Fii recunoscător pentru tot ceea ce ai și vei avea mai mult. Dacă te concentrezi pe ce nu ai, nu vei avea niciodată destul. - Oprah Winfrey
Sunt fericită!
Nu s-a întâmplat nimic special în ultima vreme, dar mă simt împlinită sufletește! Mă bucur din tot sufletul de oamenii pe care îi am alături de mine (la propriu sau la figurat, căci unii nu locuiesc în Constanța), mă mulțumește ENORM faptul că am ajuns să-mi îndeplinesc unul dintre cele mai mari visuri, acela de a ajunge în America... Iar asta reprezintă principalul motiv al încrederii mele, al independenței mele, al dezvoltării mele pe toate planurile! O experiență ca asta te învață să prețuiești oamenii, prietenia, amintirile, momentele frumoase, viața! Cred că fiecare ar trebui să își depășească limitele, la un moment dat, pentru că acest lucru ajută extraordinar de mult la formarea unui om bun!
Dar nu despre America vreau să vorbesc acum... Deși este inevitabil, fiindcă reprezintă o parte din mine tot ceea ce s-a întâmplat în această vară! Vreau să vorbesc despre sentimentul minunat pe care îl am în suflet! Sunt mulțumită de mine însămi, după multă vreme! Sunt mulțumită de alegerile făcute atât în trecutul îndepărtat, cât și în cel apropiat, sunt mulțumită de familiile mele (cea din România + cea de la Cedar Point), de prietenii mei.
Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am realizat, sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce mi s-a întâmplat, pentru oamenii buni care mă înconjoară, pentru amintirile cu care mă mândresc. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu, pentru faptul că m-a ajutat să trec peste greutăți, peste obstacole, că m-a făcut un om bun la suflet (și spun asta cu toată modestia din lume), optimist, generos, care știe să vorbească frumos cu ceilalți, care știe să păstreze o relație de prietenie cu oamenii de valoare, cu cei care merită respectați, întrucât mă respectă, la rândul lor, pe mine.
Sunt fericită! Așa că vreau să le mulțumesc tuturor celor care fac parte din viața mea, dar, nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc celor care au făcut parte din viața mea, deoarece datorită lor sunt persoana care sunt! Am învățat din toate greșelile și am realizat, cu fiecare om pierdut pe drum, că toți cei care fac parte, la un moment dat, din viețile noastre, au rolul de a ne învăța o lecție. Astfel, ajungem să vedem de la cine putem lua exemplu sau ca cine nu vrem să fim.
Pentru toate aceste ”lucruri”... mulțumesc!
ma bucur pentru tine, este mare lucru sa ai liniste sufleteasca! :)
ReplyDeleteAi foarte mare dreptate! :* :* :*
DeleteMa bucur sa aud ca esti fericita! Ma bucur sa vad ca te dezvolti frumos! Ma bucur ca te-am intalnit! Pacat ca in liceu nu eram mai apropiate :)) Si daca imi permiti sa iti dau un sfat, continua sa calatoresti, participa la proiecte europene. Uite aici gasesti cateva: www.geyc.ro Succes :*
ReplyDeleteIti multumesc din suflet pentru comentariul acesta frumos! :* Si eu ma bucur ca te-am cunoscut! :) Cu siguranta iti voi lua sfatul in considerare, mai ales ca am prins gustul calatoritului. :)) Te pup!!!
DeleteAm fix aceeasi stare ca tine! Acea bucurie, acea multumire sufleteasca ce te implineste, te face sa zambesti, sa treci mai usor peste obstacole. Asa sa ramanem! :)
ReplyDeleteMa bucur sa aud asta! Doamne ajuta! :)
DeleteBravo mai! Asa sa te tina!
ReplyDeleteAr fi super! :)
DeleteDacă știi să fi recunoscătoare înseamnă că ești gata să urci cât mai sus. Ești în postura în care meriți toate lucrurile bune care le-ai trăi și probabil le vei mai trăi. Și meriți să fi susținută de cei dragi :P
ReplyDeleteIti multumesc pentru gandurile frumoase! :) Sper sa ai dreptate.
Delete