Wednesday, April 27, 2016

Momente de poveste la Hotel Taco

În dimineața zilei de vineri mă îndreptam spre București, cu emoții și sufletul cât casa, știind că urmează să mă întâlnesc cu unele dintre cele mai faine persoane din viața mea. Stabilisem ca punct de întâlnire Hotel Taco, cel care avea să ne găzduiască pentru o noapte în inima capitalei.


Poziționat în partea sud-estică a Bucureștiului (pe strada Fizicienilor, nr.38), Hotel Taco se mândrește cu o locație ușor accesibilă, preferată atât de turiști, cât și de oamenii de afaceri care vor să se odihnească într-un mediu curat și prietenos.


Noi am ajuns în București pe la ora prânzului și nu ne-am făcut griji în privința Check-in-ului, deoarece la Hotel Taco acesta poate fi făcut începând cu ora 11:00, ceea ce mi se pare un foarte mare avantaj.


Încă de când am pășit în interiorul clădirii am fost întâmpinați de managerul hotelului, domnul Marius Constantin Macarie, un domn extraordinar de ospitalier, cu care ne-am conectat foarte repede! Mai apoi am cunoscut-o pe soția dumnealui, o doamnă foarte caldă și drăguță. Cei doi ne-au făcut să ne simțim ca acasă și ne-au stat la dispoziție pe tot parcursul șederii.


Deoarece am vrut să ne bucurăm cât mai în amănunt de tot ceea ce ține de Hotel Taco, domnul Macarie ne-a făcut turul acestuia.


Am descoperit o oază de liniște în mijlocul nenumăratelor opere de artă (tablouri făcute în tehnica picturii în cuțit, tablouri cu diverse peisaje, obiecte interesante și atât de valoroase) și a plantelor ce dau viață stilului modern în care este decorat întregul hotel.









De asemenea, am ținut morțiș să aflăm de la domnul Macarie dacă denumirea hotelului are legătură cu latura mexicană a lumii, însă ceea ce mi s-a părut interesant este că dumnealui ne-a clarificat faptul că Taco s-a format în urma alăturării numelui soției (Tanța) și a numelui dânsului (Constantin), fără să aibă vreo legătură cu partea asta extranjera.




Hotel Taco dispune de 14 camere (7 sunt single și 7 sunt duble) foarte frumos decorate, complet mobilate și cu grup sanitar individual, putând găsi fiecare cameră de hotel la preț accesibil. Totodată, acesta pune la dispoziția turiștilor o sală de conferințe, cameră pentru bagaje, spălătorie, curățătorie chimică, servicii de călcat îmbrăcăminte sau parcare. 




Printre serviciile oferite se mai enumeră recepție timp de 24 de ore / 7 zile din 7, camere atât pentru fumători, cât și pentru nefumători, camere cu terasă sau fără, aer condiționat și internet wireless. Ce să mai! Toate cele necesare pentru a avea un sejur perfect la standarde europene!



Nici priveliștea nu se lasă mai prejos, mai ales datorită faptului că Bucureștiul este înverzit și înflorit în urma primăverii!


Vă spun sincer, noi am avut parte de o experiență foarte frumoasă și de clipe de neuitat la Hotel Taco

Vi-l recomand cu căldură!

4 comments: