Celulele stem - siguranță pentru viitor

Wednesday, March 26, 2014 20 Comments A+ a-

A fi mămică este un lucru extraordinar. Și chiar dacă nu am copii, îmi doresc din tot sufletul să vină mai repede momentul în care îmi voi ține minunile în brațe. Îmi doresc un băiat și o fetiță. În ordinea asta. Vreau ca băiețelul să fie mai mare decât fetița, pentru a o putea proteja de toate lucrurile rele de pe pământ. Dar, până la urmă, nu este importantă ordinea în care se nasc copiii, ci ca ei să fie sănătoși. Asta își dorește orice părinte.

Însă ce putem face atunci când vrem să fim siguri că ai noștri copii vor avea o viață frumoasă și lungă în față? Cum putem scăpa de grija unor boli neiertătoare ce ar putea pune stăpânire ORICÂND pe ei? Răspunsul este unul foarte simplu - apelăm la recoltarea celulelor stem. Luând în considerare faptul că această procedură oferă dreptul la viață, recunosc că aș recurge la utilizarea celulelor pentru a avea o siguranță a viitorului copiilor mei.


Deși sănătatea este cea mai de preț, deși medicina face progrese tot mai mari cu fiecare zi trecută, mămicile românce sunt foarte sceptice în privința acestei proceduri. Însă acest lucru se întâmplă din cauză că nu sunt bine informate. Iar atunci când ești neinformat, îți formezi o părere greșită și refuzi din start ceva ce s-ar putea numi o asigurare pentru viață, o investiție în viitor pentru familia ta.

În primul rând, este foarte important să fim responsabili. Nu ne putem baza pe oricine ne oferă detalii despre celulele stem, căci s-ar putea să fie unele eronate. Nu putem lăsa asigurarea de sănătate pe ”mâinile” oricărei bănci de celule stem. Din această cauză, vreau să vă prezint liderul european în procesarea celulelor stem: Grupul International Cord Blood Center. Are o experiență de peste 15 ani în domeniul banking-ulu, tratând cu succes 41 de pacienți din întreaga lume (dintre care 20 de adulți și 21 de copii). De asemenea, din punct de vedere calitativ, grefele de sânge prelevate de această companie s-au clasat pe locul I la nivel mondial. Simpla aflare a acestor informații mă face să prind mai multă încredere în serviciile Grupului International Cord Blood Center și, mai ales, în garantarea unui viitor sănătos al copiilor mei. Dacă vreți să aflați mai multe detalii, vă invit să dați click pe următorul link: http://www.cordcenter.ro/grupul-international-cord-blood-center.html.

Nu îmi pot imagina ce este în sufletul părinților care află la un moment dat că unul dintre copiii lor este bolnav. Și nici nu pot accepta egoismul mamelor care nu vor să apeleze la recoltarea celulelor stem. Din punctul meu de vedere, odată făcut acest pas, ești asigurat de faptul că indiferent de ceea ce se va întâmpla în viitor, vei avea o familie sănătoasă și VIE. Chiar dacă este o expresie tulburătoare, țin să menționez că ăsta-i adevărul. De ce să nu-ți iei măsuri de precauție? Nu se știe ce se poate întâmpla de-a lungul timpului! Au fost cazuri când copiii s-au îmbolnăvit GRAV din cauza unei simple înecări cu mâncare! De ce să riști, când poți oferi șansa la viață cuiva din familia ta? De ce să regreți mai târziu? Ca părinte, consider că este esențial să faci tot ce îți stă în putință pentru a-i oferi copilului tău un viitor frumos și sănătos. O viață de care să se bucure, fără să ducă grija zilei de mâine!


Este extrem de important faptul că medicina evoluează cu o rapiditate ieșită din comun. Iar potențialul utilizării celulelor stem ar trebui cunoscut de orice om. Știați că la fiecare 30 de secunde moare un bolnav ce ar fi putut fi tratat cu celule stem? Știați că sunt peste 80 de boli ce pot fi tratate cu ajutorul lor? Aici sunt incluse cele mai grave boli, cele mai periculoase, cele care aduc moartea! Începând cu diferite tipuri de leucemie, până la bolile ereditare, celulele stem reprezintă cheia către vindecare! Lista afecțiunilor tratate cu celule stem o puteți găsi la http://www.cordcenter.ro/lista-afectiunilor-tratate-cu-celule-stem.html.

Potențialul utilizării acestora este unul incredibil. Sunt convinsă că în viitor lista se va mări, putând fi tratate tot mai multe boli necruțătoare cu ajutorul celulelor stem. De la cancer de sân, până la leziunile măduvei spinării, afecțiunile se vor da bătute în fața acestor celule-minune care stau la baza formării tuturor țesuturilor și organelor. Ținând cont de faptul că bunicul meu are Alzheimer, iar aceasta este o boală genetică, îmi pun toate speranțele în studiile experimentale ce se fac în momentul de față. Nu vreau să am parte de această boală cumplită, nu vreau să o transmit copiilor mei, iar recoltarea celulelor stem atunci când voi da naștere va fi cea mai bună alegere.

Chiar dacă încă nu sunt însărcinată, aș putea spune că decizia este deja luată. Procedura nu este periculoasă, nu este dureroasă, nu prezintă risc de infecție nici pentru mamă, nici pentru bebeluș și operațiunea de recoltare durează între 30 de secunde și 3 minute. De asemenea, aceasta se face indiferent de felul nașterii: în apă, pe cale naturală, cezariană, naștere prematură etc. Recoltarea sângelui ombilical și placentar se face după încetarea bătăilor cordonului ombilical, după secționarea lui și desprinderea copilului de acesta. Pentru a preveni contaminarea sângelui cu microorganisme, cordonul este dezinfectat, apoi se trece la recoltarea lui. La final, celulele sunt criogenate. Nu trebuie să ne facem griji, căci acestea își vor păstra calitățile, neputând fi alterate de trecerea anilor. Bineînțeles că ne dorim să nu ajungem vreodată în situația în care va fi necesar să le folosim, însă avem asigurarea că în caz de vreo maladie sau o boală de sânge malignă sau non-malignă, copiii noștri vor putea fi vindecați.

Procesarea integrală a sângelui recoltat la naștere este foarte importantă. Cu cât grefa conține mai multe celule stem, cu atât șansele de reușită a unui transplant sunt mai mari. Aproximativ 99,9% dintre celulele stem recoltate la naștere vor fi conservate.


Peste 125.000 de familii din întreaga lume au acordat votul de încredere Grupului International Cord Blood Center. Există trei tipuri de transplant: transplant autolog, transplant alogeneic neînrudit și transplant fraternar.

Transplantul autolog are loc atunci când beneficiarul grefei este cel de la care au fost recoltate celulele stem.

Transplantul alogeneic neînrudit are loc atunci când există o compatibilitate imunologică între persoana bolnavă și copilul sau adultul ale cărui celule stem au fost recoltate la naștere. Cel care ajută bolnavul cu celulele sale stem poate fi înrudit sau nu cu persoana care are nevoie de ele.

Transplantul fraternar are loc atunci când în familie există un copilaș bolnăvior, iar mama alege să i se recolteze celule stem la următoare naștere. Astfel, va fi testată compatibilitatea dintre frați și dacă rezultatul este pozitiv, va putea fi efectuat transplantul.

Consider că această procedură reprezintă viitorul medicinei regenerative, având un vast potențial de utilizare. Putem salva nenumărate vieți datorită celulelor stem, iar ăsta e un lucru extraordinar. Am putea spune că este cea mai bună soluție prin care putem evita moartea. Tratamentul cu potențial curativ pune în sfârșit, sănătatea pe primul plan la nivel mondial. Progresul este vizibil, sunt făcute din ce în ce mai mult investiții în cercetarea celulelor, având ocazia de a beneficia întreaga populație de pe urma descoperirilor incredibile făcute în acest domeniu. Până acum nu se știa care este leacul cancerului dar din câte putem observa, viitorul sună bine. Consider că celulele stem vor avea cea mai mare rată de succes în vindecarea tuturor bolilor. Această procedură medicală va avea cu siguranță un impact enorm asupra îmbunătățirii stării de sănătate atât la nivelul țării noastre, cât și la nivel global. Dar pentru a ajunge acolo, trebuie să acordăm mai multă încredere evoluției medicinei, fiindcă sănătatea publică este prioritară. Nu politica, nu banii, ci sănătatea noastră. Trebuie să fim mai responsabili, să ne gândim la viitorul copiilor noștri și să investim într-o viață mai bună, mai sigură și mai sănătoasă. 

TREBUIE să fim o populație sănătoasă din toate punctele de vedere. Căci dacă nu mai avem sănătate, nu mai avem nimic. Absolut nimic.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2014.

20 comentarii

Write comentarii
Anonymous
AUTHOR
Thursday, March 27, 2014 delete

Ma' Pinkysor, ma', ai scris cu sufletul. Si desi a fost o proba destul de grea, sa stii ca ti-a iesit si ai punctat foarte bine ideile importante.
Te pup si iti tin pumnii sa ramai pe locul 1. :*

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Thursday, March 27, 2014 delete

Multumesc! :* Sa dea Domnul! :D

Reply
avatar
Anonymous
AUTHOR
Thursday, March 27, 2014 delete

Felicitari :).

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Thursday, March 27, 2014 delete

Multumesc! Dar pentru ce ma feliciti? :))

Reply
avatar
Geordan
AUTHOR
Friday, March 28, 2014 delete

Bravo Bravo! Ca si cadru ... medical .. foarte bine documentat si punctat ;)
Spor in toate!

Reply
avatar
Juliet
AUTHOR
Friday, March 28, 2014 delete

Mie imi pare rau ca m-am nascut atat de tarziu si mama mea nu a avut posibilitatea sa beneficieze de facilitati, din lista de boli care se vindeca cu celulele stem la ca cateva cu siguranata sunt si eu predispusa. Sper ca macar copilul meu daca voi avea intr-o zi unul sa beneficieze de un asemenea progras medical. Mi-a placut mult articolul foarte util si plin de informatii pe care orice viitoare mamica ar trebui sa le stie.

Reply
avatar
Unknown
AUTHOR
Friday, March 28, 2014 delete

bravo, esti preferata mea. intotdeauna iti citesc postarile cu drag :*

Reply
avatar
Irina
AUTHOR
Friday, March 28, 2014 delete

Intr-adevar un articol foarte bine documentat! Bravo! Sa ai bafta la cele 100 de puncte! :)

Reply
avatar
Mikyangel
AUTHOR
Friday, March 28, 2014 delete

Foarte frumos articolul. Eu sunt deja mama si mi-as fi dorit sa pot recolta celule stem dar din pacate situatia financiara nu mi-a permis. Dar pentru cei care nu au probleme cu banii, aceasta procedura e o asigurare pentru viitorul copiilor lor!

Reply
avatar
Daniel Botea
AUTHOR
Saturday, March 29, 2014 delete

Baiat si fata sa fie, dar ai cam ridicat stacheta la petitori. Acum, ca ai mai spus si despre recolatrea celulor stem la nastere, cred ca numai printre super-bloggeri mai gasesti petitori intelegatori :) Pe restul trebuie sa-i convingi sa citeasca intai articolele. Spor!

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Saturday, March 29, 2014 delete

Multumesc, capritzo! :D

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Saturday, March 29, 2014 delete

Multumesc frumos. Eu vreau neaparat ca la nasterea copiilor mei sa fie recoltate celule stem, ca nu se stie cand avem nevoie de ele...

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Saturday, March 29, 2014 delete

Multumesc, draga mea! :*

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Saturday, March 29, 2014 delete

Multumesc! Doamne ajuta! :)

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Saturday, March 29, 2014 delete

Inseamna ca mai trebuie sa faci un bebe, ca sa fie posibila recoltarea celulelor stem! :D :*

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Saturday, March 29, 2014 delete

Ar fi culmea sa fuga petitorii din cauza ca vreau eu sa se recolteze celule stem! Pana la urma...ei nu ar avea vreo legatura! Doar daca vor trece prin chinurile nasterii... Dar nu e cazul. :))

Reply
avatar
Unknown
AUTHOR
Saturday, March 29, 2014 delete

Bravo,scumpa mea. Foarte bine documentat articolul. :* :*LOVE IT!

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Sunday, March 30, 2014 delete

Multumesc, draga mea! :*

Reply
avatar
Unknown
AUTHOR
Sunday, March 30, 2014 delete

Frumos articol Bianca, spre sa ramai pe locul 1 , chiar meriti *:

Reply
avatar
BiancaBiziiac
AUTHOR
Sunday, March 30, 2014 delete

Multumesc, draga mea! Sa dea Domnul! :*

Reply
avatar