Vreau să însemn ceva pentru tine

Ne-am întâlnit de atâtea ori pe holurile școlii însă nu am avut curajul de a intra în vorbă cu tine. Mă mulțumeam cu schimbul de zâmbete dintre noi, mai mult nu îndrăzneam să fac. Nici eu, nici tu. Și nu e vorba că aș fi timidă. Chiar nu sunt. Dar îmi era teamă că aș spulbera tot dacă scot vreun cuvânt. Am prostul obicei de a spune tâmpenii când sunt agitată, emoționată... Încep să vorbesc mult și devin ciudată.

Atunci când îmi place de cineva, sentimentele îmi joacă feste. De fapt, nu sentimentele sunt de vină, ci eu. Pur și simplu eu. Nu știu să mă port, parcă toată neîndemânarea s-ar aduna la mine în momentele când încerc să creez o legătură între noi. Și ce mă deranjează este faptul că nu sunt așa doar în preajma ta, ci mereu când sunt stresată. Țin minte că acum câteva luni am fost la un dentist nou. Săracul om nu mă putea controla, fiindcă eu mă apucasem să stau la vorbă. Și nu mă mai puteam opri, chiar dacă în mintea mea se dădea un război, spunându-mi mie însămi să tac. Dar gura nu mă asculta. Și este evident că te simți penibil dar e ca și cum tu gândești ceva, iar vocea aparține altei persoane pe care nu o poți face să tacă, indiferent de metodele aplicate.

Ăsta e motivul pentru care nu am putut vorbi cu tine până acum. Aș vrea să mă pot purta normal, să pot avea o discuție frumoasă care să nu dea în extrema cealaltă din cauza mea. Nu știu ce să fac, cum să procedez. Crede-mă, am intenții cât se poate de bune dar pur și simplu emoțiile mă transformă într-o moară stricată. Și chiar și atunci când pare că port o discuție foarte ok, se rupe filmul la un moment dat și o dau în bară. Îți jur, e ca și cum îmi așez strategic o coajă de banană pe drum pentru a putea aluneca în voie, în văzul tuturor. Măcar de aș face-o elegant dar pentru mine e imposibil...

De fiecare dată când încerc să par drăguță, sociabilă, de treabă...fac ceva și stric tot. Apoi mă enervez, îmi fac o mie de griji și îmi propun ca data viitoare să fiu normalitatea întruchipată. Însă absolut de fiecare dată, zic sau fac ceva iar apoi îmi crapă obrazul de rușine. Și în momentele alea nici măcar nu mă pot abține! Adică sunt conștientă că mă fac de râs dar eu continui, ca să fie sigură persoana cu care vorbesc că sunt dusă cu pluta.

Te rog, dacă va veni ocazia ca noi să facem cunoștință și să devenim ceva mai mult decât doi necunoscuți, nu te speria de felul meu de a fi. Mă port ciudat când îmi place de cineva. Nu mă pot stăpâni. Crede-mă, sunt cât se poate de adorabilă dar parcă uneori mă străduiesc prea mult ca să îți intru în grații. Sunt convinsă că îți vei da seama de asta și sper să nu dai bir cu fugiții, ci să ți se pară drăguț stilul meu de a te aborda. Poți sta liniștit, etapa asta trece atunci când mă voi simți mai confortabil în preajma ta. Mă intimidezi, iar asta strigă din toți rărunchii ”Îmi placi și vreau să însemn ceva pentru tine! Nu acum, ci când se poate! Dar până atunci, voi fi cea mai stângace fată în viață.”

P.S. Am bătut câmpii într-un mod fabulos. Nu e vorba de un băiat întâlnit pe holurile școlii.  De fapt, nu e vorba de un băiat întâlnit...la propriu. Este un articol ciudat fiindcă eu mă simt ciudat. Și deja regret că l-am scris. Dar dacă te regăsești în cuvintele de mai sus, înseamnă că...este vorba despre tine! :)