Experiența (mea) în USA | Vara unui housekeeper
1. Înainte să pleci în Statele Unite...
.gif)
2. Până ajungi în statul în care trebuie, ai de zburat cu avionul câteva ore (interminabile), poate chiar să călătorești cu autocarul sau trenul, alte câteva ore... Și în loc să ajungi fericit, cu chef de distracție...
.gif)
3. În aeroportul din America... observi că bagajul tău nu apare!
.gif)
4. Completezi niște formulare, apoi îți iei tălpășița din aeroport. Mergi cu metroul 358 de ani, cobori în inima Times Square-ului, dar ești atât de obosit și de nervos, încât nu te poți bucura de nimic. Te întrebi doar... ”Ce caut eu aici, singur printre străini? Cine m-a pus să vin la mama naibii? De ce nu mi-am pus niște haine de rezervă în bagajul de mână? De ce mi-am băgat încărcătorul telefonului în bagajul de cală?!!! Oare unde găsesc wifi? Vreau acasă, nu îmi place America!!”. Apoi faci câteva poze și te pui pe plâns, fiindcă nu îți poți suna părinții, nu te poți conecta la net, îți este foame și sete, totul e scump în New York și mai ai de așteptat vreo 10 ore, până te poți îmbarca în autocarul ce duce spre Sandusky, Ohio.
.gif)
5. Într-un final, trece timpul. Trec și cele 16 ore de mers cu autocarul... și ajungi la Cedar Point. Te ocupi puțin de acte, deși nu îți mai amintești cum te cheamă, fiindcă ești frânt. Te cazezi într-o cameră cu 2 americance și te bucuri că-s curate. Te duci la Walmart, pentru că nu ai cu ce să te speli, nu ai cu ce să te ștergi, nu ai pe ce să dormi, din cauză că... bagajul tău este întârziat și nu ai nici pernă, nici pătură. Cumperi ce trebuie, apoi te întorci la cămin, ca să-ți cauți prietenii români. Măcar ei să-ți mai aducă zâmbetul pe buze, pentru că... în rest, toate merg aiurea.
Nu realizezi că totul îți pare mai rău (de 100 de ori) decât este în realitate, din cauza oboselii acumulate, din cauza stresului și a altor factori negativi, așa că, pe moment ai tendința să exagerezi: totul e urât. Ba că e prea multă gălăgie pe holurile căminelor, ba că tu stai în clădirea cea mai nașpa, ba că o să cadă cerul pe tine și nu o să-ți mai primești bagajul... în veci! Dar (aproape) toate momentele grele trec, după un somn bun și odihnitor...
.gif)
6. Dacă reușești să dormi, pentru că ale tale colege de cameră sunt absolut disperate după aerul condiționat, așa că îl țin pornit tot timpul, la maximum. Cum ar putea dormi o persoană (normală)... într-un congelator? Învelită cu două pături (după venirea bagajului), îmbrăcată cu 2-3 hanorace și pantaloni lungi, cât mai lungi...
7. Dar ajungi să te obișnuiești cu gerul. Și ajungi să te obișnuiești și cu americanii, cu ceilalți internaționali, cu românașii... Îți faci prieteni și devine o plăcere să îți petreci timpul împreună cu ei. Numai cu mâncarea nu te poți obișnui... Te aștepți ca fast food-ul din SUA să fie minunat, apoi constați că te-ai înșelat. Cea mai proastă mâncare din lume... aici e.
.gif)
8. După ce ai înțeles că nu mai e mămica lângă tine, pentru a-ți face ciorbă de perișoare și sarmale cu mămăligă, mănânci fără probleme pizza asezonată cu un burger, sau cartofi prăjiți.
Trecând și peste asta, vine timpul te pregătești de muncă! Ai făcut training, ai primit uniforma, deci... gata! La treabă cu tine! În prima zi de serviciu... ai de gând să te duci super aranjată, ca să faci impresie...
9. Dar, din nefericire, nu ți-a sunat alarma la timp, așa că... Te duci cum poți, de frică să nu întârzii.
10. Bineînțeles, văzând ce job ți-ai ales... și ce trebuie să faci, îți vine să o iei la fugă și te gândești că ai luat o decizie foarte proastă. Șefii nu îți plac, ți se pare super greu să fii housekeeper, nu crezi că vei putea face față. ”Chiar nu! Păi, ce? Eu am venit să mă înjosesc?” Din prințesa care nu era obișnuită cu munca, ajunsesem o Cenușăreasă. Frecam căzi, chiuvete și wc-uri, îmi rupeam mâinile și picioarele făcând paturi, măturam podele, ștergeam praful... Toate astea într-un anumit interval de timp. Este evident că la început eram supeeeer înceată și neîndemânatică, dar nimeni nu se naște învățat, așa că...
11. Până la urmă, te acomodezi. Nu ai încotro. Eu m-am străduit să fiu fată serioasă și să fac treaba cum trebuie, cu toate că, uneori, îmi venea sa țip la ai mei șefi, mai ales când mă întorceau înapoi din drum, din cauză că nu făcusem curat așa de bine, sau atunci când mă puneau să fac ceva ce nu intra în îndatoririle job-ului meu.
.gif)
12. Și ce nervi aveam când vreun supervisor se ducea să verifice camerele înainte, iar apoi nu mai găseam tips pe nicăieri!
13. Dar mă bucuram atunci când găseam bănuți, chiar dacă erau puțini... 1-2-3 $...
.gif)
14. Și ce nervi mă apucau (din nou!), când vreun oaspete îmi cerea luna de pe cer, de parcă aș fi putut eu repara o toaletă stricată, sau aș fi putut ”scăpa de la distrugere” o cameră în care se găseau niște furnici sau, mai rău, păianjeni... Hell no! Mi-e frică de păianjeni!
15. Sau atunci când oaspeții ar fi trebuit să fie plecați din cameră... definitiv. Dar ei sunt tot acolo și tu trebuie să astepți să plece, deși timpul li s-a scurs! Și trebuie să le zâmbești, să le spui că nu este vreo problemă, chiar nu te deranjează faptul că ei te încetinesc... Nuuu, absolut deloc! :)
16. Dar iubeai oaspeții care mai lăsau câte ceva în urmă...
17. Și începeai să mănânci, deși nu aveai voie să te oprești din ceea ce ai de făcut, iar supervisor-ul te prindea în fapt: stând pe canapea, relaxat, uitându-te la televizor și mâncând...
18. Iar din cauza faptului că pierdeai timpul... stând, nu prea mai puteai face curățenie așa cum ar fi trebuit, așa că alegeai să nu dai cu mopul, de exemplu! Și tare mândru mai erai, atunci când nu își dădea seama nimeni... de ceea ce NU ai făcut tu! :D
.gif)
19. Dar roata se întorcea, așa că ori găseai vreun păianjen imens într-un pat pe care trebuia să-l faci...
.gif)
20. Ori trebuia să cureți o cameră mizerabilă și dezgustătoare, plină de gunoi...
21. Iar dacă nu ți se întâmpla așa ceva, măcar te lua vântul, în zilele mai urâte. Situate chiar lângă lacul Erie, căbănuțele de la Lighthouse Point erau în mijlocul curenților...
.gif)
23. Iar la final de zi, ori erai distrus de oboseală...
.gif)
24. Ori aveai super multă energie!
.gif)
.gif)
.gif)
.gif)
28. Dar te-ai obișnuit, pe parcurs... Și ți se pare chiar funny! Unele fete chiar se pricep la twerking, numai tu nu ai nici cea mai vagă idee, cum ai putea face asta. Așa că dansezi cum poți, pe lângă prietenii tăi!
.gif)
.gif)
.gif)
.gif)
.gif)
.gif)
.gif)
.gif)
.gif)
22. Dar dacă nici vântul nu te lua, cu siguranță îți puneai cartul cu prosoape... pe degetele de la picioare, sau mai rău!
24. Ori aveai super multă energie!
25. Dacă nu cumva... șeful te anunța că astăzi ai night shift, fiind nevoie să stai până la 12 noaptea... la muncă! Yeeey...
26. Însă, când aflai că trebuie să stai în tură de noapte cu alți români, te bucurai!
27. Și, pe lângă toată munca, iată că mai aveai timp și de ieșit în ”club”, unde, la început, te uitai cam strâmb la stilul de dans al americanilor...
29. Din cauză că muzica și dansul trebuie să se încheie la ora 2, alegi să mai petreci câteva ore cu românașii. Se face ora 3, se face ora 4... și realizezi că mâine te duci la muncă! La ora 7 trebuie să te trezești! E timpul să dormi, nu? Problema este că nu poți, fiindcă îți stă gândul la prietenii pe care i-ai lăsat afară. Ei încă mai rezistă, fiindcă mâine au zi liberă...
30. Iar a doua zi... ești zombie! Oricum nu te înveți minte! Toată vara ai procedat la fel. Distracție multă, muncă multă, somn cam puțin! Dar nu îți pasă! Vrei să profiți de aceste momente, nu să dormi! :D
31. Părinții te mai întreabă dacă ești odihnită... Te întreabă la ce oră te-ai culcat și te sfătuiesc să dormi mai mult, ca să ai putere de muncă. ”Eu? Eu mă culc zilnic pe la 12, cel târziu! Nu pierd vremea deloc! Fiți convinși că aleg să dorm, nu să petrec!”
32. Bineînțeles, uneori simți nevoia mai multor ore de somn.. și cazi lat, indiferent dacă vine Justin Timberlake în concert, la Cedar Point...
33. Cu viteza luminii, trece vara... Te trezești cu sufletul la gură, fiindcă nu mai ai mult timp de stat în America, iar tu nu ai apucat să vezi mare lucru. Ce faci? Te pui pe vizitat! Faci multe pozeeeee, pe verticală, pe orizontală, stând după un copac, hai, uite o poză și cu clădirea asta, hai și cu cealaltă, că scrie TRUMP pe ea... Numai că, uneori, te cam enervezi. Nu poți face o ședință foto, pentru că toată populația Americii se găsește să treacă prin cadru, exact când îți este lumea mai dragă!
34. Dar poți sta liniștită! Dintre alea 5 miliarde de poze, sigur jumătate au ieșit bine! Bineînțeles, ele trebuie puse pe Facebook! Neapărat! Prietenii și rudele abia așteaptă să le vadă! Și nici nu e de mirare. Ai cu ce te mândri. :)
35. Na, că diseară ai avion. Ai tăi sunt fericiți că vii acasă, iar tu ești în depresie. ”De ce trebuie să treacă timpul atât de repede? De ce trebuie să mă despart de prietenii mei? Până și la muncă aș mai vrea, numai în România nu!” :(
36. Cu toate astea, peste câteva ore te trezești pe Otopeni. Ești bucuros că îți vezi părinții, dar nu prea te simți ca acasă. Îți vine să plângi cu vorbe, te-ai urca în primul avion care duce spre SUA, ai face ceva, numai în țărișoara ta să nu rămâi! ”Dați timpul înapoi, încă nu sunt pregătită să mă întorc acasă!”
37. ”Ieri eram pe Brooklyn Bridge, azi sunt pe podul de la Cernavodă...”
38. Între timp, te acomodezi cu adevăratul termen de ”acasă”, deși, jumătate din tine a rămas în America. Ești conștient de faptul că te-ai schimbat. Te-ai maturizat, ai învățat ce înseamnă să fii independent, pe banii tăi și pe barba ta, ai pornit de la 0, chiar dacă a fost vorba despre o vară, nu despre o viață întreagă. Și ești SUPER MÂNDRU de ceea ce ai reușit să faci! Te-ai descurcat printre străini, pe alt continent, fără părinții cu care erai obișnuit să-ți sară în ajutor. Ți-ai făcut prieteni noi, pe care îi iubești din tot sufletul, de care te simți mai apropiat ca niciodată. Ei te înțeleg perfect, ți-au fost alături la bine și la greu, ați trecut peste obstacole... ÎMPREUNĂ!
Tot ce vă rămâne de făcut este să păstrați legătura, să prețuiți prietenia dintre voi și să vă întoarceți tot împreună... la Cedar Point. Când? Vara viitoare, desigur! Și peste două veri! Și peste trei veri! Tot așa, până la 29 de ani, când puteți pleca în SUA pentru ultima dată. Important este să rămâneți prieteni... pentru totdeauna!
Și... credeți-mă! La sfârșit de sezon, banii contează prea puțin. Ceea ce contează cu adevărat... sunt amintirile, sentimentele frumoase, prietenia, fericirea... Nimic mai mult.
PS: Concluzia acestui articol este următoarea: Mi-a plăcut ENORM totul. Nu umblă câinii cu covrigii în coadă pe acolo, dar este altceva... față de România. Nu regret absolut nimic! Sunt încântată de tot ce mi s-a întâmplat, experiențele frumoase le întrec (detașat) pe cele mai puțin plăcute și mă bucur din suflet de prietenii pe care mi i-am făcut acolo. Work and Travel este ceva de neuitat și de încercat!
.gif)
15 comentarii
Write comentariiCe dor de SUA mi-a facut articolul asta:( Exact asa a fost si la mine la inceput. Totul mi se parea de 10 ori mai rau, dar eu macar eram impreuna cu prietenul meu, nu singura. Dupa o saptamana totul incepea sa fie mai frumos(mai putin mancarea). Oameni si locuri frumoase, ce dor mi-e de ele <3
ReplyEu mor de dorul a tot ceea ce a insemnat cea mai frumoasa vara (de pana acum), pentru mine! Nici la poze nu ma mai pot uita, ca mi se rupe sufletul. :)) Abia astept sa ma reintorc acolo, la anul! :D
ReplyIan nu putea sa lipseasca din articol! :))))
ReplyAi avut o vara frumoasa, chiar de poveste, cu toate ingredientele!
Ai ce povesti, ai cu ce te mandri si mi-a placut articolul de mor! M-ai amuzat! :*
Intr-adevar am cu ce ma mandri si o spun cu toata modestia! :))
ReplyMa bucur ca ti-a placut acest articol. :*
superb..ma asteptam sa fie greu, am ceva rude plecate..au zis ca e greu dar daca muncesti se vad si banii si te si descurci..visezzzzz la America, sper intr-o zi sa realizez acest vis
ReplyEste greu la inceput! Apoi, totul ti se pare mult mai usor. A fost chiar mai frumos fata de cum ma asteptam, sincera sa fiu!
ReplyIti vei realiza acest vis, daca vei crede indeajuns de mult in indeplinirea lui! :*
Bun articol. Eu sint in US de 32 de ani (am venit ca teenager in timpul lui Ceausescu) si am trecut prin multe situatii cum ai descris tu, si inca si altele.... Diferenta era ca noi nu aveam posibilitatea de a "scapa", deci intoarcerea in Ro era imposibila in timpurile comuniste. Anyway, dupa ani ne-am obisnuit, am progresat si am ajuns intr-un stadiu ca RO ne e aproape o tara straina (dupa ce-ti mor rudele mai in virsta, si verii au plecat, nu prea mai are rost de vizitat). Cit despre mincare: noi facem des ciorbe/supe romanesti de tot felul, sarmale, mici, etc..... Pe linga asta, in zona NY-ului sint citeva restaurante RO chiar bune, unde am petrecut si citeva Revelioane. Noroc!!!
ReplyUn singur comentariu....pentru viza J1 poti aplica la orice varsta, atata timp cat esti student. Daca ai 35 de ani si esti inca student, poti pleca la fel de bine ca unul de 21 de ani....nu exista limitare de varsta. Daca te tin "balamalele" poti pleca si la 40 de ani-indeplinind conditiile vizei J1 (cunosc caz). In rest e super fain articolul :)
ReplyEu am spus ca te poti inscrie in programul Work and Travel USA, doar daca nu ai mai mult de 29 de ani. Referitor la viza J1, nu stiu, poate ai dreptate. Dar ca sa poti merge in State prin intermediul programului W&T, nu poti depasi varsta de 29 (poate chiar 30) de ani. :)
ReplyCred si eu ca dupa 32 de ani, Romania va este straina... Chiar si mie mi-a fost, dupa numai 4 luni petrecute in SUA... :D
ReplyReferitor la mancare, am auzit ca sunt restaurante romanesti prin NY, dar nu am gasit. Stiam ca prin Queens e unul (acolo am fost eu cazata), dar nu l-am cautat in disperare, pentru ca oricum mai erau doar cateva zile pana ajungeam in Romania. :))
In schimb, atunci cand am fost in Chicago am vrut sa mananc la un restaurant cu specific romanesc, dar era prea departe de locul unde eram, asa ca am renuntat la idee. :D
Dar tare zbuciumată a mai fost vara ta :)))
ReplyCu bune si cu rele, a fost vara perfecta! :D
ReplyAi uitat să adaugi despre schimbul fusurilor orare :)
ReplyNu am uitat. Pentru mine nu a fost o trecere naspa.... de la fusul Romaniei, la fusul Americii, fiindca oricum ma culcam foarte tarziu acasa. :)) Asa ca nu am avut probleme de acomodare, mi-a venit chiar usor. :))
ReplySuper postarea,mi-a placut foarte mult.As vrea si eu sa plec in SUA mai ales ca am ocazia (1 an la facultate) dar aveam dubii si inca mari,dupa ce am citit o gramada de postari contra,dar tu m-ai facut sa m-a inscriu chiar in primavar asta
Reply