Nu-mi vine să cred cât de repede trece timpul! Acum aproape o lună am participat la cea de-a cincea Gală SuperBlog (pentru mine), dar mă simt de parcă s-a întâmplat ieri. Însă dacă stau să mă gândesc bine, deja pot spune că anul trecut am fost la Gală! Cât de ciudat sună...

Lăsând introducerea deoparte, da, am fost la Gală. Pentru asta vreau să le mulțumesc din toată inima Claudiei și lui Albert, fiindcă datorită îngăduinței lor am putut fi prezentă acolo. Anterior, o refuzasem pe Claudia atunci când m-a întrebat dacă vreau să fiu Blogger Partener și în ediția din iarnă a concursului, deoarece aveam alte gânduri, alte planuri, într-o altă țară. Însă odată reîntoarsă acasă, am realizat că nu pot strica tradiția și nu pot lipsi de la Gala SuperBlog!

Astfel, pe 11 decembrie ajungeam în București, cu mare dor de sora mea de suflet, Alina Gheorghe, pentru care am ales să mă prezint în capitală cu o zi înainte de Gală, fiindcă niciodată nu ne putem sătura una de alta, din moment ce ne vedem de două ori pe an. Ne-am cazat la hotelul Golden Tulip Times, care a fost și unul dintre sponsorii ediției SuperBlog din această iarnă și ne-am pus pe povestit și petrecut! Și ce am mai petrecut, căci ne-am întors la hotel pe la 5-6 dimineața și tot nu ne înduram să ne culcăm, de atâta vorbă. Însă trebuia să ne facem somnul de frumusețe, având a doua zi Gala SuperBlog și încă o petrecere de neuitat, ce avea să se termine tot în zorii zilei.

A doua zi, după ce ne-am aranjat, am coborât ”să luăm micul dejun”. Pe la ora 15:00 se întâmpla acest lucru. Fiind în Cafe-Bar-ul din cadrul hotelului, puteam vedea cine intră și cine iese. Și uite-așa așteptam noi cu nerăbdare ca fiecare membru al familiei SuperBlog să se prezinte la recepție. Într-un fel, știam că nu toți cei pe care am fi vrut să îi revedem vor veni la Gală, dar ne surâdea faptul că vom avea ocazia să cunoaștem oameni noi și să ne bucurăm de prezența SuperBloggerilor mai vechi.

Ușor, ușor ne-am adunat din ce în ce mai mulți bloggeri la masa din cadrul Cafe-Bar-ului și am vorbit câte în lună și în stele, până a venit ora Galei. Eu, calmitatea întruchipată. De ce? Fiindcă eram destul de convinsă că nu voi vorbi la microfon, însă atunci când am ajuns în sala de conferință de la etajul 9, Claudia mi-a dat zen-ul peste cap, spunându-mi că va trebui să spun câteva cuvinte, așa cum fac toți ceilalți. Știind că nu voi avea de ales, m-am împăcat cu ideea și am încercat să îmi fac un mini-discurs în minte, căci toată lumea știe că atunci când ies nepregătită în față, nu pot spune decât că ”am emoții și mi-e foame”.

Între timp, până să înceapă Gala, ne-am înveselit tare de tot, pentru că și-au făcut simțită prezența exact oamenii pe care nu credeam că îi vom vedea în acea seară, respectiv Moșul din imagine (Dan Pavel aka #capramea aka sufletul petrecerilor superblogosferice), domnul Christian Hertzug (pe care mă bucur să îl revăd de fiecare dată) și Mihnea Socol, un bun prieten dansator!

De asemenea, acesta a fost momentul în care ne-am revăzut ceilalți prieteni (nu vreau să îi enumăr, ca să nu uit pe cineva) și în care i-am cunoscut pe cei cu care nu avusesem tangențe decât în mediul online. Nu am făcut cunoștință cu prea mulți bloggeri noi, fiindcă mi-a fost puțin mai-nu-știu-cum, căci nefiind extrem de activă pe parcursul ediției din această iarnă, nu le știam numele, nu le știam blogurile, nici măcar locurile ocupate în clasament. Dar cu toate astea, nu mi-a fost rușine să le fac puțină teorie atunci când mi-a venit rândul să ies ”la tablă”.

Ținta mea au fost, desigur, cei care participă la concurs DOAR pentru premii. Dumnezeule, mi se pune pe suflet! Nu-mi place să aud așa ceva, pentru că eu nu am participat la SuperBlog pentru a câștiga lucruri, ci pentru a câștiga prieteni și recunoaștere blogosferică. Bineînțeles, faptul că scrisul advertorialelor a adus cu sine anumite premii a fost super și m-am bucurat nespus, dar niciodată nu am putut spune că numai pentru premii am scris. Nu. Eu am scris atât pentru mine, cât și pentru ceilalți. Iar faptul că mi-am dorit să fiu pe primul loc în clasament a reprezentat ambiția mea de a avea trofeul (nu banii, dar dacă au venit la pachet, nu îi puteam refuza, evident) și ideea că am fost cea mai bună și am scris cel mai frumos.

La naiba, SuperBlog e despre Gală și prieteni, despre revederi și veselie! Nu despre bani și aparate de stors fructe! Astea sunt bonusuri, dar nu trebuie să conteze cel mai mult!

O altă chestie care mă enervează e că unii spuneau că nu se pot bucura pentru altul, că nu pot felicita câștigătorul de la proba X, din moment ce ei sunt cei care și-au dorit mai mult premiul ăla, ba chiar îl și meritau. Cum să nu poți felicita alt om? Cum să nu te bucuri pentru bucuria lui? Asta înseamnă să fii ranchiunos și invidios, iar aceste ”calități” nu te ajută în viață, ci doar te împiedică din a câștiga la rândul tău. Una e să fii trist că nu ai primit tu nu-știu-ce, alta e nici măcar să nu-l poți felicita pe cel de lângă tine, care poate s-a străduit la fel de mult să scrie...

Trecând peste aceste lucruri, dar și peste Gală, iată că am ajuns la partea distractivă. Petrecerea s-a ținut în Berăria H, loc unde nu mai fusesem până atunci, dar în care cu siguranță voi mai merge! Mi-a plăcut la nebunie, noi nu avem nimic asemănător în Constanța (sau avem?!), iar faptul că am petrecut alături de cei mai mișto SuperBloggeri a condus acea seară în topul preferatelor din viața mea.

Atmosfera a fost întreținută de Daniel MAX Dragomir, pe care trebuie să îl știți de la Vocea României. Nu îl mai văzusem performând live, dar acum pot spune că am devenit o adevărată fană. Tipul face o atmosferă demențială alături de band-ul său, ținând lumea în picioare până la finalul concertului. 

Am stat chiar lângă scenă și grupul nostru a fost remarcat de Max, acesta venind să facă poze cu SuperBloggerii, lucru ce chiar mi-a plăcut. Aș fi vrut să fac o poză în care să apărem doar noi doi, însă din cauză că mi-a fost rușine, nu i-am mai cerut. Dar am aflat că e din Constanța, așa că poate voi avea ocazia să-mi repar greșeala.

Distracția a durat până spre ora închiderii Berăriei H, moment în care am decis să ne mutăm în Centrul Vechi, unde am mai stat câteva ore. Apoi ne-am întors (extrem) de obosiți la hotel și am adormit din nou pe la 6.

Îmi pare rău că nu am apucat să îmi iau la revedere de la multă lume, întrucât trăiam cu impresia că avem timp să facem asta a doua zi, dar nu am știut că majoritatea pleacă acasă mai cu noaptea-n cap, înainte ca noi să ne trezim. Asta înseamnă că data viitoare trebuie să ne despărțim de două ori.

Cam atât despre SuperWeekend-ul petrecut la București. Mi-a făcut nespusă plăcere să (re)văd oamenii dragi din spatele monitoarelor și sper că vom încinge o petrecere de zece ori mai reușită, dar abia la primăvară! 

P.S. Mai vreau să spun doar atât: felicit toți participanții, fie ei finaliști sau nefinaliști, dar în mod special pe câștigătoarea din această ediție, Cornelia Crina Popa!

Până la următoarea revedere... spor la scris!