Iată că astăzi și-a făcut apariția proba pe care aveți norocul de a o juriza eu! Yupiii! :)
Adevărul este că abia așteptam să vină proba de la Farmec, fiindcă VREAU să vă citesc articolele, vreau să vă văd creativitatea pusă în mișcare, vreau să simt SuperBlog-ul la intensitate maximă. Și ca să realizați (în pofida spuselor lui Daniel Botea :)) ) faptul că nu sunt atât de rea, m-am gândit că ar fi bine să vă îndrum un piculeț, astfel încât să nu mă trezesc nici cu frigiderul plin, nici cu mail-ul încărcat de contestații.
Așadar:
1. Îmi doresc să fiți creativi, CÂT MAI CREATIVI. Serios, apreciez poveștile faine, versurile cu rimă, ideile geniale care să mă introducă într-o atmosferă fermecătoare. NU vreau să citesc niște advertoriale trântite la repezeală, niște reclame pe față. Trebuie să știți (iar dacă nu știți, să aflați) cum se face îmbinarea ideală între datele despre sponsor, produse, caracteristici, moduri de utilizare ȘI partea creativă, povestea minunată din spatele advertorialului. Mi-ar plăcea ca ai voștri cititori să nu își dea seama că ceea ce ați scris reprezintă un advertorial, ci să îi fermecați astfel încât datorită introducerii în miezul povestioarei, ei să uite că citesc un articol și să se transpună în pielea personajului / personajelor. DO YOUR MAGIC, SuperBloggerilor! Știu că sunteți capabili. :)
2. Apreciez noutatea și originalitatea. Nu vreau să vă inspirați unul de la altul, nu vreau să văd două idei la fel. Căutați bine, bine în interiorul vostru, aveți încredere în imaginația voastră și dați tot ce este mai bun din voi. Nu vreau să concurați unul împotriva celuilalt, ci vreau să concurați doar cu propriile voastre persoane. Vreau să fiți super mândri de ce articole ați scris pentru proba de la Farmec, iar mie să-mi vină greu să aleg câștigătorul / câștigătorii.
3. Vreau să citesc articole atractive, care să mă absoarbă din realitate în interiorul poveștii. Vreau să fiu ținută cu sufletul la gură, să îmi doresc să nu se termine vreodată articolele cu care participați. Vreau să citesc de plăcere, nu din obligația de a vă juriza. Vreau să aveți articole inedite, neobișnuit de interesante, care să aibă factorul wow.
4. Aș aprecia ENORM dacă ați respecta tema pe care ați primit-o. Sincer, acesta este unul dintre cei mai importanți factori luați în considerare. Gândiți-vă că primiți 25 de puncte doar dacă nu vă abateți de la acest criteriu de jurizare!
5. Va rog să respectați cerințele tehnice. Nu vreau să văd articole cu mai puțin de 500 de cuvinte (chiar e o nimica toată limita minimă impusă, ținând cont că acest articol are până acum 440 de cuvinte și mi se pare chiar scurtuț). Vă rog să folosiți minimum trei cuvinte-cheie (acesta este numărul obligatoriu) și să le scoateți în evidență, ca să nu stau jumătate de oră să le caut cu lupa prin tot articolul. Vă rog să fiți atenți la link-urile pe care le puneți, să vă asigurați că funcționează și să le semnalizați așa cum trebuie, ca să nu le caut nici pe ele 1001 de nopți. Vă rog. :)
6. Corectitudine gramaticală... Da, pun accent pe ea. Nu vreau să plâng atunci când vă citesc articolele. Nu vreau să vă depunctez pentru că ați scris ceva greșit. Vă rog să vă recitiți și să vă corectați articolele înainte de a le introduce pe platformă. Astfel vor fi scutite de neplăceri ambele părți. Bineînțeles că nu voi depuncta 15 puncte doar pentru că am observat o mică eroare, însă nu vă voi ierta în momentul în care voi constata că nu a fost vorba de grabă, de exemplu, ci de simplul fapt că nu le aveți cu limba română.
7. Vreau să vă faceți remarcați pentru stilurile voastre personale și creative, nu pentru capacitatea de a face reclamă pe față. Remarcați-vă pentru a face reclamă la modul cel mai subtil, frumos și plăcut, fără să vă agresați cititorii.
8. Vreau să fiți coerenți, să aveți niște articole frumos structurate, care să aibă noimă și continuitate. Nu săriți de la un subiect la altul, nu vreau să sesisez faptul că v-ați chinuit într-un hal fără de hal să fiți creativi. Vreau să văd lejeritate, ușurință în exprimare.
9. Vreau să vă cunosc prin intermediul articolelor scrise la proba lansată de Farmec. Vreau să vă cunosc sufletele odată cu fiecare cuvânt citit și vreau să rămânem prieteni. Nu pornesc la drum cu gândul de a vă cere luna de pe cer, nici de a vă da note mici, așa că vă rog să nu porniți nici voi la drum cu gândul că este o probă grea (nu este), că nu aveți idei (dacă vă concentrați vor veni ideile bune), că cer prea multe de la voi (nu cer multe și am detaliat totul în acest articol pentru a fi clarificați de la bun început, nu pentru a fi în pom și pomu-n aer).
10. Vreau să mă întrebați atunci când aveți vreo nelămurire. Mai bine să întrebați, decât să rămâneți nedumeriți și apoi să vă ambalați din cauză că nu ați luat nota la care v-ați fi așteptat.
11. De asemenea, așa cum a punctat și Daniel, aș aprecia ENORM dacă ați scrie articolele sub formă de mai multe paragrafe, în loc de unul și lung. :)
Cam atât pentru moment. Sper că m-am făcut înțeleasă. Nu sunt exigentă, doar vreau să simt că dați tot ce este mai bun din voi, că scrieți cele mai bune variante de articole, că vă folosiți creativitatea la maximum și că aveți ce căuta în această competiție.
În SuperBlog intră oricine, dar rămâne cine este mai perseverent și cu imaginația mai bogată. Dacă reușiți să aveți încrederea că totul este posibil atâta timp cât vă străduiți, atunci mă bucur mult că am ocazia de a vă cunoaște virtual / live. Dacă nu puteți face față provocărilor, înseamnă că locul vostru este în altă parte.
Și ca să nu scriu romane, mă voi opri aici. Mă găsiți pe blog sau pe Facebook, în caz de ceva. :)
Ar mai fi ceva. Banuiesc ca-ti place sa citesti paragrafe, nu un singur text monobloc :)
ReplyDeleteFoarte bine punctat. Am uitat sa specific. :))
DeleteCu siguranta voi tine cont de sfaturile tale. Multumesc
ReplyDeleteCu placere, Violeta! :)
Deletehttp://cristina-scacun.blogspot.ro/2016/10/doctori-in-frumusete.html
ReplyDeleteSper sa fi avut inspiratie
Multumesc pentru articol, Cristina!
DeleteNo, bine atunci...
ReplyDeleteSpor la scris! :)
DeleteBine punctat, Dana! :)))))
ReplyDeleteSperanta moare ultima, Daniela! :) Spor la scris!
ReplyDeletePfui, ce m-am recunoscut în textul tău! :)))
ReplyDeleteSper ca e de bine, Olimpia. :))
DeleteRar așa indicații clare și ...la subiect! :-D
ReplyDeleteSă fim creativi, deci! :-D
Să fiți, deci! :))
Deleteok , sfaturi sunt, incurajare este, inspiratie aveti de vanzare?ahaha sper sa iasa ceva bun , sper
ReplyDeleteCu siguranta va iesi ceva bun, Bianca! :)
Delete