De ce n-am rămas ilegal în America

Thursday, April 07, 2016 13 Comments A+ a-

La sfârșitul lunii aprilie se face jumătate de an de când m-am întors în România. Nu îmi vine să cred cât de repede trece timpul (știu că spun asta în fiecare articol), dar parcă totul s-a întâmplat ieri. Și acum îmi amintesc cum mi-am zis că-s hotărâtă 100% (până atunci am fost în dubii, chiar s-au dat bătălii în mine) să mă duc acasă. M-am decis peste noapte. La propriu. Si pe ultima sută de metri mi-am făcut bagajul și mi-am luat zborul din Chicago. Norocul meu că nu-mi expirase viza, chiar am plecat din State cu două ore înainte de a-mi expira J1-ul.

Bineînțeles că până am ajuns în România și după aceea, deja se dăduse sfoară în țară. Prietenii mă luaseră la întrebări. Că de ce, cum și în ce fel. Și am oferit aceleași explicații tuturor. Însă câțiva au rămas așa, dezamăgiți de ceea ce am făcut, poate chiar surprinși (sau nu), ajungând să gândească anumite chestii total neadevărate la un moment dat.

În prima lună de la întoarcerea mea am fost într-un fel de depresie. Nu voiam să vorbesc cu nimeni, nu aveam chef de nimic, stăteam numai în casă, numai în pat. Eram total pe dos, plină de regrete și frustrări. Pusă pe gânduri, că poate nu procedasem bine, că ce ar fi fost dacă...

Dar apoi mi-am revenit. Așa cum am plecat pe nepusă masă din America, așa m-am trezit într-o dimineață și am realizat că nu-mi mai pare rău de decizia luată. Am rămas uimită. Brusc nu mai voiam în SUA și vorba aia, mulți, mulți, mulți ani de zile SUA a fost iubirea vieții mele, scopul meu suprem, visul cel mai mare.


Ca să nu fac o introducere super kilometrică, mai bine încep cu motivele pentru care m-am răzgândit și nu am mai rămas ilegal în America.

1. Despre principalul motiv am scris un articol întreg - America, împușcăturile și atacul de panică.

2. Deși mi-am dorit din tot sufletul ca America să devină casa mea, deși de când mă știu am vrut să locuiesc acolo, în momentul în care am văzut cum e adevărata față a ei, vă spun sincer că nu mi-a mai plăcut. O lună de zile am stat în Chicago (ce avea să-mi fie casă pentru cel puțin un an) și cu toate că este un oraș superb, de care sunt îndrăgostită, nu am simțit că I belong there. La început am crezut că nu e o senzație de durată, că sigur îmi va trece și mă voi acomoda. Dar nu s-a întâmplat asta. Începusem să mă gândesc în fiecare zi că locul meu nu e acolo, că nu mă simt bine în acel mediu, că nu e bine cum procedez. Cu fiecare zi trecută îmi doream tot mai mult să plec acasă, dar încercam să reprim aceste gânduri și sentimente, tot din cauză că speram să fie doar o fază proastă. Dar nu a fost, iar totul s-a intensificat până când am cedat și mi-am zis că trebuie să plec.


3. Sunt destui oameni care consideră că am plecat fiindcă sunt un om slab, incapabil, nedescurcăreț și fără voință sau putere de muncă. Iar aceștia nu se pot înșela mai tare de atât. Eu mă cunosc mai bine decât mă cunosc cei din jurul meu, iar în situația de față chiar nu este vorba despre așa ceva. Sunt un om capabil, știu ce pot, știu cât pot, știu ce-mi doresc. Niciodată nu a fost cazul de tâmpenii de genul ”vai de ea, nu a fost în stare să reușească, să rămână și să facă bani”. Dacă nu ești în America, nu înseamnă că ești vai de capul tău. Dacă hotărăști să pleci dintr-un loc sau dacă realizezi că un anumit lucru nu este pentru tine, asta nu te face prost, leneș, incapabil, demn de milă sau de luat în râs. Nu este o rușine să îți dai seama că tu de fapt nu vrei să faci cutare chestie, ci asta e dovadă de putere și de maturitate. Unii realizează că ceva nu-i pentru ei, dar se complac în situația în care sunt, fără să treacă la acțiune. Fie că le este teamă de părerile celor din jur (a fost cât pe ce să cad în capcana asta și să rămân în America, deși nu-mi mai doream, doar ca să nu creadă lumea cine-știe-ce despre mine), fie că le-ar fi rușine cu propriile lor decizii. Ideea e că nu trebuie să ne pese de faptul că ceilalți ne judecă, fiindcă suntem judecați orice am face. E imposibil să nu se găsească măcar un cârcotaș care să pară că știe mai bine despre noi, decât știm chiar noi despre noi. Indiferent de ceea ce cred alții, trebuie să facem ce simțim. Punct!


4. Eu am urmat cursurile unei facultăți și a unui master. Ei bine, când rămâi ilegal în America, ce ai făcut tu în țară nu prea mai contează. Poți să fii Einstein, poți să ai o sută de diplome de la facultate, că în momentul în care ai rămas ilegal în America, nu vei fi mai mult de un housekeeper, barman, ospătar sau orice altceva. Nu ai șansa de a evolua, ci vei fi la joburile de jos, chiar dacă vei face mii de dolari pe lună. Dacă rămâi ilegal, în America ești un nimeni. Dacă nu te căsătorești cu un cetățean american, tot un nimeni vei rămâne. Asta e singura soluție - să găsești un el sau o ea, să te căsătorești și apoi vei avea și posibilitatea de a evolua. Acum scuzați-mă, dar nu e visul meu să spăl wc-uri prin America toată viața, sau să depind de un tip care mă va lua sau nu de nevastă, doar-doar să ajung să muncesc și eu într-o firmă. Nu spun că e ceva rău sau josnic să ai astfel de joburi precum cele amintite mai sus, dar pentru mine nu banul este totul. Am pretenții mai mari de la mine și chiar nu-mi doresc să fac ce urăsc doar pentru că salariul este mare. Nimic nu mai e satisfăcător în momentul în care te duci cu groază la muncă. Pentru mine contează mai mult mulțumirea de sine, faptul că îmi doresc să fac aia sau aialaltă, nu simplul fapt că în America poți câștiga mai mult de 40 de milioane pe lună ca housekeeper. Nu, mulțumesc.

5. Nu este ușor să pornești de la zero. Foarte mulți oameni își dau cu părerea în necunoștință de cauză. Din afară totul pare roz, pare ideal să rămâi în SUA, fiindcă vorba aia, America de Nord este continentul tuturor posibilităților. Și nu neg, da, acolo poți face mult mai multe, DAR ca om rămas ilegal, posibilitățile îți sunt restrânse. Ai două documente de care te folosești (ID-ul, care este și permis de conducere și SSN-ul, care este un fel de CNP), însă acestea nu-ți oferă toate drepturile pe care le au ceilalți. Puteți spune orice, ești limitat și te simți vulnerabil. Cel puțin așa m-am simțit eu, iar eu nu las pe nimeni să-mi taie aripile. Prefer să mă consider liberă și să știu că nu fac nimic ilegal, decât să stau în stres tot timpul.


6. Când mi-a venit ideea de a rămâne în State, încă eram la Cedar Point. Și am trăit cu impresia că America este Cedar Point, că în America totul este la fel de frumos ca la Cedar Point, dar nu-i deloc așa. La Cedar Point e viață, stai fără griji, te simți în siguranță, ai un job, ai sute de prieteni în jur, nu-ți lipsește nimic, ai timp să faci ce vrei tu, poți petrece seară de seară, te poți bucura de ride-urile din parc. Poți face aproape orice, fiindcă în lunile alea de Work and Travel ești legal, nu ai rețineri, nu ai griji. Dar America adevărată nu seamănă deloc cu Cedar Point. Unii prieteni mă întrebau ”Dar cum e posibil să te răzgândești, știind cât de mult îți doreai să faci pasul ăsta și să rămâi în Chicago?”. Păi este posibil, fiindcă după ce am plecat de la Cedar Point am realizat foarte multe chestii. Înainte de a vedea cum este, de fapt, America, gândeam și eu la fel despre cei care se răzgândeau și voiau să plece acasă. ”Hai, mă! Cum să ratezi asemenea șansă, asemenea oportunitate? Cum să te întorci în România aia de cacao?” Nu îi înțelegeam pe cei care făceau stânga împrejur, fiindcă nu trăisem ceea ce trăiseră ei, ci vedeam totul cu alți ochi.

Dar ideea e că după ce pleci de la Cedar Point, tu rămâi singur într-o țară de străini. Majoritatea prietenilor se întorc în România, tu rămâi cu câțiva prieteni cu care vei locui și probabil că te vei certa, fiindcă asta-i viața. Nu ai mamă, nu ai tată, nu ai job, nu ai entuziasm, nu ți se pare că totul va fi bine în viitorul super apropiat. Și începi să-ți pui întrebări. Oare o fi bine că rămân aici? Oare asta e ceea ce mi-am dorit? Și uite că răspunsurile mele au fost: nu, nu cred că e bine dacă rămân aici. Nu, nu e ceea ce mi-am dorit. Nu, nu m-am gândit la toate avantajele și dezavantajele acestei situații, ci am văzut numai părțile bune. Da, am fost condusă de entuziasm și de nebunia de moment, fără să mă gândesc la tot ceea ce implică decizia de a rămâne ilegal.

7. Eu nu am suportat ideea de a nu-mi mai vedea familia și prietenii. Pur și simplu. Exista posibilitatea de a nu mai apuca să-mi văd bunicii, iar asta, scuzați-mă, dar chiar mi se pune pe suflet. Sau să-mi văd părinții o dată pe an, în condițiile în care ar avea viză de turist. Nu concep așa ceva, dar asta depinde de la persoană la persoană. Sunt oameni care au spus că e mai bine să-și amintească neamurile în viață, decât să fie în țară și să participe la cine știe ce chestii triste. Și că mai bine le trimit bani celor de acasă și au grijă de ei, decât să vină în țară și să aibă grija banilor. Iar asta ne conduce la ceea ce am spus și mai sus. Nu banul este totul, de cele mai multe ori nimic, nici cel mai pur aur nu poate fi comparat cu ceea ce înseamnă să fii prezent, să fii aici, lângă cei dragi.

8. Alți oameni au spus că am plecat din cauză că rămâneam singură, fără să fi avut un iubit care să reprezinte familia mea din America. Nici asta nu-i adevărat. De fapt, cred că asta este cea mai mare aberație pe care am putut să o aud vreodată. Mi-a părut rău atunci când am văzut că unii cred așa ceva despre mine, de parcă eu aș depinde de cineva, de parcă viața mea s-ar putea învârti în jurul unei singure persoane. Ah, da, viața mea se învârte în jurul unei singure persoane, dar persoana aia sunt EU. Nu altcineva. Eu nu depind de nimeni, nu fac pe cineva prioritatea numărul unu. Dorințele mele contează și ceea ce simt eu contează. Iar faptul că eu am simțit să plec naibii din America, păi așa am făcut. Nu a contribuit nimeni și nimic la luarea acestei decizii. No fucking way! :)

Anyway. Probabil că mai sunt motive pe care nu mi le amintesc în momentul de față, dar le las pe altă zi, fiindcă și-așa am făcut un articol mult prea lung. Nu am vrut să jignesc pe nimeni prin ceea ce am scris, dar cu toate astea chiar nu mă interesează dacă vor fi persoane care se atacă.

Toate punctele de mai sus sunt strict din experiența mea, din perspectiva mea și e normal să nu gândim cu toții la fel. Prefer să fiu omul care încearcă să facă foarte multe chestii și apoi să recunoască fără rușine și să spună că ceva nu a mers bine, decât să nu încerce și să aibă o infinitate de ”Ce ar fi fost dacă?” în minte. Trăim pentru a experimenta și pentru a învăța câte ceva din lecțiile pe care ni le dă viața, iar dacă nu facem cele mai bune alegeri la un moment dat, nu-i nimic. Mergem mai departe, conștienți de faptul că data viitoare vom alege mai bine. Iar asta se întâmplă în viața mea chiar acum. NU mai regret nici măcar o clipă faptul că m-am întors în România, deoarece acum fac ce-mi doresc. Toate se întâmplă cu un scop, iar scopul experienței americane a fost să mă aducă unde sunt astăzi, pentru a face exact ceea ce îmi place.
P.S. Acest articol nu este dedicat cuiva anume, ci am simțit nevoia de a ”vorbi” despre toate astea. Aș putea spune că am luat această decizie pentru a-i spune celui/celei care trece printr-o situație asemănătoare că nu este o rușine să te întorci acasă, dacă tu asta simți. Dacă te oprești dintr-un anume lucru, asta nu te face un ratat. Trebuie să îți pese de ceea ce simți și gândești tu, nu de ceea ce ar putea spune lumea. Să-ți fie frică de a nu-ți dezamăgi propria persoană, fără să te intereseze părerile celorlalți. Asta e viața ta, nimeni nu are dreptul să-ți judece deciziile și modul în care vrei să-ți trăiești anii. Nu contează ce așteptări au alții de la tine, fiindcă este esențial să întreci așteptările pe care le ai tu de la tine!

P.P.S. Nu încerc ca prin acest articol să spun cât de nasoală e America. Nu, nici vorbă. America e frumoasă, oh, atât de frumoasă și de faină! Dar am realizat că eu nu-s făcută pentru a rămâne acolo. Eu sunt făcută doar pentru a vizita America, doar pentru a trăi pe perioada verii acolo. Nimic mai mult.

Peace out!

13 comentarii

Write comentarii
Victoria Z
AUTHOR
Thursday, April 07, 2016 delete

a fi houseeeper sau barman nu este un job de nimic unii fac o cariera din asta, a spala wc tot e un job sunt oameni legali catateni americani care fac treaba asta si este doar un job daca nai prea iesit din acel loc undei ai stat cu j1 nai vazut tu america america, am facut job si de housekeeper si de front desk manager hotel, si housekeeper cand incepi de jos normal ca speli si wc cand mai cresti ajungi sa fii assitant housekeeper si pe urma head housekeeper totul decurngand in urma unor ani munciti si mult efort. nimeni nu a fost pus in fotoliu deodata, acelasi job care ai terminat tu master ce o mai fi acolo, o gramada someri sunt acum in romania, si alte tari cu asa job ales. da ai mentionat ca acel job nu e numaidecat rau dar oricum rau a fost simtit, un fel de jignire directa oamenilor care fac cariera din asta, oameni care la fel au primit educatie dar din lipsa locurilor de munca sau vanatoare de joburi care in sua e o adevarata jungla lumea lucreaza ceva mai accesibil care repede le-ar aduce bani. un housekeeper primeste pana la 30000 $ an uneori 50000 si depinde ce hotel sau firma lucreaza. un barman de la 25000-70000 sus depinde ce localuri si ani experienta si acelasi spalator e wc ajunge la 45000 pe an dar tu in romania ai face cu jobul de jurist acei macar sa spunem 30000$ pe an? succese

Reply
avatar
Thursday, April 07, 2016 delete

Nu am spus ca a fi housekeeper este un job de nimic, imi pare rau ca nu ai fost atenta, fiindca nu am scris nicaieri acest lucru.

Si foarte bine daca unii vor sa faca o cariera din housekeeping. Eu nu vreau asta pentru mine. Numai simpla idee imi displace. Dar oricum nu consider ca poate fi numita o "cariera" ideea de a evolua in domeniul de housekeeping. Fiecare cu parerea sa. :)

Reply
avatar
Thursday, April 07, 2016 delete

Exact prin acelasi lucru am trecut si eu si la fel am reactionat. Felicitari! :)

Reply
avatar
Thursday, April 07, 2016 delete

Multumesc. Felicitari si tie! :)

Reply
avatar
Alina
AUTHOR
Thursday, April 07, 2016 delete

Ar fi fost cea mai mare cretinitate sa ramai de rusinea "apropiatilor" sau pt un barbat cu care nu stii daca te apuca batranetile.
E viata ta, a fost experienta ta pe care ai perceput-o astfel, aia e... mergi inainte.
Eu cred ca pt fiecare in parte tara lui este taramul fagaduintei.
Sunt fericita ca te-ai intors! Lasa lumea, ca nu te intretine ea! :*

Reply
avatar
Thursday, April 07, 2016 delete

E viata mea, e experienta mea, intr-adevar. Unii nu inteleg ca vorbesc strict din punctul meu de vedere, caci ar putea foarte bine sa vina altcineva (in cunostinta de cauza) si sa-mi darame fiecare punct de aici. Iar asta se poate intampla fiindca fiecare vorbeste din propria experienta, de-asta si avem viziuni si pareri diferite. Asta-i farmecul! :D

Si eu sunt fericita ca m-am intors! :*

Reply
avatar
Thursday, April 07, 2016 delete

Eu cand m-am intors , am fost sa imi iau visa de turist , sa plec cu ea . Eram super hotarata, desi exista posibilitatea sa dorm sub poduri o perioada . Ca in North Carolina , Kill Devil Hills nu aveam ce sa fac , era iarna , pe insula nu ajungi decat cu masina proprie ... Etc . Tinta mea era New York ...sau undeva pe langa . In 11 februarie aveam bilet spre visul meu ... In ianuarie l-am cunoscut pe actualul meu sot �� , dar nu era asta problema , ca prima oara am plecat si am lasat o relatie de lunga durata pt visul meu . Problema era , ca inainte cu cateva zile, am simtit ca cv nu e ok , ma gandeam tot mai mult la ai mei ... La faptul ca probabil nu o sa mai pot veni ... Nu ca as fi vre-o familista . Dar nu stiu am avut sentimentul ca plec asa in graba , numa sa plec . Am visa , 10 de acu in colo pot sa plec cand vreau . Si nu am mai plecat , cu toate ca aveam biletul in mana . Si dupa ce o sa se nasca bebelusul nostru , o sa mergem toti intr-o vacanta . Ce poate sa fie mai smecher de atat. Plec linistita ... Si daca ne razgandim sa ne intoarcem , ramanem acolo . Nu imi e frica de nimic . Am plecat singura o data si as face-o la fel ... In America nu umbla cainii cu covrigii in coada , si nici unde in lumea asta . Si mie mi-a zis multa lume , esti proasta , ai ramas pt un barbat ( au uitat ca am plecat de langa prima mea iubire, fara a sti daca ma intorc sau nu ...) am ramas de lasa ( daca eram lasa , nu ma miscam din Timisoara spre un loc unde nu cunosc pe nimeni ) asa ca , nu vorbiti in necunostinta de cauza . Urmeaza-ti instinctul , nu ambitia . Foloseste-ti ambitia sa ajungi unde ti-a dictat instinctul . ☺️ Sunt fericita ca am reusit multe , si abea astept sa vad ce mai urmeaza , pt ca nu m-am oprit aici ��.

Reply
avatar
Natural
AUTHOR
Thursday, April 07, 2016 delete

Daca tu te simti multumita dupa decizia luata, altceva chiar ca nu mai conteaza. Spor!

Reply
avatar
Thursday, April 07, 2016 delete

Te felicit din tot sufletul pentru decizia luata! Si ai mare dreptate, cel mai bine este sa ne urmarim instinctele! Te pup, Andreea! Nastere usoara! :)

Reply
avatar
Thursday, April 07, 2016 delete

Exact. Sunt foarte multumita si nimic nu este mai presus de acest sentiment. :)

Reply
avatar
Sego
AUTHOR
Saturday, April 23, 2016 delete

Experienta pe care ai avut-o in Chicago este regretabila, cu impuscaturi si asa mai departe.
Si aici voiam sa ajung, orasele pe care noi, romanii, le consideram cele populare, nu sunt de fapt orasele in care se traieste foarte bine, fara incidente si eventual si foarte frumoase. Orasele care sunt conforme cu ceea ce ne-am astepta noi de la America sunt Seattle, Portland, Charlotte etc, in nici un caz Chicago, Los Angeles, New York City(nu doar Manhattan!!), Philadelphia + toate orasele micute in general. Sigur, asta e doar opinia mea dupa ce am vazut toate orasele pe care le-am enumerat ( cu exceptia tuturor oraselelor mici bineinteles :D ).

Reply
avatar
Sergiu
AUTHOR
Saturday, April 23, 2016 delete

PS: Si Minneapolis este iar un oras super misto, tipic american. Din pacate nu este foarte popular.

Reply
avatar
Thursday, April 28, 2016 delete

Da, in Seattle am fost si eu, iar aceea a fost o experienta foaaaarte tare! :D

Reply
avatar