Friday, March 28, 2014

Tableta - cel mai iubibil gadget

Sunt una dintre persoanele care nu mai pot trăi fără internet, fără tehnologie. M-am obișnuit să am tot timpul acces la rețelele sociale și recunosc că nu trece nici măcar o oră fără să navighez puțin pe web. Tehnologia face acum parte din ființa mea. Pasiunea pentru internet îmi curge prin sânge. Iar faptul că tatăl meu este informatician mă face să fiu și mai atașată de tot ceea ce înseamnă o conexiune bună.

De câțiva ani încoace, viața mea se învărte în jurul internetului. Acesta este un membru al familiei. Un copilaș care s-a dezvoltat odată cu mine. Sunt conștientă că nu mai pot trăi fără el și nici măcar nu-mi amintesc cum a fost viața mea înainte să îl descopăr. Probabil era la fel de colorată dar nu știam atât de multe lucruri pe vremea aceea. Odată cu era tehnologiei m-am maturizat și mi-am redescoperit cel mai mare hobby pe care îl ascunsesem în fundul unui sertar cu amintiri - scrisul. Deși blogul meu este bebeluș, având jumătate de an și câteva zile, mă simt ca și cum sunt aici de o viață. Am cunoscut mulți oameni frumoși prin intermediul lui, am strâns albume întregi cu poze minunate, mi s-au lărgit orizonturile și am reușit să pătrund prin intermediul bloggingului în lumi necunoscute, fermecate. În care eroii sunt cei care scriu despre viață, iubire sau fericire. În care nu există învinși, ci doar învingători. În care poți face ce vrei, poți fi cine vrei și nimeni nu te judecă, ci te acceptă așa cum ești. Fiindcă îți respectă curajul de a-ți îndeplini visurile, de a vindeca lumea aceasta tristă și bolnavă doar cu puterea cuvintelor blânde așternute pe hârtia virtuală.

Câte din lucrurile menționate mai sus s-ar fi putut îndeplini dacă nu exista internetul? Nu multe. Acesta reprezintă o rampă de lansare în viață. Citești multe cărți, te documentezi, socializezi, ajungi să faci diferența dintre bine și rău, fiindcă internetul îți prezintă viața în cea mai pură și mai crudă formă. Iar tu dai nas în nas cu ea. Ajungi să o cunoști puțin câte puțin, analizând-o zi de zi, cu fiecare pagină web deschisă. Însă rămâne la latitudinea ta să alegi, să cerni toate informațiile cu care ești bombardat și să le păstrezi doar pe acelea care te fac un om mai bun și mai înțelept.

Sursă foto: Arhivă personală

Trecând peste lecțiile de viață pe care ni le oferă internetul, trebuie să amintesc de faptul că în general, fericirea se găsește în lucrurile simple. Spun asta pentru că eu am găsit-o prin intermediul  unei tablete. Recunosc că a fost dragoste la prima vedere și de atunci nu m-am mai putut despărți de ea. Trecerea de la computer la tabletă a fost lentă. Deși am iubit internetul din prima clipă, lipsea ceva: simplitatea de a naviga pe web. Voiam să pot face mai multe lucruri deodată, voiam să am totul la picioare doar prin simpla atingere a ecranului și stând cocoțată în vârful patului. Iar tableta mi-a îndeplinit acest vis, această dorință arzătoare. Fiindcă nu puteam sta cu al meu calculator sub plapumă în miez de noapte, explorând universul virtual. Însă când am descoperit ACEL magazin online, în care numeroase obiecte strălucitoare erau expuse ca într-o vitrină cu pietre prețioase, inima aproape că mi-a stat în loc din cauza unei tablete ce era demnă de a fi pusă pe un piedestal.

Sursă foto: www.azerty.ro

Da, a fost dragoste la prima vedere între mine și toate celelalte tablete. Dar aceasta era cea mai frumoasă și cea mai deșteaptă. Aflasem multe informații valoroase de la tatăl meu, așa că știam după ce să mă uit atunci când caut ceva calitativ. Spre uimirea mea, nu a fost nevoie să măsor cu privirea toate tabletele pentru a-mi da seama care este cea mai bună, căci Apple iPad 4 White mi-a sărit în ochi încă de la intrarea în magazin. Era diamantul ce se evidenția din cauza rocilor simple ce-l înconjurau. Îmi suspina sufletul. Știam că nu îl pot avea fiindcă detaliile tabletei erau incredibile. Fiind cea mai frumoasă și cea mai deșteaptă, era normal să fie și cea mai scumpă dintre toate. 4G, cameră frontală HD, apelare video FaceTime prin Wifi, înregistrare video Full HD 1080p... Toate aceste detalii erau importante. Însă până la urmă mi-am ales o tabletă mai accesibilă ca preț și aproape la fel de performantă.

De când mi-am achizționat-o, articolele mele sunt scrise doar de pe ea. Computer-ul este o amintire peste care s-a așezat praful. Laptop-ul l-am donat părinților, pentru că nu mai contează altceva...decât tableta mea frumoasă.

Este o plăcere enormă să poți citi oriunde vrei, sa poți naviga pe internet în timp ce mergi spre facultate sau spre serviciu. În autobuz, în tren sau avion, tableta este prietena mea cea mai bună. Când nu am chef de scris pe blog sau de citit vreo carte interesantă, ascult muzică sau socializez cu prietenii mei pe rețelele sociale. Este nemaipomenit să ai mediul virtual la simpla atingere a ecranului. Și nici nu putem compara telefoanele cu tabletele, căci oricât de performant ar fi un telefon, nu poate avea ecranul atât de mare cât al tabletei. Admiri peisajele din poze la o rezoluție mare, vizionezi chiar și un film sau un serial în timp ce aștepți metroul. Tableta este mult mai permisivă, îți dă șansa de a naviga pe internet din orice colț al lumii, fără să fi stresat din cauză că ecranul este minuscul sau că nu poți vedea prea bine cine se află în fotografia de profil a prietenului tău. Tableta îți oferă mai multe posibilități de folosire, nu te îngrădește cu nimic. Poți conversa pe rețelele de socializare (cine mai are nevoie de telefon, când există ocazia de a vorbi cu oricine doar prin simpla conexiune la Wifi gratuit?), poți vorbi la web cu cineva, poți asculta muzică, poți citi nenumărate cărți. Poți face tot...din plăcere. Poți lucra rapid, bloggerii, de exemplu, își pot scrie articolele fiind pe stradă, așteptând la coadă sau în timp ce își savurează cafeaua de dimineață la un restaurant. Bineînțeles, fără a căra după ei laptopul sau alte lucruri masive. Tableta e ușor de întreținut, de cărat (e ușoară, micuță, subțire... numai bună de băgat în buzunar) și, mai ales, ușor de iubit.

Sursă foto: Arhivă personală

Credeți-mă, nu aveți cum să nu vă îndrăgostiți de un asemenea obiect care te lasă să faci ce vrei, oriunde vrei, fără să te restricționeze sau să te enerveze din cauza greutății. Fie că vrei să te joci sau să citești cele mai noi știri, cele mai noi ziare, tableta este de folos oricui. Se potrivește până și celor mai pretențioase gusturi. Într-un cuvânt, e IUBIBILĂ! Iar faptul că în prezent posed două tablete, spune multe...


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2014.

10 comments:

  1. Nu donezi una? Că prea frumos le-ai descris?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu, nu! Sunt ale mele si doar ale mele! :D

      Cum te-ai simti daca ti-as spune sa imi dai mie unul dintre copiii tai? :)))

      Delete
  2. Ca bine zici sa "cernem" multitudinea de informatii cu care suntem bombardati. Pacat ca prea putini o fac.

    ReplyDelete
  3. Acum am citit si poezia. :))
    Dar sa stii ca ti-au mai scapat rimele pe langa tablete, pe ici pe colo. :))
    Intr-adevar geniile gandesc la fel, si eu am doua tablete, si eu le folosesc cel mai mult din pat. :))
    Si app, obosita, nehranita, plictisita, cum ai fost, ti-a iesit articolul, chiar daca l-ai scris pe ultima suta de metrii.
    Si vad ca nu te dezminti, americanca pana la moarte, Apple vrea mititica. :))
    Succes!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Stiu ca mi-au scapat niste rime dar as putea spune ca le-am scapat intentionat! :))

      Plictisita nu eram aseara dar oboseala ma pusese in fund... Insa tot am reusit sa scriu. :))) Da, Apple ma termina! :X :*

      Delete
  4. Pai daca ai doua tablete... poti sa scrii stereo :) Si sa ataci cititorii pe 2 flancuri. Spor in continuare!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sa ii atac? Nu vreau sa-mi atac cititorii, Daniel! :))

      Delete
  5. doua tablete? nu-i corect eu nu am deloc :))) imi place poezia :)

    ReplyDelete