Saturday, February 06, 2016

Îmi voi cumpãra o vacã Milka

De fiecare dată când mama decide să cumpere prăjituri, mă sună și ajungem să ne certăm. Bineînțeles că nu e vorba de certuri adevărate, ci mai mult mă cert cu mine însămi și mă alint, fiindcă încerc să mă las de chestii delicioase, care conțin multă ciocolată. Oh, mă doare sufletul când spun asta! În același timp o cert și pe mama, fiindcă ce fel de mamă e aceea care își sună copilul intrat recent la cură de slăbire, pentru a-l întreba daca i-ar plăcea o prăjitură?

Se dau războaie în mintea mea, deoarece de câte ori mi se oferă ocazia de a mânca ceva bun, tot de atâtea ori îmi vine să cedez și să arunc dieta la gunoi, pentru că nu este normal ca în anul 2016 să nu poți devora kilometri întregi de ciocolată fără a se depune pe copănele și burtă, ținând cont cât de mult a avansat tehnologia! Nu-i normal să îți fie interzis zahărul mult, mult, cât mai mult și nu este omenește posibil a te reține de la prăjituri și ciocolate cu biscuiți.


Vreau să dau jos câteva kile (nu vă gândiți că aș fi vreo obeză, încă mă încap pantalonii pe care îi am, numai că trebuie să îmi țin puțin respirația atunci când mă închei la nasturi) nefăcând eforturi prea mari și dacă e posibil să mă descotorosesc de colăcelul de salvare în timp ce mănânc ciocolată, vă rog să îmi dați de știre.

Sunt o persoană chinuită și nu e corect să sufăr din pricina glicemiei scăzute. Fac apel la toți poptămașii existenți! Am nevoie de susținere psihică și de poze cu mesaje motivaționale, întrucât sunt pe cale de a-mi vinde mobila din casă pentru a putea cumpăra o văcuță Milka!

Nu vreau să fac un gest necugetat, dar situația este cât se poate de serioasă și de periculoasă. 

Lipsa din sânge a zahărului în cantități industriale poate conduce la halucinații, stări de nervozitate și discutat lucruri nepotrivite. Cea mai dezastruoasă dovadă a intrării in sevraj este aceea că persoana în cauză devine capabilă de a-și amaneta tinichelele toate pentru a face rost de banii necesari cumpărării întregii ciocolate de pe teritoriul României.


Solicit întăriri, fiindcă nu mai pot lupta de una singură împotriva curentului bogat în zaharuri, în condițiile în care propria mamă (pe care o iubesc de nu mai pot, apropo) complotează împotriva subțierii coapselor mele!

Aștept cu mare entuziasm sfaturile voastre și teoriile "radufconstantinesciene", întrucat merit să fiu salvată!

#UnitiSalvămToataMobila
#ToatăCiocolataSăVinăLaMine
#BaNuSpuneNuCiocolatei

6 comments:

  1. Daca doresti un sfat, iti spune cineva care nu mai are probleme cu greutatea de 20 de ani incoace: mananca ziua, dar NU MANCA SEARA DUPA ORA 18! Urmeaza acest sfat si renunta la curele de slabire! Nu cred in ele! Datorita lor m-am ingrasat in liceu 10 kg! Nu merita! Le-am dat jos abia cand am renuntat complet la curele de slabire si m-am acceptat asa cum sunt. Abia atunci le-am dat jos fara efort! Si de atunci toata lumea ma invidiaza vazand cat mananc si nu ma ingras... Deci, inca o data: NU MANCA SEARA DUPA ORA 18! Succes! :)

    ReplyDelete
  2. Eu zic să mănânci orice dorești,când dorești.Slim sau puțin mai plinută,e important să te simți bine în corpul tău și să nu îti pese cum te vad alții. :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ai dreptate, dar nu ma simt confortabil cu cateva kilograme in plus. :)) Nu sunt nici plinuta, dar faptul ca mi-a crescut putin burtica ma deranjeaza. :))

      Delete
  3. M-ai făcut să mă înfig în ciocolată! :))))

    ReplyDelete