Nu mă săruta dacă îți este frică de tunete...

- Nu mă săruta dacă îți este frică de tunete. Viața mea e ca o furtună...

Îi șoptea bărbatului din fața ei. Era înconjurat de mister iar asta o atrăgea ca un magnet. Părea a fi un om special, cineva care i s-ar fi potrivit din toate punctele de vedere. Era prima dată când simțea o atracție atât de puternică față de cineva. În adâncul ei știa că are nevoie de un bărbat ca el. Era perfect. Așa cum și l-a imaginat de când era mică. Avea suflet bun și o inteligență ieșită din comun. Dacă ar fi crezut în termenul de ”suflete pereche”, ar fi jurat că ei doi sunt făcuți unul pentru celălalt.

Se cunoșteau de vreo jumătate de an dar rămăseseră la stadiul de prieteni foarte buni. Amândoi abia ieșiseră din niște relații dezamăgitoare și nu puteau sări unul în brațele celuilalt așa de ușor. Întâi trebuie să te vindeci, apoi să testezi terenul și abia când ești pregătit să iubești din nou, vei face primul pas. Iar ei chiar prin etapele astea au trecut înainte să se îndrăgostească...

Acum stăteau față în față, așteptând apusul. Erau pe plajă și în loc să admire peisajul superb, se uitau unul la altul așa cum nu o mai făcuseră până atunci. Puteai observa în privirile lor că venise momentul trecerii de la o simplă prietenie la o adevărată poveste de dragoste. Ei erau conștienți de asta fiindcă vedeau fiecare în ochii celuilalt cum se naște fericirea.

Prinzând curaj, el se apropie ușor de femeia din fața lui, dorindu-și din răsputeri să o sărute. Se gândise de multe ori la acest moment dar acum era prima dată când făcea ceva pentru a-și transforma visul în realitate.

- Nu mă săruta dacă îți este frică de tunete. Viața mea e ca o furtună... spuse ea, îndepărtându-se de buzele bărbatului.

- Știu cum e viața ta. Am ajuns să te cunosc mai bine decât pe mine însumi. Dar viața ta nu e ca o furtună. Tu ești așa. De fapt, ești mai mult ca o ploaie de vară...

- Mă faci să zâmbesc.

- De ce? Nu crezi ce spun?

- Ție îți plac ploile de vară? 

- Da. Iar tu ești una deosebită. 

- Nu e adevărat. Sunt banală.

- Poate pentru alții. Pentru mine ești perfectă.

- Nu am mai auzit de ploi perfecte...

- Iar eu nu am mai auzit de ploi de vară banale. Fiecare are părțile ei speciale, bune sau proaste. Tu ai doar bune.

-  Nu cred. Nimeni nu e perfect.

- Tu ești. Nu îți mai ascunde ochii de mine, nu te mai rușina când îți spun așa ceva!

- Dar nu mă ascund.

- Ba da, așa reacționezi când cineva te complimentează.

- Sunt vulnerabilă în fața ta.

- Nu aș putea profita vreodată de acest lucru...

- Știu.

- Ai încredere în mine?

- Ești singurul în care am încredere.

- Vreau să te fac fericită. Să treci de la ploaia de vară la curcubeu.

- Știu că ești dispus să faci multe pentru mine. Mi-ai demonstrat de multe ori.

- Tu vrei să fii fericită?

- Sunt deja. Mereu când ești lângă mine sunt fericită. 

 - Sunt îndrăgostit de tine...

- Crezi că nu mi-am dat seama?

- Nu mă așteptam la un asemenea răspuns...

- Știu. Am vrut să te pun în dificultate. Și eu sunt îndrăgostită de tine...

- Aș vrea să te sărut acum.

- Și de ce nu o faci?

- Pentru că aștept să taci.

- Îți dau voie să îmi închizi gura cu un sărut.

- Doar cu unul? 

- Depinde. Poate nu îmi place cum săruți și mă arunc în mare ca să scap de tine. 

-  Nu ești romantică deloc. Ai stricat toată magia momentului.

- Doar sunt ironică.

- Știu. Tocmai de-asta m-am îndrăgostit de tine...

- Iar tu ești un ciudat!

- De ce spui asta? 

- Te-ai îndrăgostit de o ploaie de vară ironică. Ți se pare ceva normal?

- Mai taci din gură... spuse el zâmbind și apoi o sărută apăsat.