Te-aș călca puțin în picioare.

Știi, când îți privesc interesele pe care încerci din răsputeri să le ascunzi, parcă răsare o dorință puternică în mine. Și îmi vine să-mi înfig mâna în pieptul tău și să-ți scot sufletul, doar pentru a da cu el de toți pereții.

Sunt conștientă de faptul că pentru tine nu sunt decât o provocare, dar te las să-ți faci jocul. Sunt curioasă până unde poți ajunge, vreau să văd cât de josnic poți fi. Până acum mi-ai demonstrat că poți minți cu nerușinare și că nu ai scrupule, dar parcă mă surprinzi pe zi ce trece. Când încep să cred că ți-ai atins limitele, tu te autodepășești și îmi arăți că asta nu-i tot ceea ce poți. Îmi arăți că ești cel mai mare ticălos pe care l-am întâlnit vreodată și tare mândru mai ești de asta, cu toate că te ascunzi în spatele unor aparențe atât de înșelătoare.

încerci să te joci cu mintea mea 

și să mă prinzi într-un labirint fără ieșire. 

te văd ca pe un nebun de alb, 

voind să-mi capturezi simțirile. 

La început ai fost prudent. Pășeai cu grijă în viața mea, pentru a te asigura că nu mă sperii. Am lăsat garda jos și te-am lăsat să te strecori ușor în cotloanele inimii mele. 

apoi ai început să crezi că sufletu-mi ți se cuvine. 

dar nu numai el. 

ai vrut să pui stăpânire pe tot ce-mi aparține.

Gânduri, sentimente, șoapte... Până și încrederea! Ți-ai dorit să mi-o iei pe toată. Ai sperat că te vei transforma dintr-un om pustiu în ceva mai măreț decât orice și oricine. Dar astea-s doar dorințe și visuri stupide, cu toate că știu că speranța ta încă n-a murit.

Tu încă te străduiești. Ești prea încrezător, asta e problema ta cea mai mare. Ești atât de plin de tine, încât nu iei în calcul faptul că ai putea da greș. Însă posibilitatea asta s-a transformat într-o certitudine atunci când o scăpare de moment te-a dat de gol. Știi că de atunci nu a mai fost cale de întoarcere? Știi că din acea clipă m-am trezit brusc la realitate? Nu, nu știi, că te axezi doar pe ceea ce îți dorești tu.

Ai greșit. Te-a luat valul și o fracțiune de secundă a ruinat tot ce construisei. I trusted you. Serios, I did. Dar pentru că ai fost fraier, de atunci nu am mai putut avea încredere în tine. Și mi se pare firesc, acum chiar mă întreb cum am putut avea încredere în vorbele tale până în acel moment. Tu minți așa cum respiri și mă enervează că îți face o plăcere imensă doar ideea că ai putea distruge un om.

Tu crezi că eu te-aș lăsa să mă distrugi? Crezi că-mi doresc să iei tot ce am mai bun și îți voi arăta unde-i ușa? Bineînțeles că nu. Acum a venit rândul meu pentru a mă juca cu tine, înțelegi? Ai rămas blocat în labirintul pe care l-ai construit pentru mine, crezând cu tărie că nu-s suficient de puternică și că nu-ți voi face față.

Mă bucur că te-ai înșelat în privința mea. Îmi pare rău că m-am înșelat în privința ta. Asta s-a întâmplat din cauză că mi-ai arătat părțile mișto pe care le posezi, dar pun pariu că nici alea nu-s ale tale. Le-ai luat cu împrumut sau le-ai jefuit de la cea care ți-a căzut victimă înaintea mea.

Nu înțeleg de ce vrei să pari atât de bun, cald și frumos. Nu înțeleg de ce te ascunzi în spatele unei măști superbe, când pe dinăuntru ești de cea mai joasă speță. Nu-ți mai renega părțile întunecate. Ele nu vor dispărea dacă vei continua să le îneci în propriul venin, ci din contră. Se vor zbate tot mai mult, până vor ieși la suprafață. Iar atunci... îți recomand să te rogi!

roagă-te să te iubească cineva așa cum ești

și să-ți accepte sufletul slinos.

roagă-te, dar fără să-ndrăznești

să mai fii vreodată ceea ce ai fost.