Nu avea de gând să se mai atașeze atât de repede de oameni, fiindcă știa din proprie experiență că ajungi să suferi atunci când lași sentimentele să te conducă. Își dorea să trăiască mai mult pentru ea, să facă tot ce îi bucura sufletul, fără să mai ducă grija altor persoane. Făcuse destul pentru alții.
Își amintise de visurile lăsate în urma ei, pe paginile cărților prăfuite. Zăceau în biblioteca veche, sperând ca într-o bună zi să le șteargă de urmele lăsate de trecut și să redescopere cine era ea de fapt. Fata aceea care ar fi fost în stare de orice pentru a-și îndeplini dorințele. Cea care nu se dădea bătută și nu putea fi învinsă de provocările vieții. Persoana optimistă și pozitivă ce se ascundea în spatele unui bordaj metalic al inimii. Îl construise cu o grijă de nedescris, acum multă vreme. Era o măsură de siguranță, tocmai ca cei din jur să nu poată ajunge la speranțele ei și să le distrugă. Nu voia să fie luată în râs de nimeni, pentru că știa că dacă vrea să îndeplinească un lucru, îl va face. Toți cei întâlniți de-a lungul vieții avuseseră prostul obicei de a-i fura câte un strop din încrederea de sine. Iar ea se învățase minte.
Tocmai de aceea nu este bine să arăți tuturor ce visuri mărețe ai. Fiindcă oamenii sunt invidioși și ar face orice pentru a te împiedica să îți duci la îndeplinire scopurile. Dacă ei nu sunt în stare să iasă din rutină, își vor dori să procedezi și tu la fel. Nu mulți sunt în stare să te încurajeze, să te motiveze, să îți admire țelurile. Majoritatea nu vor face decât să îți găsească punctul slab și vor încerca să te bată cu propriile arme.
Păstrează-ți dorințele într-un loc ferit de toate răutățile și toate părerile. Dacă tu îți dorești îndeajuns de mult să publici o carte sau să pleci în nu știu ce țară, fă cum crezi că e mai bine pentru tine. Nu te lua după ce spun alții. Măcar dacă faci o greșeală, o faci pe răspunderea ta. Mai bine să încerci, decât să nu faci nimic. Ia-ți viața în mâini și fă primul pas spre îndeplinirea celui mai mare vis al tău! Dacă ai încredere în tine și te ghidezi după propriul instinct, totul va decurge așa cum trebuie.
Și...crede-mă! Dacă tu nu îți vei vopsi viața în roz, nimeni altcineva nu o va face pentru tine! Cheia visurilor tale este în propriul buzunar. Păstreaz-o și folosește-o atunci când ești pregătit. Nu o da cu împrumut, pentru că alții vor avea grijă să o piardă...
Care este visul tău?
Of, ce postare frumoasa!
ReplyDeleteImi doresc mult sa cant dar s-au intamplat multe care mi-au scazut increderea in mine..
Chiar daca ai trecut prin multe momente ce ti-au "speriat" increderea in sine, nu ar trebui sa renunti! Nu cred ca iti doresti o viata plina de regrete! :*
DeleteAsa e:D :*
DeleteUn om fericit trăind pentru și cu alții nu mai poate simți la fel trăind doar pentru el. Dar își poate propune! :)
ReplyDeleteUn om este fericit atunci cand traieste pentru el...si cu altii! Dar nu pentru altii! :D
DeleteMy dream??? Hmmm.... To live in USA. Ăsta-i visul meu de mic. Şi să am o viaţă pline de zâmbete... Cer muuult?
ReplyDeleteSe pare ca avem acelasi vis... :))
DeleteDe ce nu te inscrii la Work & Travel?
DeleteAm aflat de Work & Travel prin intermediul blogului tău acum câteva luni. Din ce am înțeles, pot beneficia de chestia asta doar ca student, dar eu n-am trecut nici de bacalaureat. La anul îl dau iar... După, sper să merg la facultate și poate poate am noroc să aplic... Wish i could...
DeleteE bine ca stii de pe acum de existenta acestui program, asa ai sansa de a pleca de mai multe ori...si in timpul facultatii...si in timpul masterului... :D
Delete