Nu vorbesc despre o persoană, ci despre un sentiment. Un sentiment pe care îl cunoaștem prea devreme și care ne schimbă radical. Un sentiment care ne sfășie, de care nu putem scăpa decât prin vindecare. Iar această vindecare se întâmplă odată cu trecerea timpului, nu când ne dorim noi. Însănătoșirea vine treptat, nu brusc. Și odată cu ea învățăm o lecție de viață. Învățăm ce anume trebuie să evităm pentru a nu ne mai îmbolnăvi atât de rău data viitoare.

Vorbesc despre durerea groaznică simțită de noi toți la un moment dat. Durerea de suflet care invadează trupul și te sufocă. O poți recunoaște dintr-o mie, fiindcă nimic nu se compară cu ea. Dar există ceva mai presus de decepție: sentimentul de neputință. Acesta este cu adevărat greu de ”digerat”. E oribil să te vezi într-o situație precară, în care suferi după unul și altul și să nu poți face nimic, să nu te poți ajuta singur, să nu te poată ajuta nimeni, oricât ar încerca. Singurul lucru ce-l poți face este să aștepți să îți treacă durerea. Să aștepți timpul să-ți ia greutatea de pe suflet cu el.

Și uneori rămâi fără răbdare, îți vine să urli de nervi fiindcă vrei să nu te mai doară, parcă uneori ai vrea să nu mai simți nimic, să fii incapabil de sentimente de iubire, că poate ar fi mai bine. Însă nu se întâmplă așa cum îți dorești. Și după un timp, te calmezi. Și alegi să aștepți, să vezi ce îți rezervă viitorul, cu speranța că într-o zi te vei face bine, că ți se vor vindeca rănile. Și la început nu înțelegi de ce ți se întâmplă ție toate astea dar după ce îți va trece durerea, vei realiza că nimic nu e întâmplător.

Orice suferință se abate asupra unui om puternic, care ar face față unei asemenea situații, oricât de urâtă ar fi. Orice suferință aduce cu sine niște învățăminte care îți formează caracterul și modul de a gândi de acum încolo. Vei învăța că lumea nu e roz, că nu se va întâmpla totul așa cum vrei tu, că viața e nedreaptă, că merită să iubești din nou, chiar dacă îți este teamă de un posibil eșec. Dar înfrângerea se produce în momentul în care te dai bătut și nu mai vrei să lupți pentru tine. Te oprești din a căuta fericirea pentru că îți e frică de ce s-ar putea întâmpla. Însă nu te gândești că totul ar putea merge bine, că poate de data asta e altfel și nu vei mai suferi. Că toate momentele prin care ai trecut au avut scopul de a te distrage de la adevăratul drum ce trebuie să îl faci, de la adevărata iubire pe care trebuie să o simți. Și dacă treci cu bine de situațiile nefericite, vei ajunge la capătul lor, unde vei cunoaște adevărata față a fericirii, nu măștile ei, precum ți s-a întâmplat până acum.

Aș vrea să nu te fi cunoscut dar totodată mă gândesc că datorită ție sunt cea de astăzi. Ai apărut în viața mea prin clasa a șaptea și de atunci te-ai jucat cu mine. Uneori jocul a fost mai dur, alteori te-am surprins, fiindcă nu ți-am permis să te mai cuibărești în sufletul meu, nu ți-am dat voie să mă faci să sufăr. Atâtea iubiri trecătoare m-au călit, la un moment dat chiar ajunsesem să nu mai simt nimic dar nici așa nu mi-a plăcut. E bine că nu ești o prezență constantă în viața mea, ci apari atunci când o iau pe o cale greșită, pentru că doar așa mă pot trezi la realitate, doar așa îmi pot da seama că e ceva în neregulă într-o anume situație. Aș putea spune că tu m-ai făcut să mă maturizez, să nu mă mai încred în oricine, să nu mă mai încred în vorbe aruncate în vânt.

Durerea te schimbă, te face să gândești mai rațional data viitoare. Durerea te ajută în a cerne oamenii care apar la orizontul vieții tale, chiar dacă pe moment ai impresia că ți se întâmplă o nedreptate. Durerea nu ține la nesfârșit, ci atât cât ai nevoie pentru a-ți da seama de anumite lucruri. Și atunci când ți-ai învățat lecția, aceasta dispare. Dar lecția se învață după ce te dai cu capul de pereți, după ce îți vine să îți smulgi inima din piept și să o arunci la câini, crezând că nu e bună de nimic decât pentru a te face să simți prin toți porii consecințele greșelilor comise.

Aș vrea să nu te fi cunoscut. Dar îți sunt recunoscătoare că m-ai transformat dintr-o persoană cu capul în nori într-una cu capul pe umeri.

În ultima vreme foarte multă lume a ajuns pe blogul meu căutând felicitări handmade, așa că astăzi m-am gândit că ar fi bine sa le ofer oamenilor ceea ce vor. Să le sar în ajutor, cum s-ar spune. Am pus câteva idei în aplicare dar nu trebuie să vă așteptați la mare lucru fiindcă majoritatea felicitărilor arată ca și cum au fost făcute de un copil de grădiniță. Nu mă pricep prea bine la asta, așa că am făcut tot ce am putut. Mai mult talent nu am. Sau poate ar fi ieșit ceva wow, însă pe parcurs m-am plictisit din cauză că nu e chiar relaxant să decupezi și să colorezi atâtea chestii. Pentru mine nu e. Și pe lângă asta, m-am ales cu degetele roz din cauza cariocilor...

Începem cu primul lucru construit, ce nu este tocmai o felicitare, ci o chestiuță drăguță ce o poți dărui în orice zi din an dar, mai ales, odată cu venirea primăverii. Bineînțeles că nu arată extraordinar dar dacă voi v-ați da silința mai mult decât mine, sunt convinsă că ar ieși ceva mai frumos.

• Desenați o inimă pe o foaie de hârtie, o decupați, apoi o colorați (sau cumpărați foi deja colorate, căci ar fi mai simplu). Puneți câteva bomboane în interiorul acesteia și acoperiți-o cu o pungă transparentă de plastic (eu am tăiat-o în două, ca să rămână doar un strat). Lipiți foarte bine punga de marginile inimii, apoi decupați excesul. Mai formați o inimă de aceeași mărime ca prima desenată, decupați-o, iar la urmă îi decupați și interiorul, pentru a rămâne cu ceva în stilul pozei cu numărul patru din colajul de mai sus. Lipiți-o și pe aceasta peste marginile inimioarei acoperite cu punga de plastic.

Aveți grijă cum o țineți fiindcă dacă nu sunteți atenți, este posibil să se dezlipească și să cadă toate bomboanele. Trebuie să aveți răbdare să se usuce întreaga ”operă de artă” iar apoi nu veți mai avea probleme.

• În timp ce mă uitam la Claudia Pătrașcu și Dana Lalici pe Radio Lynx, decupam de zor lalele și frunze pentru felicitarea pe care am lipit o vază cu flori. Vaza este reprezentată de un material căruia nu îi pot da nume în momentul de față dar cred că vă dați seama despre ce vorbesc dacă vă spun că este al unor mărturii de nuntă. Săculețul în care se pun bomboane l-am lipit de felicitare, apoi am lipit lalelele și frunzele, iar deasupra am pus un bilețel pe care am scris scopul acestei felicitări, adică am făcut-o pentru 8 martie, Ziua mamei / Ziua femeii.

• Pe o coală de hârtie împăturită în două am desenat liniile specifice jocului ”X și 0”. Pe o hârtie împăturită de mai multe ori (eu am folosit hârtie în genul celei care se pune în cutia cu pantofi dar voi puteți folosi șervețele) am desenat un model de floricică și am decupat. Am lipit câteva floricele unele de altele până am format cinci flori mai voluminoase și le-am colorat pe margini. Le-am lipit în pătrățelele de pe felicitare, iar în locurile libere aș fi vrut să pun niște fundițe dar ar fi fost too much, așa că am pus X-uri.

• O coală de hârtie am împăturit-o în trei. Între timp, am desenat trei brioșe, le-am colorat și decupat, după care le-am lipit pe cele trei părți ale felicitării. Deasupra am scris ”Pentru cea mai dulce mamă”.

Toate sunt simple și... copilărești. Dar cred că simpatice. Voi puteți improviza mult mai mult și dacă scoateți latura creativă la suprafață, sigur iese ceva interesant. Dacă nu aveți alte idei, puteți intra pe Pinterest și acolo veți găsi o grămadă de chestii faine. Eu tot de acolo m-am inspirat, așa că vă pot spune sincer că aveți de câștigat. Am mai găsit câteva idei foarte frumoase dar erau mai complicate, așa că am preferat să nu mă bag în așa ceva.

Cam atât și cu felicitările de primăvară. Sper că le-am fost de ajutor celor care nu se rezumă la a cumpăra o banală felicitare din magazin.

E noapte, iar eu mă pierd pe străzi cunoscute,

Printre oameni străini cu priviri pierdute.

Fug de propriile gânduri, iluzii și amintiri,

De conversații inutile, sacrificii, dezamăgiri.

Cu pași grăbiți mă afund în întuneric

Încercând să fac abstracție de subconștientul isteric.

Fiecare expirație doare, fiecare gând mă obosește.

Nici frumusețea lunii pline nu mă încălzește.

Motive ascunse printre clădiri învechite,

Reproșuri aruncate chiar dacă-s negândite.

Pe toate încerc să le las în urma mea

Dar ele vor să ne jucăm de-a v-ați ascunselea.

Relații eșuate, călcate în picioare

Mi-au ținut mult timp sufletul în închisoare.

Am încercat să evadez și am țipat cât am putut.

Nimeni nu m-a auzit, n-a observat c-am dispărut.

Secrete păstrare sub lacăt, de care știm numai noi.

Sentimente de iubire adevărată, aruncate la gunoi.

Speranțe pierdute, dorințe uitate printre rafturi,

Toate mi-au ținut sufletul în lanțuri.

Iar acum alerg printre oameni și ziduri

Ținând strâns în mână un pachet de chibrituri.

Vreau să dau foc la tot ce am lăsat în trecut.

Vreau să fiu un suflet liber, nu un deținut.

Sunt sătulă de măști, drame și minciuni.

Am fost un simplu pion înconjurat de nebuni.

Și chiar dacă multe lucruri au rămas nespuse,

Sentimentele urâte le las deoparte. Trebuie distruse.

Mă opresc din alergat doar pentru a-mi trage suflarea

Și observ cum orașul își pierde culoarea.

Ploaia tocmai a început și îl spală de păcat,

Toți s-au izolat în case și-acum pare abandonat.

Doar eu am rămas pe stradă, sprijinind ușa unui magazin.

E mai ușor să suferi în ploaie fără să fii privit de ochi străini.

Și admir priveliștea dezolantă, trăgând cu patos dintr-o țigară,

Așteptând ca cineva mai puternic să ia de pe umeri a mea povară.

Și dacă asta nu se întâmplă, să-mi ia ploaia regretul

Că n-am făcut ce trebuia atunci când a fost momentul.

Și m-am ascuns printre detaliile situațiilor mai grele,

Punându-mi adevărurile între ghilimele.

De atunci mi-am pierdut încrederea în oameni și iubire

Fiindcă toate astea conduc la prăbușire.

Doar timpul te ajută să te ridici de la pământ

Pentru a-ți construi singur un fericit deznodământ.

Și acum, în stradă, am realizat ceva.

Nu poți rămâne în trecut, oricât ai vrea.

Nu poți rămâne blocat în amintiri și viziuni,

Când vezi că prezentul îți scoate în cale minuni.

Oameni noi și drăguți ce vor să te cunoască mai bine...

Dar evoluția lucrurilor depinde doar de tine.

Preferi să ignori frumusețea prezentului, adâncindu-te în trecut?

Gândindu-te la suferință, tristețe și ce n-ai făcut?

Sau să profiți de tot ce îți iese în cale:

Prieteni noi, planuri mărețe, iubiri reale...

Speranțe renăscute, sărutări furate,

Schimburi de zâmbete sau chiar gânduri cenzurate.

Întotdeauna apare curcubeul după o furtună

Și îl poți zări chiar dacă nu te afli în cea mai înaltă tribună.

Esențial e să îl primești în a ta viață,

Cu toate că picăturile reci de ploaie de tine încă se-agață.

Crezi că știi ce e dragostea? Te înșeli. Ai învățat cum să joci varianta modernă a ruletei rusești. Fiindcă de fapt, asta e. Un joc ce te omoară pornind din interior. Un joc inventat de cineva plictisit, sătul de singurătate, ce vrea să devină centrul universului unui om, altul în afară de el însuși.

Dragostea e un truc mediocru ce funcționează ca un magnet pentru persoanele cu speranță și dorință de mai bine. Însă doar unul din cei doi jucători știe adevăratele reguli. Celălalt este doar un pion rătăcit pe tabla de șah. Un pion îndrăgostit de o idee, de o înșelăciune. Persoana dezavantajată este cea care are cea mai mare nevoie de afecțiune, de confirmarea că sufletul său merită iubire și înțelegere. Dar jocul nu e așa. Eu știu cel mai bine. Acesta a fost inventat acum sute de ani. L-am preluat și i-am adus modificările necesare pentru a ieși de fiecare dată învingătoare.

Nu urmăresc să demonstrez că dragostea adevarată există. Am încercat de câteva ori să joc după regulile impuse de alții, însă de fiecare dată am pierdut. Așa că am transformat întreaga planșă pentru ca tu, dragă victimă, să te simți confortabil în preajma mea și să ajungi să mă consideri o confidentă, o posibilă iubită. Dar crede-mă, numai iubită nu-ți voi fi. Voi părea inocentă și dulce. O fată în căutarea sufletului pereche, a prințului salvator. Asta vreau să crezi despre mine. Asta îți impun. O imagine perfectă dar inexistentă. Un truc de magie ce te păcălește de la primul salut.

Apropie-te. Te las să mă citești, sunt ca o carte deschisă. Să îmi înveți tabieturile și să creștem împreună fluturi în stomac. Cu cât crezi că mă cunoști mai bine, cu atât îmi va fi mai ușor să te păcălesc. Îți voi lua cel mai prețios dar - sentimentele. Le voi folosi împotriva ta fără să îți dai seama de ce se întâmplă.

E o iluzie. Crezi că știi ce fac, că vei fi atent la toate mișcările mele și nu vei fi fraierit. Dar te înșeli din nou. În loc să vezi imaginea de ansamblu, te concentrezi prea mult pe detaliile false. Iar acestea au rolul de a-ți distrage atenția de la adevărata escrocherie. Vrei să îți dai seama care sunt secretele trucului iar la final rămâi aceeași păpușă manipulată după bunul meu plac. Crezi că mă cunoști? Mai gândește-te o dată.

Te voi hipnotiza, te voi obliga să faci ce vreau eu iar tu vei crede că totul este din inițiativa ta. Te voi jefui fără să realizezi că profit de pe urma ta. Și o pot face în două moduri. Vei trăi cu teama de a fi păcălit dar vei prinde încredere în mine și mă vei lăsa să fac asta. Îți va face plăcere să intri în jocul meu, numai că tu nu știi că de fapt, ești pe dinafară. Iluzia ideii că le cunoști pe toate, că ai habar de cine sunt eu cu adevărat... Totul face parte din jocul meu.

Care e al doilea mod, te întrebi? Sau poate că nu o faci, fiindcă te-am amețit îndeajuns de mult pentru a uita ce ți-am zis mai devreme. Toate cuvintele, toate virgulele fac parte din planul acestui jaf. Jaful vieții tale. Și chiar dacă ai senzația că înțelegi sau că te-ai prins de farsa asta, înseamnă că te amăgești singur. Tu gândești doar ceea ce te las eu să gândești. Nu ai controlul situației. Îți țin sufletul captiv într-o oglindă și voi fi așa cum vrei tu să fiu. Dar aparențele înșală.

Te vei trezi la realitate la auzul unui cuvânt secret. Dar atunci...va fi prea târziu să mai poți face ceva. Eu voi fi plecat de mult din viața ta. Cu sentimentele într-o servietă, pășind elegant spre următoarea victimă. M-am jucat cu tine destul. E rândul să fac același truc de magie dar cu altă persoană. Cu cineva care are de oferit iubire nemărginită. Îl voi seca de puteri și de simțăminte, îl voi dezarma iar el o să simtă la final că l-a lovit trenul, nu dragostea sinceră.

Te voi lăsa gol. Vei auzi doar ecoul gândurilor tale. Vei fi blocat în propria minte. Vei plânge, vei striga după ajutor dar nu te va auzi nimeni. Și chiar dacă cineva va realiza existența urletelor tale, nu te va ajuta. Toți cei din jur își vor vedea de treaba lor, de viețile lor, lăsându-te prăbușit la pământ, cu inima luată și sufletul putrezit. Nimeni nu va fi dispus să îți întindă o mână de ajutor. Te vor lăsa să mori de durere. Și pe bună dreptate, până la urmă. Tu ai ales sinuciderea. Cine se încrede în ochi străini, își merită soarta. Nimeni nu te-a obligat să te îndrăgostești, a fost alegerea ta. Iar acum...nimeni nu e obligat să te ajute.

Dacă vrei să reintri în joc, ridică-te singur. Dar revenirea o sa te coste scump. Fiindcă vei deveni pionul din altă poveste inventată de cineva. Și așa se va întâmpla până când vei găsi o persoană ca tine. Speriată de viitor, bântuită de fantomele jocurilor lăsate în trecut dar care alege să își mai dea o șansă la iubire, la viață.

E posibil ca tu să te transformi în ceea ce ai urât zi de zi, adică în omul fără scrupule care face trucuri ieftine și trăiește doar pentru a-i înșela pe alții. Totuși, e posibil să rămâi TU. Cel care are așteptări mai mari de la el însuși, cel care preferă o conștiință curată, nu o răzbunare îndreptată către persoane nevinovate, bazată pe suferințe trecute și cicatrici adânci.

Pe final, vreau să îți dezvălui ceva. Vreau să îți satisfac o curiozitate, deoarece probabil te întrebi de ce ți-am făcut asta, de ce calc inimi în picioare și râd cu satisfacție. De ce sunt o hoață deghizată într-un magician priceput. Răspunsul s-ar putea să fie unul neașteptat. Crezi că am nevoie de iubirea ta? Sau de sentimentele altora? Nu. Fac toate aceste lucruri pentru că mă simt bine atunci când știu că trucurile mele prind la public. Mă simt bine când jefuiesc oameni ca tine, oameni care își caută fericirea. Mă simt atât de bine când vă fac să suferiți! Asta meritați toți! Să suferiți și să plângeți din cauza unei iubiri neîmplinite, neîmpărtășite! Am trecut și eu prin chinurile prin care treceți voi dar acum s-a întors roata. Îți amintești ce ți-am spus mai devreme? Că e posibil să rămâi același după o experiență traumatizantă ca asta SAU să te transformi într-o persoană rea, în al cărei suflet nu se mai pot naște sentimente frumoase? Uite că eu...m-am schimbat. Suferințele din trecut mi-au modificat comportamentul și gândirea. M-am transformat din victimă în impostoare. Și îmi e mai bine așa.

P.S. Pentru acest articol a fost nevoie să apelez la my dark side. De asemenea, este inspirat dintr-un film absolut superb - Now you see me. 

Niciodată nu vei afla adevărul, decât dacă vei ajunge să crezi în magie!

Ne-am întâlnit de atâtea ori pe holurile școlii însă nu am avut curajul de a intra în vorbă cu tine. Mă mulțumeam cu schimbul de zâmbete dintre noi, mai mult nu îndrăzneam să fac. Nici eu, nici tu. Și nu e vorba că aș fi timidă. Chiar nu sunt. Dar îmi era teamă că aș spulbera tot dacă scot vreun cuvânt. Am prostul obicei de a spune tâmpenii când sunt agitată, emoționată... Încep să vorbesc mult și devin ciudată.

Atunci când îmi place de cineva, sentimentele îmi joacă feste. De fapt, nu sentimentele sunt de vină, ci eu. Pur și simplu eu. Nu știu să mă port, parcă toată neîndemânarea s-ar aduna la mine în momentele când încerc să creez o legătură între noi. Și ce mă deranjează este faptul că nu sunt așa doar în preajma ta, ci mereu când sunt stresată. Țin minte că acum câteva luni am fost la un dentist nou. Săracul om nu mă putea controla, fiindcă eu mă apucasem să stau la vorbă. Și nu mă mai puteam opri, chiar dacă în mintea mea se dădea un război, spunându-mi mie însămi să tac. Dar gura nu mă asculta. Și este evident că te simți penibil dar e ca și cum tu gândești ceva, iar vocea aparține altei persoane pe care nu o poți face să tacă, indiferent de metodele aplicate.

Ăsta e motivul pentru care nu am putut vorbi cu tine până acum. Aș vrea să mă pot purta normal, să pot avea o discuție frumoasă care să nu dea în extrema cealaltă din cauza mea. Nu știu ce să fac, cum să procedez. Crede-mă, am intenții cât se poate de bune dar pur și simplu emoțiile mă transformă într-o moară stricată. Și chiar și atunci când pare că port o discuție foarte ok, se rupe filmul la un moment dat și o dau în bară. Îți jur, e ca și cum îmi așez strategic o coajă de banană pe drum pentru a putea aluneca în voie, în văzul tuturor. Măcar de aș face-o elegant dar pentru mine e imposibil...

De fiecare dată când încerc să par drăguță, sociabilă, de treabă...fac ceva și stric tot. Apoi mă enervez, îmi fac o mie de griji și îmi propun ca data viitoare să fiu normalitatea întruchipată. Însă absolut de fiecare dată, zic sau fac ceva iar apoi îmi crapă obrazul de rușine. Și în momentele alea nici măcar nu mă pot abține! Adică sunt conștientă că mă fac de râs dar eu continui, ca să fie sigură persoana cu care vorbesc că sunt dusă cu pluta.

Te rog, dacă va veni ocazia ca noi să facem cunoștință și să devenim ceva mai mult decât doi necunoscuți, nu te speria de felul meu de a fi. Mă port ciudat când îmi place de cineva. Nu mă pot stăpâni. Crede-mă, sunt cât se poate de adorabilă dar parcă uneori mă străduiesc prea mult ca să îți intru în grații. Sunt convinsă că îți vei da seama de asta și sper să nu dai bir cu fugiții, ci să ți se pară drăguț stilul meu de a te aborda. Poți sta liniștit, etapa asta trece atunci când mă voi simți mai confortabil în preajma ta. Mă intimidezi, iar asta strigă din toți rărunchii ”Îmi placi și vreau să însemn ceva pentru tine! Nu acum, ci când se poate! Dar până atunci, voi fi cea mai stângace fată în viață.”

P.S. Am bătut câmpii într-un mod fabulos. Nu e vorba de un băiat întâlnit pe holurile școlii.  De fapt, nu e vorba de un băiat întâlnit...la propriu. Este un articol ciudat fiindcă eu mă simt ciudat. Și deja regret că l-am scris. Dar dacă te regăsești în cuvintele de mai sus, înseamnă că...este vorba despre tine! :)

Pentru că a trecut Valentine's Day, sărbătoarea internațională a dragostei și pentru că mi-a fost făcută o declarație frumoasă pe Facebook, am decis că e timpul să scriu un articol nou. Bineînțeles că este unul în care vorbesc despre mine, fiindcă și eu mă iubesc. Nu sunt narcisistă, ci sunt zodia leu. Iar asta e o scuză pentru faptul că îmi place să vorbesc despre mine. Chiar dacă nu vă interesează, eu tot vă spun, fiindcă e blogul meu și scriu ce vreau pe el! Replica asta o am de la Pishky... :))

Așadar, astăzi vă voi spune cinci secrete, cinci lucruri neștiute, cinci mistere elucidate, cinci ciudățenii rozalii.

1. Nu îmi place să fac plajă.

Nu știu dacă acest lucru este valabil pentru toate persoanele care locuiesc cu marea la doi pași dar eu nu agreez mersul la plajă. Desigur, sunt momente când mi se face poftă, însă puse toate laolaltă, nu merg mai mult de trei ori pe an. Am văzut destule brânzici ambulante, așa că nu m-am simțit prost. Important e că nu eram singura nebronzată din Constanța.

2. Îmi este frică de întuneric.

Și nu în sensul drăguț. Pur și simplu sunt foarte speriată și devin paranoică. Nu pot circula prin casă până nu aprind toate luminile. Nici nu pot adormi dacă nu e televizorul aprins. Nu pot dormi când se întrerupe curentul, așa că îmi pun plapuma în cap, sperând că mă va lua somnul repede. Dacă nu vine Moș Ene, e grav fiindcă o să-mi fac o grămadă de scenarii în cap. Toate de groază. Ca în Paranormal Activity.

3. Urăsc filmele de groază.

Uneori, la încurajările prietenilor, mă mai uit la așa ceva dar împreună cu ei, bineînțeles. O fac pe viteaza și apoi tot eu regret. Nu mai dorm bine, am senzația că o să mă tragă cineva din pat, mă ascund sub așternuturi, chiar dacă mă sufoc de cald și mă ia cu transpirații. Chinurile astea durează câteva zile, până uit de respectivul film.

4. Youtube mă binedispune.

Oricât de ciudat sună, e adevărat. Fie că ascult muzică, mă uit la filmulețe de beauty sau la vloggeri din SUA sau Marea Britanie, mă relaxez și mă binedispun. Nu știu exact de ce, așa că nu pot explica. Este o plăcere vinovată și ciudată. Cam așa se întâmplă și cu serialele.

5. Îmi plac citatele.

Fie în stare pură, fie atribuite unei poze. De cele mai multe ori, imaginile au impactul vizual cel mai puternic, așa că pot spune că prefer să citesc citate în acest fel. Chiar am o colecție în calculator. O mie de foldere cu fel și fel de poze care exprimă stări, emoții. Iar când este momentul potrivit, pun câteva și pe Facebook. Bineînțeles că prietenul meu cel mai bun din punctul acesta de vedere este Pinterest, unde am dat pin la peste 800 de imagini cu citate până în momentul de față. De asemenea, am un document Word de vreo 300 de pagini cu citate adunate de-a lungul anilor.

Cred că am ajuns într-un stadiu în care acest ”hobby” a devenit o problemă. Nu știu dacă mai este cineva atât de pasionat de ”quotes” dar...aici...sunt eu. Obsedată și...inofensivă. Stând într-un colț, colecționând citate...

Acum, dacă tot am terminat de înșirat chestiile dubioase de mai sus, vă invit să îmi spuneți ce ciudățenii aveți voi, chiar dacă nu se aseamănă cu ale mele. Le puteți spune aici, nu le vede nimeni, secretele voastre sunt în siguranță. :))

Este 14 februarie, ziua îndrăgostiților. Tu te-ai trezit înaintea mea. Ți-ai pus papucii roz în picioare și ai ieșit tiptil din cameră, crezând că nu îți voi simți lipsa. Dar am făcut-o. O urmă de parfum te-a trădat. Îți iau perna călduță în brațe, nu îmi place că m-ai lasat singur în așternuturile albe. Dar știu că ai fugit în bucătărie fiindcă ai un plan de a face ziua asta cu adevărat specială.

Pentru noi nu contează că e ziua îndrăgostiților. Sărbătorim altceva. Mai frumos și mai profund decât toți ursuleții de pluș cumpărați în fiecare an de cuplurile amorezate. Este ziua noastră. Acum fix șase ani ne-am sărutat pentru prima dată. Și de atunci am rămas împreună. Nu îmi pot aminti exact cum era viața mea înainte să te cunosc. Totul e în ceață, într-o ceață gri plină de supărare și tristețe. Știu că m-ai salvat. De mine însumi și de toți cei care mă țineau ancorat în trecutul prăfuit. Mi-ai salvat inima. Ai îmblânzit piatra ce o acoperise și m-ai făcut să simt din nou. Deși la început nu te-am lăsat să mă vezi așa cum sunt, ai avut răbdare și m-ai cucerit treptat, sperând că într-o bună zi îți voi răspunde cu aceleași sentimente frumoase. Îți mulțumesc că m-ai așteptat. Știu că a fost greu să te lupți cu fantomele trecutului meu, cu rănile mele sângerânde. Ai răbdat și ai fost alături de mine, făcându-mă să îmi doresc să fiu mai bun. Pentru tine.

Ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Și îmi demonstrezi asta zi de zi, de șase ani încoace. Sunt la fel de fericit și te iubesc tot mai mult, cu fiecare zâmbet inocent afișat în fiecare dimineață, printre ochii lipiți de somn. Iar astăzi, de ziua noastră, vom sărbători dragostea adevărată.

Poate crezi că nu ți-am pregătit nimic. Poate crezi că am uitat de aniversare și abia aștepți să mă tragi de urechi. Dar nu vei avea ocazia să faci asta. Nici nu ai idee ce te așteaptă. Cred că vei plânge de emoție, mai ales că tu ești mai sensibilă și ți se înmoaie picioarele repede. Norocul tău că sunt aici pentru a te prinde oricând ești pe cale să te prăbușești. Știu că nu există bărbat pe lumea asta care își dorește să fie motivul lacrimilor unei femei. Dar de data asta nu voi avea de ales. Chiar dacă nu îmi place ideea de a plânge din cauza mea, mă mulțumește gândul că vei plânge de fericire. Am pregătit totul până la cel mai mic amănunt iar tu vei rămâne impresionată, sunt convins de asta. Dar vei avea parte de surpriza mea mai spre seară. Momentan vreau să ne bucurăm împreună de ceea ce ai pregătit tu.

Am primit această leapșă acum o mie de ani, de la Daniel Botea. Culmea, se referă la un subiect ce mi se potrivește de minune: întârzierea. În primă instanță, nu mă așteptam să o fac atât de târziu, însă din cauza unui cod roșu de examene, iată că a venit momentul să o preiau tocmai azi. Scuze, Daniel! Nu a fost cu intenție! Iată întrebările și răspunsurile:

1. Care este relația ta cu ”întârzierile” (în viață, în blogosferă etc.)?

Eu și întârzierile avem o relație specială. Când vine vorba de un eveniment important, de genul unui examen, sunt capabilă să mă aflu în fața facultății cu cinci ore mai devreme, de frică să nu fiu întârziată. Bineînțeles că există și momente (astea sunt cam dese, trebuie să recunosc) când întârzii cu nerușinare. De ce? Păi...din cauză că trebuie să mă pregătesc. Să mă machiez, să mă răzgândesc de 50 de ori în privința hainelor ce le voi purta...dar mai ales din cauză că mă apuc prea târziu de pregătirile astea. Adică pierd vremea cu cine știe ce și mă trezesc în ultimele 20 de minute că alerg dintr-o parte în alta. Și nu. Nu îmi ajung 20 de minute pentru a fi gata. Nici 30.

Referitor la întârzierile în blogosferă nu știu ce să zic. La SuperBlog nu am avut penalizări, deci aș putea spune că stau bine. Le preluarea lepșelor, mai puțin. Dar măcar le fac. Nu primesc o leapșă ca să mă fac că plouă după o lună și să nu o mai fac deloc.

2. Cât de repede răspunzi la comentarii? Care ar fi întârzierea acceptabilă?

De obicei răspund imediat cum le aprob. Dar se întâmplă să amân acest proces până a doua zi. Întârzierea acceptabilă? Hmm, nu cred că îmi pune cineva cuțitul la gât dacă nu răspund în primele două secunde. Este posibil la vară să răspund mai greu. Deci întârzierea acceptabilă pentru vara ce vine este de o săptămână, să zicem, fiindcă nu știu cât de ocupată voi fi. Dar e posibil să nu dureze atât de mult venirea răspunsurilor la comentarii. Vom vedea.

3. La cât timp după un eveniment scrii un articol? Și la cât timp înainte?

Treaba asta cu ”la cât timp înainte?” nu o înțeleg. Nu scriu un articol înainte de vreun eveniment. În schimb, după ce se termină respectivul eveniment, încerc pe cât posibil să scriu despre el în zilele imediat următoare. Uneori nu scriu deloc. De exemplu, am fost la cinema acum o lună și am văzut ”The Wolf of Wall Street”. Câțiva cititori așteptau cu nerăbdare articolul în care voi vorbi despre film însă nici până în ziua de azi nu am făcut-o. Nu știu, nu pot vorbi despre un film. A fost frumos și atât. Ce să mai zic? Îl recomand.

4. Cum faci ca să nu întârzii?

Nu am vreun secret. Probabil...încep să mă pregătesc de o ieșire cu mai multe minute înainte, nu pe ultima sută de metri.

5. Cât de repede răspunzi la o leapșă?

Cât de repede pot. Cu toate că de obicei sunt anunțată de ”dătătorii de lepșe”, se întâmplă să nu am timp de ele, așa că ajung să răspund la o leapșă după mai mult timp. Exact ca în cazul acesta.

Cine dorește să preia leapșa întârziată, să o facă! Nu o transmit nimănui, fiindcă...sunteți destul de capabili să o luați de aici în cazul în care o vreți, așa că nu trebuie să vă strig eu la catalog! :)

Acest articol va fi cam scurt, fiindcă se rezumă la o mică (mare) nelămurire ce mă frământă de câțiva ani și nu am putut găsi un răspuns. Sper că știe cineva secretul, fiindcă este un subiect ce mă enervează cât se poate de mult, așa că ar fi bine să primesc niște răspunsuri plauzibile!

De-a lungul timpului mi-a fost dat să văd multe tipuri de băieți. Iar cei mai mulți dintre ei nu știu să facă față la o ceartă. Sau mai bine spus, nu pot face față unei fete supărate, așa că aplică o metodă foarte ciudată pentru a scăpa de un scandal. Ceea ce ei nu știu este că soluția respectivă nu funcționează de fiecare dată și, mai ales, nu la toate fetele.

Destul cu introducerea. Dacă nu ați înțeles până acum, mă refer la momentele alea în care o fată și un băiat se ceartă. Cel mai probabil, fata se supără și stă botoasă o perioadă de timp (mai lungă sau mai scurtă, depinde de gravitatea problemei). Chiar daca are un motiv bine întemeiat pentru a sta bosumflată, este clar că băiatul nu va recunoaște nici în ruptul capului că a greșit cu ceva, cândva. Astfel, el aplică metoda despre care vorbeam mai sus: la rândul lui, se supără pe iubita lui, deși nu are sens chestia asta. E ceva de genul: ”Ah, te-ai supărat pe mine? Nu-i nimic, acum mă voi supăra și eu pe tine, numai că mai tare și nu voi aduce argumente plauzibile, decât eventual, mă voi baza pe farmecul meu de bărbat sexy și supărat, iar tu nu vei putea rezista și vei ceda, trecându-ți supărarea instantaneu. Așadar, vei fi nevoită să mă împaci tu pe mine, nu eu pe tine!”

Dragi băieți, vă rog frumos să îmi spuneți de ce faceți așa! Sincer, mă irită foarte tare schema asta și nici măcar nu dă rezultate. E un fel de cuțit cu două tăișuri. Ori prietena vă pica în plasă, ori nu mai vorbește cu voi jumătate de an sau cât timp durează pentru a vă da seama că voi sunteți cei care trebuie să faceți primul pas spre împăcare, în special daca femeia s-a supărat prima. Care e scopul? Ce urmăriți?

P.S. Nu fac referire la nimeni. Este un subiect ce m-a pus pe gânduri de multe ori, fiindcă am văzut destui băieți procedând așa. Vă aștept răspunsurile... :)

Acum aproape o lună (Doamne, ce rușine!!!) mi-a dat Emil o leapșă în care trebuie să spun ce filme aș face eu dacă aș avea posibilități. Am rămas puțin pe gânduri, fiindcă minunatul numai lepșe despre filme îmi dă, ceea ce mă cam disperă, fiindcă le am mai mult cu serialele dar...trebuie să mă conformez, nu am de ales...

În primul rând, nu cred că aș face un film despre mine. Eventual, aș face despre cele patru luni petrecute în America. Sau poate că aș face vlogging, în cazul ăsta, pentru că mi se pare super.

Aș face un film despre o poveste de dragoste ideală. Fără să se întâmple nenorociri pe parcursul filmului. Nu aș merge pe linia asta enervantă după care se fac filmele din ziua de azi. Titanic - totul era perfect, Jack a murit. P.S. I love you - totul era perfect, Gerry a murit. Sweet november - totul era perfect, Sara a murit. The notebook - totul era perfect, Noah și Allie au murit împreună. Pe bune? Unde este acel happy ending căutat de toată lumea. Filmul făcut de mine ar fi siropos și frumos, cu un final super, demn de Oscar!

În al doilea rând, aș face câteva comedii. Poate chiar niște seriale de comedie! Oamenii au nevoie, fiindcă se uită prea mult la știrile de la ora 5! Ceva trebuie să îi înveselească, nu?

Aș face o serie de filme în stilul celor cu Louis de Funes. Le-am adorat și chiar erau foarte, foarte bune și te făceau să râzi cu gura până la urechi. Asemenea reacții aș vrea să văd și la publicul meu...

Bineînțeles că aș face multe desene animate! Nu știu de ce nu le-am pus pe primul loc. M-aș uita non stop la desene... Aș face unele drăguțe, ca pe vremea când eram eu mică, nu ca cele din ziua de azi de pe Disney Channel, de exemplu. Poate aș face și versiunea animată a cărților ”Jocurile foamei”. Cred că ar ieși ceva interesant...

Apoi aș face o animație despre viața la români. Ar fi ceva amuzant, în care se face reclamă pozitivă țării noastre dar totodată ar intra în schemă personaje tipice, de genul Leana și Costel.

Nu în ultimul rând, o carte transpusă într-un film, cred că ar fi o idee bunicică. Nu aș sări detalii importante, tot firul acțiunii s-ar derula exact ca în carte, fără să deformez evenimentele petrecute acolo. Sau poate că doar o parte din carte aș transforma-o în film, acesta fără să aibă o continuare, astfel încât cei ce vor să afle restul poveștii, ar fi nevoiți să citească respectiva carte. Poate așa sunt atrase mai multe persoane în tainele cititului, după ce văd cu ochii lor cât de bună este cartea.

Nota bene! Toate exemplele de mai sus s-ar produce în limba engleză, nu în română. Niciodată nu mi-au plăcut filmele românești... În plus, ar avea parte de succes internațional filmele mele! :)

Nu vreau să vorbesc despre eroii din desene, ci despre cei adevărați. Despre mine, despre tine, despre toți cei întâlniți zi de zi. Pe stradă vedem multe fețe dar nu le acordăm importanță. Eventual ne mirăm de cearcănele unei doamne sau de părul alb al unui bărbat ce nu pare să aibă mai mult de 25 de ani. Suntem captivați de propriile probleme, de propriile gânduri. Nu ne mai batem capul analizându-i pe cei din jurul nostru. Dar în fiecare zi întâlnim fel și fel de supereroi...

Fiecare mamă este o supereroină. În primul rând, a da naștere unui copil, doi, zece...este ceva demn de cartea eroilor cu super puteri! Pe lângă asta, mamele renunță la ore de somn pentru a avea grijă de tot ce mișcă în jurul lor. Copii, soț, gătit, curățenie, mers la serviciu și le rămâne timp și pentru a se răfăța. Pentru noi, ziua are 24 de ore. Pentru mame, am impresia că sunt vreo 30...

Fiecare tată este un supererou. Muncește de dimineață până seara și când vine acasă nu adoarme până nu este convins că totul merge strună. Tăticii sunt cei care sar din pat la 4 dimineața în cazul în care se strică ceva și au mâini magice, astfel încât rezolvă orice problemă din două mișcări.

Bunicii sunt niște supereroi. Au îmbătrânit muncind de zor zeci de ani și nici când abia se țin pe picioare, nu le vine să se potolească. Așa au fost învățați, ar fi o pedeapsă pentru ei să nu aibă o ocupație. Și-au crescut copiii, apoi nepoții și așteaptă cu drag câțiva strănepoți. Le bucură sufletele momentele vesele, în care se umple curtea cu copii jucăuși. Tinerețea acestora parcă le ia cu mâna povara anilor trecuți și le readuce strălucirea în ochi.

Supererou este fratele ce are grijă de sora lui mai mică. O protejează de tot ce e rău, ar ține-o într-un balon de săpun, sperând că nu o va răni nimeni. E în stare să-și pună propria viață la bătaie pentru ea...

Supererou este acela care știe să zâmbească indiferent de împrejurare. Cel care trece printr-o perioadă grea dar găsește un motiv pentru a se da jos din pat în fiecare dimineață. Cel care se bucură de fiecare moment frumos, cel care transformă o zi neagră într-una roz, cel care trece cu bine peste fiecare obstacol.

Supererou este cel care suferă din dragoste dar e capabil să-și ridice rămășițele inimii de pe jos, cu riscul de a se tăia în cioburi. Cel care plânge noaptea până la epuizare dar a doua zi este în stare să fie fericit de unul singur. Cel al cărui suflet este îngenuncheat dar schițează în același timp, o urmă de zâmbet sincer.

Supererou este acela care o ia de la capăt, cu toate că a avut parte de o relație nefericită. Cel care își oferă a doua șansă la dragoste și face asta cu o persoană ce pare a fi iubibilă.

Supererou este studentul care își pierde nopțile învățând, chiar dacă ai lui colegi sunt în club și se distrează cu o zi înainte de examen. Cel care se luptă pentru o notă mare și folosește timpul rămas în favoarea lui.

Supererou este acela care este în stare de orice pentru a-și îndeplini un vis.

Supererou este îndrăgostitul care ar merge până la capătul lumii pentru a o face fericită pe persoana iubită.

Supereroi sunt doctorii care au grijă de pacienți fără să aștepte nimic în schimb, decât o simplă mulțumire. Cei care fac un bine, fără să te trateze urât la început, până le bagi niște bani în buzunar. Doctorii care nu uită să fie oameni, cei pentru care mai importantă este sănătatea unui om, decât banul.

Supereroi sunt pacienții care își pun viețile în mâinile chirurgilor, cei care au curajul de a face un pas important pentru binele lor.

Supereroi sunt prietenii care îți rămân alături chiar și atunci când greșești. Cei care te iubesc mereu și sunt dispuși să facă orice pentru tine. Cei care îți șterg lacrimile și îți întind o mână de ajutor pentru a te scoate din butoiul cu melancolie. Cei cu care îți petreci atâția ani din viață și îi consideri parte din familia ta.

Supereroi sunt copilașii abandonați de părinți. Ei știu să zâmbească, știu să se bucure de fiecare clipă, cu toate că mami și tati nu i-au vrut, nu i-au iubit.

Supereroi sunt bolnavii care încă mai speră, care aleg să lupte, chiar dacă la ei în suflete plouă mereu. Cei care aleg viața, chiar și atunci când viața vrea să renunțe la ei.

Supereroi suntem cu toții. Ne cărăm valizele pline de amintiri, regrete, lacrimi, zâmbete și fericire. Le luăm cu noi peste tot, le vede o lume întreagă. Sunt valize de eroi, de oameni care încearcă să vadă partea plină a paharului. Fiecare valiză e unică, așa cum suntem fiecare dintre noi. Astfel, depinzând de ce ce află și cât de grea este propria valiză, tu ești un anumit tip de supererou. Iar eu sunt altul. Nu suntem persoane obișnuite, ci speciale în felul nostru...

Fiindcă nu e ușor să supraviețuiești într-o lume așa de mare, trăind pe muchie de cuțit în fiecare zi, fără să ai super puteri...

Care este Supereroul tău?

Nu știu ce reacții au ceilalți studenți atunci când dă sesiunea peste ei, însă pe mine mă apucă niște sentimente foarte enervante... Și totodată devin și eu la fel de enervantă... Intru în panică foarte repede, chiar dacă am învățat, chiar dacă nu am dormit nopți întregi. Cred că și lipsa somnului te aduce în pragul isteriei, altfel nu îmi explic. Pur și simplu, o iau razna.

În primul rând, am grijă să mă plâng la fiecare cinci minute pe Facebook sau colegilor (și ei fac același lucru, oricum), poate-poate reușește cineva să mă calmeze și să mă motiveze să citesc în continuare cursurile. Apoi urmează partea în care intru pe Pinterest și caut meme-uri despre examene. Aș putea spune că asta e faza de negare, în care mă autoconving că am timp să învăț dar în același timp, pe dinăuntru, simt cum mă ia frica. ”Hmm...poate dacă văd un episod din serialul preferat, rezolv situația asta.” Zis și făcut. Numai că această amânare o voi regreta mai târziu.

Mai târziu însemnând atunci când își face simțită prezența faza de frică. Aoleu, asta e cea mai a naibii. Din momentul în care a pus stăpânire pe tine, cu greu te mai poți calma. Ai da timpul înapoi, ai începe cu învățatul încă din vacanță, îți promiți că data viitoare așa vei proceda. Dar cu toții știm că asta nu se va întâmpla. Frica ne face să delirăm, asta e clar. Din cauza etapei în cauză, îți juri că astăzi și mâine vei mânca materia de examen pe pâine, vei sta non stop treaz și nu te vei opri până ce nu citești cursul pe puțin de 50 de ori. Dar asta este tot o minciună pe care ne-o spunem în clipele de panică. E adevărat, ne punem cu burta pe carte. Dar după fiecare 10 minute de învățat, luăm jumătate de ore pauză. Știți cum e cu pauzele lungi și dese... Bineînțeles că ne pozăm cursurile, notițele și le punem pe Facebook. Să vadă și lumea ce viață grea ducem, dom'le! Dacă eu îmi plâng de milă, am pretenția ca prietenii mei de pe Facebook să facă la fel, da?

Bun. Ultima fază este cea a resemnării. Dacă ai învățat sau nu, ăsta e momentul când lași totul baltă și te calmezi. Începe să nu își mai pese, așa că...fie ce o fi. Tu ai făcut tot ce ai putut. Dacă al tău creier nu vrea să te asculte, nu poți să-l obligi. Atâta poți, atât te duce capul, asta e. Poate după atâția ani de școala, liceu și facultate, creierul ți se atrofiază și nu mai poți gândi. Nu te mai poți concentra așa cum o făceai acum ceva timp. Nici măcar de fițuici nu îți mai arde. Cu Dumnezeu înainte! Măcar te liniștește gândul că sunt alții mai varză ca tine. Deja te vezi în viitorul apropiat, în ziua examenului, alături de colegii tăi. Toată lumea se plânge, nimeni n-a învățat. Frate, eu măcar am citit de trei ori cursul, imposibil să nu-mi aduc aminte măcar o frază, acolo.

Băi și ce sperietură te ia în momentul în care toți cei care spuneau mai devreme că nu au habar de ceea ce vor face la examen, se apucă să scrie și nu se mai opresc. Mamă, ăștia sunt enervanți. Și falși. Măi, tu te plângeai adineauri doar de dragul de a părea neștiutor? De ce minți și spui că nu ai învățat, când de fapt tu scrii cinci pagini? Și de atunci te încearcă tot felul de emoții. Plus că treci din nou prin toate fazele menționate mai sus însă încerci din răsputeri să te aduni, ca să îți amintești ce ai învățat. Ieși victorios din sala de examen, refuzi să te verifici, fiindcă te-ar lua cu leșin dacă ți-ai da seama că ai scris greșit. Aștepți ”nerăbdător” afișarea notelor... Dar până atunci, mai ai de învățat la câteva materii. ”Când ajung acasă, mă apuc de citit. Nu vreau să mai am parte de stres și emoții, nu cred că mi-ar rezista inima la încă o tură de genul ăsta”. Însă asta e tot o minciună gogonată... Până intri pe ușă, deja te-ai convins singur că ai câteva zile la dispoziție pentru a învăța, așa că astăzi alegi să te relaxezi. De mâine, vei lăsa Facebook-ul și vei considera cursurile sfinte. De mâine... Apoi îți zici că de poimaine... Și o iei de la capăt cu nervii, frica și mila față de sine...

Deși am rămas în urmă cu lepșele (am primit două și sper să le fac curând) plus încă o tonă de idei pentru care nu îmi găsesc cuvintele, se pare că aleg să fac ceva total neprevăzut. Un TAG. Mi s-a părut drăguț și nici nu aveam chef să îmi pun creierul prea mult la contribuție, dar cu ocazia asta ne cunoaștem mai bine. E cam lunguț, drept pentru care nu prea îmi vine să oblig pe cineva să-l preia, așa că...cine dorește, îl poate face. Să începem!

1. Cu ce ești îmbrăcat/ă?

Pantaloni scurți negri, tricou alb.

2. Ai fost vreodată îndrăgostit/ă?

Da, am fost. Tuturor ni se întâmplă asta la un moment dat.

3. Ai trecut vreodată printr-o despărțire îngrozitoare?

Acum aș spune că nu. Dar atunci când ieși dintr-o relație, ți se pare despărțirea groaznică. Toate despărțirile par așa, dar apoi uiți de sentimentul ăsta urât.

4. Ce înălțime ai?

Nu știu cu exactitate. Între 1.65 și 1.67, cred.

5. Câte kilograme ai?

Am 50 kg.

6. Tatuaje?

Nu. Dar mi-ar plăcea unul micuț.

7. Piercing-uri?

Nu. Mi-aș face încă o gaură în ureche, arată mișto doi cercei unul lângă altul, dar îmi este prea frică de durere, așa că presupun că voi rămâne la stadiul de un cercel / ureche.

8. Serialul preferat?

Îmi pare rău, nu mă pot rezuma la unul singur, așa că voi înșira: The Vampire Diaries, The Originals, Devious Maids, Grey's anatomy, The mentalist, The walking dead, Sherlock, Modern family, Suits, Hart of Dixie, Pretty little liars.

9. Formația preferată?

Avicii.

10. Ceva ce îți lipsește?

Somnul...

11. Cântecul preferat?

Momentan... Ed Thomas - Hurt.

12. Câți ani ai?

22 și câteva luni.

13. Ce zodie ești?

Leu. Deși e ciudat, sunt foarte mândră de zodia mea, fiindcă e cea mai tare dintre toate. Și pentru că în general...leii sunt foarte mândri de tot ce are legătură cu ei...

14. Calitatea pe care o cauți la un băiat?

Hmm... Să știe să iubească cu adevărat. Am senzația că a devenit o raritate această ”calitate” ce ar fi trebuit să fie o chestie absolut normală și logică, nu ceva pe cale de dispariție.

15. Citatul preferat?

Once you learn how to be happy, you won't tolerate being around people who make you feel anything less. 

16. Actorul preferat?

Am doi. Ian Somerhalder și Gerard Butler, evident!!!

17. Culoarea preferată?

Sincer, nu pot spune că rozul este culoarea mea preferată. A fost, dar acum i-a luat locul turquoise-ul.

18. Muzica o asculți cu volumul la maxim sau în surdină?

La maxim aproape întotdeauna. Depinde de momentul zilei și dacă doarme cineva în casă...

19. Unde te duci când ești trist/ă?

Nicăieri. Unde să mă duc? Stau acasă, că n-am chef de vorbă atunci când sunt într-o dispoziție proastă.

20. Cât durează să faci duș?

Cam 15 minute, dacă mă grăbesc.

21. Cât îți ia să te pregătești dimineața?

Jumătate de oră...pe puțin.

22. Ai fost vreodată implicat/ă într-o bătaie?

Nu, că nu-s sălbatică. Și nu e frumos ca o fată să facă așa ceva...

23. Motivul pentru care ai un blog?

Am blog pentru că îmi place să scriu...

24. Ce temeri ai?

În primul rând, îmi e frică de întuneric. În al doilea rând...de gândaci...

25. Ce te-a făcut să plângi ultima dată?

Articolul scris de mine - Jurnalul unui tată cu Alzheimer.

26. Ultima dată când i-ai spus cuiva ”Te iubesc”?

Nu îmi amintesc... Acum mult timp, oricum.

27. Ce semnificație are numele blogului tău?

Eh, sunt două lucruri care îmi plac - lalelele și luminițele colorate. Dar acum nu-mi mai place numele blogului, sinceră să fiu.

28. Ultima carte citită?

Cartea unui profesor. Din ea am dat examen.

29. Cartea pe care o citești acum?

Cartea altui profesor, desigur. Ce mă enervează examenele astea...

30. Ultima persoană cu care ai vorbit?

O prietenă.

31. Ce relație este între tine și ultima persoană căreia i-ai dat mesaj?

O relație de prietenie, desigur...

32. Mâncarea preferată?

Am mai multe. Paste, cartofi prăjiți, musaca, supă cremă de legumă, salată orientală...

33. Ce vrei să vizitezi?

Americaaa!!! Toată!

34. Ultimul loc vizitat?

Straja!

35. Ești îndrăgostit/ă?

:)) Nu.

36. Ultima dată când ai fost sărutat/ă?

Nu spun. Asta parcă e o întrebare tipică acelor chestionare de pe Hi5...

37. Ultima dată când ai fost insultată?

Zilele trecute m-am insultat singură, din cauza examenului ce a trecut... :))

38. Ciocolată sau vanilie?

Ciocolată, CLAR.

39. Accesoriul preferat?

Nu pot pleca de acasă dacă nu îmi pun unul dintre inelele mele...

40. Ce melodie ai cântat ultima dată?

Vai... Blue - Breathe easy. S-a întâmplat vineri, înainte de examen. Dădusem muzica la maxim, stăteam în picioare și mă plimbam prin toată camera ținând în mână cursul (cică îl citeam) și cântam (țipam mai ceva ca la un concert), încercând să mă calmez, fiindcă eram super speriată de examenul respectiv.

Atât. Tag-ul l-am scurtat. Avea 50 de întrebări dar unele erau chiar tâmpite, așa că le-am dat deoparte. Nu mă mai lungesc, fiindcă mă dor ochii... Repet, cine vrea să răspundă acestor (sau doar la unele) întrebări, o poate face în secțiunea de comentarii sau pe blogul deținut de fiecare... Poate precizați și sursa, cu ocazia asta. :)