Acum trei zile am reușit, în sfârșit, să împodobim bradul! Nu l-am făcut singură, ci cu mama. De fapt, mai mult ea, fiindcă eu nu prea am avut chef. Eram într-o stare avansată de lene, din cauză că de la începutul săptămânii am fost în curățenie generală, iar spre sfârșit îmi fugise toată energia.
Astfel, acțiunea începuse pe sistemul ”Împodobește mamă, bradul... că eu n-am chef să mișc un deget!”, însă până la urmă m-am gândit să o ajut, că ar fi fost urât din partea mea să o las să-l facă singură, mai ales că și ea a muncit cot la cot cu mine de luni încoace.
Anul ăsta nu am pus globuri în brad, fiindcă ar fi fost prea mainstream. Așa că mama a cumpărat flori, fluturi, fundițe și fulgi de nea... toate acestea având sclipici. Mult sclipici. Așadar, avem un brăduț sclipicios și special. Așa, ca stăpânii casei... :)
Din câte se poate observa, avem brad artificial... Dar nu e orice fel de brad, să ne înțelegem! E cu fibră optică, deci nu avem nevoie de instalație agățată pe crengi. Și mai are și fundițe care se aprind. Totuși, dacă ar fi fost mai înalt, cred că era perfect. Dar cum nimic nu e perfect... Ne mulțumim cu el, așa... micuț și drăguț.
Vreți să vedeți cum arată și pe întuneric? Ok! :)
De asemenea, nici camera mea nu a putut scăpa de spiritul Crăciunului, așa că am ținut morțiș să-mi cumpăr o instalație cu beculețe albe dar până la urmă m-am întors acasă cu una albastră. Nu-i bai, pentru că-mi place. Zici că-s în club în toiul nopții. Mai lipsesc animatoarele, că în rest... Avem di tăti!
Moș Crăciun a aterizat cu parașuta în camera mea, însă a rămas agățat pe corniză... Nu am de gând să-l ajut în a se da jos de acolo, ca să păstrez eu cadourile ce ar fi trebuit să le ducă tuturor copiilor din lume... ;)
Și-a mai împodobit cineva bradul?
Îmi pare rău să vă dezamăgesc, ați făcut asta degeaba! Moș Crăciun e sechestrat și v-am confiscat eu darurile!
superb brad , sa te bucuri de el si sa gasesti cele mai frumoase daruri de la Mos
ReplyDeleteMultumesc la fel! :*
DeleteEu inca nu, in seara asta :X foarte frumos bradutul tau :*
ReplyDeleteMultumesc! :* Sa ni-l arati si noua pe al tau! :D
Deletefoarte faine decoratiunile!
ReplyDeleteMultumim! :*
DeleteDrăgut foooc! Felicitări pentru munca depusă! Chiar că nu arată ca un brad "mainstream". Însă... nu e prea devreme? :D Eu mențin tradiția în a-l împodobi în Ajunul Crăciunului.
ReplyDeleteMultumesc! :D
DeleteCum sa fie devreme? :) Pentru mine e chiar tarziu, fiindca nu sunt obisnuita sa-l impodobesc in Ajun, ca mi se pare super tarziu, parca nu ma pot bucura de brad suficient de mult... :))
Deci ai un bradut superb si ca decor dar faptul ca are fibra m-a dat pe sparte, eu iubesc bradutii artificiali asa ca de asta m-am indragostit. Inca nu am facut bradul, noi il facem in ajuns in fiecare an. Am emotii pentru ca anul acesta am unul natural cumparat cadou de ai mei, e frumos asa pare des si sper sa nu mi se para doar ca as fi dezamagita ca la final sa nu arate cum imi doresc eu. te pup.
ReplyDeleteP.S. Daca stateam in acelasi oras veneam si eu la "clubul" tau :))
Multumesc, draga mea! :*
DeleteTe-as fi asteptat sa dansam la lumina becurilor albastre din camera mea! :))
Cred că e epidemie, nici eu n-am avut chef de împodobit! :))
ReplyDeleteFrumos brad și frumoase decorațiuni!
Multumesc frumos! :*
Deleteoriginal si altfel bradul tau. oricum, sunt sigura ca nu te lasa pe tine inima sa il tii pe Mos numai pentru tine. esti fata de treaba si sigur te bucuri sa auzi ca a ajuns la toata lumea cu daruri :)
ReplyDeleteI-am dat drumul pana la urma... :))
DeleteFoarte frumos bradul !
ReplyDeleteMultumesc! :)
DeleteEu l-am impodobit de la Sf Nicolae :) Dar luminile le aprind mai mereu din Ajun :)
ReplyDeleteSerios? Eu nu as rezista sa nu aprind luminitele atata timp...
DeleteBradul e fenomenal, n-am mai vazut asa ceva, pe bune :)
ReplyDeleteCat despre instalatie si club, n-ai fost tu animatoarea Mosului? Ca de-asta ti-a lasat tie toate darurile :))
:)))) Nu am fost, ca n-am dansat suita pe birou :)))
DeleteBradul tau arata superb! Eu il fac abia maine ca se prabusesc dulapurile de la atatea pungi de cadouri.
ReplyDeleteMultumesc! :D
DeleteSi eu tot maine il fac, articolul acesta e de anul trecut. :D
Foarte frumos bradul <3
ReplyDeleteSarut mana! :*
DeleteNu e rău deloc, dar deloc!
ReplyDeleteÎmi place tare mult cum arată totul!
Bradul e de poveste.
Multumeeesc! Astept poze si cu bradutul tau! :)
DeleteE mai frumos eco, mirosul natural e mai bun la munte. Spor!
ReplyDelete