Let's be real.

Uneori îmi vine să șterg jumătate din oamenii pe care îi am pe Facebook, implicit și din viața mea. Pe cei cu care nu am vorbit deloc, pe cei care mi-au fost prieteni doar atunci când au avut nevoie, pe cei care s-au îndepărtat de mine fără motiv și fără să-mi ofere explicații. Uneori îmi vine să îi șterg pe cei pe care i-am considerat prieteni, deși în ultima vreme mi s-a demonstrat că am crezut greșit.

Într-un timp îmi făceam griji în privința impresiei pe care și-ar face-o oamenii ăștia despre mine, în cazul în care ar observa că într-o bună zi am decis să rup orice legătură. Și nu voiam să își facă o impresie proastă, poate de asta ei încă sunt aici, în prezentul meu. Însă acum nu-mi mai pasă. De ce mi-ar păsa de părerile unor oameni pe care nu simt că îi mai cunosc? De ce mi-ar păsa de cei cărora nu le pasă de mine, în definitiv? Cred că va veni foarte curând ziua aia când voi face curățenie în viața mea. Și nu mă voi uita înapoi, nu-mi va părea rău după cei rămași în urmă. Nu mai am vârsta și răbdarea necesară pentru a ține pe linia de plutire prietenii forțate sau zâmbete false.

Știi senzația aia de nou început, când ai atâtea așteptări de la o persoană și simți că sunteți pe aceeași lungime de undă, însă la un moment dat realizezi că omul ăla e, de fapt, doar în imaginația ta așa, fiindcă aparențele te-au înșelat? Da. Și eu știu. Dar nu mai vreau să știu. De acum încolo nu mai vreau să știu. Prefer să îi păstrez lângă mine doar pe aceia care mi-au demonstrat că sunt aici cu mine și pentru mine, nu și pe cei care sunt cu mine, dar pentru ei. Iar atunci când voi mai cunoaște oameni noi, voi fi mai precaută. Am standarde ridicate în ceea ce privește oamenii cu care mă înconjor, iar asta nu se va schimba vreodată. Înainte preferam să văd DOAR părțile bune ale unei persoane, însă de acum înainte voi vedea ÎNTÂI părțile bune, apoi pe cele mai puțin bune. Fiindcă trebuie să respect ”prezumția de nevinovăție” a unui om, dar asta nu înseamnă că nu voi lua în considerare faptul că pe cât de nevinovată pare o persoană, pe atât de vinovată ar putea fi. Nu mă mai arunc cu capul înainte, doar de dragul de a mă mai împrieteni cu cineva. Prefer să am prieteni puțini și buni, nu mulți și degeaba.