Nu s-a întâmplat nimic special în ultima vreme, dar mă simt împlinită sufletește! Mă bucur din tot sufletul de oamenii pe care îi am alături de mine (la propriu sau la figurat, căci unii nu locuiesc în Constanța), mă mulțumește ENORM faptul că am ajuns să-mi îndeplinesc unul dintre cele mai mari visuri, acela de a ajunge în America... Iar asta reprezintă principalul motiv al încrederii mele, al independenței mele, al dezvoltării mele pe toate planurile! O experiență ca asta te învață să prețuiești oamenii, prietenia, amintirile, momentele frumoase, viața! Cred că fiecare ar trebui să își depășească limitele, la un moment dat, pentru că acest lucru ajută extraordinar de mult la formarea unui om bun!

Dar nu despre America vreau să vorbesc acum... Deși este inevitabil, fiindcă reprezintă o parte din mine tot ceea ce s-a întâmplat în această vară! Vreau să vorbesc despre sentimentul minunat pe care îl am în suflet! Sunt mulțumită de mine însămi, după multă vreme! Sunt mulțumită de alegerile făcute atât în trecutul îndepărtat, cât și în cel apropiat, sunt mulțumită de familiile mele (cea din România + cea de la Cedar Point), de prietenii mei.

Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am realizat, sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce mi s-a întâmplat, pentru oamenii buni care mă înconjoară, pentru amintirile cu care mă mândresc. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu, pentru faptul că m-a ajutat să trec peste greutăți, peste obstacole, că m-a făcut un om bun la suflet (și spun asta cu toată modestia din lume), optimist, generos, care știe să vorbească frumos cu ceilalți, care știe să păstreze o relație de prietenie cu oamenii de valoare, cu cei care merită respectați, întrucât mă respectă, la rândul lor, pe mine.

Sunt fericită! Așa că vreau să le mulțumesc tuturor celor care fac parte din viața mea, dar, nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc celor care au făcut parte din viața mea, deoarece datorită lor sunt persoana care sunt! Am învățat din toate greșelile și am realizat, cu fiecare om pierdut pe drum, că toți cei care fac parte, la un moment dat, din viețile noastre, au rolul de a ne învăța o lecție. Astfel, ajungem să vedem de la cine putem lua exemplu sau ca cine nu vrem să fim.

Pentru toate aceste ”lucruri”... mulțumesc!

1. Înainte să pleci în Statele Unite...

2. Până ajungi în statul în care trebuie, ai de zburat cu avionul câteva ore (interminabile), poate chiar să călătorești cu autocarul sau trenul, alte câteva ore... Și în loc să ajungi fericit, cu chef de distracție...

3. În aeroportul din America... observi că bagajul tău nu apare!

4. Completezi niște formulare, apoi îți iei tălpășița din aeroport. Mergi cu metroul 358 de ani, cobori în inima Times Square-ului, dar ești atât de obosit și de nervos, încât nu te poți bucura de nimic. Te întrebi doar... ”Ce caut eu aici, singur printre străini? Cine m-a pus să vin la mama naibii? De ce nu mi-am pus niște haine de rezervă în bagajul de mână? De ce mi-am băgat încărcătorul telefonului în bagajul de cală?!!! Oare unde găsesc wifi? Vreau acasă, nu îmi place America!!”. Apoi faci câteva poze și te pui pe plâns, fiindcă nu îți poți suna părinții, nu te poți conecta la net, îți este foame și sete, totul e scump în New York și mai ai de așteptat vreo 10 ore, până te poți îmbarca în autocarul ce duce spre Sandusky, Ohio.

5. Într-un final, trece timpul. Trec și cele 16 ore de mers cu autocarul... și ajungi la Cedar Point. Te ocupi puțin de acte, deși nu îți mai amintești cum te cheamă, fiindcă ești frânt. Te cazezi într-o cameră cu 2 americance și te bucuri că-s curate. Te duci la Walmart, pentru că nu ai cu ce să te speli, nu ai cu ce să te ștergi, nu ai pe ce să dormi, din cauză că... bagajul tău este întârziat și nu ai nici pernă, nici pătură. Cumperi ce trebuie, apoi te întorci la cămin, ca să-ți cauți prietenii români. Măcar ei să-ți mai aducă zâmbetul pe buze, pentru că... în rest, toate merg aiurea. 

Nu realizezi că totul îți pare mai rău (de 100 de ori) decât este în realitate, din cauza oboselii acumulate, din cauza stresului și a altor factori negativi, așa că, pe moment ai tendința să exagerezi: totul e urât. Ba că e prea multă gălăgie pe holurile căminelor, ba că tu stai în clădirea cea mai nașpa, ba că o să cadă cerul pe tine și nu o să-ți mai primești bagajul... în veci! Dar (aproape) toate momentele grele trec, după un somn bun și odihnitor...

6. Dacă reușești să dormi, pentru că ale tale colege de cameră sunt absolut disperate după aerul condiționat, așa că îl țin pornit tot timpul, la maximum. Cum ar putea dormi o persoană (normală)... într-un congelator? Învelită cu două pături (după venirea bagajului), îmbrăcată cu 2-3 hanorace și pantaloni lungi, cât mai lungi...

7. Dar ajungi să te obișnuiești cu gerul. Și ajungi să te obișnuiești și cu americanii, cu ceilalți internaționali, cu românașii... Îți faci prieteni și devine o plăcere să îți petreci timpul împreună cu ei. Numai cu mâncarea nu te poți obișnui... Te aștepți ca fast food-ul din SUA să fie minunat, apoi constați că te-ai înșelat. Cea mai proastă mâncare din lume... aici e.

8. După ce ai înțeles că nu mai e mămica lângă tine, pentru a-ți face ciorbă de perișoare și sarmale cu mămăligă, mănânci fără probleme pizza asezonată cu un burger, sau cartofi prăjiți.

Trecând și peste asta, vine timpul te pregătești de muncă! Ai făcut training, ai primit uniforma, deci... gata! La treabă cu tine! În prima zi de serviciu... ai de gând să te duci super aranjată, ca să faci impresie...

9. Dar, din nefericire, nu ți-a sunat alarma la timp, așa că... Te duci cum poți, de frică să nu întârzii.

10. Bineînțeles, văzând ce job ți-ai ales... și ce trebuie să faci, îți vine să o iei la fugă și te gândești că ai luat o decizie foarte proastă. Șefii nu îți plac, ți se pare super greu să fii housekeeper, nu crezi că vei putea face față. ”Chiar nu! Păi, ce? Eu am venit să mă înjosesc?” Din prințesa care nu era obișnuită cu munca, ajunsesem o Cenușăreasă. Frecam căzi, chiuvete și wc-uri, îmi rupeam mâinile și picioarele făcând paturi, măturam podele, ștergeam praful... Toate astea într-un anumit interval de timp. Este evident că la început eram supeeeer înceată și neîndemânatică, dar nimeni nu se naște învățat, așa că...

12. Și ce nervi aveam când vreun supervisor se ducea să verifice camerele înainte, iar apoi nu mai găseam tips pe nicăieri!

14. Și ce nervi mă apucau (din nou!), când vreun oaspete îmi cerea luna de pe cer, de parcă aș fi putut eu repara o toaletă stricată, sau aș fi putut ”scăpa de la distrugere” o cameră în care se găseau niște furnici sau, mai rău, păianjeni... Hell no! Mi-e frică de păianjeni!

15. Sau atunci când oaspeții ar fi trebuit să fie plecați din cameră... definitiv. Dar ei sunt tot acolo și tu trebuie să astepți să plece, deși timpul li s-a scurs! Și trebuie să le zâmbești, să le spui că nu este vreo problemă, chiar nu te deranjează faptul că ei te încetinesc... Nuuu, absolut deloc! :)

16. Dar iubeai oaspeții care mai lăsau câte ceva în urmă...

17. Și începeai să mănânci, deși nu aveai voie să te oprești din ceea ce ai de făcut, iar supervisor-ul te prindea în fapt: stând pe canapea, relaxat, uitându-te la televizor și mâncând...

21. Iar dacă nu ți se întâmpla așa ceva, măcar te lua vântul, în zilele mai urâte. Situate chiar lângă lacul Erie, căbănuțele de la Lighthouse Point erau în mijlocul curenților...

23. Iar la final de zi, ori erai distrus de oboseală...


24. Ori aveai super multă energie!



28. Dar te-ai obișnuit, pe parcurs... Și ți se pare chiar funny! Unele fete chiar se pricep la twerking, numai tu nu ai nici cea mai vagă idee, cum ai putea face asta. Așa că dansezi cum poți, pe lângă prietenii tăi!