că se poate, fraților! Asta e tot ce contează!

Investigând și săpând după informații printre aceste remisiuni, am făcut o listă (la care tot o să mai adaug noutăți) cu lucrurile pe care le-au făcut sau le fac cei care au scăpat de SLA și de simptomele ei. Nu trebuie să facem tot ce au făcut ceilalți, ci să selectăm acele modalități cu care rezonăm în adevăratul sens al cuvântului. Cheia în vindecare este să CREDEM că ceea ce facem ne vindecă. Orice urmă de îndoială pune bețe în roate. Mai bine să facem doar acele lucruri în care credem, decât să facem tot din listă, deși nu rezonăm cu nimic.

”Indiferent dacă tu crezi că poți sau că nu poți, ai dreptate!” - Henry Ford

Bun. Acum dacă mi-am făcut înțelese ideile, să vă și spun ce am aflat de la oamenii care au preluat controlul vieților lor, lăsând SLA să fie doar o cumpănă cu care s-au confruntat în trecut. Ca fapt divers, una dintre aceste persoane spunea că 50% contează munca interioară și 50% alimentația, suplimentele, exercițiile, odihna și tot ce ține de munca exterioară.

Muncă exterioară
  • Terapia hiperbară
  • Terapia Bowen
  • Terapia Vojta
  • Acupunctura (cea a scalpului este cea mai eficientă în cazul problemelor neurologice)
  • Aromaterapia - sunt foarte multe uleiuri esențiale benefice sistemului nervos pe care le poți difuza în cameră
  • Masajul - de relaxare, de recuperare
  • Tehnici de respirație conștientă, din abdomen
  • Odihna - în timpul somnului corpul se recuperează și se vindecă. Se poate intra în starea de somn și pe timpul zilei, chiar și fără să dormim, prin intermediul masajului sedativ care bagă corpul intenționat în modul de noapte, iar acesta crezând că într-adevăr doarme, intră în modul de vindecare
  • CHI machine (aparatul CHI)
  • EFT (tehnici de eliberare emoțională)
  • Saună
  • Kinetoterapie
  • Hidrokinetoterapie
  • Mers pe jos pentru stimularea mușchilor, nervilor și a scaunului
  • Pășirea conștientă dinspre călcâi spre vârf
  • Terapie ocupațională
  • Orice exercițiu trebuie făcut în limita efortului pentru ca mușchii să fie stimulați. Depășirea limitei de confort nu face bine deloc, așa că atunci când, de exemplu, simți o oarecare oboseală fizică, trebuie să te oprești și să te odihnești. Mai bine faci mișcare mai puțin și des decât prea mult și rar.
  • Haine compresive / bandaje de compresie - oferă anumite beneficii sistemului nervos

Muncă interioară
  • Terapia individuală - rezolvarea traumelor de care ești sau nu ești conștient, descoperirea și înțelegerea emoțiilor și sentimentelor, focusarea pe interiorul propriei persoane, a învăța ce este iubirea și acceptarea de sine etc.
  • Îndepărtarea și renunțarea la factorii de stres - persoane, situații, loc de muncă etc. Stresul este inamicul numărul 1 al sănătății psihice și fizice. Fiind în continuare într-un mediu nociv, cu persoane care îți provoacă stres, nervi și supărare CU SIGURANȚĂ nu te vei putea vindeca, ci te va îmbolnăvi mai rău. Asta e sinucidere curată, să rămâi în toxicitatea care probabil ți-a cauzat afecțiunea și să crezi că te faci bine. E imposibil. Practic ori renunți la tine, ori la cei care îți dăunează. Știu că e mai ușor de zis decât de făcut, dar să știi că după ce vei lua decizii în favoarea ta și a sănătății tale vei ajunge să te întrebi de ce nu ai făcut acest pas mai devreme. Și o spun din proprie experiență.
  • Access Bars - eliberarea blocajelor fizice și mentale
  • Efectul placebo - este demonstrat științific că acesta, alături de efectul nocebo funcționează
  • Meditația - liniștește mintea
  • Iertarea față de sine și față de ceilalți semnifică, după cum un frumos citat (oarecum) spune, nu să accepți o greșeală, ci să te eliberezi de furia și ranchiuna care îți întunecă sufletul. Ierți nu pentru că celălalt merită să îl ierți, ci pentru că tu meriți liniște și pace.
  • Eliberarea de stres, starea de relaxare și cultivarea calmului interior facilitează vindecarea prin activarea stării parasimpatice a sistemului nervos autonom care este asociată cu regenerarea și vindecarea
  • Gândire optimistă, atitudine pozitivă
  • Rugăciunea și apropierea de Dumnezeu, mersul la slujbe pentru că la Dumnezeu acasă mereu va fi un flux energetic vindecător mai mare și mai intens decât în oricare alt loc 
  • Recunoștința - să fii sincer recunoscător pentru ce ai aduce cu sine mai multe lucruri pentru care să fii recunoscător. De asemenea, a aduce mulțumire pentru starea perfectă de sănătate (deși clar prezentul nu denotă asta) face mintea să creadă că trupul chiar este sănătos. Mintea nu face deosebirea dintre imaginație și realitate, așa că fake it until you make it. Prefă-te că ești sănătos și devii sănătos
  • Vizualizarea - înseamnă să îți imaginezi că mergi normal, că alergi, dansezi, simți căldura asfaltului / nisipului, simți adierea vântului (și cât mai multe detalii din jur), scrii normal, apuci lucrurile normal, îți ții copiii în brațe, călătorești etc. Să îți imaginezi exact cum vrei să arate viața ta în prezent, pentru ca viitorul să îți devină prezent. Acesta este o parte din ceea ce semnifică efectul placebo.
  • Folosirea mantrelor / afirmațiilor vindecătoare - citirea lor cu voce tare, scrierea lor de mai multe ori pe zi în agendă, ascultarea lor în căști pe timpul somnului (au și mai mult efect dacă vocea care le recită este a propriei persoane) determină mintea să se axeze pe ceea ce trebuie, adică pe sănătate
  • Terapia prin muzică - pe Youtube găsești o mulțime de video-uri cu sunete de diferite frecvențe, video-uri pe care le poți rula pe fundal în timp ce îți faci treburile prin casă, ba chiar și atunci când dormi  iar în perioada asta îți crește vibrația și îți instruiești mintea și trupul să te vindece

  • Celebrarea vieții, bucuria fiecărui moment - a vedea partea plină a paharului, a admira natura și frumusețea din jur, a te bucura de muzică și de tot ceea ce îți face plăcere

Alimentație
  • Alegeri sănătoase, fără alimente procesate
  • Alimentație bogate în proteine
  • Fructe și legume de sezon, dar și cele congelate sunt foarte ok de consumat, fiind la fel de sănătoase
  • Fără gluten
  • Fără lactate
  • Fără zahăr
  • Evitarea alimentelor care provoacă indigestie, constipație, gaze, diaree, aciditate
  • Consumul de alimente provenite din surse sigure
  • Apă alcalină
  • Promovarea sănătății sistemului digestiv

Cărți
  • Tu ești placebo - Joe Dispenza
  • Supranatural - Joe Dispenza
  • Biologia credinței - Bruce Lipton
  • Codul vindecării - Alex Loyd
  • Călătoria - Brandon Bays

Suplimente
  • Ulei de canabis (canabis medicinal)
  • Melatonină
  • Lion's mane
  • Vitamina B6 în formatul P5P
  • Curcuma
  • Acid alpha-lipoic